Numele lui e Anwar- Capitolul 3

Ai nevoie de asta.

Trecuse o săptămână. Totul mergea bine. Începusem cursurile de limbă la Universitatea din New York. Nu mă gândisem niciodată că aplicația pe care o trimisesem la întâmplare mă va aduce aici.

La început, crezusem că este doar un institut de limbi străine obișnuit, ca cele pe care le găseam online, dar de fapt era un program universitar.

O vedeam pe Audrey aproape în fiecare zi. Faptul că aveam în preajmă o persoană atât de veselă și deschisă mă ajuta să-mi îmbunătățesc relațiile cu Jasper și Hazel.  În ceea ce-l privește pe Anwar, nu vorbeam prea mult cu el. De obicei, se întorcea târziu, între unu și trei dimineața, și pleca înainte să mă trezesc. Aproape că uitasem că e colegul meu de apartament. Îl văzusem doar de vreo trei ori în ultima săptămână.

Prima dată, îi zărisem doar spatele, într-o dimineață, când ieșea în grabă din clădire, cu brațele pline de lucruri. Probabil se grăbea să ajungă la universitate. Altă dată, nu puteam să dorm, așa că am coborât să mă uit la televizor. L-am văzut intrând cu o altă femeie. Nu era aceeași femeie pe care o văzusem înainte. Când m-a văzut, s-a oprit doar pentru o clipă, mi-a susținut privirea pentru un moment, apoi mi-a zâmbit ușor înainte să treacă pe lângă mine. Niciun salut, nimic mai mult. Nici eu nu putusem să-l întreb nimic în situația aceea. Nu ar fi trebuit să stau acolo și să văd asta. El și altă femeie. Era incredibil de jenant. A treia oară, avusesem o scurtă conversație. Îl întâlnisem la ora unu dimineața în bucătăria de la etajul al doilea. Tocmai terminase un burger. Ridicase o sprânceană când mă văzuse în pijamale.

– Credeam că toată lumea doarme, spuse el în thailandeză.

– Mi-era puțin foame… Am adormit la cină și am uitat să cumpăr ceva, așa că am coborât să caut, i-am răspuns.

Deși Jasper spusese că putem mânca orice din frigider dacă nu era lăsat un bilet, se pare că toată lumea era posesivă cu ceea ce cumpăra, chiar și cu apa minerală.

– Oh, nu e nimic în frigider, dar am cumpărat doi burgeri. De ce nu-l iei pe celălalt?

Am aruncat o privire la punga de hârtie maro închis de pe tejghea.

– Nu, nu-i nevoie, am refuzat repede.

Cumpărase doi și mănâncase unul singur… asta însemna că nu se săturase, nu?

– Haide, mănâncă, insistă el, ridicându-se.

– Trebuie să mă întorc la muncă. Oricum nu mi-e foarte foame, încheie brusc conversația, lăsându-mă cu burgerul încă cald și cu o pisică care tocmai coborâse de la etajul al treilea.

– A, da, este o pisică aici.

O femelă de culoare maro deschis, aproape crem se frecă de piciorul meu înainte să se întindă și să cască. Nu-i știam numele; nu avusesem ocazia să-l întreb pe Jasper sau pe altcineva…

……

– Blue, azi am o întâlnire cu cineva pe care l-am cunoscut pe Tinder[1]… Vrei să vii? Mi-ar plăcea să mai vină cineva, îmi spuse Gia, o colegă mai tânără de la cursul de limbi străine, care se repezi la mine imediat ce se terminase ora. Stăteam împreună de câteva zile, așa că ne împrietenisem puțin.

– Ce? O întâlnire? Și ai nevoie de un prieten care să vină cu tine? am întrebat, bazându-mă pe propria mea înțelegere.

Știam ce este Tinder. Prietenii mei încercaseră să mă convingă să-l descarc și să-l folosesc ca toată lumea la întâlnirile noastre de băut, dar eram prea timid să dau swipe și să mă potrivesc cu cineva. Mi se părea ciudat să aleg pe cineva așa.

– Nu e chiar o întâlnire, nu exact. E prima noastră întâlnire. M-a invitat să ies cu grupul lui de prieteni apropiați. Sunt mulți, poate cinci sau șase, numără Gia pe degete.

