Înainte să mă pierzi- Capitolul 32

-…

Se așternu o tăcere grea în încăpere. Nimeni nu mai spuse nimic pentru o clipă.

Grayson intră în cabinet, închise ușa în spatele lui calm și se întoarse încet. Privirea îi trecu peste Josh, apoi peste doctor, analizându-i pe amândoi fără grabă. În cele din urmă, zâmbi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Sunt dezamăgit, doctore. Nu mă așteptam să trădezi atât de ușor încrederea pacienților.

Josh rămase nemișcat, cu mâna ușor ridicată pe piept, ca și cum tocmai ar fi fost prins într-o scenă absurdă de teatru.

– Oh… murmură el, fără să știe ce altceva să spună.

Doctorul fu primul care rupse tăcerea și răspunse cu naturalețe.

– Îmi pare rău. Am greșit.

Grayson își îngustă ușor ochii.

– Ești sigur că îți pare rău?

– Desigur. M-am gândit bine.

O pauză apoi adăugă cu voce tremurândă.

– Te rog… nu-mi anula licența.

Grayson îl privi în tăcere câteva secunde. Apoi oftă scurt, ca și cum situația îl plictisise deja, și se așeză relaxat pe canapea.

– Ei bine, s-a rezolvat. Oricum ai fi aflat într-o zi.

Își plimbă privirea prin cameră și întrebă:

– Unde e Chase? Ai venit singur? Nu i-am văzut mașina.

Josh răspunse direct, fără ezitare:

– Sunt aici doar să iau medicamentele lui. Domnul Miller este la filmări.

– Oh, serios?

Chiar atunci, ușa se deschise din nou și o angajată intră, așezând câteva gustări pe masă.

– Mulțumesc, Julie, spuse Grayson pe un ton surprinzător de cald.

După ce femeia ieși, luă imediat o bucată de ciocolată, o desfăcu și o duse la gură. Dar, după prima înghițitură, expresia i se schimbă ușor.

– Asta nu…

Josh îl privi, complet dezorientat.

„Ce vrea să spună?”

Înainte să poată întreba ceva, Stewart interveni calm:

– Toate pastilele au fost confiscate de poliție. Îmi pare rău.

Josh clipi, surprins.

„Pastile?”

Se așteptase la orice altceva, dar nu la asta. Se uită din nou la Grayson, apoi la doctor, fără să înțeleagă reacțiile lor.

Grayson își încruntă sprâncenele.

– Ar fi trebuit să lăsați câteva. Sunt dezamăgit, doctore.

Josh rămase complet blocat.

„Dezamăgit… pentru niște pastile confiscate?”

Atmosfera din cameră devenea din ce în ce mai ciudată, iar el simțea că lipsește complet din conversație.

– Îmi pare rău, dar când vei veni data viitoare, vei găsi acele ciocolățele.

– Voi aștepta momentul acela.

Grayson luă din nou ciocolata în mână după ce primi promisiunea doctorului. O privi încă o clipă cu o expresie ușor nemulțumită, apoi desfăcu ambalajul.

Josh urmărea scena în tăcere, încă neînțelegând complet semnificația acelei „ciocolate”. Atmosfera din cabinet rămânea tensionată, dar pentru cei doi părea mai degrabă o discuție obișnuită decât un conflict real.

Când Josh îl zări, își dădu seama dintr-o clipă că era vorba doar despre o ciocolată obișnuită, deși în sinea lui rămase ușor dezamăgit. Totuși, după prima înghițitură, avu senzația stranie că acel om din fața lui era cu totul ieșit din comun.

–  Nu asta contează, spuse el brusc, deschizând larg gura, ca și cum ar fi vrut să grăbească răspunsul.

–  E adevărat că domnul Miller n-a făcut-o cu adevărat?

Grayson, aflat în mijlocul unui gest lent de a desfășura o altă tabletă de ciocolată, îi aruncă o privire scurtă. Doctorul ridică din umeri, fără să rostească vreun cuvânt.

Ambalajul foșni ușor între degetele lui Grayson, iar bucata de ciocolată dispăru aproape cu eleganță în gura sa. Se topi încet, ca o ezitare prelungită.

Mișcându-și încet maxilarul, își ridică din nou privirea:

–  Și ce-ai fi dispus să faci pentru mine dacă ți-aș spune?

– Nu te-aș lovi, răspunse Josh fără să clipească.

–  Atât? rosti Grayson, izbucnind într-un râs scurt, nepotrivit contextului, ca o fisură într-o tensiune deja prea strânsă.

