Furtuna de dragoste
[Sunetul vântului și al ploii care începe să cadă]
Nori negri au acoperit cerul din Bangkok de la prânz până la sfârșitul după-amiezii; în cele din urmă a început să plouă pentru a răcori noaptea. Ploaia i-a făcut pe cei care se duceau la lucru să se plângă că era mai mult trafic decât de obicei. Dar pentru cei doi bărbați din cameră, sunetul ploii nu era diferit de muzica care îi ajuta să se înveselească, având amândoi inimile fericite.
Rain: “Plouă, Phi.”
Phayu: “Se pare că va ploua toată noaptea.”
Phayu și-a întors privirea de la ecranul televizorului care arăta celebrul film pentru a se uita pe fereastră.
[Și plouă mai tare…..]
Rain: “Știi, înainte nu-mi plăcea deloc sezonul ploios. Chiar dacă propriul meu nume înseamnă ploaie”, a spus Rain care se sprijinea pe pieptul lui cu un zâmbet larg în timp ce se îi povestea lui Phayu despre cum era el la școală.
Rain: “În trecut, școala lui Rain era departe de casă. Trebuia să mă trezesc la cinci dimineața. Dacă ploua, era greu să nu fiu certat de către învățătoare că întârziam și era, de asemenea, dificil să mă duc oriunde, sincer, nu-mi plăcea. Dar acum m-am răzgândit”. Tânărul și-a ridicat capul pentru a se uita la persoana de lângă el și a zâmbit fericit.
Phayu: “De ce?”
Rain: “Când plouă, Rain îl întâlnește întotdeauna pe Phayu. Ciudat, acum că te gândești la asta, a existat un om care a apărut odată cu sunetul vântului care sufla cu putere în geamul mașinii”, spuse Rain gândindu-se la momentul în care Phayu a întârziat în ziua în care s-au întâlnit la petrecerea cu seniorii și nu s-a putut abține să nu râdă.
Phayu: “Nici mie nu prea îmi place, pentru că atunci când plouă nu pot să mă plimb cu motocicleta pe ploaie… Dar m-am răzgândit”
Rain: “Nu mai repeta ce am spus.”
Rain l-a întrerupt rapid pentru că știa că cel mai în vârstă plănuia ceva, dar a spus-o el primul.
Phayu: “Cine ar fi crezut… că ploaia a făcut pe cineva să deschidă umbrela pentru mine ca să schimb cauciucurile?”
Deodată, gură-cască glumețul s-a oprit, ochii i s-au mărit de bucurie, iar silueta lui mică s-a întors pentru a apuca cu mâna brațul altcuiva și l-a scuturat violent.
Rain: “Își amintește Phi Phayu de mine?!”
Phayu: “Cine spune că nu-mi amintesc?” Phayu s-a lăsat pe spate pe canapea, dar și-a pus mâna pe părul lui Rain.
Rain: “Dar dacă este așa, de ce Phi Phi l-a întrebat pe Rain cine sunt”, a argumentat fără să renunțe.
Phayu: “Wow, chiar nu am uitat numele lui Rain”.
Rain: “Dar ar fi trebuit să-mi spui că ți-ai amintit de mine. Credeam că sunt singurul.”
Phayu: “Și dacă spun că îmi amintesc de tine, povestea noastră va schimba ceva?” întrebă Phayu, făcându-l pe băiatul entuziasmat să nu mai dea din mână. Și el era conștient că, chiar dacă ar fi spus că și-l amintește, tot s-ar fi dus la garaj și aproape că s-ar fi bătut cu el. Așa că Rain ar fi urât fața lui și tot ar fi vrut să câștige.
Rain: “Nu!”
Phayu: “Deci, nu văd diferența. În cele din urmă, Rain poate fi dragostea mea.”
