Gorgona Medusa-Capitolul 17

Operațiunea Metroul orb

Ploaia cădea de câteva zile în continuu și transforma străzile într-o întindere de reflexii murdare și lumini tremurate în timp ce avionul militar care îl purta pe Titan spre nord se desprindea lent de pe pista aeroportului. În interiorul aeronavei, comandantul unității Phalanx  stătea lângă culoarul central cu privirea coborâtă asupra dosarului de escortă, însă gândurile îi alunecau din când în când spre telefonul așezat lângă el, acolo unde ecranul rămânea tăcut și rece. Acum câteva zile, după salvarea acelei fetițe, Zeus nu fusese pedepsit, el, comandantul unității Phalanx, luase totul asupra lui. Și acum , ca să se răscumpere, maiorul îl trimitea într-o misiune care urma să dureze trei zile și implica transferul unui deținut extrem de periculos către o bază militară izolată. Ordinul, venit direct din partea Ministerului transformase deplasarea într-o operațiune de maximă securitate.

În același timp, sub străzile orașului, o altă operațiune începea să prindă contur într-un decor care părea desprins din intestinele unei lumi industriale abandonate.

Tunelurile tehnice ale vechiului metrou fuseseră închise cu ani în urmă după un incendiu electric care distrusese o parte a infrastructurii, însă în ultimele luni serviciile interne interceptaseră informații despre transporturi ilegale de armament care dispăreau exact în acea rețea subterană uitată de oraș. În noaptea aceea, informatorii confirmaseră existența unui transport masiv de explozibili și arme automate, iar Phalanx fusese mobilizată pentru capturarea rețelei.

SUV-urile negre opriră lângă intrarea tehnică aflată între două clădiri industriale părăsite, iar membrii echipei coborâră în liniște sub lumina albă și violentă a proiectoarelor mobile. Aerul mirosea a ploaie, beton ud și electricitate încinsă, iar gura tunelului cobora în întuneric asemenea unei răni deschise în pământ.

Inspectorul Aram Mat stătea în fața planurilor desfășurate pe capota mașinii de comandă și își plimba degetele peste harta tunelurilor cu o răceală care îi făcea pe ceilalți să-l privească neliniștiți. Echipei principale nu-i plăcea să lucreze fără Titan cu care aveau o relație de camaraderie foarte strânsă.

Pete verifică încă o dată armele echipei, apoi își ridică privirea spre inspector.

– Tunelul secundar are diametrul prea mic pentru echipa completă. Cine intră?

Mat ridică ochii fără grabă.

– Cadetul Hata.

Liniștea care urmă deveni imediat apăsătoare.

Alessio își întoarse capul brusc spre inspector.

– Zeus are experiență excelentă pe teren deschis și intervenții urbane rapide, însă infiltrațiile subterane cer alt tip de antrenament.

Mat își împreună calm mâinile.

– Reflexele lui îl recomandă pentru tunelul secundar, în plus e cel mai zvelt dintre voi toți, se va strecura foarte ușor.

Pete își scoase casca lent și expiră greu.

– Dacă șefu’ era aici, cadetul Hata rămânea în echipa principală.

Privirea lui Mat deveni imediat dură.

– Comandantul Prot se află într-o altă operațiune. Eu conduc această misiune, deci eu aleg cine, ce face.

Zeus, care își fixa hamul tactic fără să intervină, ridică în sfârșit privirea spre inspector. În aer exista ceva tensionat și personal, ceva ce ceilalți începeau deja să simtă fără să înțeleagă complet.

– Pot intra, spuse el calm.

Pete făcu imediat un pas spre el.

– Zeus, tunelul ăla se poate prăbuși la primul schimb serios de focuri și nu ești experimentat în lupte subterane.

Un zâmbet scurt îi apăru lui Zeus în colțul gurii.

– Atunci o să încerc să mă fofilez și să alerg mai repede decât cade betonul.

Greg înjură încet și își trecu palma peste față.

Mat îi întinse casca audio.

– Înaintezi singur până la camera tehnică, confirmi vizual transportul și deschizi accesul pentru echipa principală. După aceea, menții poziția până la neutralizarea țintelor.

Zeus luă casca și îl privi câteva secunde direct în față.

– Dacă tunelul cedează?

Inspectorul răspunse fără să clipească.

– Te adaptezi.

