Gorgona Medusa-Capitolul 13

Față în față

Ușa se deschise cu un clinchet scurt, iar Titan intră purtând două sacoșe încărcate, din care se ridica un amestec discret de mirosuri, verdeață proaspătă, carne condimentată, pâine caldă, aducând cu sine o ordine calmă într-un spațiu care până atunci trăise în ritmul simplu al unui singur om. Lăsă cheile pe măsuța de la intrare, se descălță și păși în bucătărie cu siguranța unui om care știe exact ce urmează să facă.

Zeus rămase sprijinit de tocul ușii, îl urmărea fără să intervină, iar privirea lui, strecurată pe sub gene, se oprea asupra fiecărui gest al comandantului, asupra felului în care deschidea frigiderul, în care aranja alimentele pe rafturi, în care împăturea cu grijă ambalajele, ca și cum ar fi pus ordine într-o viață, nu într-un dulap.

– Ai cumpărat pentru o săptămână, rosti Zeus, lăsând o umbră de zâmbet să-i atingă vocea.

Titan așeză ultima cutie de legume în sertar, închise frigiderul și întoarse capul spre el.

– Am cumpărat pentru o cină decentă și pentru dimineața de după, în caz că te trezești cu ideea că un bandaj se schimbă mai ușor pe stomacul plin.

Zeus își trecu limba peste buze, încercând să ascundă acel impuls inexplicabil de a continua să-l privească.

– Ai un mod ciudat de a avea grijă de oameni.

Titan ridică o sprânceană.

– Ai un mod ciudat de a observa lucruri care nu te privesc direct.

Replica nu purta urmă de ironie, însă tonul ei rămase suficient de liniștit încât să nu strice apropierea, iar Zeus simți cum neliniștea aceea subtilă. Era aceeași care îi tulburase gândurile în ultimele zile, revenea în pieptul lui cu o forță pe care nu o putea explica.

Alura lui Titan, calmul lui, felul în care ocupa spațiul fără să-l invadeze îi aduceau aminte de Favorit 1 într-un mod pe care îl respinse imediat, dar care revenea, încăpățânat, de fiecare dată când bărbatul se mișca aproape de el.

Titan scoase o tigaie nouă. grea și o așeză pe foc, turnă uleiul cu o mișcare sigură, apoi începu să pregătească ingredientele, tăind legumele cu precizie, adăugând condimentele fără să măsoare, lăsând ca experiența să dicteze cantitatea.

– Ce gătești? întrebă Zeus, apropiindu-se un pas.

– Carne cu legume și mirodenii, ceva simplu, dar suficient de bine echilibrat încât să nu simți nevoia de explicații.

Zeus zâmbi.

– Îmi place tot ce ține de carne și mirodenii.

Titan se opri o clipă, apoi îl privi.

– Atunci împărțim aceeași slăbiciune.

Zeus izbucni într-un râs scurt, neașteptat.

– Serios? Deci nu sunt singurul care preferă lucrurile directe.

Titan întoarse bucata de carne în tigaie, iar sunetul sfârâitului umplu bucătăria cu o căldură domestică pe care niciunul dintre ei nu o anticipase.

– Preferințele directe economisesc timp.

– Și evită complicațiile, completă Zeus.

Titan ridică privirea.

– Complicațiile apar oricum. Diferența stă în modul în care sunt gestionate.

Zeus își mușcă ușor buza, iar gândul îi alunecă, fără voia lui, spre serile de la Alhambra, spre acel bărbat cu voce joasă și gesturi calculate, iar asemănarea dintre acea prezență și Titan deveni pentru o clipă atât de clară încât îl făcu să clipească. Ar fi vrut să șteargă ideea înainte să capete formă. Îi era dor de Favorit 1?

Cina fu pregătită fără grabă, iar când se așezară la masă, liniștea care se așternu între ei nu mai avea nimic incomod. Farfuriile se umplură, paharele se atinseră ușor, iar conversația alunecă firesc spre caz.

