Dinte pentru dinte- Capitolul 93

Gu Qing Pei se calmă. Apăsă butonul liftului, redeschizând ușile care se închiseseră automat, și îl privi pe Yuan Yang, vorbind pe un ton grav:

– Ieși.

– Încă îmi datorezi o masă. Mergem la mine, gătești personal pentru mine, și atunci suntem chit.

Gu Qing Pei zâmbi ironic.

– Yuan Yang, ce vrei de fapt? Ai deja o prietenă tânără. Ai spus și tu că nu mă vei mai hărțui. Eu să vin la tine acasă să-ți gătesc? Ți se pare potrivit?

Yuan Yang ridică ușor o sprânceană.

– Ba da. Dacă nu vii azi, data viitoare vin din nou la compania ta să-mi cer plata. Oricum, dacă nu mănânc masa asta, tu tot îmi rămâi dator.

Gu Qing Pei își îngustă ochii și, brusc, zâmbi.

– Yuan Yang, vrei să te culci cu mine, nu-i așa? Chiar dacă se vede clar că am îmbătrânit, chiar dacă te-ai săturat de gustul ăsta… totuși încă ești puțin curios, nu?

Buzele lui Yuan Yang tremurară ușor. Îndurând senzația aceea sufocantă, întinse mâna și îi prinse bărbia, spunându-i într-un ton frivol:

– Da.

– Din păcate, eu nu vreau. Ce ai de gând să faci? Să mă violezi? Ca înainte?

Yuan Yang scrâșni din dinți și răspunse răgușit:

– Crezi că ești vreo ființă cerească? Eu, Yuan Yang, duc lipsă de bărbați sau femei tineri și frumoși? Merită efortul?

Inima lui Gu Qing Pei se strânse dureros. Își lăți zâmbetul într-o grimasă.

– Dacă asta spui, atunci sunt liniștit. Hai, mergem. Îți gătesc. Nu-ți rămân dator cu masa asta.

Și păși afară din lift.

Yuan Yang își strânse pumnii, reprimând impulsurile întunecate din interior.

Apartamentul lui Yuan Yang era foarte luminos. Cum intrai în living, soarele se revărsa pe podeaua din stejar alb, caldă și strălucitoare.

Degetele lungi ale lui Gu Qing Pei se strecurară sub nodul cravatei, bărbia i se ridică ușor, iar el desfăcu cravata cu un gest lejer. Profilul perfect al feței, combinat cu acea mișcare relaxată, degaja o senzualitate letală. Yuan Yang îl privea dintr-o parte, dorindu-și să-l dezbrace complet.

Gu Qing Pei împături cravata, o băgă în buzunarul pantalonilor și își suflecă mânecile cămășii.

– Gătesc cu ce găsesc în bucătărie.

Yuan Yang nu spuse nimic și îl urmă în bucătărie.

Gu Qing Pei scoase ingredientele din frigider și începu să le pregătească cu mișcări sigure, stând tot timpul cu spatele la Yuan Yang, fără să scoată un cuvânt.

Yuan Yang se sprijini de tocul ușii și îl privi pur și simplu, fără să clipească.

Avea senzația că, în clipa următoare, Gu Qing Pei se va întoarce, îi va zâmbi și îi va spune:

– Du-te și curăță peștele.

Exact ca atunci.

Iar el ar fi trebuit să se apropie, să-l cuprindă de la spate, să-și sprijine fața pe umărul lui și să spună că nu vrea pește. Apoi ar fi urmat conversații fără sens.

Dar știa că asta nu se va mai întâmpla niciodată.

Din ziua în care acest bărbat îl părăsise, toate acele lucruri deveniseră imposibile.

Îl privea pe Gu Qing Pei din spate, cu ochii roșii.

Gu Qing Pei, cu capul plecat, toca mecanic ceapa verde. Simțea privirea din spate — o privire parcă fierbinte, care îi ardea ceafa. Atenția i se estompă, iar cuțitul coborî greșit, tăindu-i degetul.

Tresări instinctiv, apoi, fără expresie, își puse degetul sub jetul de apă. Tăietura părea destul de adâncă; sângele continua să curgă. Nu simțea durere, dar nu putea găti așa.

Tocmai căuta ceva cu care să apese rana, când Yuan Yang îi prinse brusc mâna.

– Ești prost? Cu apă vrei să oprești sângerarea?

– Pentru atâta sânge nici nu merită oprit, spuse Gu Qing Pei, trăgându-și mâna și apăsând rana cu un șervețel.

–  Tai mai târziu.

Mâna lui Yuan Yang se strecură pe la spatele lui, pe talie.

