Anemone în iarnă -Capitolul 18

– După asta… ceva din mine s-a stins.

Vernon întoarse capul spre el.

–Ani întregi am trăit ca un om care doar merge înainte pentru că trebuie. Munceam, dormeam, beam, respiram… dar sufletul meu era mort.

Dan se întoarse pe o parte și îi atinse obrazul.

– Vernon…nu trebuie…

Alpha clătină ușor din cap și zâmbi trist.

– Știi ce e cel mai rău? murmură el.

– Mă obișnuisem cu golul acela. Credeam că așa voi rămâne până la sfârșit.

Dan își afundă griul norilor în ochii bărbatului Alpha.

– Și acum?

Vernon îl privi lung.

În ochii aceia mereu șmecheri și duri exista acum ceva ce nimeni de pe plantația Velaryn Thae nu ar fi crezut vreodată că poate vedea: vulnerabilitate pură.

– Acum mi-e teamă, recunoscu el.

– De ce?

– Pentru că atunci când te văd, simt lucruri pe care credeam că le-am îngropat pentru totdeauna.

Dan inspiră tremurat când mâna lui Vernon îi alunecă prin păr.

– Tu ai adus lumină într-un loc din mine unde nu mai exista nimic și chiar mi-e teamă. Mulțumesc.

Omega închise ochii pentru o clipă. Feromonii lui de flori de salcâm deveniră mai calzi, mai dulci, învăluindu-l pe Vernon ca un val liniștit.

–N-ai de ce, șopti Dan.

Vernon scoase un oftat lung și îl trase în brațe atât de strâns încât Dan îi putu auzi inima bătând puternic în piept.

Se sărutară din nou sub lumina aceea aurie, lent și profund.

Feromonii se amestecau acum fără nicio ezitare.

Moscul alb îmbrăca florile de salcâm într-o căldură profundă, îi dădea o haină, iar parfumul lor plutea în aerul camerei ca o grădină ascunsă între iarnă și primăvară.

Dan își ridică ușor capul și îl sărută iar.

Bărbatul Alpha își sprijini fruntea de umărul lui și rămase acolo câteva clipe, respirându-l, ținându-l aproape, ca un om care găsise în sfârșit drumul spre casă după foarte mulți ani petrecuți în furtună.

……………..

Aenon deschise ochii încet, ca și cum s-ar fi ridicat dintr-o apă adâncă și caldă. Simți imediat greutatea trupului care îl ținea aproape, o greutate fierbinte și protectoare, una care îi liniștea fiecare colț al sufletului. Capul îi era ascuns în pieptul lui Kaelion, iar Alpha dormea încă, respirând profund, cu acel ușor sforăit care îi dădea o liniște aproape domestică, neașteptat de tandră pentru un bărbat atât de impunător.

Omega își ridică privirea și se desprinse puțin din îmbrățișarea lui pentru a-l privi mai bine. Lumina dimineții aluneca peste trăsăturile lui Kaelion, peste linia puternică a maxilarului și peste umerii largi. Păreau capabili să țină întreaga lume departe de el. Era frumos într-un mod aproape perfect.

Îl iubise din prima clipă.

Îl iubise încă din momentul în care îl văzuse intrând pentru prima dată în casa lui, cu pașii aceia liniștiți și dominanți, cu privirea rece care ascundea însă ceva profund și viu. Niciodată nu îndrăznise să creadă că un asemenea Alpha avea să-l iubească. Și cu atât mai puțin să-i ofere marca.

Își ridică mâna și își atinse încet ceafa.

Pielea încă era sensibilă.

Marca pulsa discret, ca o inimă ascunsă sub piele.

În aer, feromonii lor se amestecaseră definitiv. Chihlimbarul cenușiu al lui Kaelion se contopea cu aciditatea anemonelor marine într-un parfum nou, imposibil de separat, unul care părea mai moale acum, mai profund, cu o căldură amețitoare ce rămânea lipită de piele și de respirație.