Chiar dacă ai vrea să argumentezi că ar fi diferit pentru că te-ar face să te simți bine, rezultatul ar fi același. Așa că Rain s-a oprit să se gândească la asta și apoi și-a odihnit capul pe umărul lui, ca mai înainte.
Rain: “Nu pot să te contrazic, dar când Phi Phayu l-a văzut a doua oară pe Rain și ai spus că te tachinam, ai fost atât de rău.”
Phayu: “Asta se numește a căuta atenție”, a spus Phayu încruntat, în timp ce Rain îi lovea piciorul de două ori cu nerăbdare.
Rain: “Rain a avariat mașina din greșeală. Anvelopa s-a dezumflat de fapt de la sine și s-a întâmplat să nu pornească în ziua în care ai fost acolo. Ești un expert în mașini, așa că ar trebui să știi că este într-adevăr stricată.”
Amintindu-și de incidentul din urmă cu jumătate de an, nu s-a putut abține să nu fie supărat pe marele om.
Phayu: “Știu.”
Rain: ”Dar atunci ai spus că Rain a făcut-o intenționat”.(*este scena aceea din serial, ep. 1, când Phayu îi spune lui Rain că dacă voia să se dea la el, nu era nevoie să își strice mașina.)
Phayu: “Ar trebui să știi că Rain nu a stricat-o.”
Stai puțin, de ce o tot repetă la nesfârșit?
Rain își întoarse capul ca să vadă fața șiretului. Și s-a dovedit că Phi Phayu zâmbea. Până când a început să-și agite apoi ochii săi rotunzi s-au făcut și mai mari.
Rain: “Hei, nu-mi spune…”
Phayu: “Ăăă, am făcut-o singur.”
Rain: “Hah!?”
Rain a gâfâit, uitându-se cu neîncredere la fața celeilalte persoane până când Phayu a mărturisit în cele din urmă.
Phayu: “Ei bine, nu puteam să-l uit pe băiatul drăguț care nu poate schimba singur cauciucurile. Mă tot gândeam că ești drăguț mai ales când te-am văzut coborând
ca să deschizi umbrela….eram deja înnebunit de atunci. Dar când ai spus că sunt frumos, am fost incredibil de fericit. Îți amintești ziua în care am întârziat, nu? Când am ajuns acolo ți-am văzut mașina, de aproape era exact la fel. Am știut că vei fi la cafenea. Așa că mi-am încercat puțin norocul.”
Rain s-a uitat la fața lui și a știut că povestea nu se terminase încă.
Phayu: “Așa că am pus o șurubelniță sub mașină, am țintit puțin și am lovit (*adică i-a stricat mașina intenționat). Dacă eram norocos și totul mergea conform planului, ai fi rămas blocat în cafenea atunci când voiai să iei mașina să pleci.”
Rain a înghețat neștiind cum să reacționeze.
Phayu: “Partea în care am spus că radiatorul curge era o minciună. Dar problema cu motorul chiar era reală și mașina chiar avea nevoie de reparații serioase. Cu toate acestea, dacă ai mai fi încercat în seara aia să pornești mașina, ai fi reușit să pleci acasă. Dar a trebuit să exagerez și să îți spun că este totul stricat, așa că Rain a rămas cu mine.”
Ce fel de persoană ar recunoaște ceva atât de nerușinat!
Rain: “PHAYU! Dacă Rain ar fi pornit mașina și ar fi rămas blocat în mijlocul drumului, ce m-aș fi făcut?!” a întrebat Rain puțin disperat nevenindu-i să creadă că cealaltă persoană ar juca atât de dur. Apoi Phayu l-a îmbrățișat pe băiatul încăpățânat care se strâmbă fără fi fost de acord deloc și acceptând să dea explicații mai departe.
