Pov. Cameron
Mă dau un pas în spate, nu mai vedeam nimic. Ochii îmi erau plini de lacrimi revărsate. El începuse să râdă. Și sunetul lui mă zgâria pe creieri și îmi aducea și mai mult starea de anxietate.
– Tată, spun eu apăsat.
Îl văd cum tresare când mă aude și râsul lui se oprește brusc.
– Dacă…asta este real, dacă tu…. dacă tu … l-ai omorât pe Jaden….la dracu…Îți jur pe viața mea că te voi face să plătești, nu doar în viața asta, ci în toate care vor veni. Pentru că dacă asta este real…..eu nu mai am ce pierde…și o să lupt cu tine până la sânge…
Inclusiv eu mă speriam de propria voce. Îl priveam cu ură, nu….. îl priveam cu dispreț, era cel mai mare dispreț. Îl voiam mort, să îl omor în cele mai dureroase moduri…
Mă dau un pas în spate, dar nu mai puteam să văd; lacrimile îmi curgeau pe obraz și aerul nu mai intra în plămâni. Mă dezechilibrez și îl văd pe acel bărbat cum face un pas micuț spre mine dar se oprește.
Îmi ridic ochii în privirea lui și rămân acolo privind în ochii aceia negri, ochii care mă priveau înapoi într-un mod ce mă speria.
Mă întorc și ies rapid din birou și alerg până ajung afară. Mă opresc cu mâinile pe mașină și încep să urlu de durere, de frustrare, de nervi, de tristețe, până rămân fără glas. Mă simt tras de braț și pus în mașină, nu mai aveam putere să fac nici cel mai mic gest.
Îmi las capul în mâini și încep să plâng zgomotos. Cel care era în stânga mea și conducea nu spunea nimic. Îmi ridic privirea când realizez că altcineva îmi conducea mașina și mă lovesc de ochii săi negri.
Mă privește scurt și își întoarce privirea spre parbriz.
– Oprește mașina , îi cer.
Dar el nu face nici cel mai mic gest.
– Oprește mașina acum, criminalule, îi zbier eu.
Vorbeam cu pereții pentru că tipul ăsta nici nu mă băga în seamă.
Încerc să îmi desfac centura, dar el îmi prinde mâna și o ține strâns. Sar ca ars în momentul când îi simt pielea, de parcă m-ar arde și îmi retrag mâna din mână lui.
– Ce dracului vrei de la mine? Te-a trimis să mă omori? Nenorocitule… spune-mi tu …tu…
– Nu , rostește dur și rece.
Mă afund în scaun și nu mai spun nimic, îmi întorc privirea spre geam. Nu mai conta nimic acum, dacă într-adevăr Jaden era mort preferam să mor și eu.
Văd cum intră în parcarea subterană a blocului unde locuiesc și dă să coboare dar îl opresc.
– Dacă asta… dacă este adevărat că Jaden….la dracu, rostesc cu greutate…
– Atunci va trebui să mă omori și pe mine….pentru că nu mă voi opri până…
Se întoarce brusc spre mine, mă apucă de marginea sacoului și mă sărută. Îngheț pe moment, dar cunoșteam această senzație și îmi deschid brusc ochii și ochii lui mă priveau intens. Se retrage brusc și iese din mașină.
– Jaden? mă dezmeticesc și ies și eu din mașină dar nu mai era nimeni acolo …
Rămân pentru câteva minute privind în gol. Nu înțelegeam ce s-a întâmplat, fusese într-adevăr el ? Sau mintea mea se joaca cu mine?
Mă îndrept spre lift dar nu mai eram conștient de nimic din jurul meu și când intru în apartament mă așez pe canapea. Mintea îmi era o ceață totală, totul venea peste mine neștiind ce este adevărat sau nu. Dacă Jaden într-adevăr era mort? Dacă el era cel din mașină?
Îmi iau telefonul și le trimit băieților mesaj să vină urgent la apartament, mă ridic și mă îndrept spre barul micuț din bucătărie.
Se aude soneria liftului și accesez codul ccre le permite să intre și îi văd cum mă privesc confuzi. Eram deja amețit având aproape jumătate de sticla băută.