Alessio își strânse maxilarul atât de tare încât mușchii feței îi tresăriră vizibil, iar Pete coborî privirea pentru câteva clipe, înțelegând perfect că ordinul acela împingea limita riscului mult prea departe. Practic, cadetul era trimis la o marte posibilă.

Zeus însă își puse casca și coborî primul în întuneric.

Tunelurile tehnice ale metroului păreau intestinele reci ale unei creaturi industriale moarte. Apa curgea continuu pe pereții de beton în timp ce cablurile vechi atârnau din plafon asemenea unor vene putrezite. Zeus înainta târându-se prin conducta îngustă de mentenanță. Lanterna era fixată pe piept și respirația îi răsuna în cască într-un ritm constant care începea să se amestece cu ecoul apei și cu vibrația îndepărtată a trenurilor active de pe liniile funcționale.

Vocea lui Mat se auzi rece prin receptor.

– Raport.

Zeus lumină înainte și observă imediat lăzile metalice, urmele proaspete de transport și stivele de muniție militară.

– Depozitul există și băieții ăștia par pregătiți să răstoarne și un guvern.

În spatele lui, echipa principală avansa prin tunelul mare, însă Zeus observă dintr-odată lumină și mișcare în capătul conductei.

Patru bărbați.

Arma îi urcă instinctiv în palmă.

Unul dintre traficanți întoarse brusc capul exact spre deschiderea conductei, iar ochii li se întâlniră pentru o fracțiune de secundă.

Apoi omul urlă:

– Poliția!

Focurile de armă izbucniră instantaneu prin tuneluri cu un ecou infernal care făcu betonul să vibreze. Zeus se aruncă în lateral exact când gloanțele sfărâmară conducta metalică în urma lui și trimiseră scântei în apă. În tunelul principal, Alessio și Pete deschiseră foc controlat pentru acoperire, iar lumina armelor automate transformă subteranul într-un haos violent de umbre și explozii.

Zeus coborî direct în camera tehnică și se izbi frontal de unul dintre traficanți, un bărbat uriaș care îl lovi imediat cu țeava armei peste umăr. Durerea îi explodă prin braț, însă reflexele îl împinseră  înainte ca adversarul să poată reacționa din nou. Îi prinse arma, îi răsuci brutal încheietura și îl izbi cu toată forța de peretele umed al tunelului.

În acel moment, alt traficant apăru din lateral ținând în mână un cuțit lung de vânătoare.

Lama străluci violent în lumina lanternelor.

Zeus evită prima lovitură și îi prinse brațul, însă a doua mișcare îi sfâșie coapsa într-o tăietură adâncă și fierbinte. Durerea îi tăie respirația, iar sângele izbucni imediat prin materialul pantalonilor tactici și începu să curgă pe podeaua inundată.

Traficantul se repezi din nou spre el.

Zeus îl lovi brutal cu capul în figură, îi prinse brațul înarmat și îl împinse direct în conducta electrică spartă de gloanțe.

Scânteile explodară într-un urlet violent de lumină albă.

Omul căzu instantaneu.

În aceeași secundă, o explozie improvizată detonă undeva în spatele camerei tehnice, iar întreg tunelul se zgudui cu o forță monstruoasă. Plafonul cedă, betonul se prăbuși peste ieșire, iar întunericul înghiți complet spațiul într-un vuiet de metal și piatră.

În tunelul principal, Pete ridică imediat privirea spre surpare.

-Cadet Hata! Zeus!

Se auzi doar un bruiaj.

Greg lumină rapid structura prăbușită.

– Tunelul secundar a căzut complet!

Mat rămase câteva clipe nemișcat, apoi își ridică lent privirea spre echipă.

– Operațiunea continuă. Prioritatea rămâne transportul.

Pete întoarse capul spre el cu o furie care îi aprinse imediat privirea.

– Cadetul poate e rănit acolo jos!

Inspectorul îl fixă rece.

– Phalanx funcționează pe bază de obiective.

Alessio făcu un pas înainte.

– Și Phalanx își scoate oamenii vii din teren. Deviza noastră e ‘’Toți pentru unul și unul pentru toți”.

Tensiunea explodă între ei atât de puternic încât Greg își coborî instinctiv arma, iar câteva secunde nimeni nu mai respiră aproape normal.

Pete își scoase casca și o aruncă violent pe beton.

– Șefu ar sparge tunelul cu mâinile goale pentru unul dintre noi.

Mat își strânse maxilarul.

– Eu conduc aici, azi.

Pete îl privi lung, apoi își luă o unealtă hidraulică și porni direct spre blocaj.