Phayu: “Dacă lucrurile nu ar fi mers bine și aș fi ratat ocazia, intenționam să conduc în spate ca să mă asigur că ajungi acasă. Nu sunt atât de rău încât să îl las pe Rain să conducă și să rămână blocat în mijlocul drumului. Dar, datorită ploii, Rain nu a îndrăznit să sune la un atelier de reparații nicăieri. Apoi, totul a decurs conform planul.” Phayu i-a zâmbit băiatului și nu s-a putut abține să nu-i sărute obrajii umflați.
Din moment ce faci o față atât de drăguță, chiar nu mă pot abține.
Rain: “Și dacă mașina lui Rain nu s-ar fi oprit, ce ai fi făcut?” a întrebat Rain curios.
Tot ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă în mare parte a fost planul lui Phayu, punctul cheie a fost că nimeni nu știa că mașina va muri cu adevărat. Și dacă asta a fost cazul, ce ar fi făcut el?
Această întrebare l-a făcut pe cel aparent neafectat să zâmbească larg.
Phayu: “Oh, când am aflat că ești juniorul meu de cod, m-am gândit că va fi ușor să găsesc o ocazie de a te vedea.”
Rain: “Cine l-a văzut?”
Phayu: “Nu te uitai la mine, te uitai doar la colega ta cu ochii tulburi în timp ce-și freacă sânii de mine, nu-i așa?”
De unde știi tu?!
În acel moment, Rain ar fi putut jura că nu se gândea la Phayu, ci doar o admira pe persoana care venise să îl ajute. Deci nu e supărat că partenera lui încearcă să-l seducă… nu?
Când a văzut fața lui Phi Phayu, Rain nu a fost convins.
Rain: “Este posibil?”
Phayu: “Ce este posibil?”
Rain: “Nu!” Rain a clătinat din cap când și-a dat seama… că s-ar putea să fi fost interesat de Phayu încă de când l-a întâlnit prima dată. Dar nu putea să-i spună asta, altfel narcisistul ar fi murit de lingușire.
Phayu: “Cred că m-ai plăcut de prima dată.”
Rain: “Hei!”
Nu-mi citi gândurile!
(T/N: Dacă vă mai amintiți, în primele capitole, este scena de la bar/resturant în care Rain fusese capitivat de P’Phayu, dar atunci încă nu voia să recunoasă că ar fi atras de bărbați, așa că și-a spus că se uita la fata care flirta cu Phayu)
Fața lui Rain s-a înroșit, s-a uitat la Phayu cu ochii mari, în timp ce figura înaltă și-a ridicat ușor sprâncenele. Apoi a trecut de la a se juca cu părul la a se juca ușor cu el mângâindu-i capul.
Phayu: “Hei ce? Nu-ți vine să crezi că mi-a plăcut de Rain de la început când l-am văzut?”.
În mod surprinzător, Phi Phayu nu i-a putut citi gândurile, dar Rain a zâmbit și mai mult. Poate pentru că… inimile lor sunt pe aceeași lungime de undă.
În timp ce Phayu l-a plăcut de la început, a fost și el atras de la început de acest tip.
Rain: “Cred că este adevărat.”
Rain: “Deci nu puteai să flirtezi frumos cu Rain? Ori de câte ori erai aproape, a fost foarte frustrant.” A doua oară când au fost împreună au avut o ceartă. Apoi l-a sărutat în campus ca să nu fie prinși (*scena din toaletă). Acest răspuns l-a făcut pe Phayu să râdă în hohote tare…
Phayu: “Tot nu știi?”
Rain a clătinat din cap, nu putea citi gândurile așa cum făcea Phayu.
Phayu: “Rain, ai tras vreodată de fusta fetei pe care o placi când erai mic?”
Rain: “Nu… eu, nu sunt sigur.”
Băiatul s-a gândit mult timp și a clătinat din cap. Nu a ridicat niciodată fusta unei fete. Dar dacă a făcut-o, oare pentru că îi place? Nu era sigur și totuși nu înțelegea ce legătură avea cu el.
Phayu a continuat apoi.