– Cele trei femei, reluă Zeus, lăsând furculița jos pentru o clipă,

-… aveau același tipar, vârstă apropiată, viață simplă, fiecare cu un copil de cincisprezece ani.

Titan îl privi cu atenție.

– Tiparul acesta cere o explicație care nu ține de întâmplare.

– Exact. Iar lipsa unei legături evidente face lucrurile și mai interesante.

– Interesant nu înseamnă liniștitor. Asasinul poate fi din orice categorie socială. Întrebarea e: e adevăratul asasin sau cineva care copie?

Zeus zâmbi ușor și îl privi direct în față.

-Îți pun o întrebare, nu e din obrăznicie și dacă nu vrei , nu răspunde.

Titan îl privi câteva secunde în plus, apoi își coborî privirea spre farfurie.

– Întreabă.

-Cum ai reușit să treci peste moartea mamei tale?

Ochii lui Titan se scufundară în cerul acela de vară. Liniștea se lăsă apăsătoare. Întrebarea era destul de intimă și Zeus își dădu seama că, poate, depășise limita superioară a bunului simți.

-Scuze, te întreb pentru că eu nu am reușit să accept moartea tatălui meu. Scuze dacă te-am supărat.

Titan învârti furculița în legumele colorate în timp ce vorbea.

-Nu am acceptat. De ani de zile cercetez, caut, dar nu am găsit nici un indiciu nou. Acum, cu redeschiderea cazului, poate voi avea șansa să-l prind pe asasin.

Zeus ascultă cuvintele , apoi continuă să mănânce fără să mai spună nimic.

După ce terminară, se ridicară aproape în același timp, iar spălatul vaselor deveni o continuare firească a serii. Apa curgea caldă, farfuriile se aliniau în uscător, iar gesturile lor se sincronizară fără să fie nevoie de cuvinte.

Titan simți în piept o strângere neașteptată, o dorință tăcută de a prelungi acel moment, de a rămâne, de a transforma acea seară într-o obișnuință, însă disciplina lui, construită în ani, îi aminti că orice apropiere trebuia să aibă o limită clară.

Își luă jacheta.

– Plec.

Zeus încuviință, iar în acel gest simplu se ascunse o dezamăgire pe care nici el nu o anticipase.

– Noapte bună, domnule comandant.

Titan ieși.

Ușa se închise.

Timpul trecu lent, aproximativ 10 minute, când o bătaie scurtă se auzi din nou.

Zeus deschise, iar Titan stătea în prag, privind în jos spre încălțămintea lui.

– Roțile mașinii au cedat în același timp. Cineva a împrăștiat cuie fine pe locul de parcare, iar presiunea a dispărut complet în momentul în care am pornit.

Zeus clipi, apoi izbucni într-un râs sincer.

– Asta da întâmpinare. Cartierul meu are simțul umorului.

Titan ridică privirea și pentru prima dată în acea seară ochii lui purtau o lumină diferită, aproape jucăușă.

– Situația creează o problemă logistică.

– Situația nu creează o oportunitate, corectă Zeus imediat.

-Nu circulă taxiuri la ora asta, iar mersul pe jos până la apartamentul tău ar transforma raportul de mâine într-o poveste de supraviețuire.

Titan rămase tăcut o clipă.

– Rămâi aici.

Zeus se trase într-o parte, invitându-l.

– Canapeaua din sufragerie se transformă într-un pat decent și am așternuturi curate.

Titan intră din nou.

Canapeaua fu întinsă, cearșafurile așezate, iar lumina din cameră se estompă treptat.

Se retraseră fiecare în spațiul lui, însă liniștea dintre ei părea mai plină decât înainte.

În întuneric, Titan rămase cu ochii deschiși, urmărind conturul tavanului, iar gândurile lui se întoarseră obsesiv la Zeus, la râsul lui, la felul în care se mișca, la pericolul pe care îl aducea cu el și la dorința tot mai clară de a-l păstra aproape. De mai multe ori , în seara aceasta avusese impulsul de a-l lua în brațe și de a-l săruta puternic, obsesiv, pentru o eternitate.