– Bună băieți, le spun eu puțin mai vesel decât se așteptau ei.
– Cam ? Ești în regulă prietene? Aiden se apropie de mine și îmi ridic mâna oprindu-l.
– Sunt perfect…..apropo, voi știați ultimele știri? întreb eu surâzând ironic….
– Jaden este mort….haaa…nu este așa că asta este o glumă proastă?
Începusem să vorbesc precum un nebun și eram privit exact ca unul de prietenii mei. Mă clatin puțin pe picioare și îmi ridic iar sticla de whisky la gură, luând un gât de băutură ce îl simțeam până în călcâie.
– Nu te înțeleg , îmi spune Aiden și face un pas mic spre mine.
– Cine ți-a spus că Jaden este mort?
– Tatăl meu…tatăl meu l-a omorât pe Jaden…dar stai …vine partea mai interesantă, le spun eu râzând…..
– Știți tipul ăla care lucrează cu el?…M-am sărutat…. termin eu și încep să râd ca un nebun.
– Cameron.
Aiden se apropie și îmi ia sticla de băutură din mână, încerc să protestez, dar la dracu ca nu mai aveam pic de putere. Eram precum o legumă…
– Ce este Aiden? Nu vezi cât de ironică este toată treaba asta? M-am chinuit atâția ani să îl țin departe și când l-am întâlnit am fost slab și l-am vrut pentru mine, practic eu l-am băgat în gura lupului…eu l-am omorât pe Jaden.
– Cam, asta nu poate fi adevărat. Poate te-a mințit.
Alex începe să ridice tonul spre mine și mă privea supărat.
– Cam, trebuie să te pui pe picioare, el nu ar fi vrut asta, să te vadă în felul ăsta.
– De unde știi tu Alex? începusem să zbier spre el.
– De unde știi tu ce a vrut el? Voi mi-ați spus că a plecat cu banii mei, că m-a părăsit, că nu mă iubește.
– La dracu, Cameron….încearcă doar să te salveze, rostește Alex și se dă un pas în spate, când realizează ce a spus și se uită panicat spre Aiden.
– Ce ai spus? vocea mea era aproape o șoaptă…
– Ce ai spus Alex?
Mă îndrept spre el și îl apuc de tricou și abia mă mai țineam pe picioare, mă împinge ușor și mă prăbușesc pe parchet.
Se apleacă să mă ajute dar îl împing furios.
– Ce înseamnă asta Alex? Ce știți voi doi?
– Poftim? îl aud și pe Aiden.
– Eu nu știu nimic despre asta. Alex ce se întâmplă? își întreabă el soțul.
Îl aud cum oftează și se întoarce cu spatele la mine, își bagă mâna nervos prin păr și se întoarce iar să mă privească.
– Cameron…
Dar se aude clichetul de la ușa liftului și aceasta se deschide lăsând la vedere o siluetă. Bărbatul acela intră în apartament și mă privește în ochi.
Alex și Aiden îl privesc șocați, dar el mă privește doar pe mine.
– Ridică-l de jos, îi cere lui Alex . Dar eu îi fac semn să nu se apropie. Mă ridic singur și fac un pas în spate. La dracu era vocea lui.
– Cine ești? Ce dracu se întâmplă aici?
Nu îmi recunoșteam propria voce. Abia dacă mai puteam vorbi.
– Stai jos, îmi cere și vocea lui îmi aducea mii de fiori pe șira spinării.
– Jaden? Tu…Jaden? rostesc eu, simt cum mă cuprinde o amețeală puternică, mă îndrept rapid spre baie și încep să vomit.
După ce mă eliberez, mă ridic ușor și mă îndrept înapoi spre living. Alex și Aiden erau lângă geamurile mari și acel bărbat era în bucătărie, își turna cafea într-o cană.
– Mi-ai spart cana preferată, spune supărat.
Avea vocea lui, avea mersul lui și la dracu, mirosea ca el dar nu arăta ca Jaden…
– Eram furios, îi spun și îl privesc mai atent.