Josh își încleștă pumnul, iar aerul dintre ei deveni brusc mai greu.

Grayson, însă, își păstră calmul, ca și cum situația nu l-ar fi atins deloc. Încă zâmbind, își ridică ușor umerii:

– Nu vreau să mă lovești, așa că… îți voi spune. Oricum aveam de gând. Haide să începem.

Își îndreptă privirea spre doctor, apoi adăugă cu o ușoară nepăsare:

– Secretele, până la urmă, nu pot fi ascunse pentru totdeauna.

Doctorul schiță un zâmbet scurt, abia vizibil, ca o umbră trecătoare. Josh își plimbă privirea între el și Grayson, încercând să surprindă ceva dincolo de tăcerea lor.

Grayson își mișcă leneș brațul sprijinit pe spătarul canapelei, scoase o țigară și o prinse între buze cu o nonșalanță aproape calculată. Josh fu nevoit să aștepte îndelung până când acesta o aprinse, trasă adânc în piept, ca și cum timpul însuși ar fi fost suspendat în acel gest. Fumul fu eliberat apoi încet, în rotocoale greoaie, plutind între ei ca o perdea subțire.

– Când Chase a intrat prima dată în rut, începu Grayson,

– …el nu avea niciun partener. Era doar un adolescent mic, sfios… aproape fragil.

Făcu o pauză scurtă, ca și cum cuvintele i-ar fi cântărit mai mult decât păreau.

Era o descriere incredibilă pentru oricine l-ar cunoaște pe Chase acum.

Își întoarse ușor capul spre Josh, care asculta în tăcere deplină, fără să-l întrerupă.

– I l-am încredințat lui Alex, continuă el,

– … pentru că mă grăbeam, dar n-a fost de mare ajutor. Chase nici măcar nu a putut să-l privească; a leșinat pe loc. Nu am avut de ales decât să-l liniștesc cu medicamente.

Își scutură ușor țigara, privirea pierdută pentru o clipă în fum.

– I-am spus asta doar… pentru că nu-și mai amintea exact detaliile.

– … Ce? spuse Josh clipind cu privirea pierdută.

Cuvintele lui îi inundară mintea confuză.

– Deci l-ai mințit în tot acest timp? L-ai făcut să creadă că a făcut-o cu un câine?

Grayson oftă scurt și își ridică privirea spre tavan, într-un gest de exasperare abia stăpânită.

– Ce voiai să fac? Nu știam cum își eliminase feromonii… iar dacă se acumulează, e ca și cum ți s-ar topi creierul. Devine imposibil de suportat. O adevărată nebunie.

– Dar… nu e chiar așa, reluă Josh, cu vocea încordată.

– Nu l-ai forțat? El spune că nu, însă eu… tu l-ai împins să meargă la petrecere!

Își strânse maxilarul, incapabil să alunge din minte imaginea acelei nopți în care Chase cedase, prăbușindu-se sub o criză bruscă. Se întreba, cu o neliniște crescândă, dacă bărbatul din fața lui era cu adevărat conștient de cât de fragil devenise fratele său.

Grayson îl privi rece, fără să se grăbească să răspundă, ca și cum întrebarea nu-l atingea deloc. Apoi vorbi, cu o liniște aproape cinică:

– Nu poți face nimic pentru el. E încăpățânat.

Făcu o pauză scurtă, lăsând cuvintele să se așeze greu între ei.

– De fiecare dată când încearcă să reziste… sfârșește prin a-și pierde cunoștința.

– …Ce? murmură Josh, de parcă auzise ceva imposibil.

Se încruntă, clipind des, încercând să reconstituie în minte cuvintele, ca și cum ar fi putut să fi înțeles greșit.

– Ce naiba spui?

Grayson îl privi calm, fără grabă, cu aceeași liniște rece care părea să-l învăluie de la începutul discuției. Apoi răspunse, pe un ton egal, aproape detașat.

– Nu vrea să o facă cu un câine, deși am încercat să-l conving și, cumva încearcă să nu o facă cu nimeni. Atunci feromonii se acumulează în organismul lui și își pierde mințile. Așa că nu are altă soluție decât să-și facă o injecție și să-i forțeze să iasă. Adesea se învinovățește că e un gunoi…

Realitatea îl lovi pe Josh ca o găleată cu apă rece, se făcu palid într-o secundă, iar Grayson zâmbi amar  văzându-I expresia dezorientată.

–  Ce pot să fac dacă nu mă ascultă niciodată? continuă Grayson, cu o iritare abia mascată.

