Înainte să mă pierzi- Capitolul 9

– Îți dai seama ce se poate întâmpla dacă lovești clientul în halul ăsta? îl mustră Mark pe Josh, vizibil frustrat.

Josh nu răspunse, lăsându-l pe Seth să-i bandajeze rănile în tăcere. Isaac interveni în apărarea lui:

– C. n-a fost corect, nu? S-au lovit reciproc.

Asta era adevărat. Josh fusese primul care lovise, dar Chase nu se abținuse deloc. Dovadă, Josh scuipă puțină salivă amestecată cu sânge.

Isaac se încruntă când văzu asta.
– Nu-mi vine să cred că ai înfruntat un tip ca el.

Seth, care până atunci tăcuse, adăugă:
– Hei, nu l-ai văzut pe Josh cum l-a pus la pământ pe C?

Mark arătă cu degetul:
– A fost impresionant.

Apoi se opri, incapabil să nege un anumit sentiment de satisfacție care îi apăruse. Isaac continuă:

– Dar nici el nu te-a dominat complet, nu? Asta am văzut eu. Dacă Josh chiar ar fi vrut și ar fi dat totul, cum crezi că s-ar fi terminat pentru C?

În acel moment, lui Josh îi reveniră în minte cuvintele maestrului său de taekwondo.

Mai târziu, când Henry află ce se întâmplase, își aruncă bagajul ieftin și alergă direct la el, spunând fără ocol:

– De ce nu l-ai lovit în mărul lui Adam?

– Vrei să mă omori? răspunse Josh, uimit.

Henry nu era genul care să-și ascundă gândurile, iar asta îl făcea ușor de citit.

– Mă duc să văd înregistrările de pe camere. Totul e filmat, nu? La ce oră a început?

Era neobișnuit de entuziasmat — prima dată de la incidentul din vara trecută cu luptele de câini, când alergase zile întregi prin Vegas după niște escroci.

Josh îl opri, îi puse în mână o pungă de popcorn și spuse:
– Trei minute la microunde.

– Ah, mulțumesc mult.

Henry îi strânse mâna cu o emoție sinceră. Privirea îi strălucea de nerăbdare, iar Josh forță un zâmbet, ignorând durerea din corp.

– Mă duc să-mi iau și o Cola! adăugă Henry înainte să plece.

După ce dispăru, Isaac întrebă:
– Nu o să renunți, nu?

– Deocamdată sunt bine.

Mark oftă, încă îngrijorat:
– Du-te și odihnește-te azi. Vorbim mâine, fie cu C, fie cu Laura. Situația e serioasă… contractul, cheltuielile viitoare…

Îl privi atent:
– Grăbește-te.

În cele din urmă, toți plecară la treburile lor.

– Ah…

După ce se spălă și se întinse în pat, durerea începu să se simtă din plin. Chase nu fusese un adversar ușor. Din fericire, nu avea o tehnică perfectă — nu știa să-și controleze complet loviturile.

Josh gemu încet, simțind oboseala și durerea răspândindu-se în tot corpul. Închise ochii și gândi:

Mâine o să doară și mai tare… dar o să mă ocup de asta atunci.

✤✤✤✤✤✤

– Oh, Josh. Ai dormit bine? Cum te simți?

Josh ieșea din cameră în jurul prânzului când se întâlni cu Isaac, care tocmai ajunsese. După un simplu gest de salut din cap, Isaac se apropie de el și porniră împreună pe hol.

Curios, Josh întrebă:
– Cum e C după bătaie?

Isaac ridică din umeri, nepăsător:
– Nimic deosebit. Probabil încă doarme.

– Serios?

În timp ce Josh se întreba cât de grav fusese rănit, Isaac adăugă cu o ușoară ironie:
– Mă așteptam să fie mai rău.

Josh îi răspunse sec:
– Dacă ar fi fost atât de grav, ar fi intervenit deja poliția.

Isaac nu mai comentă.

Deodată, telefonul lui Josh vibră. Se uită, era Seth.

– Ce e? răspunse el.

Vocea lui Seth se auzi imediat, scurtă:
– C vrea să te vadă.

– De ce pe mine?

În mintea lui Josh apăru imediat un gând neplăcut: Să nu-mi spui că urmează încă o confruntare…

Seth răspunse rece:
– Nu știu. A zis doar să vii.

Josh închise apelul. Isaac, care îl privise atent, întrebă:
– Vrei să vin cu tine?

Josh clătină din cap, aproape instinctiv:
– Nu, e în regulă. Mersi.

Și porni hotărât înainte.

Pentru o clipă, îi răsunară în minte cuvintele lui Henry:

„De ce nu i-ai lovit mărul lui Adam?”

Le alungă imediat.

În scurt timp ajunse în fața camerei lui Chase. Ridică mâna să bată, dar ezită. Inspiră adânc și ciocăni. Niciun răspuns.

