Dinte pentru dinte- Capitolul 80

După ce închise telefonul, Gu Qing Pei își adună, în sfârșit, curajul și își porni propriul mobil.

Notificările de apeluri pierdute și mesaje continuară aproape două minute neîntrerupt. Oftă adânc și îi sună mai întâi pe părinții săi.

Din fericire, aceștia nu păreau să știe nimic. Erau doar ușor îngrijorați pentru că nu mai dăduse niciun semn de câteva zile. Îi liniști cu câteva vorbe grăbite și închise. Apoi îl sună pe Wang Jin.

Wang Jin răspunse după mult timp, cu o voce calmă, aproape relaxată. Spuse că observase în sfârșit că își pornise telefonul.

Gu Qing Pei nu ocoli subiectul. Întrebă direct dacă el fusese cel care trimisese fotografiile lui Yuan Yang.

Wang Jin râse ușor și recunoscu fără ezitare, apoi îl întrebă chiar dacă era supărat.

Gu Qing Pei se încruntă, simțind un disconfort greu de ignorat. Îi spuse că nu-l credea o persoană atât de naivă și îl întrebă ce urmărise prin acel gest.

Wang Jin răspunse degajat, spunând că nu vede de ce n-ar putea fi copilăros măcar o dată. Îi reaminti că îl curta și că Yuan Yang era rivalul lui. Considera firesc să profite de orice ocazie pentru a-l provoca, iar dacă îl supărase, își cerea scuze.

În fața unei atitudini atât de senine, Gu Qing Pei rămase o vreme tăcut. În cele din urmă, îi spuse clar că problema lui cu Yuan Yang era strict a lui și că nu-și dorea intervenții. Până atunci nu avusese cum să oprească ce se întâmplase, dar acum, după ce spusese lucrurilor pe nume, spera să fie respectat.

Wang Jin îi răspunse că, desigur, îl va respecta și că nu va mai repeta gestul. Își ceru din nou scuze.

Acea scuză, lipsită de greutate, nu îl făcu pe Gu Qing Pei să se simtă mai bine.

Știa că, odată intrat în compania lui Wang Jin, va trebui mai devreme sau mai târziu să înfrunte furia lui Yuan Yang. Totuși, nu își dorise ca acesta să afle așa. Yuan Yang era impulsiv, iar cuvintele pline de ură rostite la telefon îi lăsaseră un gust amar și o neliniște greu de alungat.

Era deja epuizat. Doar revenirea la Beijing avea să-i consume aproape toată energia. Nu mai avea puterea să suporte acuzații, mai ales venite de la omul care, în fond, provocase întreaga situație.

Nu simțea că îi datora vreo explicație.

Decizia fusese deja luată. Nu mai avea altă cale decât să accepte oferta lui Wang Jin. Nu avea niciun motiv să renunțe la singura șansă care îi putea schimba viața. Începuse să se gândească deja la detaliile contractului. Funcția de vicepreședinte responsabil de gestionarea activelor însemna, în esență, proiecte dificile și riscante. Grupul imobiliar al lui Wang Jin era implicat în numeroase litigii, iar fiecare rezolvare aducea câștiguri uriașe. Riscurile erau pe măsură, dar tocmai acest tip de muncă îl atrăgea.

Era limpede că Wang Jin îl aprecia, încredințându-i o responsabilitate atât de mare. Recunoștința se amesteca însă cu o neliniște tot mai adâncă legată de relația ambiguă dintre ei. Avea impresia că, odată intrat în companie, nu munca va fi cea mai grea încercare, ci admirația șefului — o situație cu care nu se mai confruntase.

Cât despre Yuan Yang, simplul gând la el îi provoca dureri de cap. Nu-i rămânea decât să meargă înainte, pas cu pas. Fusese împins într-un colț și nu mai avea unde să dea înapoi.

Înainte ca Wang Jin să se întoarcă, Gu Qing Pei își încheie vacanța mai devreme și reveni la Beijing.

