Partenerul perfect- Capitolul 37

…Diminețile încep altfel

Soarele abia se ridica peste ceruri, învăluind acoperișul casei bătrânești într-o lumină caldă, aurie. Ferestrele murdare de vreme reflectau frumusețea din exterior și pacea din interiorul casei….

În bucătărie, Carl era primul trezit, cu mânecile suflecate și o cană de metal plină cu cafea, așezat la masa din lemn masiv, răsfoia o agendă cu notițe scrise grăbit, subliniind lucruri importante și amânând altele.

Doren intră fără zgomot, părul ciufulit și un tricou alb care trăda o noapte nedormită. Aruncă o privire spre ceas, apoi spre ibricul pe care Carl tocmai îl ridicase de pe foc.

– Începi devreme, bătrâne.

Carl ridică o sprânceană.

– Măcar eu nu dorm cu pistolul sub pernă.

Doren zâmbi obosit și își turnă o cană.

– Nu ești tu cel care a zis că în viața asta nu ai încredere nici în somn?

Carl dădu din umeri.

– Nu mai sunt eu ăla, acum am cafea.

Ușa scârțâi, iar în prag apăru B cu ochii ușor roșii, dar cu un zâmbet pe care cei doi nu-l mai văzuseră niciodată.
Purtând un hanorac gri, cu mânecile trase până la încheieturi, părea mai tânăr, mai viu.

– E cineva care are cafea caldă pentru un suflet vechi?

Carl îi întinse o cană fără să spună nimic, Doren îl salută doar cu o mișcare din cap, nu era nevoie de multe cuvinte. Erau bărbați și azi dimineață, erau bărbați liniștiți.

– Cum ai dormit?  întreabă Carl în cele din urmă.

B zâmbi. Privirea lui era pierdută câteva secunde.

– Între fiii mei…Pentru prima dată după 13 ani. Huston s-a lipit de mine ca un copil care nu vrea să-și piardă părintele nici în vis și Mike… m-a prins de mână în somn, nu mi-a dat drumul toată noaptea.

Doren, care rareori era atins de emoție, înclină capul cu respect, Carl oftă și-și încrucișă brațele.

– Mă bucur că i-ai regăsit. Meriți asta, dar știi, B…. treaba noastră nu e terminată.

B dădu din cap, dar nu răspunse imediat.

– Azi nu vreau să mă gândesc la luptă. Azi vreau să îmi beau cafeaua cu voi și să simt că trăiesc, măcar pentru o oră.

– Într-o oră pot să repar gardul, zise Carl, ironic.

– Într-o oră pot să-ți găsesc pe cineva care să-l distrugă, zise Doren, cu același calm.

Ușa se deschise din nou, arătând un Tom cu părul ușor ciufulit, dar cu ochii limpezi. Îi privi pe toți trei și zâmbi văzându-l pe B.

– Bună dimineața, domnilor.

– Bună într-adevăr, spuse B privind dincolo de marginea cănii de cafea.

Tom se apropie fără să gândească prea mult…

Se opri în dreptul lui B și, ca un gest reflex, firesc, înclină capul și-i sărută tâmpla.

A fost un gest blând, tandru, protector… dar imediat ce buzele i-au atins pielea caldă a lui B, conștientizarea îl lovi. Tom înlemni… Rămase în picioare, cu fața întoarsă spre el, ca și cum tot corpul i se blocase.

B se întoarse încet spre el, cu ochii măriți, luat prin surprindere.
Nici el nu se așteptase la asta. Nu atât gestul în sine îl șoca, cât emoția care i-a invadat brusc pieptul, acea căldură tăcută, acel dor parcă vechi de o viață.

Un val de liniște ciudată se lăsă peste bucătărie. Carl ridică dintr-o sprânceană și se uită spre Doren, care-și ascunse râsul în cana cu cafea. Își făcură unul altuia un semn scurt, genul de privire amuzată pe care o au bărbații maturi când înțeleg că „ceva se întâmplă, dar nu vor comenta încă”.

Tom își frecă brusc ceafa și înghiți în sec.

– Scuze… eu… nu știu de ce am făcut asta….a fost… obișnuință. Nu… n-am vrut să…

B îi atinse brațul discret.

– E în regulă, Tom.

Vocea lui era caldă…nu defensivă, nu stânjenită. Doar… sinceră.

– Poate chiar aveam nevoie de gestul ăla.

Ochii lui se întâlniră cu ai lui Tom, iar acolo, în tăcerea care se formă între ei, era mai multă înțelegere decât în toate cuvintele pe care și le spuseseră până atunci.

