Gorgona Medusa-Capitolul 21

Întunecare

Cartierul rezidențial în care locuia Titan părea desprins dintr-o lume paralelă, una în care liniștea avea garduri înalte, camere de supraveghere ascunse discret printre arbori perfect tunși și ferestre luminate vag în spatele unor perdele grele, asemenea unor ochi care priveau lumea din spatele luxului și al izolării. Ploaia permanentă cobora lent peste asfaltul impecabil al străzii, transformând luminile felinarelor în reflexii tremurate. În întunericul de peste drum, sub copertina ruginită a unei clădiri abandonate, o siluetă stătea complet nemișcată, absorbită de vila lui Titan cu o răbdare aproape inumană.

Gluga neagră îi ascundea cea mai mare parte a chipului, însă postura trăda ceva neliniștitor, ceva prea atent, prea calm și prea lipsit de ezitare pentru un om atât de tânăr. În mâna stângă ținea un aparat foto profesional, iar degetele acoperite de mănuși apăsau declanșatorul cu o precizie ritualică.

Click.

Obiectivul surprinse fereastra luminată de la etaj.

Click.

Încă o fotografie.

Silueta lui Zeus traversând livingul încet, sprijinit ușor de balustradă din cauza rănii care încă îl obliga să-și măsoare pașii.

Persoana din întuneric coborî aparatul foarte încet, iar un zâmbet vag îi atinse colțul gurii. Nu era un zâmbet omenesc în adevăratul sens al cuvântului. Era expresia aceea stranie și aproape absentă care apărea pe chipul oamenilor în clipa în care realitatea începea să se desprindă de emoție și să devină doar observație, calcul și fascinație.

Telefonul apăru dintre faldurile hainei negre și ecranul lumină pentru câteva secunde chipul surprinzător de senin al celui care privea casa lui Titan ca pe un teritoriu deja studiat în detaliu. Un dosar ascuns fu deschis cu o mișcare lentă a degetului.

Fotografii vechi.

Raportul crimei de acum douăzeci și unu de ani.

Mama lui Titan.

Cadavrul, pielea albă, urme aproape inexistente erau perfecțiunea unei morți care reușise să păcălească lumea timp de decenii.

Degetele acoperite de mănuși alunecară lent peste imagine, aproape tandru, iar apoi fotografia lui Zeus apăru pe ecran, luminând pentru o clipă întunericul umed al străzii.

Ploaia continua să lovească metalul copertinei într-un ritm hipnotic.

–Din cauza ta totul a reînceput. Așa a reînceput totul, murmură vocea aceea foarte încet, cu o blândețe tulburătoare.

-Exact așa.

Telefonul fu închis.

Din buzunarul interior al hainei apăru o cutie metalică mică, perfect lustruită. Capacul se deschise lent, dezvăluind mai multe fiole perfect aliniate, iar lichidul transparent din interior străluci slab în lumina rece a neonului stradal.

Una dintre fiole fu ridicată spre lumină.

Privirea aceea  imperturbabilă o studie îndelung, aproape fascinată de simplitatea obiectului.

— O inimă se poate opri atât de elegant… șopti aceeași voce calmă, încărcată de o fascinație bolnavă și aproape religioasă.

-Iar oamenii privesc întotdeauna exact acolo unde li se permite să privească.

În vila lui Titan, luminile de la parter se stinseră una câte una, iar persoana ascunsă în întuneric își ridică imediat privirea către etaj.

Dormitorul de oaspeți.

Pentru câteva secunde, Zeus apăru lângă geam, silueta lui fiind desenată de lumina caldă din cameră.

Străinul rămase complet nemișcat.

Îl privea cu o intensitate hipnotică, aproape tandră în cruzimea ei rece.

Apoi privi fotografii.

Titan și Zeus la spital.

Titan ținându-i mâna.

Privirea persoanei din întuneric coborî lent asupra imaginii, iar un râs foarte scurt și foarte jos îi vibră în piept.

– Exact ca atunci… exact ca în trecut. Așa era și mama ta, se ținea ca un scai de tine…trebuia să dispară….

Un fulger lumină strada pentru o fracțiune de secundă.

Chipul acela deveni vizibil și arăta o cruzime rece.

Telefonul vibră brusc.

MAMA ❤️

Privirea coborî spre ecran pentru câteva secunde lungi.

Apelul fu respins fără ezitare.

Încă zece minute silueta continuă să studieze vila lui Titan, camerele de supraveghere, umbrele dintre garduri și ritmul exact în care luminile se stingeau în interiorul casei, asemenea unui prădător care memora fiecare detaliu înaintea atacului.