Își apăsă buzele pe pieptul lui Alpha într-un sărut lent, fierbinte, iar gestul îl trezi pe Kaelion.

Ochii acestuia se deschiseră încet. Fără să spună nimic, îl trase imediat mai aproape și îl strânse puternic în brațe. Palma lui mare începu să-i mângâie spatele într-un ritm calm, aproape instinctiv.

Totul între ei devenise tactil: atingeri, respirații, căldură.

Kaelion închise pentru o clipă ochii și un zâmbet slab îi apăru la colțul gurii. Și el fusese atras de Omega încă din prima clipă. Își amintea perfect fotografia aceea de pe birou, chipul delicat care îl urmărise zile întregi fără să-i dea pace. Acum, privind în urmă, știa că despărțirea de Tony Bond fusese cea mai bună alegere pe care o făcuse vreodată. Tony reprezentase ani de posesie și obișnuință, în timp ce omul aflat acum în brațele lui îi adusese pentru prima dată liniște.

Trupurile lor se împletiseră atât de firesc, încât păreau sculptate unul pentru celălalt.

Omega se desprinse puțin și murmură cu o voce încă adormită:

– Bună dimineața…

Kaelion își plecă imediat capul și sărută marca de pe ceafa lui.

-Bună dimineața, soare… Cred că ar trebui să ne ridicăm din pat. O să facem o plimbare prin plantație, iar tu sigur vrei să ajungi la laboratorul tău.

Îi mângâie ușor umărul înainte să continue:

– A fost refăcut complet. Toate fișele și notițele au fost reorganizate. Acum trebuie doar să verifici dacă totul este exact așa cum îți dorești.

Omega scoase un sunet moale și își ascunse din nou fața în pieptul lui.

Kaelion râse încet și oftă lung.

– Nu te mai lipi așa de mine… pentru că nu știu cât o să mai rezist.

Omega îl ignoră complet.

Își frecă obrazul de pielea lui și începu să-i lase sărutări mici pe claviculă și pe stern, lente și leneșe.

Palma lui Kaelion coborî pe spatele lui gol și îl mângâie cu o tandrețe care îl surprindea până și pe el. Degetele lui mari apăsau ușor pielea fină, iar fiecare atingere îi accelera inima într-un mod aproape adolescentin.

Viața putea fi atât de frumoasă.

Kaelion se aplecă spre urechea lui și întrebă încet:

– Crezi că ai rămas însărcinat?

Omega ridică privirea spre el. Ochii lui albaștri aveau o lumină calmă și profundă.

– Totul este posibil, nu?

Zâmbetul lui deveni mai blând.

– Vom vedea peste 2 sau 3 luni.

Știau amândoi cum funcționa corpul unui Omega. Uneori simptomele apăreau rapid: amețeli, greață, sensibilitate accentuată. Alteori trebuia să treacă mai mult timp până când organismul confirma cu adevărat noua viață.

Kaelion îl strânse imediat mai tare în brațe.

– Mi-aș dori enorm să avem un copil.

Omega își atinse fruntea de a lui.

– Și eu.

Apoi își ridică ușor capul și îi sărută buzele.

Kaelion răspunse imediat sărutului. Limba lui alunecă lent peste limba Omega-ului, într-o atingere profundă și tandră, fără grabă, fără foame, doar cu o iubire caldă care le umplea piepturile.

Când se desprinse, își lipi fruntea de a lui și râse încet.

– Hai să ne ridicăm, pentru că dacă mai rămânem aici, o vom lua de la capăt.

Îi atinse obrazul cu dosul palmei.

– Și ești epuizat. Vreau să te odihnești.

Se ridică apoi din pat și îi întinse mâna.

Omega îl privi câteva clipe, complet fermecat de bărbatul care îi devenise casă, apoi își puse palma în a lui și se lăsă tras spre baie, în timp ce lumina dimineții curgea liniștit peste trupurile lor.

…………….

