Anemone în iarnă -Capitolul 7

Velaryn Thae

Aenon plecase de la casa părinților lui Kaelion dis de dimineață. Se îndrepta spre noua lui reședință, plantația Velaryn Thae într-una din mașinile lui Kaelion care insistase. Ai fi spus că petrecuseră o noapte nebună, așa de tandru se purtase bărbatul acela Alpha. Chiar îl strânsese în brațe și-i depusese o sărutare delicată pe buze. Mama Agatha păruse extrem de fericită…dacă ar fi știut ea…Totul era un mare circ, dar el, Aenon Vale Serth va găsi calea spre inima aceea rece. Timpul era aliatul lui.

Acum era nerăbdător să descopere plantația. Auzise de ea din articole de revistă și văzuse deja poze, dar acum când intrase pe teritoriul familiei, realitatea bătea cu mult acele imagini. În jurul lor erau hectare întregi de camellia sinensis; unele parcele erau foarte tinere, altele erau deja la maturitate și dezvăluiau frumusețea eterică a florilor de ceai. Deschise geamul și inspiră profund. Era îndrăgostit de aceste flori, pasiunea lui de când avea 6 ani, și chiar și teza de doctorat fusese pe această temă. Își aduse aminte de Londra, de catedra de la universitate, de lucrul din laborator și inima i se strânse. Fusese nevoit să abandoneze totul…Mângâie un dosar destul de voluminos care era pe banchetă, lângă el. Erau acolo multe formule chimice și multe studii de cercetare pe tema ceaiului și a parfumului camellia sinensis. Munca lui de 7 ani de zile. Mama Agatha spusese că…

Gândurile îi fură întrerupte de vocea șoferului.

– Domnule Vale Serth, ajungem.

Drumul se desfășurase înaintea lui Aenon într-o linie lungă, netedă, tăiată prin coline moi care coborau una în alta ca niște valuri domolite. Pe măsură ce mașina înaintase, asfaltul larg și impecabil se pierduse treptat într-un drum de pietriș bine așezat. Roțile mașinii începeau să ridice un sunet fin, ritmat, în timp ce de-o parte și de alta, florile sălbatice se revărsau în culori delicate, albe, violet și galbene. Răspândeau un parfum discret care se amesteca cu mirosul verde al plantației Velaryn Thae, ce se arăta din ce în ce mai vastă, ca o mare vie care se deschidea sub privirea lui.

Rândurile de Camellia sinensis se întindeau ordonat, fiecare tufă tăiată cu grijă, fiecare linie trasată cu o precizie care vorbea despre ani de muncă și disciplină, iar vântul ușor trecea peste ele și le făcea să freamăte într-un ritm liniștitor, ca o respirație adâncă a pământului.

Aenon privea pe geamul mașinii fără să spună nimic și în aer, chiar și dincolo de sticlă, simțea acel parfum vegetal, proaspăt, ușor amar, care îi era atât de familiar, pentru că nu venea doar din plante, ci dintr-o lume întreagă pe care o înțelegea fără să o explice.

Șoferul încetini ușor, iar drumul începu să urce.

Pe coama colinei, casa apăru treptat, întâi ca o siluetă, apoi ca o prezență clară, două etaje, proporții echilibrate, linii curate, o construcție care îmbina baza clasică din piatră deschisă cu ferestre înalte și detalii moderne strecurate discret în fiecare colț, balcoane din sticlă, rame metalice fine și o terasă largă care deschidea privirea spre întreaga plantație.

Nu era ostentativă și era caldă, contrar bărbatului cu care se căsătorise.

Aenon simți cum ceva din pieptul lui se așază, fără zgomot.

Mașina se opri în fața intrării, portiera i se deschise, coborî, iar pantofii îi atinseseră pietrișul fin cu un sunet mic, ancorându-l în loc, în timp ce ținuta lui simplă, în nuanțe deschise, se potrivea cu liniștea domeniului.

Privi în jur, dar Velaryn Thae nu semăna cu o simplă plantație, ci părea un organism viu, pentru că muncitorii se mișcau printre rânduri cu gesturi sigure, coșurile de frunze proaspete se adunau în puncte precise, iar în depărtare clădirile de procesare ridicau aburi subțiri în aerul dimineții care încă păstra răcoarea nopții.

Un bărbat de vreo 40 de ani se apropie de el, oprindu-se la o distanță respectuoasă, îmbrăcămintea lui simplă și postura dreaptă trădau ani de responsabilitate.

– Domnule Vale Serth.

Vocea lui era calmă, atentă. Ținea capul plecat și mâinile împreunate în față într-un gest de supunere și acceptare a noului stăpân.

– Bine ați venit la Velaryn Thae. Sunt Maeron, administratorul[1] plantației.

Aenon îl privi pentru o clipă, evaluând fără grabă.