– Atunci sancționați-mă după ce îl scot de acolo. Nu-l las pe Zeus acolo!

Alessio îl urmă imediat, împreună cu Greg și Ben fără să țină seamă de ordinele care continuau să cadă în urma lor.

În întunericul de sub tonele de beton, Zeus stătea rezemat de perete cu mâna apăsată pe coapsa din care sângele continua să curgă lent și cald printre degete. Apa rece îi ajungea deja aproape de glezne, iar respirația îi devenise grea din cauza durerii și a aerului tot mai sufocant.

Scoase telefonul cu mâna liberă și deschise aplicația Alhambra.

Degetele îi tremurau ușor când scrise mesajul.

Te iubesc și mi-e dor de tine.

Apăsă trimitere și rămase câteva clipe privind ecranul tăcut.

Foarte departe de acel infern subteran, Titan urca în avionul militar escortând deținutul încătușat și habar nu avea că omul care îi schimbase deja viața sângera singur sub oraș.

Conducta principală de aerisire traversa tunelul exact sub plafonul tehnic, iar Pete înainta primul prin interiorul îngust și ruginit, târându-se prin întuneric cu lanterna prinsă de cască. Metalul vibra sub greutatea lor, iar aerul mirosea a praf vechi, rugină și fum electric.

Alessio venea imediat în spatele lui.

Sub ei se auzea continuu vuietul apei și trosnetele structurii afectate.

Greg  și Ben rămăseseră jos, monitorizând stabilitatea tunelului prin scannerul seismic portabil.

Vocea lui Greg răsună tensionată prin receptor.

– Mai aveți maximum opt minute până când plafonul cedează complet.

Pete continuă să înainteze fără să răspundă.

Ajunseră în cele din urmă deasupra camerei tehnice.

Alessio lumină prin grilajul ruginit și îl văzu pe Zeus.

Rezema capul de perete, cu tricoul ud de sânge și apa adunată în jurul lui.

– Captain America!

Bărbatul ridică lent privirea.

– Se pare că mi s-a înfundat. Ce naiba faceți aici? Plecați, e periculos….

Pete își scoase imediat unealta hidraulică și începu să desprindă grilajul.

Metalul ceda greu, foarte greu și fiecare secundă părea să întindă timpul până la rupere.

În cele din urmă, grilajul căzu.

Pete își fixă cablul de siguranță și coborî primul prin deschidere, direct în camera tehnică inundată.

Ajunse lângă Zeus și îi prinse imediat fața între palme.

– Hei. Rămâi cu mine.

Zeus încercă să râdă.

– Îmi place că vorbești cu mine exact ca un iubit panicat.

Pete aproape îl înjură de ușurare.

Alessio coborî imediat după el și îi verifică rana.

Expresia lui deveni instantaneu gravă.

– Pierde mult prea mult sânge.

Apa continua să urce lent în jurul lor.

Pete scoase rapid un garou tactic și îl fixă deasupra rănii, strângând suficient cât să oprească hemoragia.

Zeus își încleștă maxilarul și inspiră brusc printre dinți.

– Dumnezeule… exact așa trebuie să se simtă iadul.

Un trosnet violent cutremură plafonul.

Toți trei ridicară imediat privirea.

Greg urlă prin cască:

– TUNELUL CEDEAZĂ! IEȘIȚI ACUM!

Pete trecu imediat brațul lui Zeus peste umeri și îl ridică brutal în picioare.

Zeus ameți instantaneu, genunchii îi cedară aproape complet din cauza pierderii de sânge.

– Alessio, urcă primul!

Bărbatul se cățără imediat înapoi în conducta de ventilație și fixă sistemul de extracție.

Pete îl împinse pe Zeus spre cablu.

– Hai, Captain America. Mișcă-te.

Zeus încercă să urce, dar aproape căzu imediat.

Pete îl prinse violent de ham exact înainte să lovească apa.

– Nu îndrăzni să mori aici, ai înțeles?

Zeus ridică spre el niște ochi încețoșați de febră și durere.

– Șeful chiar o să vă omoare…

Pete râse scurt și disperat în timp ce îl împingea în sus spre conductă.

În clipa în care Alessio îl trase complet în ventilație, plafonul camerei tehnice se prăbuși într-un urlet monstruos de beton și apă.

Valul lovi pereții cu o forță brutală exact când Pete se agăță de marginea deschiderii și Alessio îl trase afară în ultima secundă.