Phayu: “Eu sunt genul acela de persoană. Dar nu te deranjez pentru că vreau să-ți atrag atenția. Îmi place privirea de pe fața ta când te agresez.”
Rain: “Psihopatule!”
Phayu: “Nu te contrazic.”
Phayu a răspuns în glumă, fără să spună mai mult. În plus, nu voia să se prefacă doar să tragă o fustă, ci să deschidă tot felul de lucruri. Se gândea că vechiul obicei îl părăsise și fusese îngropat încă din liceu, până când a întâlnit un băiat cu obrajii umflați care se uita la el chiar dacă se prefăcea să privească înainte, dar se uita mereu în ochii lui.
Phayu: “Deci, Rain, știi de ce mă deranjează?” L-a întrebat pe cel care voia să scape pentru că se gândea la asta, deoarece pielea de pe obraji i s-a înroșit și mai tare.
Rain: “Pentru că… mă placi.”
Phayu: “Da, pentru că îmi place Rain, așa că flirtez și te fac să plângi.”
Rain a vrut să-l numească din nou psihopat. Dar nu a putut să-l înjure, în schimb, și-a lăsat capul pe umărul celeilalte persoane fericit.
Rain: “Oricum, nu contează. Rain îl iubește pe acest psihopat. Dar Phi Phayu, dacă întâlnești pe cineva care este mai enervant decât Rain, atunci nu ar trebui să-i faci farse. Îți amintești ce i-a făcut Rain lui Top…? ”
Băiatul a arătat cu degetul spre el ca și cum ar fi vrut să spună că dacă Phayu a făcut-o, îi va fi imposibil să o mai folosească din nou.
Expresia lui drăguță l-a făcut pe Phayu să-l apuce și să-l facă să se așeze în poala lui.
Phayu: “I-am spus lui Rain că nu va fi niciodată dezamăgit de mine din cauza asta. Așa că am de gând să-l tachinez pe Rain.”
Ascultătorul știa că s-a săturat să fie luat în râs, dar când era venit vorba de Phi Phayu, oricât de obosit ar fi, nu va riposta.
Acestea erau gândurile persoanei care îmbrățișa cu bucurie figura înaltă. În timp ce cerul de afară se schimba, ploua, fulgere și tunete bubuind, Rain simțea dragoste pentru acele voci. Posibil pentru că avea parte de o îmbrățișare caldă, poate că a fost puțin tachinat. Dar a fost o îmbrățișare care i-a făcut inima să tresară până când a depășit limita de gen. Lui Rain nu-i pasă dacă Phayu este bărbat, pentru că acest bărbat este cel pe care îl iubește. Îl plăcea atât de mult pe acest bărbat încât nici nu mai voia să se întoarcă.
Rain: “Îl iubesc pe Phayu!” a mormăit Rain.
Phayu: “Ce furtună?” întrebă proprietarul numelui cu această semnificație, în timp ce tânărul zâmbea astfel încât să i se vadă toți dinții.
Apoi Rain s-a mișcat, apăsând ușor un sărut către Phayu.
Rain: “Lui Rain îi place orice uragan”.
Phayu: “Și eu m-am îndrăgostit de micuțul Rain”, a răspuns Phayu cu blândețe
În mijlocul zgomotului Furtunii care se dezlănțuia afară, în sufragerie se auzeau doar râsete de fericire în mijlocul atmosferei dulci de dragoste care învăluia totul, umplându-i de căldură printr-o îmbrățișare strânsă la care nu aveau de gând să renunțe.
Rain se uită pe fereastră, apoi se întoarse să se uite la bărbatul care îl îmbrățișa, arătându-i multe lucruri, mai ales… inima lui.
Rain a zâmbit, zâmbind cât de bine a putut.
Da, el pierduse în această Furtună. O furtună de iubire care s-a revărsat până când inima lui s-a umplut de fericire.
Rain îl iubește acum pe “Phayu” din toată inima.
***** FINAL *****