– Încântat, domnule Maeron.

Își întinse mâna, iar strângerea fu fermă, lipsită de teatralitate, apoi privirea lui alunecă din nou peste câmpuri.

– Cât de mult culegeți pe săptămână?

Întrebarea veni direct, fără introduceri.

Maeron clipi ușor, surprins pentru o fracțiune de secundă, apoi răspunse prompt.

– Douăzeci și trei de loturi principale, domnule. Calitatea frunzei este ridicată, dar am avut variații de umiditate în sectorul de est.

Aenon încuviință încet.

– Aș dori rapoartele detaliate până diseară. Și acces complet la registrele de fermentare și uscare.

Tonul lui nu ridica vocea, dar nu lăsa loc de interpretări.

Maeron își plecă ușor capul, dar în sinea lui era surprins că tânărul stăpân nu era chiar un oarecare. Îi fusese teamă că un țopârlan parvenit va veni să pună în dezordine ceea ce fusese ordine timp de 100 de ani de când dăinuia plantația.

– Desigur.

Pentru prima dată de la sosire, Aenon făcu câțiva pași înainte, lăsând casa în spate și apropiindu-se de rândurile de plante. Își întinse mâna și atinse frunzele tinere, simțind textura lor fină, elastică. Gestul lui rămase simplu dar definitoriu, în timp ce feromonii lui se desfășurară din nou, mai liniștiți, amestecându-se cu mirosul vegetal al plantației, fără să domine.

Pentru prima dată după noaptea trecută, respirația lui deveni completă.

În spatele lui, casa rămânea tăcută, privind peste domeniu ca un martor.

În față, Velaryn Thae se întindea fără sfârșit.

Aenon ridică privirea.

Și, fără să rostească nimic, începu să meargă printre rânduri cu mâinile la spate și admirând frumusețea plantelor. Dinspre partea joasă a plantației, acolo unde ceața dimineții încă se ridica în fire subțiri și lumina atingea pământul cu o blândețe rece, un bărbat se desprinse din verdele ordonat și urcă spre el cu pași egali, fără grabă. Emana siguranța tăcută a celui care aparține locului mai mult decât oricare om.

Se opri la câțiva pași și își plecă ușor capul.

– Stăpâne, bine ai venit.

Vocea lui era joasă, dar vibra într-un mod plăcut. Era îmbrăcat în haine de lucru și pe umăr purta o tolbă cu frunze de camellia. Întinse mâna și Aenon fu surprins de privirea zâmbitoare.

– Dan Palo. Vechilul[2] plantației.

Aenon îl privi atent și pentru o clipă nu răspunse, evaluându-l cu acea precizie tăcută care îi era firească. În acel bărbat nu exista agitație, nu exista dorință de a impresiona, ci o liniște stabilă, un echilibru care se simțea fără efort. Părul lui închis, ușor rebel, trăsăturile marcate de muncă și ochii adânci, verzi, îi conturau o prezență care nu impunea, ci ocupa prin simpla existență.

– Aenon.

Strângerea lor fu fermă și simplă și în acel contact scurt se așeză o înțelegere imediată, fără explicație. Privirea lui Dan coborî o clipă asupra hainelor lui Aenon și reveni.

– Pentru plantație, veți avea nevoie de altceva; hainele acestea nu vă vor ajuta printre rânduri și, dacă vreți să vedeți locul așa cum este, nu doar de la distanță, vă pregătesc eu tot ce este necesar.

Aenon încuviință ușor.

– Bine.

Aerul dimineții era limpede și răcoros, iar oamenii lucrau deja în ritmul lor sigur. Mișcările lor se împleteau cu foșnetul frunzelor, coșurile se umpleau și undeva mai jos, într-o zonă unde liniile plantației erau întrerupte, structuri noi se ridicau din pământ.

– Ce se construiește acolo?

Dan își întoarse privirea în direcția aceea.

– Un laborator. Doamna Agatha a dat ordinul să fie construit pentru dumneavoastră. Trebuie doar să spuneți ce aveți nevoie și totul va fi adus, administratorul se va ocupa de toate.

Aenon îl privi din nou și în acel moment înțelese că nu va trebui să lupte pentru control aici, pentru că Dan era un Omega potolit, echilibrat, un om care susținea fără să invadeze, iar între ei înțelegerea se stabilise deja. Aenon era sigur că Velaryn Thae va respira în jurul lor larg, liniștit, primind acest nou început fără prea mare tulburare.

Dan nu mai adăugă nimic după acel schimb scurt de cuvinte. Își schimbă ușor poziția și, cu un gest discret, îi făcu semn lui Aenon să-l urmeze. Se îndreptară spre casă; lumina dimineții urca peste coline și începea să încălzească aerul care până atunci păstrase răcoarea nopții, în timp ce mirosul frunzelor de ceai, amestecat cu cel al florilor de pe marginea drumului, devenea mai rotund și mai plin.