După câteva minute, scoase telefonul și deschise aplicația Alhambra.

Scrise scurt.

Vrei să ne vedem vineri seara?

Răspunsul veni aproape imediat.

Mi-era dor de tine. Mult. Pe vineri.

Titan închise ecranul.

În sufragerie, liniștea începu să respire. 🖤 Jos în parking șoferul unei Toyota negre strângea volanul cu furie, privind ferestrele întunecate ale apartamentului lui Zeus. Gândi cu voce tare:

-De atâția ani ne cunoaștem și n-am dormit niciodată în același apartament. Pentru mine n-ai făcut niciodată cumpărături, dar a fost destul ca viermele ăsta borfaș să aibă o zgârietură ca să alergi cu limba scoasă după el.

Mat, bătu cu putere de câteva ori în volan și mimă un urlet , dar fără sunete, apoi demară plecând în trombă.

…………………

Orele 2 dimineața…

Căldura era sufocantă deși era doar luna mai. Femeia se trezi cu o sete puternică. Coborî  scările în întuneric pentru a nu-și trezi fiul. La parter era mai răcoare. Ea lăsase ferestrele deschise pe jumătate și boarea dimineții ce se apropia adia în spațiul de zi. Se duse la frigider, îl deschise și scoase o sticlă de apă minerală. Bău câteva înghițituri, apoi o băgă din nou la rece. Ridică privirea spre ceasul de perete, 2 și un sfert. Mai putea dormi 3 ore până își relua serviciul la marketul din cartier. Se pregătea să urce scările când simți o prezență în spatele ei. Întoarse capul , dar prea târziu. Simți înțepătura în omoplat și deschise ochii larg de spaimă. Căzu pe o parte cu mâinile lipite de piept și fața pietrificată. Moartea venise rapid, nu avusese nici măcar timp să se gândească la copilul ei care împlinea 15 ani peste două zile. Umbra înaltă o privi o clipă și dispăru sărind pervazul ferestrei cu agilitate.

………………..

Biroul maiorului Adrian Gitu se afla la capătul unui coridor lung. Acolo, pașii își pierdeau iuțeala și se așezau într-un ritm cumpănit, iar ușa grea deschidea un spațiu în care ordinea se manifesta cu o claritate aproape obsedantă. Fiecare obiect își păstra locul cu o rigoare atent cultivată, fiecare dosar purtând o greutate care depășea hârtia și cerneala. Lumina dimineții se strecura prin jaluzele în dungi egale, desenând pe pereți o disciplină vizibilă, iar pe unul dintre aceștia, medaliile maiorului, puține și bine alese, își păstrau liniștea în rame simple, fiecare dintre ele adunând în sine memoria unor intervenții devenite repere pentru întreaga structură.

Adrian Gitu, ajuns la cincizeci și cinci de ani, purta în prezența sa rezultatul unei vieți trăite sub presiunea deciziilor care nu admit ezitare. Funcția de șef al departamentului operațional îl așeza deasupra tuturor unităților active, acolo unde strategia dădea direcția acțiunii și unde responsabilitatea se măsura în consecințe pe termen lung, nu în succese de moment. Umerii săi largi, postura dreaptă și privirea limpede alcătuiau imaginea unui om care își conducea domeniul fără zgomot și fără demonstrații, lăsând ca rezultatele să vorbească în locul lui.

Când Titan intră, urmat de Zeus, liniștea din birou se așeză asupra lor cu o densitate care îndemna la atenție, Maiorul Gitu  termină lectura dosarului fără grabă, închise coperta cu un gest precis și abia apoi ridică privirea, lăsând-o să alunece peste Titan într-o recunoaștere calmă, înainte de a se opri asupra lui Zeus, unde rămase câteva clipe în plus, măsurându-l cu o atenție care depășea evaluarea obișnuită.

Se ridică din spatele biroului și făcu un pas înainte, apropiindu-se de Zeus cu o liniște care purta în ea o intenție clară, iar vocea lui coborî într-un registru personal, încărcat de o memorie vie.

