Dinte pentru dinte- Capitolul 73

În timpul mesei, părinții lui Gu Qing Pei continuară să-l întrebe pe Yuan Yang despre trecutul lui: câți ani are, de unde vine, câți membri sunt în familia lui, cu ce se ocupă. Nu intrară în detalii excesive, dar puseră exact acele întrebări firești, tipice pentru situația în care un fiu își aduce „iubita” acasă.

La început, Gu Qing Pei încercă să intervină, însă își dădu repede seama că nu reușea să prindă nici măcar un cuvânt între replicile lor. Renunță. Mâncă în tăcere, privind cum Yuan Yang conversa cu părinții lui, natural, degajat.

Era ca și cum ar fi fost o familie de la bun început.

Privind scena, inima lui Gu Qing Pei se strânse dureros.

După cină, în timp ce părinții strângeau masa, Gu Qing Pei găsi în sfârșit un moment să fie singur cu Yuan Yang. Își coborî privirea și spuse încet:

– Hai să ieșim puțin la plimbare.

Yuan Yang rămase așezat. Ridică ochii spre el, privirea plină de resentiment.

– Dacă plec, mă vei mai lăsa să intru pe ușa asta vreodată?

– N-ar fi trebuit să vii la părinții mei.

– De ce n-ar fi trebuit? Zhao Yuan a venit înaintea mea, nu? De ce ea a avut voie, iar eu nu?

Gu Qing Pei oftă adânc.

– Ridică-te. Hai afară să vorbim.

Venele de pe fruntea lui Yuan Yang se umflară, ca și cum s-ar fi străduit din răsputeri să-și stăpânească furia. Se ridică rigid.

În acel moment, mama lui Gu ieși din bucătărie cu un platou de fructe.

– Ce s-a întâmplat? Plecați deja?

Yuan Yang tăcu. Gu Qing Pei răspunse calm:

– Mamă, avem câteva lucruri de discutat. Ne întoarcem imediat.

– De ce plecați așa repede? Abia ați terminat de mâncat. Mai stați puțin.
Mama puse platoul jos și îl privi pe Yuan Yang cu atenție.
– Mai am ceva de spus.

Gu Qing Pei rămase impasibil, însă vocea lui deveni fermă:

– Mamă, vorbim altă dată.

Mama lui își plecă privirea, vizibil dezamăgită.

– Ia-ți puloverul pe care ți l-am tricotat.

Gu Qing Pei se îmbrăcă, apoi îl conduse pe Yuan Yang afară.

Plănuise să coboare cu el jos, dar vremea era caldă și era multă lume. Nu exista un loc potrivit pentru o discuție serioasă. Se temea că Yuan Yang și-ar putea pierde controlul, așa că îl duse direct pe acoperiș.

Vântul rece sufla necruțător. Doar lumina lunii răspândea o strălucire slabă. Nu era nimeni acolo.

Gu Qing Pei își strânse haina pe el și privi în gol luminile orașului.

– Chiar nu m-am așteptat să vii la mine acasă.

– Ai lăsat biletul și ai fugit. Credeai că te voi aștepta să te întorci la Beijing?
Yuan Yang aruncă hârtia spre el, respirația îi deveni neregulată.

– Yuan Yang, ce am scris acolo este exact ce simt. Chiar nu suntem potriviți. Suntem diferiți ca personalitate, experiență, valori. Ești tânăr. Vei înțelege că doar pasiunea nu poate dura.

Yuan Yang îl apucă de guler.

– Nu vreau să aud prostiile tale. Eu, Yuan Yang, n-am ținut la nimeni până acum. Te-am ales pe tine și nu-ți permit să dai înapoi. Mi-am vândut casa. Proiectul din Tianjin a strâns fonduri, începem luna viitoare. O să muncesc. Spui că sunt naiv? O să mă schimb. Tot. Dar tu…îi prinse bărbia, privirea dură trădând neputință.
– Nu ai voie să te desparți de mine. Nu-mi vorbi de incompatibilitate. Când gemeai sub mine, de ce nu spuneai asta? Îți place de mine. Ai curaj să recunoști? Chiar și părinții tăi mă pot accepta. Tu de ce nu poți?

Fața lui Gu Qing Pei se albi.