Lipsise exact două săptămâni. Doar două săptămâni, dar suficient cât să se schimbe complet. Plecase rătăcit și dezordonat, iar acum se întorcea cu o hotărâre rece. Răspunsese deja la e-mailul lui Wang Jin și aștepta revenirea acestuia pentru a discuta contractul.

Nu se întoarse la Chengdu și nu anunță pe nimeni că se află din nou la Beijing. Rămase singur acasă, mișcându-se fără scop, lăsând timpul să curgă.

Crezuse că, odată ce viitorul îi fusese asigurat, inima i se va liniști. Se înșelase. Gândurile îi erau tot acolo unde fuseseră și înainte: la fotografii, la Yuan Yang.

Încerca să nu se mai gândească la ele, iar faptul că avea o ieșire făcea durerea mai suportabilă. Dar Yuan Yang continua să-l urmărească.

Abia acum înțelegea că nu doar cariera distrusă îl chinuia, ci și relația eșuată. Nu putea spune care dintre ele îl durea mai tare. Știa doar că una putea fi reparată, iar cealaltă — nu.

Nu reușea să priceapă cum ajunsese, el, un om lucid și pragmatic, prins într-un asemenea impas sentimental. Știa de la început că Yuan Yang nu era potrivit, dar nu se putuse opri.

Avea și el vina lui. Vina de a nu fi ales corect pentru sine.

În aceste două săptămâni de aparentă inerție, gândise mai mult ca niciodată. Dar nici confucianismul, nici budismul, nici taoismul nu-l ajutară să scape de umbra unui singur nume.

Yuan Yang.

Și, pentru prima dată după mult timp, Gu Qing Pei recunoscu în sinea lui că nu știa ce avea de făcut.

În după-amiaza zilei în care se întorsese acasă, stătea pe canapea, ascultând muzică și citind, când încuietoarea ușii se deschise brusc, fără niciun avertisment.

Inima lui Gu Qing Pei începu să bată năvalnic și se ridică instinctiv în picioare.

Așa cum se așteptase, Yuan Yang intră în apartament cu un aer rece, tăios și nu păru deloc surprins să-l vadă acolo, de parcă ar fi știut dintotdeauna că se întorsese.

Se priviră de la câțiva metri distanță. Doar câțiva pași și s-ar fi putut atinge, dar între ei părea să se fi căscat o prăpastie invizibilă. Buzele lui Gu Qing Pei tremurară ușor când îi ceru, aproape în șoaptă, să-i dea cheia înapoi.

Yuan Yang nu răspunse. Își scoase calm pantofii și intră în casă, exact așa cum făcuse de nenumărate ori, ca și cum locul i-ar fi aparținut. Apoi se îndreptă spre el.

Gu Qing Pei făcu un pas înapoi, cuprins de o neliniște inexplicabilă.

Yuan Yang se opri în fața lui, îl apucă de bărbie și îi ridică fața. Spuse că apăruse ceva neprevăzut cu o zi înainte, altfel l-ar fi așteptat la aeroport.

Gu Qing Pei nu spuse nimic. Doar îl privi.

Yuan Yang îl întrebă dacă avusese o vacanță plăcută, alături de domnul Wang.

Gu Qing Pei replică rece că nu fusese în vacanță cu el și că Wang Jin plecase singur în Saipan.

Yuan Yang îl întrebă atunci dacă fotografia era falsă. Cu vârful degetelor îi atinse buzele, într-un gest aproape tandru, dar privirea îi era rece ca gheața, suficientă să înghețe sângele în vine.

Gu Qing Pei îi repetă că nu avea nicio obligație să-i dea explicații și îi ceru din nou să lase cheia și să plece.

În loc să se retragă, Yuan Yang îl prinse de talie și îl trase spre el, aplecându-se să-i miroasă părul și fața. Îi spuse că verificase: petrecuseră cinci zile în același hotel și îl întrebă direct dacă dormise cu el.