– Dacă venim și noi, vom fi vreo opt persoane. Gândește-te că e o ocazie să exersezi limba!

Am râs nervos. Chiar dacă spunea asta, să mă duc să mă întâlnesc cu o grămadă de străini din senin…

– Ești sigură că vrei să mergi? am întrebat din nou.

Ar fi mai rău să o las pe Gia să meargă singură. Dacă se întâmplă ceva, măcar suntem doi.

– Da, sunt sigură! Deja mi-am făcut planuri. Îți arăt poza lui. Nu arată deloc ciudat, Gia luă repede telefonul și deschise aplicația Tinder.

Apăru poza unui tânăr. Părea asiatic, sau poate asiatic-american. Avea un stil foarte occidental. Arăta normal, așa cum spusese ea, chiar destul de chipeș.

– Bine, dar nu stau până târziu.

– Bine…

Exersarea limbii… Am încruntat din sprâncene fără să-mi dau seama, după ce am urmat-o pe Gia până la locul de întâlnire – o cameră spațioasă, deși nu la fel de mare ca apartamentul meu. Tânărul de pe Tinder coborî să ne întâmpine. Înăuntru erau deja trei tineri și o tânără. Am simțit ceva ciudat încă din primul minut. Apoi, o clipă mai târziu, am auzit o limbă familiară când doi dintre bărbați vorbeau între ei.

– Uh… sunteți thailandezi? am murmurat încet, atrăgând imediat atenția tuturor.

– Da, uau, ce coincidență! zâmbi unul dintre ei.

– Nu mă așteptam să întâlnesc un alt thailandez aici.

– Sunt thailandezi, i-am șoptit lui Gia, care părea confuză.

Ochii ei se măriră și zâmbi larg.

– Vezi?  E clar că m-ai adus să-ți cunosc prietenii.

– Deci, ce faci aici? Te-ai mutat aici?

Băiatul cu părul scurt își scoase șapca de baseball.

– Eu sunt Chen. Tu cum te numești?

– Blue.

– Să vorbim în engleză, altfel fata va fi tristă, interveni fata cu părul scurt, schimbând rapid limba.

– Eu sunt Alisa, sau Alis, cum preferi.

Rome, tânărul care aranjase întâlnirea cu Gia, era unul dintre cei care nu vorbeau thailandeză și la fel un alt tânăr, un american-coreean cu pielea deschisă și ochii căprui, pe nume Cole.

– Mă bucur să vă cunosc, spuse Alis, înmânându-ne câte o bere.

Cole începu să conecteze un difuzor la telefonul său. Ne-am așezat din nou în cerc, unii pe canapea, alții pe covor. Nu știu de ce, poate pentru că știam că mai erau și alți thailandezi în grup, dar m-am relaxat și mi-am lăsat garda jos. Timpul zbură. Înainte să-mi dau seama, trecuse deja o oră. Abia băusem jumătate din berea mea. Știam că nu sunt un băutor înrăit și nu voiam să-mi forțez limitele și să creez probleme cuiva.

– Au venit! Au venit! spuse deodată Alisa, sări în picioare și alergă spre ușă, chiar în momentul în care se auzi o bătaie în ușă.

Când ușa se deschise, intră un bărbat cu pielea bronzată cărând bere și numeroase pungi de hârtie.

– Ok, el e Max.

– Bună! Oh, sunt oameni noi? zâmbi Max, arătându-și dinții albi și se dădu înapoi pentru a lăsa să se vadă persoana din spatele lui.

Inima îmi sări din piept când am întâlnit privirea celor mai familiari ochi din încăpere – ochi căprui frumoși care se fixară instantaneu pe ai mei.

– El e Anwar. Iar el… ar trebui să-l prezinți, cel care vorbea arătă spre o persoană pe care nu o numise.

Anwar ne zâmbi mie și lui Gia, apoi se îndreptă cu nonșalanță spre canapeaua din fața noastră și se așeză. O femeie îl urmă și se așeză lângă el; era femeia pe care o cunoscusem cu câteva zile în urmă, cea pe care Anwar o adusese acasă în seara aceea. Nu mă așteptam să-l văd aici. Chiar era atât de mic cercul ăsta de prieteni?

