Iubesc să te urăsc – Capitolul 11

POV Jaden

Eram în mașină cu el și îl priveam pe ascuns. Nu știu de cine fugea și nici măcar nu l-am întrebat unde vom merge, dar nici nu îmi păsa, atâta timp cât asta îl făcea să prindă încredere în mine și eu să aflu, într-un final, cine este cu adevărat.

Bărbatul din seara asta, cel care îl căutase la bar, mi se părea foarte cunoscut. Felul în care îl privea pe Cameron îmi dădea de înțeles că poate de el fugea. Era a doua oară când îl vedeam atât de speriat.

Acum îmi doream și mai tare să aflu cine este el, să aflu cum ne-am cunoscut și de ce ține atâtea secrete. Mă rodea pe interior tot ce avea legătură cu el.

De când apăruse în viața mea mă dăduse complet peste cap, de la modul în care îmi vorbea până la modul în care mă atingea. Și eram slab în fața lui. Era de ajuns doar o privire, doar o simplă atingere, și toată ființa mea devenea automat slabă în fața lui.

Îl doream chiar și atunci când îl uram. Chiar și acum, când doar conducea mașina, simțeam cum corpul meu îl dorește.

Devenisem dependent de el. De corpul lui. De gura lui.

Înnebunisem, asta era. Pentru că nu îmi puteam explica cum, Dumnezeule, ajunsesem să fiu controlat în asemenea măsură de un bărbat.

– Îți este foame? Putem opri undeva să mâncăm până ajungem la aerodrom.

Mă întorc spre el și îl privesc uimit.

– Cum adică aerodrom?

– De acolo luăm avionul spre locație, Jaden.

Mă uitam la el ca un prost. Nu știam nimic despre el în afară de numele lui. Eu habar nu aveam nimic despre el, iar acum eram cu el, lângă el, fugind nu știu unde.

Clar… eu nu mai gândeam rațional.

Da, acceptasem să plec cu el, dar nu mă așteptam să ieșim din țară.

– Oprește mașina, îi cer serios și îmi deschid centura de siguranță.

– Jaden…

– Oprește mașina, Cameron, sau sar! îl ameninț.

Oprește mașina pe marginea drumului. Habar nu aveam unde eram.

Ies furtunos din ea, iar el iese imediat după mine și se apropie.

– Nu te apropia, îi spun.

– Stai acolo.

– Ce se întâmplă, Jaden?

– Câți ani ai?

Își ridică uimit privirea spre mine, iar pe chip îi apare un zâmbet mic.

– Nu zâmbi. Nu face niciun gest. Doar răspunde la întrebare, îi spun, simțind cum mă enervez și mai tare.

– Am douăzeci și șapte de ani. Sunt zodia Balanță.

Mă ironiza idiotul. Îmi venea să îi fut una în gură.

Îl aplaud ironic și mai fac un pas în spate când îl văd apropiindu-se.

– Care este numele tău de familie? Și unde dracu mă duci?

– Jaden, trebuie să ne grăbim, spune el, făcând încă un pas spre mine.

– De ce? De ce trebuie să ne grăbim, Cameron? De cine fugi?

– La dracu, Jaden! Vreau doar să fim în siguranță amândoi. Tu chiar nu vezi asta?

Vocea lui se ridică la fiecare cuvânt. În sfârșit aveam o reacție din partea lui.

– Ce să văd, Cameron?

– Că te iubesc și te vreau în siguranță.

Mă uit șocat la el, apoi încep să râd isteric.

La dracu cu el și cu iubirea lui.

– Mă iubești? Eu nu știu prea multe despre acest sentiment, dar se presupune că atunci când iubești un om nu îl minți, Cameron.

– Jaden, intră în mașină sau te iau pe sus, mă amenință.

Îmi dau ochii peste cap.

Dintr-un singur pas ajunge lângă mine și mă prinde de brațe. Mă întoarce și mă lipește de mașină, apropiindu-se de fața mea.