Când plecă, o făcu încet, fără grabă și fără să privească înapoi, asemenea unei umbre convinse că timpul îi aparținea deja.

…………………..

Era weekend. Casa familiei Aram era plină de miros de cafea proaspătă, pâine caldă și lemn încălzit de focul din sufragerie, iar atmosfera aceea domestică și liniștită părea atât de obișnuită încât aproape devenea apăsătoare pentru cineva obișnuit să trăiască printre rapoarte criminalistice, interogatorii și sânge.

Weekendurile îl aduceau rar pe Mat acasă în ultima perioadă, iar mama lui încerca de fiecare dată să umple distanța dintre ei cu farfurii prea pline, întrebări rostite cu prea multă grijă și zâmbete care ascundeau neliniști vechi.

Casa copilăriei lui rămăsese aproape neschimbată.

Avea aceleași rafturi încărcate de cărți, aceleași fotografii îngălbenite, aceeași scară care scârțâia discret la al treilea pas.

Mat urcă în pod cu o lanternă într-o mână și cu nervii deja întinși după o săptămână infernală la unitate, căutând o centură vintage din piele despre care știa sigur că rămăsese acolo încă din perioada academiei.

Podul mirosea a carton vechi, lemn uscat și praf adunat în ani de liniște.

Înjură încet când se lovi de o grindă joasă, apoi începu să tragă cutiile una câte una, ridicând nori fini de praf în lumina galbenă a lanternei.

Manuale, uniforme, decorațiuni vechi de Crăciun, dosare, fotografii, toate trecură prin mâna lui.

În cele din urmă observă cutia militară verde.

– În sfârșit… murmură printre dinți.

Trase cutia spre el, însă mișcarea deplasă unul dintre cartoanele așezate deasupra, iar ceva mic căzu pe podea cu un clinchet sec care tăie liniștea podului.

Mat îngheță instantaneu.

Lumina lanternei coborî încet…era o fiolă transparentă, perfect sigilată.

Inspectorul se aplecă lent și o ridică între degete, iar în clipa în care ochii îi căzură pe etichetă, expresia i se schimbă aproape imperceptibil.

POTASSIUM CHLORIDE.

Pentru câteva secunde rămase complet nemișcat, în timp ce instinctul de investigator începea deja să reconstruiască informațiile înaintea logicii.

Clorură de potasiu.

Exact substanța discutată în dosarul Gorgona Medusa.

Respirația i se adânci lent.

Întoarse fiola între degete, urmărind lichidul limpede care se mișca aproape elegant în interiorul sticlei.

Obiectul acela nu avea ce căuta într-un pod și cu atât mai puțin într-o casă obișnuită.

Jos, la parter, se auzeau vocile părinților lui, zgomotul farfuriilor și râsetele calme ale unei după-amiezi aparent normale, iar contrastul dintre atmosfera aceea familială și fiola din mâna lui îi provocă un gol rece în stomac.

Mat își ridică încet privirea spre întunericul podului și, pentru prima dată după multe luni, simți instinctiv că Gorgona Medusa se afla mult mai aproape decât își imaginase vreodată.

Băgă fiola în buzunar fără niciun zgomot.

Ochii lui deveniseră complet reci.

– Cine ești…? murmură aproape imperceptibil în întunericul podului.

În clipa aceea, undeva jos, la parter, o ușă se închise lent.

Iar pentru o fracțiune de secundă, Mat avu senzația stranie și apăsătoare că cineva îl privea deja din umbră.

………………

Cafeneaua din incinta sediului central al poliției avea aerul acela auster și elegant al locurilor în care oamenii obosiți încercau să uite câteva minute de crime, rapoarte și interogatorii. Lumina după-amiezii se revărsa prin ferestrele mari, desenând reflexii aurii peste mesele din lemn închis, iar mirosul de cafea amară și hârtie proaspăt tipărită plutea constant în aer.

Titan ajunse primul.

Stătea la masa din colț, cu spatele drept și mâinile împreunate calm în fața ceștii încă neatinse, iar simpla lui prezență continua să transforme orice încăpere într-un teritoriu controlat. Uniforma neagră impecabilă, insigna Phalanx și privirea aceea rece îi obligau instinctiv pe ceilalți să vorbească mai încet în apropierea lui.

Când Mat Aram intră în cafenea, Titan ridică privirea lent.

Pentru câteva secunde, între ei se așeză o tăcere grea, încărcată de trecut, resentimente și sentimente pe care niciunul nu mai avea energia să le disece.