Intrarea în casă nu fu marcată de fast, ci de aceeași simplitate sigură care definea întreg domeniul, iar în interior, lumina pătrundea larg prin ferestrele înalte, lăsând să se vadă lemnul deschis și liniile curate ale mobilierului, însă prezența oamenilor dădea locului o viață discretă și bine organizată.

Un majordom, trecut de prima tinerețe, se apropie imediat cu o înclinare respectuoasă, în timp ce dinspre coridorul lateral se zăreau două femei în uniforme simple; una purtând șorțul de bucătărie, cealaltă cu mâinile ocupate de lenjerie proaspăt călcată, iar pașii lor erau rapizi, dar fără zgomot, fiecare mișcare integrându-se firesc în ritmul casei.

– Bun venit, stăpâne, rosti majordomul cu o voce calmă, bine controlată.

Aenon încuviință ușor, fără să se oprească și privirea lui trecu peste încăperi fără curiozitate excesivă, ci cu o evaluare tăcută.

Dan deschise o ușă laterală și îl conduse într-o cameră simplă, unde hainele erau deja pregătite, așezate cu grijă, țesături ușoare, rezistente, în nuanțe neutre, iar lângă ele, încălțăminte potrivită terenului.

– Le-am pregătit dinainte, spuse calm.

– M-am gândit că veți dori să intrați direct pe plantație.

Dan Palo era un vechil discret; era un copil de-al locului și știa când să vorbească și mai ales CE să vorbească. Nu-i spuse lui Aenon că el și administratorul fuseseră instruiți de către doamna Agatha și că știau totul despre el. Era impresionat de cariera tânărului și mai ales…mai ales de pasiunea lui pentru camellia sinensis. Considera că alegerea lui ca soție Omega era mai mult decât perfectă.

Aenon privi hainele o clipă, apoi își duse mâna la manșeta cămășii și începu să se schimbe fără ezitare, gesturile lui fiind precise, lipsite de orice urmă de teatralitate. Fiecare strat lăsat deoparte părea să desprindă din el ceva ce nu îi mai aparținea.

Când ieși din cameră, îmbrăcat simplu, cu mânecile suflecate și încălțămintea potrivită pentru pământul umed, Dan îl privi pentru o clipă și încuviință ușor, fără să adauge nimic.

Se întoarseră pe plantație.

De data aceasta, Aenon nu mai rămase la margine, ci coborî printre rânduri. Frunzele îi atingeau mâinile și hainele, iar pământul, încă ușor umed de rouă, răspundea sub pașii lui.  Muncitorii îl observară treptat, privirile lor ridicându-se pentru o clipă, fără neliniște, fără agitație, ci cu o curiozitate calmă.

Unul dintre ei, poate un șef de echipă, își plecă ușor capul.

Aenon încuviință, nu era nevoie de mai mult.

Dan mergea alături de el, uneori ușor în urma lui, alteori în același ritm și, din când în când rostea câte o observație scurtă despre sol, despre ritmul culesului sau despre variațiile din anumite zone, iar Aenon asculta fără să întrerupă.

Coborâră mai jos, acolo unde plantația se deschidea spre zona de construcție. Structura laboratorului se ridica deja clar din pământ, scheletul metalic fiind fixat, iar muncitorii se mișcau coordonat.

Aenon se opri și privi spațiul câteva clipe, apoi vorbi.

– Aici va intra lumina prea direct dimineața. Va afecta temperatura.

Dan încuviință imediat.

– Se poate regla.

Aenon făcu câțiva pași înainte.

– Vreau control complet al umidității și camere separate pentru fermentare, fără variații între loturi.

– Se va face.

– Va trebui spațiu pentru culturile experimentale și acces direct din plantație.

– Ajustăm planul.

Între ei se așternu o tăcere plină de înțelegere. Aenon își ridică privirea peste Velaryn Thae, unde soarele urcase deja, iar plantația își continua ritmul fără ezitare.

Dan vorbi după o clipă.

– Plantația a avut ani buni și ani slabi.

Aenon îl privi.

– Și acum?

Dan îl privi direct.

– Acum, cu venirea dumneavoastră, zic eu că va avea o direcție bună.

Aenon încuviință încet, iar în acel gest nu era doar acceptare, ci începutul unei încrederi care se construia fără cuvinte, în ritmul pașilor lor, în liniștea care îi însoțea.

Velaryn Thae respira în jurul lor, iar Aenon îi aparținea deja.

Nota autorului

[1]  Administrator – persoană responsabilă de gestionarea organizatorică și economică a domeniului, coordonând producția, registrele și relația cu proprietarii.

[2] Vechil – supraveghetor al lucrărilor din teren, cu rol practic și autoritate bazată pe experiență directă, fiind legătura dintre muncitori și conducere.