Tot el m-a chemat… probabil mă așteaptă.

Se hotărî și deschise ușa.

Camera fusese complet curățată. Evident, nu de Chase, personalul se ocupase de tot. Pereții erau acum goi, fără tablouri sau decorațiuni. Rămăseseră doar lucrurile esențiale: patul, un scaun pliant… și Chase.

Și, într-un fel, asta era suficient.

Chase stătea pe pat, așteptând. Părea îmbrăcat simplu, blugi și un tricou uzat, dar, chiar și așa, avea o prezență imposibil de ignorat. Singurul lucru care strica imaginea era vânătaia întunecată din jurul ochiului.

Îl fixa pe Josh fără să clipească. Privirea aceea apăsătoare nu se abătea deloc.

Josh se opri intenționat la o anumită distanță,  suficient cât să poată ajunge rapid la ușă dacă lucrurile degenerau.

Tăcerea se prelungi. Chase doar îl privea.

În cele din urmă, Josh cedă și vorbi primul:
– Am auzit că m-ai chemat.

Chase răspunse, fără să-și ia ochii de la el:
– De ce nu te-ai mai întors?

Josh clipi des, surprins de replica primită.

– De unde vii? întrebă Chase, iritat.

– Din camera mea.

Chase scrâșni din dinți.
– Idiotule, nu trebuia să vii direct la mine de dimineață? Ce-ai făcut până acum?

Josh rămase fără cuvinte câteva secunde, luat prin surprindere. Apoi întrebă:
– M-ai așteptat? De ce?

– Nu-ți dai seama? izbucni Chase, iar când îl văzu pe Josh privindu-l nedumerit, lovi patul cu pumnul.

– Nu e nevoie să mergi la tratament.

Abia atunci Josh observă mai clar rănile: buze sparte, vânătăi pe ambele părți ale feței.

Totuși, încă nu înțelegea exact ce voia să spună.

– …Vrei să-ți curăț rănile? întrebă ezitant.

Fața lui Chase se întunecă imediat.
– Sau chemăm un avocat? Vrei să rezolvi cu bani? Sau preferi să fii bătut?

Josh își mușcă limba ca să nu-i răspundă ironic.

Tu ai spus că pot face asta… gândi el.

Îl enerva teribil, dar, în mod ciudat, nu putea să nu fie atras de el,  ca de un copil capricios, dar periculos.

Inspiră adânc, își strânse pumnul și îl relaxă, apoi îl privi din cap până în picioare, evaluându-i rănile. Nu păreau grave: vânătăi, zgârieturi, câteva tăieturi care necesitau doar dezinfectare și bandaje. Probabil avea și coastele lovite, dar nimic rupt.

În cele din urmă, Josh cedă:
– Aduc trusa de prim ajutor.

Se întoarse să plece, dar observă o tăietură mai lungă pe brațul lui Chase, probabil de la mobilierul distrus. Nu era gravă, dar trebuia acoperită.

Ieși rapid, luă trusa din baie și, pentru o clipă, se întrebă dacă ar putea evita situația. Dar știa răspunsul: nimeni nu ar fi acceptat să rămână singur cu Chase în locul lui.

Cu un oftat, reveni în cameră.

Chase era în aceeași poziție, pe pat, iar când îl văzu, îl fixă cu o privire tăioasă. Josh trase scaunul mai aproape și începu fără să spună nimic.

Mai întâi, îi trată rana de pe braț. Era mai adâncă decât părea, dar nu mai sângera. Dezinfectă, aplică unguent și o bandajă atent.

Apoi continuă cu celelalte răni. Când îi lipi un plasture pe frunte, privirile lor se întâlniră.

Josh se opri.

Simțea de la început că Chase îl privea constant, dar reușise să ignore asta. Acum însă nu mai putea. Privirea lui îl țintuia.

Eu i-am făcut vânătaia asta… gândi el, simțind un ușor regret.

Chase clipi scurt, iar Josh își feri rapid ochii. Expresia lui Chase se întunecă imediat.

– Ce e? Cum îndrăznești să mă ignori?

– Nu, nu e asta…

– Atunci ce e?

Josh realiză că, dacă nu răspunde, situația putea degenera din nou. Spuse repede:
– Prefer să nu spun nimic. Nu vreau să risc să fiu lovit iar.

Chase tăcu o clipă. Apoi, după câteva momente, spuse pe neașteptate:

– Știu că o iei razna de fiecare dată când te uiți la fața mea.

Josh nu înțelese imediat, dar apoi realiză și roși ușor.
– …Ai observat?

– Credeai că nu? Ce, sunt idiot ca tine? răspunse Chase, cu aceeași aroganță, dar vizibil mulțumit.

Josh oftă și spuse direct:
– Îmi place fața ta. Mulțumit?

– …Ce? rămase Chase blocat pentru o clipă, apoi expresia i se înăspri.