Titan acceptase întâlnirea după aproape două ore de ezitare.

O parte din el anticipase o nouă confruntare despre Zeus, despre ceea ce fusese între ei sau despre ceea ce Mat încă refuza să accepte.

Însă expresia inspectorului îl făcu imediat atent.

Mat părea obosit și mai slab, iar în ochii lui apărea ceva ce Titan nu mai văzuse până atunci: nesiguranță.

Mat se apropie de masă și își scoase încet geaca.

– Mulțumesc că ai venit.

Titan îl privi calm.

– Ai spus că este important.

Mat aprobă lent și se așeză în fața lui.

Chelnerița veni aproape imediat, iar pentru câteva minute discuția rămase suspendată între zgomotul discret al cănilor și foșnetul conversațiilor din jur.

Abia după ce femeia plecă, Mat își trecu palma peste maxilar și scoase din buzunar o mică pungă transparentă pentru probe.

În interior se afla fiola.

Titan încremeni instantaneu.

Ochii lui coborâră asupra etichetei.

POTASSIUM CHLORIDE.

Pentru o fracțiune de secundă, întreaga cafenea păru să dispară în jurul lui.

Respirația i se adânci lent.

– De unde ai asta?

Vocea lui coborî grav, foarte controlată, însă Mat îi observă imediat tensiunea.

Inspectorul își sprijini coatele pe masă și vorbi mai încet.

– Am găsit-o în podul casei părinților mei.

Titan își ridică imediat privirea.

– În casa familiei Aram?

– Da.

Mat își trecu degetele peste marginea ceștii de cafea fără să o privească.

– Căutam o centură veche și a căzut dintre cutii. La început am crezut că aparține vreunuia dintre ai mei. Tata și Alan lucrează în domeniul medical. Maia la fel. Rațional, există explicații.

Titan continua să privească fiola.

Chipul lui devenise complet impenetrabil.

Apoi ridică lent ochii spre Mat.

– Clorura de potasiu este ținută sub cheie chiar și în spitale.

Mat rămase tăcut.

Titan continuă calm, însă fiecare cuvânt cădea greu.

– Accesul este strict controlat, iar fiolele dispar foarte greu fără semnături, rapoarte și verificări. Prezența unei astfel de substanțe într-un pod ridică multe întrebări.

Mat își strânse maxilarul.

– Exact asta mă sperie.

Pentru prima dată după foarte mult timp, vocea inspectorului își pierdu complet ironia.

– Încerc să găsesc o explicație logică și fiecare variantă mă duce într-un loc din ce în ce mai întunecat.

Titan îl privea în tăcere.

Mat își coborî privirea spre masă.

– Gorgona Medusa a folosit exact această substanță, iar eu găsesc o fiolă identică în casa părinților mei. Înțelegi ce înseamnă asta pentru mine?

Titan își lăsă încet spatele pe scaun.

Expresia lui rămânea calmă, însă privirea devenise foarte atentă.

-E greu, dar trebuie să cercetezi totul fără emoție.

Mat râse scurt și amar.

– Emoție? Aici e vorba despre familia mea, Titan. Despre oamenii lângă care am crescut.

Ochii lui se întunecară lent.

– Relațiile dintre părinții mei și mama ta erau bune. Chiar foarte bune. Îmi amintesc mesele în familie, vacanțele, fotografiile. Nimic nu avea fisuri. Nimic.

Titan rămase câteva secunde în tăcere.

Apoi vocea lui coborî mai joasă.

– Oamenii ascund uneori cele mai periculoase lucruri exact în spatele aparenței de normalitate.

Mat închise pentru o clipă ochii.

Oboseala din el părea să fi devenit fizică.

– Crezi că cineva din familia mea este Gorgona Medusa?

Titan nu răspunse imediat.

Privirea lui coborî din nou spre fiolă.

– Cred că Gorgona a intrat deja foarte adânc în viețile noastre.

Tăcerea care urmă deveni apăsătoare.

În jurul lor, cafeneaua continua să existe normal, banal, liniștit, în timp ce între masa aceea și restul lumii părea să se fi ridicat un zid invizibil.

Mat bău în sfârșit o gură de cafea rece, apoi băgă încet fiola înapoi în buzunar.

– O să continui să cercetez.

Titan aprobă scurt.

– Tu ai cel mai ușor acces la adevăr, dar ai grijă…

Mat ridică privirea spre el.

Pentru prima dată după foarte mult timp, între ei dispăruse orice urmă de rivalitate.

Rămăseseră doar doi oameni obosiți care începeau să înțeleagă dimensiunea monstrului pe care îl căutau.