Doren se ridică de la masă.

– Bine, domnilor… înainte să devină scena asta dintr-un film romantic cu militari retrași, vă amintesc că avem și planuri de făcut.

Carl își netezi mustața inexistentă și mormăi…

– Lasă-i, că e mai frumos decât la cinema.

Toți izbucniră într-un râs scurt, sănătos, de dimineață, iar tensiunea se risipi. Tom se așeză lângă B, iar pentru prima dată după mult timp, între ei nu mai era zid….Doar aer….aer care se putea respira.

Ușa scârțâi din nou, și de data asta, în prag apăru Huston, somnoros, cu părul vâlvoi și o pătură pe umeri. În spatele lui, Mike, la fel de zăpăcit de trezire, dar cu un zâmbet vag desenat pe chipul tânăr.

– Miroase a cafea… și a glume proaste,  murmură Huston trăgând scaunul de lângă Doren.

– Corect, răspunse acesta, întinzând o cană spre el,

– Dar azi ai voie să bei, oficial ești adult, nu?

– Dacă adult înseamnă să ai dureri de spate de la o saltea veche, da, mormăi Huston, dar acceptă cafeaua.

Mike se așeză lângă tatăl lui, se uită când la Tom, când la ceilalți, dar privirea i se fixa în cele din urmă pe B.

-Tu ai făcut cafeaua?

– Nu, Carl,  răspunse B.

– Eu doar beau, dorești un ceai?

– Așa cum trebuie, adăugă Carl.

– După 13 ani, măcar atât să aibă voie omul.

Zâmbetele se răspândiră natural în jurul mesei nimeni nu forța nimic. Era doar… liniște…normalitate…

Mike își cuprinse cana cu ambele mâini și privi în jos o clipă.

– Noaptea trecută… a fost prima dată când am dormit fără frică, spuse încet. Apoi ridică ochii spre B.

– Nu vise urâte, nu… uși încuiate, doar… căldură.

Huston îl bătu ușor pe spate și încuviință.

– Ai dormit și pe jumătate peste mine și peste tata… sincer, frate, ai un somn tare ciudat…dar da… și pentru mine a fost la fel.

B îi privi pe amândoi cu o mândrie dureroasă în ochi.

– Așa o să fie de-acum, niciunul dintre voi nu va mai dormi cu teama că nu se mai trezește.

Tom îl atinse ușor cu genunchiul sub masă, un semn mut că e acolo și că va face tot ce-i stă în putere să păstreze acea promisiune.

– Cine sunt exact… ei doi? Adică, Huston mi-a spus ieri că sunteți agenți FBI și câte ceva despre modul în care ați ajuns așa, spuse referitor la apropierea celor 4 bărbați.

– Dar cine sunteți pentru tata? Ce însemnați?.întrebă Mike, privind spre Carl și Doren.

Carl zâmbi cu jumătate de gură.

– Când cineva întreabă asta, știu că e timpul pentru o prezentare oficială.
Carl Steve, ofițer FBI, „actual” pensionar cu obsesii pentru misiuni imposibile.

– Doren Keen,  continuă celălalt cu o înclinare ușor teatrală a capului.

– Tot  agent, dar încă ,,activ”, spuse ironic făcând referire la cuvintele lui Carl

– …când vine vorba de distracții periculoase.

– Și eu sunt băiatul care a crescut cu oameni care spuneau că tot ce vine din poliție e rău,  mormăi Mike.

– Dar, ciudat, cu voi nu simt asta.

Doren îi făcu un semn din cap, serios.

– Pentru că noi n-am fost niciodată cu sistemul…noi am fost mereu pentru oameni…suntem cu oamenii…

Huston se sprijini pe coate.

– Și Tom? întrebă ușor zâmbind cu toate că el știa foarte bine cine este Tom ,dar îi plăcea să îl tachineze.

Ochii tuturor se întoarseră spre el. Tom încrucișă brațele și își drese vocea.

-Thomas  Rohan… Agent sub acoperire, recrutat special pentru cazul tatălui vostru...spuse dar se opri când în spatele minții imaginea cea mai dureroasa îi reapăru ,,B , încătușat în fața lui.”
– Adică… l-ai ajutat? Sau… începu Mike, dar se opri.

B interveni, cu o voce blândă.

– Tom s-a băgat sub acoperire în viața mea… pentru a descoperi adevărul,
și… e omul care mi-a dat viața înapoi.