Un fior rece îi străbătu corpul lui Gu Qing Pei. Yuan Yang nu era deloc în starea lui obișnuită. Paradoxal, izbucnirile lui furioase îi fuseseră mereu mai familiare decât această calmă cruzime. Îi ceru, cu voce joasă, să se oprească și să plece.

Yuan Yang îi spuse că mereu considerase acel loc drept casa lui, casa lor. Deodată îl apucă de păr și îi forță capul în sus, cerându-i încă o dată un răspuns.

Furia izbucni în Gu Qing Pei care îi ceru să-l lase, spunând că nu avea niciun drept să-l interogheze.

Nu apucă să continue. Încercă să-l lovească, dar Yuan Yang îi prinse încheietura și o răsuci cu forță. Un strigăt de durere îi scăpă lui Gu Qing Pei când corpul îi fu răsturnat, genunchiul izbind podeaua. Yuan Yang îl trânti la pământ, se așeză peste el și îi sfâșie hainele într-o clipă, fără să-i lase timp să se apere.

Ochii lui Gu Qing Pei se măriră, nevenindu-i să creadă.

Chipul lui Yuan Yang rămase impasibil, iar în privirea lui se adunase o furie și o ură greu de descris. Îi dezbrăcă partea de sus, examinându-l cu o atenție crudă, ca și cum ar fi căutat dovezi.

Gu Qing Pei întoarse capul, cu privirea plină de șoc și umilință. Inima îi era sfâșiată. Nu înțelegea ce îl mai ținea legat de acest om. De la început până la sfârșit, Yuan Yang fusese mereu cel care îl umilise profund.

Yuan Yang continuă, trăgându-i pantalonii în jos. Un bărbat trecut de treizeci de ani era dezgolit în propria sufragerie ca un copil. Fața lui Gu Qing Pei se înroși, pieptul i se ridica sacadat, iar furia îi ardea în piept.

Abia după ce se convinse că nu exista niciun semn compromițător pe trupul lui Gu Qing Pei, Yuan Yang păru să-și recapete o urmă de luciditate și îi slăbi strânsoarea.

Gu Qing Pei se ridică brusc și îi aplică două palme puternice. Capul lui Yuan Yang se clătină, urechile îi țiuită.

Yuan Yang îl privi cu ochii înroșiți și îi spuse că, dacă ar fi îndrăznit să fie cu altcineva, nu i-ar fi cruțat pe niciunul.

Gu Qing Pei îi ordonă să plece.

Yuan Yang, zdrobit, îl întrebă dacă acesta era tot ce mai avea să-i spună.

Privirea lui Gu Qing Pei era rece, lipsită de orice urmă de ezitare. Îi spuse că da. Știa de mult că Yuan Yang nu era un partener potrivit, dar abia acum înțelesese cât de jos putea coborî.

Yuan Yang începu să vorbească haotic, spunând că era vina lui că nu îl putuse proteja, dar îl implora să mai aștepte, să nu caute pe nimeni altcineva. Recunoscu că în ultimele zile își pierduse mințile.

Gu Qing Pei îl întrerupse. Îi spuse că nu avea nevoie de protecția lui, că aproape îi distrusese viața și că trăiau în lumi diferite. Îi ceru să plece și să nu-l mai caute niciodată. Îl imploră, lucru pe care nu-l făcuse niciodată în viață, să-i lase măcar un colț de spațiu în care să poată respira.

Privirea lui Yuan Yang se stinse. Lumina dispăru, lăsând în urmă un gol cenușiu. Fiecare cuvânt îl tăiase adânc, iar durerea îl lăsase fără reacție.

Gu Qing Pei îl împinse cu putere și se retrase clătinându-se spre dormitor și trânti ușa.

Yuan Yang rămase mult timp în sufragerie, nemișcat. Când, în cele din urmă, plecă, părea un om care -și pierduse sufletul.