Conducta întreagă vibră violent, metalul trosni, însă continuă să reziste.

Trei minute mai târziu, membrii Phalanx ieșeau din tunelurile subterane prin ploaia rece a nopții, iar paramedicii alergară imediat spre Zeus când îl văzură plin de sânge și aproape inconștient.

Targa fu desfășurată instantaneu, masca de oxigen îi fu fixată pe față.

Sirenele ambulanței izbucniră violent în noapte.

Pete rămase câteva secunde în ploaie privind vehiculul care dispărea în trafic, iar în mintea lui exista un singur gând clar și inevitabil.

Comandantul avea să transforme întoarcerea acelei misiuni într-un adevărat dezastru pentru toți cei implicați.

………….

Avionul militar ateriză puțin după miezul nopții, iar pista udă a aeroportului reflecta luminile reci ale hangarelor într-un joc tremurat de umbre și apă. Titan coborî ultimul din aeronavă după predarea oficială a deținutului, cu oboseala celor trei zile întinsă adânc în mușchi și în privire, însă mersul lui își păstra aceeași precizie calmă care îi făcea pe ceilalți să creadă că nimic nu reușea vreodată să-l atingă cu adevărat.

Drumul până acasă se desfășură într-o liniște densă. Orașul dormea aproape complet, iar ploaia se transformase într-o ceață subțire care îmbrăca străzile într-o lumină lăptoasă și rece.

Ajuns în apartament, Titan își aruncă geaca pe spătarul scaunului și rămase câteva secunde nemișcat în întuneric, ascultând liniștea încăperii. Oboseala îi apăsa greu umerii, iar mirosul slab de detergent și lemn uscat îi dădu pentru o clipă senzația stranie că timpul încetinise.

Dușul fierbinte spălă praful drumului și mirosul metalic al armelor, iar când ieși din baie cu părul încă umed și tricoul lipit ușor de piele, se așeză pe marginea patului și luă telefonul aproape instinctiv.

Deschise aplicația Alhambra.

În clipa următoare, inima îi tresări violent.

Mesaj necitit.

De la Zeus…

Titan îl deschise imediat.

Mi-e dor de tine. Te iubesc.

Inima îi căzu la picioare.

Privirea îi rămase fixată asupra cuvintelor, iar ceva rece și greu îi alunecă prin piept fără explicație clară, o neliniște profundă care îi strânse stomacul într-un mod aproape dureros.

Degetele îi alunecară imediat peste ecran.

Și mie mi-e dor de tine. Te iubesc.

Mesajul plecă instantaneu.

Titan continuă să privească telefonul încă câteva minute, așteptând aproape involuntar răspunsul care întârzia să apară, însă oboseala ultimelor zile începu să-i îngreuneze pleoapele și, fără să-și dea seama exact când, se întinse în pat cu telefonul încă în mână și adormi într-o liniște nelămurită și apăsătoare.

Dimineața următoare coborî peste unitatea Phalanx într-o lumină rece. Curtea era deja plină de vehicule tactice și agenți în mișcare, iar în interiorul clădirii zgomotul pașilor și al stațiilor radio crea agitația obișnuită a unei unități speciale aflate permanent între ordine și haos.

Titan intră în biroul principal exact la ora opt.

Își scoase mănușile lent și observă imediat întreaga echipă principală adunată acolo într-o tăcere nefirească.

Pete stătea rezemat de masă cu brațele încrucișate.

Alessio privea în gol, Greg își răsucea nervos casca între degete.

Titan ridică ușor sprânceana și privirea căută instinctiv prin încăpere.

Lipsa lui Zeus deveni evidentă imediat.

Un colț aproape invizibil de iritare îi apăru în voce.

– Șmecherul ăsta o să învețe vreodată punctualitatea?

Nimeni nu râse.

Tăcerea care urmă deveni atât de grea încât Titan își ridică lent privirea spre ei.

Ceva se strânse instantaneu în stomacul lui.

– Ce s-a întâmplat?

Pete expiră greu și își coborî privirea câteva secunde înainte să vorbească.

– În timpul operațiunii din tunelurile de metrou, inspectorul Aram l-a trimis pe Zeus singur prin conducta secundară.

Titan rămase nemișcat, complet nemișcat.

– Singur? Ne experimentat la așa ceva.

Alessio încuviință lent.

-Așa i-am spus și noi căpitanului Aram, dar a decis totuși să-l trimită. Tunelul a cedat după schimbul de focuri. Cadetul Hata a rămas blocat sub pământ cu plagi adânci la coapsă și femur. A pierdut mult sânge.