– De ce? Pentru că părinții mei sunt oameni drepți, onești. Urăsc bârfa. Știi cât le-a fost de greu să accepte că fiul lor e gay? Chiar dacă au acceptat, nu înseamnă că pot înfrunta lumea. Dacă aș fi cu tine, părinții tăi m-ar accepta? Ar avea liniște? Eu nu mai pot rămâne la Beijing. Am muncit cincisprezece ani acolo și acum trebuie să renunț la tot.
Vocea îi tremură.
– Pot pleca acasă, pot avea grijă de ai mei. Atât pot duce. Tu ai trăit prea ușor ca să înțelegi. Lucrurile la care eu nu pot renunța ți se par neimportante, pentru că tu le ai fără efort. Nu suntem la fel. Relația asta trebuia să se termine demult.

– Minți!
Yuan Yang urlă, cu ochii injectați.
– Crezi că vei fi liniștit dacă mă părăsești? Ești nemilos. După tot ce a fost, nu înseamnă nimic pentru tine?

Gu Qing Pei își plecă capul.

– Nu suntem potriviți… chiar nu suntem.

Realitatea îl forța să se trezească.

Yuan Yang simți cum inima îi este înghețată bucățică cu bucățică.

– Dacă nu te întorci la Beijing, rămân cu tine. Sunt prost, dar te vreau. Nu te voi părăsi niciodată.

Yuan Yang îl strânse în brațe.

– Mi-e dor de tine. Au trecut doar două zile. Când am văzut biletul, am vrut să te omor. Nu mai vorbi de despărțire. Dacă o faci din nou, nu pot garanta că voi rămâne calm.

Gu Qing Pei oftă.

– Yuan Yang… nu mă forța.

– Dacă nu te forțez, fugi.

Când telefonul lui Yuan Yang sună, fața i se întunecă. Era Yuan Lijiang.

Yuan Yang îl prinse pe Gu Qing Pei de încheietură, îi răsuci brațul la spate și îl trase spre pieptul lui, apoi răspunse:

– Tată.

Gu Qing Pei simți că nu mai avea unde să se retragă.

Vocea de la celălalt capăt al firului se auzi limpede, tăioasă, fără menajamente.

– Unde ai fost?

Yuan Yang își strânse maxilarul. Îl ținea pe Gu Qing Pei lipit de piept, brațul acestuia răsucit la spate. Gu Qing Pei încercă să se elibereze, dar nu îndrăzni să scoată niciun sunet.

– Știi foarte bine unde sunt. De ce mai întrebi?

Se auzi un pufnet rece.

– Te-ai dus după Gu Qing Pei.

– Da. Am fost la el acasă. I-am cunoscut părinții.

De partea cealaltă a liniei se lăsă o pauză grea.

– I-ai cunoscut părinții?
Respirația lui Yuan Lijiang deveni mai apăsată.
– Și nu te-au dat afară?

Yuan Yang răspunse calm, aproape indiferent:

– Tată, părinții lui sunt mult mai deschiși la minte decât tine.

– Firește, pentru că nu poartă numele Yuan!
Vocea deveni rece ca gheața.
– Întoarce-te imediat la Beijing. Atitudinea lui Gu Qing Pei e clară. Nu ți-e rușine să-l mai hărțuiești?

Gu Qing Pei se zbătu ușor, încercând să se desprindă. Yuan Yang îl ținu strâns, fără să-l privească.

– Tată, mie nu mi-e rușine, spuse el, cu o urmă de ironie.
– Nu trăiesc ca să-mi salvez fața.

– Ție poate nu ți-e rușine, dar mie da!
Yuan Lijiang izbucni.
– Yuan Yang, ți-ai pierdut mințile? Cum ai putut să te agăți de Gu Qing Pei, un bărbat cu peste zece ani mai mare decât tine?

Yuan Yang zâmbi amar.

– Nu știu, tată. Atunci de ce m-ai dat pe mâna lui?

– Te-am trimis să înveți afaceri, nu să intri într-o relație homosexuală!

– E prea târziu.
Vocea lui Yuan Yang deveni hotărâtă.
– Dacă nu se întoarce la Beijing, rămân aici. Nu am de gând să mă despart de el, indiferent cât te împotrivești.