– Nu semeni cu Jaden.
– Machiaj, lentile de contact….nimic ce nu se poate rezolva cu bani.
Era ironic și chiar modul de a vorbi îi semăna.
– Banii mei, îi spun rece.
– Greșit… banii noștri. Așa mi-ai spus după ce ne-am căsătorit.
– De ce ai făcut tot teatrul asta? De ce ai dispărut așa?
– Era singura opțiune ca totul să fie real. Ca el să te vadă chinuit de moartea mea. Ca eu să dispar cu totul pentru el.
Nu îmi venea să cred ce aud. Dau ușor din cap și mă așez pe canapea. Acum îmi confirmase că el era și cu toate că simțeam o bucurie în sufletul meu, furia era mult prea mare.
Și Alex știa.
A știut de la început și m-a lăsat să mă înec în propria suferință atâtea luni.
– Ați pus totul la cale împreună, rostesc eu ca pentru mine.
– M-ați lăsat să sufăr că ultimul om, doar pentru că tu ai hotărât de unul singur, să ce? Să te răzbuni pe el?
– Ei nu au știut de la început , i-am spus acum o lună lui Alex planul meu.
– Și care este acela, Jaden? îl întreb cu răceală…
– Să mă vezi cum cad într-un abis? Ți-a plăcut să mă vezi așa?
Mă ridic furios din canapea, îl priveam cu ură, eram furios, eram mai mult decât furios. Mă îndrept spre prieteni mei și îi privesc încruntat.
– Ieșiți afară, le cer dur.
– Cam…
– Ieșiți afarăăă!!!! le urlu…
– Acum!!! Nu mai vreau să mai aud nimic, nu mă mai interesează de acuzele voastre. Ieșiți afară…
Aiden și Alex se îndreptă spre lift și mă întorc spre bărbatul ce se presupunea ce este Jaden …
– Și tu, spun încet…
– Vreau să pleci.
– Cameron …
– Nu mă interesează minciunile tale. Ai ales să pleci lăsând un bilet în care îmi cereai să te las în pace. Nu am făcut-o și te-am căutat ca un nebun peste tot. Acum ești în fața mea și îți cer eu să pleci și să mă lași dracului în pace. M-ai mințit, m-ai trădat…. pleacă. Acum înțeleg cum te-ai simțit și tu când ai fost mințit de mine. Asta căutai? Să îmi întorci moneda?
Dar el nu face nici un pas și rămâne în aceeași poziție. Le face semn prietenilor mei să plece și aceștia intră în lift.
– Suntem atât de aproape, încă puțin și tatăl tău va fii închis pe viață. Nu va mai avea șansa să scape de data asta. Am prea multe dovezi împotriva lui…
– Nu mă interesează, Jackson, îi spun numele fals.
– Cam …te rog.
– Mă rogi ce? Ce?
Mă îndrept furios spre el…
– Ce mă rogi, Jackson?
– Îmi pare rău, știu cât ai suferit, nu asta mi-am dorit. Și îmi voi petrece tot restul vieții cerând iertare, dar te rog să mă asculți.
– Nu…am obosit Jaden. Mi-ai sfărâmat sufletul în aceste luni, mi-ai sfărâmat ființa. Îți place ce vezi? spun și îmi ridic mâinile.
– Uită-te bine….asta ai făcut. Mi-ai zdrobit spiritul.
– Te iubesc, îmi șoptește.
Încep să râd ironic și îmi mușc buzele nervos.
– Eu nu mai vreau să te iubesc, eu nu mai vreau nimic de la tine și chiar și acel nimic mă doare. Acum, în acest moment mi-aș dori să nu te fi reîntâlnit niciodată.
– Iubitule, spune încet și se apropie de mine, mă apucă pe umeri și mă trage în brațele lui.
– Te rog nu spune asta.
– Te rog ,te rog lasă-mă în pace Jaden, încerc să îl împing dar nu am putere și îmi prinde mâinile și mă împinge în canapea. Se urcă deasupra mea și încerc să îl lovesc cu picioarele, dar la dracu, că abia dacă se mișcă.