Liniștea din birou deveni aproape sufocantă.

Titan își lăsă foarte încet mănușile pe birou.

– Unde este Mat?

Greg ridică privirea spre el.

– În biroul lui.

Pete făcu imediat un pas înainte, iar furia din vocea lui deveni imposibil de ascuns.

— Comandante… adjunctul dumneavoastră a dat ordine care aproape l-au îngropat de viu pe Zeus. Când tunelul s-a prăbușit, voia să continue operațiunea și să lase recuperarea pe plan secundar.

Maxilarul lui Titan se încordă lent, foarte lent.

– Repetă.

Alessio își trecu palma peste față și continuă:

-E așa cum v-am spus. Dacă Pete și o parte dintre noi nu încălcam ordinul și dacă nu intram prin conducta de ventilație, Zeus murea acolo jos.

În ochii lui Titan apăru ceva atât de rece și violent încât Greg simți instinctiv nevoia să se îndepărteze un pas.

–La ce spital?

Pete răspunse imediat.

– Militar Central.

Titan ieși din birou fără niciun cuvânt. Se va explica mai târziu cu Mat, dar acum trebuia să-l vadă pe Zeus.

Pașii lui răsunară pe coridor într-un ritm atât de rapid și dur încât mai mulți agenți se opriră instinctiv din drum când îl văzură trecând.

În parcarea unității, trânti portiera mașinii atât de puternic încât alarma vehiculului de lângă el porni pentru câteva secunde.

Motorul izbucni violent.

Drumul până la spital i se păru interminabil. Fiecare semafor, fiecare mașină, fiecare secundă i se păreau obstacole între el și cel iubit.

În mintea lui continua să existe o singură imagine: Zeus singur sub tone de beton și apă, sângerând în întuneric.

Când ajunse în cele din urmă la spital, traversă holurile aproape fără să le vadă și opri brutal în fața salonului indicat de asistente.

Mâna îi rămase câteva secunde pe clanță, apoi deschise.

Zeus dormea.

Lumina dimineții îi făcea pielea și mai palidă, iar bandajele care îi acopereau coapsa și piciorul, contrastau dureros cu liniștea salonului. Perfuzia picura lent lângă pat, iar firele monitorului cardiac desenau pe ecran bătăile regulate ale inimii lui.

Titan simți cum ceva îi tremură adânc în piept.

Doctorul care verifica fișa medicală ridică privirea spre el.

-Comandant Prot, bună dimineața.  A pierdut mult sânge, însă operația a mers foarte bine. A fost transfuzat la timp și organismul lui reacționează excelent. În câteva zile o să înceapă deja să se certe cu asistentele.

Titan închise pentru o clipă ochii, aerul reveni greu în plămânii lui.

– Mulțumesc.

Doctorul ieși discret din salon.

Titan rămase câteva secunde nemișcat lângă ușă, privind figura adormită a lui Zeus cu o intensitate pe care nimeni din unitate nu o văzuse vreodată pe chipul lui.

https://youtu.be/Ar7nVbjAsEw?si=UpK-Fp1AO11GsR9M

Apoi se apropie încet și se așeză pe scaunul de lângă pat.

Îi luă mâna între palmele lui mari și calde și o strânse ușor.

Pielea lui Zeus era rece, prea rece.

Titan își coborî privirea asupra feței lui și, fără să-și dea seama exact când luase decizia aceea, îi mângâie foarte lent obrazul palid cu dosul degetelor.

Zeus se mișcă ușor în somn, respirația i se schimbă  și sprâncenele i se încruntară vag.

Titan se apropie instinctiv, încercând să audă ce murmură.

Buzele lui Zeus se mișcară abia perceptibil.

– Nat…

Titan îngheță.

Ochii i se ridicară lent spre chipul lui.

Vocea veni din nou, slabă și tulbure, pierdută între somn și febră.

– Nat… nu…

În clipa în care cuvintele acelea se stinseră pe buzele lui Zeus, pleoapele bărbatului tresăriră ușor, iar ochii i se deschiseră brusc într-o lumină încă tulbure de somn și medicamente. Pentru câteva secunde rămase complet nemișcat. Respirația îi era lentă și privirea fixată direct asupra chipului lui Titan aflat atât de aproape. încât aproape li se atingeau frunțile.

Titan realiză abia atunci cât de mult se apropiase.