Gu Qing Pei se feri instinctiv. Yuan Yang îi fixă talia, îl privi rece și, sub privirea sa precaută, îi desfăcu șorțul și și-l puse pe el.

– Du-te în living.

Gu Qing Pei rămase uimit, privindu-l cum se întoarce și începe să taie legumele, mult mai îndemânatic decât el. Îl privi din spate o vreme, iar un val de amărăciune îi urcă în piept.

Imaginea lui Yuan Yang lucrând în bucătărie era una dintre cele pe care nu le-ar fi putut șterge niciodată din memorie. Nu crezuse că va mai avea vreodată ocazia să o vadă.

În timp ce rămânea pierdut în gânduri, Yuan Yang se opri brusc, întorcând capul spre el. Linia nasului său înalt era clar conturată.

Gu Qing Pei își coborî privirea și se duse în living. După un timp, mâncarea fu pusă pe masă.

Privindu-l pe Yuan Yang cum intră și iese, Gu Qing Pei nu mai suportă senzația aceea de întoarcere în trecut și spuse:

– Tu ai insistat să gătești. Să nu spui după aceea că încă îți datorez masa.

Mâna lui Yuan Yang se opri pentru o clipă, apoi ridică privirea și râse rece.

– Chiar crezi că datoria ta față de mine se reduce la o masă?

Gu Qing Pei se încruntă.

– Yuan Yang, nu vorbi prostii. Când ți-am fost eu dator cu ceva?

Yuan Yang îl privi tăios.

– O să afli, mai devreme sau mai târziu.

Fața lui Gu Qing Pei se albăstrise ușor. Nu vedea niciun rost să mai calculeze cine datora cui. Dacă ar fi fost să socotească, ce pierduse el cum putea fi cuantificat? Mai bine să șteargă totul și să nu mai trăiască în trecut.

Dar nu se așteptase ca Yuan Yang să aibă tupeul să spună că el îi este dator.

Ridicol.

Yuan Yang așeză farfuriile și bețișoarele și spuse pe un ton aproape poruncitor:

– Mănâncă.

Gu Qing Pei își strânse dinții și se așeză la masă.

Stăteau față în față, atât de aproape încât Gu Qing Pei putea vedea clar textura pielii lui Yuan Yang, fermitatea ei.

Asta e tinerețea, gândi el.

Își aminti de vorbele lui Yuan Yang — că „se vede clar că a îmbătrânit” — și i se păru aproape amuzant. Avea treizeci și cinci de ani, desigur că îmbătrânea, ci fiecare an.

Yuan Yang, însă, era în plină floare, devenind tot mai atrăgător odată cu vârsta și experiența. Nu era de mirare că ajunsese să nu-l mai privească pe Gu Qing Pei la fel.

Gu Qing Pei zâmbi amar și începu să mănânce.

– Povestește-mi ce-ai făcut în ultimii doi ani, spuse Yuan Yang.

Gu Qing Pei se opri o clipă, apoi vorbi calm despre munca sa din Singapore.

Yuan Yang ascultă, apoi întrebă brusc:

– Dar tu și Wang Jin?

Încercase să-și păstreze vocea neutră, dar corpul îi tremura ușor.

Dacă ar fi auzit un răspuns pe care nu voia să-l audă…

– Nu eram potriviți, spuse Gu Qing Pei lejer.

Inima lui Yuan Yang se liniști abia atunci.

– Și alții?

De doi ani își pusese oameni să-l urmărească pe Gu Qing Pei. Știa multe lucruri, dar voia să audă din gura lui ce mai fusese.

– Nu cred că te privește, răspunse Gu Qing Pei.

Furia i se aprinse în piept lui Yuan Yang.

– Nici nu trebuie să-mi spui. Un domn Gu atât de fermecător n-are cum să stea degeaba.

Gu Qing Pei nu confirmă, nici nu infirmă. Știa foarte bine cât de „ocupat” fusese el, și știa la fel de bine că Yuan Yang nu stătuse nici el degeaba.

Dar ce rost avea?

Tăcerea lui îl enervă și mai tare pe Yuan Yang. Își reprimase impulsurile timp de doi ani, doar pentru ca astăzi să-l poată întâlni dintr-o poziție de forță. Cu cine fusese Gu Qing Pei în acești doi ani fusese o întrebare pe care o evitase deliberat.

Dar acum, când bărbatul era chiar în fața lui, nu mai era doar o fotografie furată.

Avea nevoie să știe tot.

Știa însă că Gu Qing Pei nu avea de gând să-i spună.

Nu conta.

Mai devreme sau mai târziu, avea să audă răspunsul chiar din gura lui.

Se pregătise timp de doi ani pentru acest moment — pentru ziua în care avea să-l prindă din nou în plasă, fără scăpare.