– Ți-am promis că voi avea grijă de tine și, la momentul potrivit, îți voi spune tot adevărul. Numele meu este Cameron Robitson. Am douăzeci și șapte de ani, sunt născut pe 27 septembrie, la ora nouă dimineața. Nu am frați. Mama mea m-a părăsit când aveam opt ani și tatăl meu este mort.

Spune asta calm, apoi îmi sărută scurt buzele.

– Ai spus că mă vrei în siguranță, spun eu imediat.

– Cine îmi vrea răul, Cameron?

Își închide ochii și oftează de câteva ori.

Știam că îl înnebunesc cu întrebările, dar la dracu… nu aveam cum să las lucrurile așa.

– Jaden… te iubesc. Tu înțelegi asta? Mai bine aș muri decât să las pe cineva să îți facă rău. Te rog, iubitule, urcă în mașină, pentru că suntem așteptați.

Îl privesc și mă resemnez. Nu avea de gând să îmi spună nimic, oricât l-aș fi amenințat.

Îmi dau ochii peste cap și urc în mașină.

…………………

Ajungem într-un câmp unde se vedea o hală imensă. Bănuiam că acesta era aerodromul.

Cameron oprește mașina și îmi cere să rămân în ea până pune la punct toate detaliile.

Rămân în mașină, urmărindu-l cum se apropie de un bărbat îmbrăcat într-o uniformă neagră. După ce vorbește puțin cu el, se îndreaptă spre un alt bărbat și realizez că acela era pilotul.

Îi înmânează niște hârtii, iar acesta dă aprobator din cap.

Tipul îmbrăcat în negru vine spre mașină și scoate din portbagaj bagajul nostru.

Cameron îmi face semn să ies și cobor.

Mă îndrept spre el, iar când ajung lângă el mă apucă ușor de mijloc.

– Matteo, totul este pregătit la casă?

– Da, domnule, răspunde bărbatul care încă ținea bagajele.

Îl salută printr-o ușoară aplecare și urcă în avionul micuț.

Ce dracu?

Cine era bărbatul ăsta de lângă mine?

Dar urma să aflu. Aveam de gând să îi descopăr secret după secret.

Cameron începe să meargă, ținându-mă strâns lângă el.

Urcăm scara mică și intrăm în avion.

Ochii mi se măresc când văd luxul din interior. Fotolii imense și plasme TV erau poziționate pe ambele părți ale avionului.

Pilotul ne salută și intră în cabină.

Cameron mă așază pe unul dintre fotolii, care era incredibil de confortabil.

La dracu… bărbatul era într-adevăr foarte bogat.

Dar dacă era atât de bogat, de ce mă voia tocmai pe mine?

Eu nu aveam nimic să îi ofer.

Viața mea era atât de nesemnificativă pe lângă tot ce vedeam în jurul lui.

– Nu știu ce cauți cu mine când ai putea avea lumea la picioarele tale doar pocnind din degete, îi spun sec.

– Nimeni din lumea asta nu se compară cu tine, îmi șoptește în timp ce îmi fixează centura de siguranță.

Îmi sărută scurt buzele și se așază pe fotoliul din fața mea, prinzându-și și el centura.

Avionul se pune în mișcare.

Observ o stewardesă venind spre noi când eram deja în aer.

– Bună seara, bine ați venit la bord, domnule Robitson. Ce doriți să serviți?

– Cristal, ai făcut comandă de ce te-am rugat? o întreabă Cameron.

După modul în care îi spusese pe nume, era clar că se cunoșteau.

Dispare după o cortină și se întoarce cu o măsuță pe roți.

Îmi pune în față o pungă de hârtie. Văd emblema restaurantului meu preferat.

Îmi ridic ochii spre Cameron, care mă privea jucăuș.

Nemernicul știa aproape tot despre mine. Iar eu eram într-o ceață totală.

Deschid punga și scot burgerul și porția de cartofi.

Încep să mănânc în liniște.

– Ce vrei să bei? mă întreabă.

Îl privesc pe sub gene.

– Șampanie, spun ironic.

În fața mea apare imediat un pahar și tresar ușor.

Îl iau dintre degetele stewardesei și dau din cap.

Pun paharul pe măsuță și pufnesc iritat.