În locuința lui Dan, dimineața pătrundea încet, filtrată de perdelele gri care îmblânzeau lumina și o transformau într-o strălucire moale, aproape argintie. Aerul păstra încă mirosul nopții, amestecul de mosc alb și flori de salcâm care rămăsese prins în cearșafuri și în pielea lor. Dormiseră îmbrățișați până în zori, fără grabă, fără febra trupurilor care caută să ardă, ci cu liniștea aceea rară care apare doar atunci când două suflete găsesc, în sfârșit, locul unde pot să se odihnească.

Vernon fu primul care deschise ochii.

Pentru câteva clipe rămase nemișcat, ascultând respirația lentă a lui Dan și simțind căldura corpului care îl ținea aproape. Zâmbi aproape imperceptibil când realiză poziția în care adormiseră. Era prins în brațele bărbatului Omega, cu fruntea aproape de pieptul lui, ca și cum el ar fi fost cel protejat.

În mod normal, un Alpha era cel care își ținea propriul Omega aproape.

Dar Dan sfărâma toate regulile pe care Vernon le cunoscuse.

Îl ținea în brațe cu o naturalețe profundă, instinctivă, aproape maternă. Omega erau numiți adesea mama haitei, cei care știau să aline, să adune și să țină lumea întreagă la pieptul lor fără să ceară nimic în schimb. Iar Dan avea exact această căldură. O căldură care îl dezarma complet pe Vernon.

Își ridică ușor privirea și îl admiră în tăcere.

Dan era un Omega neobișnuit, puternic.

Aproape la fel de înalt ca el, poate doar zece centimetri îi despărțeau. Corpul lui purta urmele muncii grele și ale anilor petrecuți sub cerul deschis al plantației Velaryn Thae. Pieptul îi era bine conturat, talia îngustă, iar picioarele puternice, modelate de zile întregi petrecute printre rândurile nesfârșite de camelii, ridicând lăzi grele, mergând ore întregi pe pământul umed și pe dealurile înverzite.

Brațele lui aveau acea forță autentică pe care o dobândește doar omul care muncește cu propriile mâini.

Pielea îi era ușor atinsă de soare, cu o nuanță mată care îl făcea și mai frumos în lumina dimineții. Firele fine de păr de pe antebrațe străluceau discret, iar Vernon simți un nod ciudat în piept la vederea acestei frumuseți simple și reale.

Ar fi vrut să-i vadă ochii.

Ochii aceia gri în care se scufunda de fiecare dată fără să mai găsească ieșirea. Un gri calm, asemănător norilor de vară care plutesc lent pe un cer senin, purtați de vânt peste plantațiile verzi.

Făcu o mișcare lentă și se lipi și mai mult în brațele lui.

Dan scoase un sunet vag, încă adormit, și îl trase instinctiv mai aproape, lipindu-l de pieptul lui.

Gestul îi smulse lui Vernon un zâmbet tăcut.

Nimeni nu îl ținuse vreodată așa, în afară de mama lui.

Nimeni nu îl făcuse să simtă că poate să lase jos greutatea pe care o purtase ani întregi pe umeri.

Își ascunse fața în gâtul lui Dan și inspiră încet parfumul de flori de salcâm care îi învăluia pielea. Moscul alb din feromonii lui se amestecă imediat cu aroma aceea profundă, iar aerul dintre ei deveni mai cald, mai dens, încărcat de o intimitate profundă și liniștită.

Dan deschise într-un târziu ochii și îl privi încă somnoros.

– De ce mă privești așa?

Vocea îi era groasă de somn.

Vernon îi mângâie obrazul încet.

– Pentru că îmi place că m-am trezit și te-am găsit aici.

Dan zâmbi leneș.

Zâmbetul acela simplu îi făcu inima lui Vernon să bată mai puternic decât orice atingere.

Omega îi atinse încet tâmpla și murmură:

– Ai dormit bine?

Vernon închise pentru o clipă ochii și își lipi fruntea de a lui.