– Numele tău complet.

Zeus își îndreptă umerii și răspunse cu o claritate care venea din reflex și disciplină.

– Zeus Hata, domnule maior.

Privirea maiorului se schimbă ușor, iar acea schimbare, deși abia perceptibilă, aduse în încăpere o tensiune diferită, una care izvora din trecut și se întindea spre prezent.

-Hata… rosti el încet, iar în vocea lui se adună o greutate care nu ținea de ierarhie, ci de amintire.

–Inspectorul Amara Hata a fost colegul și prietenul meu apropiat, iar anii petrecuți împreună în teren au însemnat mai mult decât simple misiuni duse la capăt, fiindcă în acele situații limite se formează legături care nu se pierd odată cu trecerea timpului.

Zeus simți cum acele cuvinte ating un punct pe care îl purtase mereu în sine, iar respirația i se adânci, fără ca postura să i se schimbe.

– A fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am avut alături, un om pe care te puteai baza fără să cântărești riscul, iar pierderea lui a lăsat un gol pe care nici timpul nu l-a umplut.

Liniștea care urmă se așeză peste încăpere cu o densitate care cerea respect, iar Zeus ridică privirea și răspunse cu o voce în care se simțea ecoul aceleiași dureri.

Se retrase un pas, iar distanța reinstaurată readuse în spațiu claritatea profesională, însă amprenta acelui moment rămase prezentă.

-Se pare că ești un rebel nebun. Alergi după mașini în plină viteză.

Titan, care urmărise schimbul fără să intervină, făcu un pas înainte.

– Îl formez pentru un rezultat mai bun, să trăiți.

Privirea lui Gitu se întoarse spre el.

– Atunci îi oferi cadrul în care energia lui produce efect, iar disciplina îi devine reflex.

Se întoarse spre birou și deschise dosarul Gorgona, iar tonul lui redeveni complet controlat, revenind la dimensiunea operațională.

– Cazul acesta prezintă un tipar clar, trei victime cu profil identic, fiecare purtând aceeași structură de viață și același punct sensibil.

Titan interveni cu precizie.

– Femei de aceeași vârstă, fiecare cu un copil de cincisprezece ani.

Maiorul Gitu încuviință.

– Acest tipar indică o selecție atentă, iar selecția implică o logică internă a autorului, o logică pe care trebuie să o înțelegem înainte ca următoarea alegere să fie făcută.

Zeus completă, cu o siguranță crescândă.

– O logică personală, construită în jurul unui eveniment sau al unei traume care se repetă prin aceste victime.

Maiorul îl privi din nou, iar de această dată privirea lui purta o formă clară de aprobare.

– Continuați pe această linie și veți ajunge mai repede la punctul final.

Închise dosarul și se ridică din nou.

– Comandant Titan, unitatea ta preia integral cazul, iar tu conduci investigația în teren, folosind toate resursele necesare pentru a identifica legătura dintre victime și a opri escaladarea. Voi urmări cazul îndeaproape.

Titan încuviință fără ezitare.

– Cercetările sunt în curs.

Gitu își mută atenția asupra lui Zeus.

– Rămâi în echipă și îți păstrezi locul acolo unde energia ta produce rezultate, iar sub coordonarea potrivită această energie va căpăta forma necesară. Vreau să devii un element disciplinat, așa cum era tată tău.

Zeus își înclină capul într-un gest de acceptare.

– Înțeleg. Vă mulțumesc domnule maior.

Când cei doi ieșiră din birou, coridorul își reluă liniștea, însă în mintea lui Zeus rămase ecoul întâlnirii, iar pentru prima dată, povestea tatălui său nu mai trăia doar în durere, ci începea să se lege de prezent prin oameni care îi cunoscuseră valoarea și care îi purtau memoria mai departe.

În spatele lor, Adrian Gitu rămase în birou, privind dosarul închis, iar în acea liniște se regăsea întreaga autoritate a unui om care conducea din umbră.

Deci ai devenit și tu polițist…