– Nu-i place nimeni și nu iese cu nimeni. I-am spus că nu contează, că tot ce trebuie să facă e să-și gestioneze Rutul mai ușor… dar nici asta nu-l convinge.

Își trecu mâna prin păr, frustrat, apoi ridică privirea spre Josh, ca și cum ar fi căutat confirmare pentru o absurditate.

– Josh… îți vine să crezi că fratele meu n-a fost niciodată cu nimeni? Niciodată. Poți să crezi așa ceva?

Făcu o pauză scurtă, apoi își răspunse singur, cu un râs lipsit de veselie:

– Bineînțeles că nu poți. Și totuși… e adevărat.

Se întinse brusc în scaun, lăsând să-i scape un oftat lung, aproape teatral. Apoi  ridică din umeri și își scutură capul într-un gest de exasperare, ca un câine.

Grayson își coborî vocea, de parcă ar fi vorbit despre un fapt banal, nu despre ceva cu implicații grave.

– Nu vrea doar sex și nici nu acceptă să iasă cu cineva doar pentru asta. Nu se poate culca cu o persoană cât timp își pierde controlul în acele momente… și, în plus, riscul de a lăsa pe cineva însărcinată e mult prea mare dacă nu-și poate stăpâni starea.

Făcu o pauză, trecându-și degetele peste marginea canapelei, apoi continuă, mai apăsat:

– Așa că singura variantă rămasă e o injecție. Dacă nu găsește pe cineva… o va folosi toată viața.

Privirea i se întunecă ușor.

– Iar asta îi va distruge corpul în timp. Brațul va ceda, țesutul se va degrada… până când va ajunge să fie iremediabil afectat.

Josh rămase fără cuvinte. Mintea i se bloca, încercând să așeze într-o ordine logică tot ce tocmai auzise, dar ideile se loveau unele de altele fără sens.

Grayson, însă, își continuă explicația ca și cum ar fi fost vorba despre un subiect strict tehnic.

– Într-o zi, dacă va accepta realitatea, va putea să-și elimine feromonii în mod natural, ca orice alt Alpha. Dar dacă rămâne în starea asta… va veni momentul în care nu va mai avea de ales decât să folosească un câine.

Ridică ușor din umeri, aproape nepăsător.

– Evident, asta e ultima soluție. Nici măcar nu e ideal pentru… igiena câinilor.

Apoi zâmbi, ușor provocatory și întrebă:

– Nu-i așa?

Răspunsul nu mai veni sub formă de cuvinte.

Pumnul lui Josh lovi fața lui Grayson cu forță, tăind aerul dintre ei într-o fracțiune de secundă.

✤✤✤✤✤✤

„E un nebun nenorocit.”

Josh își încleștă dinții și apăsă accelerația. Acul vitezometrului urca necruțător, dar neliniștea din el rămânea neschimbată, clocotind.

Cum putea să spună toate acelea zâmbind? Ce fel de om era?

Furia creștea cu fiecare gând, întunecându-i judecata. Ar fi vrut să-l zdrobească, să-l reducă la o masă inertă de carne. Dacă doctorul nu ar fi intervenit la timp, obligându-l să plece, poate că nu s-ar fi oprit la un singur pumn.

Și totuși, ceea ce îl tulburase cel mai mult fusese altceva.

Grayson, cu fața mânjită de sânge, îl privise și îl întrebase, aproape curios:

– De ce ești atât de supărat?

Nu era clar dacă fusese o întrebare sinceră sau doar o altă provocare. Dar apoi râsese. Râsese, în timp ce sângele îi curgea pe chip.

Cum putea cineva să râdă într-un asemenea moment?

Un fior rece îl străbătu pe Josh. Simțea că nu-l mai putea suporta. Îl dezgusta.

Chase.

Gândul la el îi strânse pieptul. Cu cât rememora mai mult, cu atât simțea o apăsare tot mai grea, amestecată cu tristețe și revoltă. Nu-i venea să creadă prin câte trecuse.

Trebuia să-l găsească.

Trebuia să-i spună totul.

„N-ai făcut-o niciodată. Ești… neatins. După ce ți-ai pierdut cunoștința, nimeni nu te-a forțat vreodată să ai relații sexuale cu nimeni.”

Cuvintele îi răsunau încă în minte când Josh apăsă brusc frâna.

Un scârțâit ascuțit sfâșie liniștea, iar anvelopele alunecară pe asfalt înainte ca mașina să se oprească violent. Rămase nemișcat, cu mâinile pe volan, privind în gol.

Gândul îl lovi abia atunci.