Liniștea se așternu din nou, dar nu era grea… era densă….profundă.

Mike își înclină capul încet.

– Atunci… vă mulțumesc pentru tot.

– Cu plăcere, răspunse Tom simplu, privind spre B.

Afară, soarele urcase de tot pe cer. În bucătăria bătrână, o familie renăștea.

*

Mai târziu, în același living vechi transformat acum într-un spațiu de comandă improvizat, bărbații erau adunați în jurul unei mese joase. Pe ea, hărți desfășurate, fotografii aeriene, câteva laptopuri și dosare groase legate cu elastic.

Carl deschise primul dosarul din fața sa și scoase câteva foi.

– Locul pe care îl folosesc cel mai des e o fabrică părăsită, la marginea orașului ,acolo ne ducea la antrenamente, acolo ne-a pus în mâini prima dată arma, aveam 11 ani, le spuse Huston privind în gol…Mike îl privea tăcut și își lăsă privirea în jos.

– Are doar două căi de acces, un drum de țară impracticabil pentru mașini grele și o potecă ascunsă în spatele colinei.

Doren completă, aducând o tabletă aprinsă pe care se vedea imaginea locului.

– Se pare că acolo s-au înregistrat mișcări în ultima săptămână….un van înregistrat pe o firmă-fantomă, dar noi știm ce e.

– Și Felly?  întreabă Tom, întinzându-se după o poză.

– Confirmat…zilele acestea am trimis acolo să supravegheze niște persoane total de încredere mie și a fost văzută în perimetrul fabrici de două ori în ultimele trei zile. N-a ieșit, dar intrările sunt constante…cineva le aduce provizii…

B privea în tăcere harta, cu sprâncenele încruntate.

– Câți sunt acolo în total?  întrebă.

– Estimativ, patru persoane. Vick, Felly, unul dintre foștii agenți infiltrați care i-au rămas loiali și un bodyguard care n-a apărut niciodată în baze, îi răspunde Carl..

– O misiune cu risc ridicat, mormăi Tom.

– Nu știm cu exactitate câți oamenii sunt acolo. Directorul ne-a dat undă verde de acționare dar nu vom avea ajutor pentru că am cerut discreția totală, nu puteam risca ca ei să ne afle următorul pas….Vom face totul pe cont propriu, până îi vom prinde și apoi agenția va interveni.

Carl îl privi peste hartă.

– Tocmai de aceea trebuie să o facem curat…fără urme, fără explozii. Intrăm, luăm  dovezile, pentru că ele ne sunt prioritare, apoi îi încătușăm pe cei doi.

Huston, privind tăcut spre ei, ridică timid o mână.

– Vă pot ajuta.

Toți se întoarseră spre el.

– Eu cunosc comportamentul lui Vick. Știu cum reacționează, ce-i place, ce-l enervează …știu unde este seiful cu toate datele și dovezile. Fabrica a fost dotată de el cu un sistem de supraveghere cu o rețea internă, el manipula totul doar din telefon…este un labirint dar știu fiecare traseu din el…

Tom încuviință, serios.

– Asta e foarte valoros.

B îl privi lung pe fiul său și oftă ușor, dar cu un zâmbet.

– Ești atât de tânăr… și totuși atât de curajos.

– Când îți vezi fratele trăind chinuit o viață întreagă într-o minciună… începi să te maturizezi mai repede,  răspunse Huston, privind cu dragoste spre Mike

– Avem o singură noapte pentru tot, să punem la cale un plan meticulos.. interveni Doren.

– Mâine se schimbă totul.

Tom trase o linie cu creionul pe hartă.

– Intrăm de aici, pe la nord. Doren și Carl vor neutraliza gardianul și vor securiza exteriorul. Eu și B intrăm în clădire.

– Și dacă Vick e acolo cu mai mulți oamenii decât preconizăm?…întrebă Mike.

B ridică privirea.

– Dacă vom avea această „ surpriză”…abia aștept să îl privesc în ochi și-i spun că nu m-a învins  și că, de data asta, nu scapă…

Tăcerea căzu peste cameră ca o cortină grea.

Doren trase aer în piept și se ridică.

– Atunci ne apucăm de pregătiri. Avem o zi să ne asigurăm că planul ăsta nu dă greș.

Carl închise dosarul și își trase scaunul înapoi.

– Și un singur obiectiv: Victoria noastră…

Tom se ridică și îi atinse umărul lui B într-un gest discret, dar ferm.

– Ne vom întoarcem toți acasă cu o reușită, vom anula 13 ani de întuneric….