Mâna lui încă se afla pe obrazul lui Zeus, iar respirațiile lor se amestecau.

Privirea lui Zeus coborî instinctiv spre buzele comandantului, apoi urcă din nou spre ochii aceia întunecați care păreau mai tulburați decât îi văzuse vreodată.

Titan se îndreptă imediat, aproape prea repede pentru calmul lui obișnuit.

Mișcarea bruscă făcu perfuzia să se legene ușor lângă pat.

Zeus clipi de câteva ori și un zâmbet obosit, însă viu, îi apăru încet pe chip.

– Șefu’… v-ați întors.

Vocea îi era răgușită de febră și somn, însă tonul păstra aceeași lumină ironică pe care reușea să o găsească până și în cele mai proaste momente.

Titan îl privi fără să răspundă imediat.

În interiorul lui încă pulsa imaginea acelui mesaj primit în toiul nopții și gândul că omul din patul acela ar fi putut să moară singur sub pământ în timp ce el escorta un criminal prin alt colț al țării, îl răci.

Zeus își umezi buzele și privi perfuzia.

– Din expresia ta deduc că arăt spectaculos.

Titan își trecu încet palma peste gură, încercând să-și recapete controlul.

– Ai pierdut aproape două litri de sânge.

Zeus ridică foarte puțin sprâncenele.

– Asta explică de ce mă simt atât de poetic.

Titan îl fixă câteva secunde.

Oricine altcineva ar fi izbucnit probabil într-un râs nervos.

Însă în ochii lui continua să existe aceeași teamă grea și tăcută care îi apăsa pieptul încă din momentul în care intrase în salon.

Zeus observă imediat și zâmbetul i se domoli puțin.

– Hei…

Titan ridică privirea spre el.

– Pete și Alessio au făcut mai mult scandal decât rana în sine. Jur că oamenii ăștia au reacționat de parcă mi-ar fi căzut un picior.

Titan inspiră lent, foarte lent.

– Tunelul s-a prăbușit peste tine.

Vocea lui coborî atât de grav încât până și Zeus tăcu pentru o clipă.

– Ai rămas blocat acolo aproape o oră și ai continuat să pierzi sânge în tot timpul ăsta.

Zeus își coborî privirea spre bandajele de pe coapsă.

– Sună mai dramatic spus de tine.

Titan se apropie din nou de pat fără să se așeze însă de data aceasta.

Privirea lui rămase fixată asupra feței lui Zeus.

– Mat ți-a dat ordine care depășeau limita rezonabilă a operațiunii.

Zeus expiră încet.

– Adjunctul tău voia să vadă dacă Captain America e chiar așa de legendar, nu-l blama. Eram cel mai suplu din echipă.

Titan își încleștă foarte ușor maxilarul.

– Mat o să răspundă pentru asta.

În salon se lăsă o liniște densă și caldă, spartă doar de sunetul regulat al monitorului cardiac.

Zeus îl privi atent.

Pentru prima dată de când îl cunoștea, comandantul părea obosit într-un mod profund și uman, iar sub calmul acela perfect se vedea limpede ceva care îl tulburase serios.

Atunci Zeus zâmbi din nou, mai blând de data aceasta.

– Totuși… mă simt important.

Titan ridică lent sprânceana.

– Important?

– Da. Comandantul unității speciale intră în salon și aproape face infarct pentru un cadet obraznic cu față de borfaș. Ah, nu, rectific „cu față de puști care fură portofele în gară”. Sunt impresionant.

Pentru o clipă foarte scurtă, colțul gurii lui Titan tresări aproape imperceptibil, apoi expresia aceea dispăru la fel de repede cum apăruse.

Zeus îl observă imediat și râse slab.

– A fost un început de zâmbet. Am văzut. Există un martor.

Titan își coborî privirea câteva secunde.

Când vorbi din nou, vocea lui deveni joasă și foarte calmă.

– Când am intrat aici și te-am văzut atât de alb la față, am avut senzația că cineva mi-a strâns inima în mână.

Zâmbetul lui Zeus se stinse încet.

Aerul dintre ei deveni dintr-odată prea cald, prea apropiat.

Titan părea că realizase abia atunci ce spusese.

Își întoarse imediat privirea spre fereastră și inspiră lent, încercând să-și reconstruiască armura aceea rece și perfect controlată pe care Zeus o vedea crăpând tot mai des în jurul lui.

Mi-a fost dor de tine…Te iubesc…