Îmi prinde chipul în mâini și mă forțează să îl privesc.
– Te iubesc și mă iubești și tot ce există între noi nu moare atât de repede. Asta a fost singura cale prin care îl puteam scoate din viața noastră. Crezi că nu îți cunosc coșmarurile, că nu te luam în brațe când te trezeai urlând de frică…nu. Nu, iubitule…tu ești al meu și eu sunt al tău pe viață.
Mă sărută și simt gustul lui dulce și mă opresc din a mă zbate sub el. Închid ochii și îl las să mă sărute. Doamne, cât mi-au lipsit buzele astea, gustul acesta și căldura lui.
Se ridică brusc și mă trage după el. Mă simțeam deja amețit de gestul lui. Își duce mâna la ochii și își scoate lentilele și irișii săi verzi ies la iveală și simțeam că rămân fără aer. Își bagă mâna în păr și îl ciufulește, apoi se apropie din nou de mine.
– Nu avem mult timp, trebuie să mă întorc, iubitule.
Dar nu îl mai las să vorbească și mă arunc asupra lui și îi prind gura într-un sărut. Sărut ce îmi lipsise al dracului de mult. Mă trage de ceafă mai aproape de el și adâncește sărutul și îi simt limba caldă și simt că mă topesc sub atingerea lui.
Începe să mă dezbrace și în același timp încerca să se dezbrace și pe el și într-un final rămânem goi și îi simt mâinile pe corpul meu.
Și trupul începuse să îmi tremure.
Îl împing în canapea și mă urc peste el. Îi ridic genunchii și întru în el, violent, îl doream și în același timp voiam să îl pedepsesc. Nu mă mai puteam controla.
Încep să mă mișc rapid în el și îl văd cum își îndoaie trupul sub mișcările mele și capul îi cade pe spate. Mă aplec și îi sărut pielea fină a gâtului și mă lovesc de barba lui dură. Îi mușc pielea fierbinte și îl aud cum scâncește sub atingerea mea. Încep să mă mișc și mai tare și îl simt cum este pe punctul să se elibereze și ies din el rapid și mă ridic în picioare.
Își ridică capul și mă privește printre gene.
– De ce te-ai oprit?
– Să simți și tu ce am simțit eu, îi spun rece și mă îndrept spre baie.
Dar se ridică rapid și mă prinde de brațe și mă pune pe umărul lui, se îndreaptă spre scări și le urcă rapid spre dormitor. Da, eram prea slăbit acum să mai pot protesta împotriva lui.
Mă aruncă în pat și îmi prinde mâinile rapid, le sărută ușor, își trece gura peste maxilarul meu și simțeam că nu mai pot protesta prea mult. La dracu îmi lipsise prea mult atingerea lui.
Mă întoarce pe burtă și începe să îmi sărute pielea spatelui până ajunge la bazin și mă apucă de el și îl simt cum intră în mine.
Mișcările lui erau încete de parcă caută să mă chinuie și mai mult decât o făcuse. Gura lui îmi săruta pielea sensibilă a spatelui și la naiba că în momentul asta uitam de tot.
– Iubitule… îl aud șoptind,
– …..mi-ai lipsit al naibii de tare.
Începe să se miște din ce în ce mai rapid și simțeam că urma să îmi dau drumul. Se împinge încă o dată și mă eliberez și el își dă drumul în mine. Îi simt fruntea pe spatele meu și respirația lui fierbinte îmi ardea pielea.
Se lasă într-o parte și mă trage în brațele lui.
– Trebuie să începi să mănânci iubitule ,ești foarte slăbit. Îmi este și frică să te strâng prea tare.
Nu îi răspund, încă eram total confuz și pierdut în tot ce se întâmplă în jurul meu.
– Știu că ești supărat și furios pe mine și mai știu că îmi va lua mult timp să te fac să mă ierți, dar nu mai suportam să te văd în acele chinuri.
– Cea mai mare durere a fost când ai plecat…plecarea ta a durut mai tare că orice, îi spun încet și mă îndepărtez de el. Mă ridic din pat și cobor scările și întru în baie.