– Despre ce vorbești?

Josh făcu instinctiv un pas înapoi, simțind tensiunea crescând din nou.

– Sunt sigur că nu există nimeni căruia să-i placă personalitatea ta.

– Ești pervers? repetă Chase.

Un fior rece îi străbătu spatele lui Josh.
– Să spunem doar că am gusturi…unice.

Știa că nu alesese cele mai bune cuvinte. Aerul părea mai apăsător,  probabil pentru că Chase era iritat. Acesta deschise din nou gura:

– Personalitatea mea face parte din mine, la fel ca fața.

– Da, evident, răspunse Josh, surprinzător de sincer.

Apoi adăugă, fără ocolișuri:
– Dar toți îmbătrânim. Frumusețea dispare. Oare va mai rămâne cineva care să te placă atunci, doar pentru personalitatea ta?

Tăcerea care urmă fu rece și apăsătoare.

Josh deveni neliniștit. Era aproape ciudat că nu fusese lovit încă. Grăbit, termină de aplicat medicamentele și îi bandajă mâna, pregătit să reacționeze în caz că lucrurile degenerau.

Se ridică în picioare, forțat să-i întâlnească din nou privirea.

– Atunci… începu el, intenționând să plece.

– Și tu o să îmbătrânești, îl întrerupse Chase, aruncându-i replica cu răceală.

Josh înțelese imediat,  încerca să-l pună în aceeași poziție, să-l facă să se simtă la fel.

Dar reacția lui fu neașteptată:
– Sigur. Dar nu-mi pasă.

Nu doar că nu regreta ce spusese, dar aproape că i-ar fi venit să râdă. Asta îl enervă și mai tare pe Chase.

– Crezi că oamenii o să te placă în continuare când nu vei mai avea nimic în afară de o personalitate ‘bună’?

Josh își dădu părul din ochi și zâmbi ușor, amar:
– Nu e mai probabil asta decât în cazul dumneavoastră, domnule Miller?

Pentru prima dată, Chase rămase fără replică.

Josh își dădu seama că, în acel moment, câștigase. Se întoarse spre ușă, dar înainte de a ieși, se opri și mai aruncă o privire înapoi.

– Am terminat cu tratamentul. Plec.

Ieși fără să mai aștepte răspuns.

Chase rămase tăcut. Gândul îi trecu prin minte:

Și personalitatea ta e bună? dar nu reuși să-l rostească.

Era sigur de răspunsul lui Josh:

Mai bună decât a dumneavoastră.

Frustrat, lovi salteaua de câteva ori.

Într-o zi o să-l omor pe nenorocitul ăsta.

Își strânse maxilarul, dar durerea îl făcu să se oprească, încruntându-se.

Între timp, Josh plecase deja, deși rămăsese câteva clipe afară, privind ușa în tăcere.

✤✤✤✤✤✤

Ziua se apropia de sfârșit, iar soarele apunea. Seth stătea în camera de monitorizare, privind atent ecranele. Josh ajunse acolo la timp.

– Ce s-a întâmplat? întrebă, aplecându-se spre monitor.

Pe ecranul de supraveghere se vedea o mașină oprită în fața porții.

– Du-te să vezi, spuse Seth calm.

– Se pare că are bateria descărcată.

– Cine e?

Pe ecran se vedea un bărbat chipeș, ridicând capota și scărpinându-se în cap.

– Un client care a venit pentru C. Verifică-l. Dacă ți se pare suspect, rezolvă problema și trimite-l înapoi.

– Am înțeles.

Josh ieși imediat din conac și se urcă într-o mașină.

– Și nu uita să-l anunți pe Isaac să supravegheze perimetrul, adăugă Seth.

Portbagajul era plin cu echipamente pentru intervenții rapide. Vocea lui Seth rămânea calmă, ceea ce făcea situația să pară obișnuită. Nu era neobișnuit ca fanii să apară la poartă.

Josh traversă grădina fără să-și facă prea multe griji.

Dincolo de poarta de fier, se afla un Jaguar negru elegant. Lângă el, un bărbat stătea rezemat de portieră.

Josh opri și coborî. Bărbatul întoarse capul, purta ochelari de soare, avea păr blond strălucitor și o prezență rafinată. Părea vag familiar.

Observându-l pe Josh, zâmbi ușor:
– Hei, nu te-am mai văzut. Ești nou?

Fără să mai aștepte, continuă:
– Încântat de cunoștință. Sunt Grayson, fratele lui Chase.

Își întinse mâna printre barele porții. Josh ezită o clipă, apoi i-o strânse, stângaci, simțindu-se ciudat, ca și cum ar fi fost observat, evaluat.

Grayson își îngustă ușor ochii și, cu un ton calm, aproape șoptit, spuse:
– Ai grijă de tine.

Zâmbetul lui se adânci lent.