La capătul firului se lăsă o tăcere apăsătoare.

– Vei regreta asta.

Apelul se încheie.

Yuan Yang rămase nemișcat, cu telefonul în mână. Îl privi pe Gu Qing Pei și schiță un zâmbet amar.

– Se pare că nici tata nu mă mai vrea. Dacă nici tu nu mă vrei, unde crezi că ar trebui să mă duc?

Inima lui Gu Qing Pei se strânse dureros. Devotamentul lui Yuan Yang era imposibil de ignorat. Mulți oameni îi arătaseră afecțiune de-a lungul vieții, dar nimeni nu-l zguduise vreodată atât de profund. Yuan Yang era ca o fiară sălbatică — feroce, dar inocentă. Își arătase colții la prima întâlnire, iar acum îi expunea fără rezerve partea cea mai vulnerabilă.

Gu Qing Pei nu voia să-i vadă expresia.

Întoarse capul și spuse răgușit:

– Faci toate astea degeaba. Lasă-mă să plec.

Yuan Yang coborî capul și îl mușcă brusc de gât.

– Degeaba? Asta e tot ce poți măsura? Atunci ascultă-mă bine. Singurul lucru pe care îl vreau ești tu. Asta e tot câștigul meu.

Vocea lui Gu Qing Pei tremură:

– Copil prost… chiar nu știu ce să fac cu tine…

Yuan Yang îl strânse mai tare în brațe. Privirea îi rămase fixată în depărtare, hotărâtă.

– Ai auzit ce-am spus. N-am drum de întoarcere. Nici tu. Așa că nu mai vorbi de despărțire. Mâine te duc la Tianjin. Vedem proiectele împreună. China e mare. Putem face afaceri oriunde. Nu trebuie să rămânem la Beijing. Deschidem firma noastră. O să-ți fiu asistent, șofer, orice vrei. Atât timp cât te văd zilnic.

Gu Qing Pei oftă adânc.

– Crezi că afacerile sunt atât de simple? Crezi că investești și banii apar?

– De-aia te duc să vezi proiectul.
Yuan Yang îi sărută gâtul.
– Nu voiai să mă înveți? O să învăț tot. O să câștig bani pentru tine. O să te fac cunoscut. O să fiu mai bun decât Wang Jin. O să te uiți doar la mine.

Gu Qing Pei zâmbi amar, pe jumătate râzând, pe jumătate plângând.

– Poți să-mi dai drumul la braț? Aproape că mi l-ai rupt.

Yuan Yang îl eliberă. Îl privi atent.

– Dorm la tine în seara asta.

– Nu mai face prostii.

– Ba vin. Părinții tăi mă plac.

– Vor doar să mă vadă așezat la casa mea. Nu înseamnă că te plac pe tine.

– Eu așa simt.
Yuan Yang îl apucă din nou de braț.
– Du-mă jos. Casa ta nu e mică. Ai destule camere.

Gu Qing Pei se temea că atmosfera aceea caldă de familie îi va slăbi hotărârea. Nu voia ca părinții lui să se apropie prea mult de Yuan Yang.

Dar Yuan Yang insistă. Nu îi lăsă nicio cale de scăpare.

În cele din urmă, Gu Qing Pei cedă.

Mama lui Gu rămase surprinsă când îi văzu din nou.

– V-ați împăcat?

Gu Qing Pei se simți stânjenit.

– Mamă, e târziu și nu mai găsește hotel. Poți să aranjezi camera de oaspeți? Yuan Yang rămâne peste noapte.

– Sigur.

Tatăl lui Gu zâmbi și se întoarse spre Yuan Yang.

– Micuțule Yuan, știi să joci go?

– Știu.

– Hai, joacă două partide cu mine. Qing Pei joacă cu mine de câteva zile și nu-l pot bate.

Gu Qing Pei trase un scaun și se așeză lângă ei, urmărindu-i în tăcere.

Mama lui aduse ceai de ghimbir, îl puse pe măsuță și îi mângâie ușor părul lui Gu Qing Pei.

Privind profilul concentrat al lui Yuan Yang și zâmbetele liniștite ale părinților săi, Gu Qing Pei simți o căldură profundă în piept.

În acel moment, înțelese cu o claritate dureroasă: Asta era ceea ce își dorise.