Dacă avea impresia că mă poate impresiona cu banii lui, avea să fie dezamăgit.

– Știi ceva, Cameron? îi spun dulce, deși mestecam ca ultimul nemâncat.

– Să nu îți faci vreo idee că mă impresionează tot luxul ăsta. Eu am crescut într-un sistem plin de sărăcie și mizerie.

Arăt în jurul avionului.

– Asta nu mă impresionează cu nimic. Pentru că, neavând parte de lux, nici nu mi-a lipsit vreodată.

Cameron mă privea fascinat.

Ochii lui sclipeau mai puternic ca niciodată.

– Știu asta, iubitule, spune serios.

– Știu ce fel de persoană ești. Din acest motiv m-am și îndrăgostit de tine.

Mă înec aproape cu mâncarea.

Iau rapid o gură de șampanie. Bulele acidulate îmi curăță gâtul.

Se ridică din fotoliu și se apropie de mine. Îmi desface centura și mă ridică.

– Ce faci? Nu mi-am terminat mâncarea!

– Jaden… îmi șoptește numele.

Mă privește în ochi.

În astfel de momente… uitam pur și simplu de tot.

Înghit în sec.

Îmi apucă mâna și mă trage după el în spatele avionului. Deschide o ușă mică albă și intrăm într-un dormitor.

Rămân surprins de cât de mare era. Totul era alb și aranjat simplu.

Cameron închide ușa și se apropie de mine. Îmi ia chipul în mâini.

Ochii lui se plimbă pe fața mea și se opresc la buze.

– Îți ador buzele, Jaden. Îți ador toată ființa… dar buzele tale mă înnebunesc. De fiecare dată când le ating, totul dispare și rămâi doar tu.

Îmi sărută buzele ușor.

Ca o mângâiere.

Senzual, ca o șoaptă.

Ca o poveste.

Nu se grăbea.

Mâinile lui îmi mângâiau obrajii.

Sentimentul era nou pentru mine.

Senzația era atât de plăcută încât nu voiam să se oprească.

Simțeam că vrea să îmi spună prin acel sărut lucruri pe care nu le putea spune prin cuvinte.

Și îl lăsam.

Îl lăsam să mă sărute așa cum nu mă sărutase nimeni niciodată.

Nici măcar el.

Simt cum mă ridică și mă așază pe patul moale.

Se întinde lângă mine și mă trage în brațele lui.

– Vreau doar să te simt așa lângă mine. Să îți simt căldura corpului. Lasă-mă să te iubesc, Jaden… și lasă-mă să am grijă de tine pentru tot restul vieții.

– Asta a sunat ca o cerere în căsătorie, spun eu încercând să glumesc.

Dar, sincer… mă speria.

– Ar fi ceva rău în asta, Jaden? Dacă ți-aș cere asta?

Îmi ridic privirea spre el.

Mă privea la fel de serios. Și asta mă panica și mai tare.

– Glumești? Te rog spune-mi că glumești. Cum dracu crezi că aș fi de acord cu așa ceva?

– De ce? Pentru că suntem bărbați? întreabă încet.

– Nu. Asta e cea mai mică problemă.

Mă ridic în șezut în fața lui.

El face același lucru.

– Atunci care e problema?

– Faptul că nu te iubesc… și nu am încredere în tine.

Spun asta rapid.

Și în secunda următoare îmi regret cuvintele.

Dar trebuia să știe.

Îmi plăcea.

Mă atrăgea.

La dracu… îl lăsasem să mi-o tragă ca ultimul maniac și fugisem cu el.

Dar asta nu însemna că îl iubeam. Sau că voiam același lucru ca el.

La dracu…

Eram mai confuz ca niciodată.

Mă privește câteva secunde. Apoi se lasă înapoi pe perne.

Mă așez lângă el. Mă prinde de mijloc și mă trage aproape.

– Ok, îl aud spunând.

– Atunci voi aștepta momentul în care toate lucrurile pe care le-ai spus se vor schimba.

Nu mai spun nimic.

Poate era mai bine că spusese ce spusese.

Dar faptul era consumat.

Și, cumva…mă bucuram că știe exact ce cred.