Asta înseamnă… că eu sunt singurul cu care s-a culcat Chase?

Ochii i se măriră, surprinși de propria realizare. Nu se gândise niciodată la asta. Nici măcar o clipă.

– Nu… nu se poate… murmură el, mai mult pentru sine.

Și totuși, dacă ceea ce spusese Grayson era adevărat… atunci și asta trebuia să fie.

Chase nu se culcase niciodată cu altcineva. Niciodată. Totul fusese controlat, limitat, redus la injecții și la o luptă tăcută dusă de unul singur.

– E absurd… șopti Josh, amețit de gânduri.

Dar adevărul rămânea, greu și de neclintit.

Rămase așa, în scaunul șoferului, minute în șir cu mintea golită de orice altceva, prins între uimire și o neliniște care începea să prindă rădăcini mai adânci.

✤✤✤✤✤✤

Când se întoarse pe platou, era mult mai târziu decât își propusese. Josh coborî din mașină, strângând în palmă cele două supresoare.

Trebuia, înainte de toate, să-i explice lui Chase neînțelegerile… să lămurească tot ce ținea de acele lucruri absurde despre „câini”. Dacă reușea, poate că el s-ar fi simțit, în sfârșit, în siguranță.

Înaintă pe coridor, dar pașii îi erau nesiguri. Gândurile nu-i dădeau pace. Nu știa nici măcar cum să-l privească, cum să-l înfrunte.

Și totuși… nu exista altcineva.

Doar el putea face asta.

Realizarea îl apăsa din ce în ce mai tare. Când înțelesese că Chase nu era deloc omul promiscuu pe care și-l imaginase, se simți mai întâi confuz.

Era greu de crezut. Un bărbat trecut de douăzeci de ani… și totuși?

Dar, în cazul lui Chase, avea o logică. Trauma primului Rut îl blocase, îl ținuse departe de orice apropiere. Până aici, putea înțelege.

Ceea ce nu putea accepta era altceva.

Faptul că nu ieșise niciodată cu nimeni.

Chase Miller — poate cel mai frumos bărbat pe care îl văzuse vreodată — avea totul: bani, statut, o prezență care atrăgea priviri fără efort. Oricine ar fi recunoscut asta.

Și totuși… nimic.

Nu avea sens. Erau destui care ar fi ignorat orice defect de caracter doar pentru a fi lângă el. Și atunci… de ce?

Josh clătină ușor din cap, ca și cum ar fi vrut să alunge gândurile, dar se opri brusc.

Acum că stătea să se gândească…

Își aminti obrajii lui Chase, aprinși într-un roșu neobișnuit. Își aminti ezitarea, tensiunea din gesturile lui, felul în care reacționase la săruturi — rigid, nesigur, aproape speriat.

Un fior îi străbătu șira spinării.

Poate că răspunsul fusese acolo, tot timpul.

Cum se simțise când experimentase pentru prima oară o felație? Fusese prea mult pentru el? Nu, el părea întotdeauna foarte excitat, în ciuda faptului că i se făcea asta de mai multe ori pe noapte.

Descoperea pentru prima oară sexul.

După tot acest șir de gânduri, Josh nu mai putea nega adevărul.

Totul ducea, inevitabil, la un singur nume.

Grayson Miller.

Furia îi întunecă privirea. Își încleștă pumnii atât de tare încât simți o durere surdă în articulații — probabil în urma loviturii pe care i-o dăduse mai devreme. O ignoră.

Mai întâi trebuia să-l vadă pe Chase. Apoi aveau să decidă ce e de făcut.

Grăbi pasul. În timp ce se apropia de rulotă, liniștea fu sfâșiată brusc de sunetul telefonului.

– Da, Mark?

Nu se opri din mers. Vocea de la celălalt capăt era tensionată, precipitată.

– Josh, unde ești? Ești pe aproape?

– Da, sunt pe drum spre rulota lui C. Ce s-a întâmplat?

O scurtă ezitare, apoi răspunsul veni, grăbit:

– Atunci grăbește-te. E urgent. Toți sunt deja aici.

Inima lui Josh tresări.

– E urgent? S-a întâmplat ceva cu C?

Un gol rece i se strecură în piept, iar pulsul i se acceleră.

La celălalt capăt, Mark trase adânc aer în piept.

– Da… C a devenit K.

Pentru o fracțiune de secundă, totul amuți.

Apoi sensul îl lovi.

Chase fusese răpit.

Un strigăt scurt, involuntar, îi scăpă lui Josh.

– Ce?!