– Sydney, spuse el scurt, apoi începu să-i prezinte pe ceilalți prieteni ai lui și ai  femeii, până când ajunse la Gia și la mine.

– El e Blue…ezită când ajunse la Gia, pe care nu o cunoștea, până când Gia se prezentă cu un zâmbet larg.

– Vă cunoașteți? întrebă Rome, întinzându-le berea lui Anwar și lui Max.

– Da, răspunse el simplu, fără să dea explicații despre cum ne cunoșteam sau să menționeze că eram colegi de apartament.

Nu mă așteptam la nimic, dar nu știu de ce, un sentiment ciudat și neliniștitor mi se instală în stomac. Pungile de hârtie pe care le adusese Max conțineau trei pizza mari, burgeri și o porție uriașă de cartofi prăjiți. Am luat un cheeseburger, la fel ca toți ceilalți, care serviră ce doreau. Simțeam că fiecare mișcare pe care o făceam era sub privirea cuiva. Când am ridicat privirea, mi-am intersectat-o cu cea a lui Anwar. El îmi zâmbi, un zâmbet al cărui sens era imposibil de descifrat. Nu era zâmbetul larg și prietenos al lui Gia sau Audrey. Nu era zâmbetul ușor, aproape batjocoritor al lui Hazel, care nu avea nicio conotație negativă. Era un zâmbet slab… un zâmbet din care nu puteam desluși niciun sens.

– Cum i-ați cunoscut pe cei doi?

Anwar începu o conversație, ridicând sprâncenele întunecate, surprins de răspunsul lui Alice.

– Pe Tinder, bineînțeles. Rome i-a ademenit.

Mă privi de parcă eu aș fi fost potrivit cu Rome.

– Gia… am simțit nevoia să clarific:

– Suntem doar prieteni.

De data asta, părea că înțelesese.

– Credeam că și tu ai folosit Tinder cu ea.

– Nu, nu, am dat din cap.

Până atunci, mulți dintre cei de acolo își îndreptaseră atenția către jocul afișat pe ecranul mare al televizorului.

– L-am descărcat o dată, dar nu a funcționat pentru mine.

– De ce?

– Mi s-a părut ciudat. Nu am îndrăznit să mă potrivesc cu nimeni. Eram prea timid și nu puteam să inițiez o conversație.

– Înțeleg. Păcat, zâmbi ușor, strângând buzele înainte de a termina propoziția care îmi făcu inima să-mi cadă în picioare.

– Dacă te-aș fi văzut, poate că aș fi dat swipe la dreapta.

– De ce? am întrebat, cu inima bătând neplăcut.

Nu credeam că-mi place Anwar. Era prea devreme să-mi placă cineva, dar corpul meu părea să reacționeze mult prea repede la el. Era incontrolabil. Ar trebui să-mi bată inima așa de tare la comentariul acela, când avea o altă femeie chiar lângă el?

– Pari genul de persoană… cu care merită să vorbesc.

Fraza ambiguă mă împiedica să-i ghicesc adevăratul sens, dar probabil se referea doar la o conversație normală. Se referea doar la o conversație normală, un simplu schimb de replici, atâta tot.

Nu mai bate așa de repede, inimă proastă!

După aceea, nu am mai vorbit prea mult. Anwar trecu din nou pe engleză cu ceilalți prieteni. Părea să vorbească mai mult cu femeia de lângă el, apoi cu Cole, Rome și Max. Am bănuit că era mai apropiat de cei trei. Relația dintre Sydney și Anwar devenise mai clară. După un timp, Sydney își sprijini capul de umărul lui Anwar, cu ochii fixați pe jocul celorlalți, zâmbind și râzând periodic.  De câteva ori, ea aruncă o privire spre Anwar. Era genul de privire care îmi făcea inima să bată mai tare, chiar dacă nu eu eram cel privit. Ce era ciudat era că eu stăteam vizavi de ei, într-o poziție din care puteam vedea totul clar. Puteam să văd cum degetele lui îi mângâiau ușor coapsa și sărutările mici pe care Sydney le dădea pe umărul lui Anwar. Anwar nu reacționa prea mult. Îi zâmbea dulce, îi mângâia capul și, din când în când, îi dădea un ghiont jucăuș pe frunte.

Părea genul de băiat care ar plăcea majorității fetelor. Nu avusesem niciodată o prietenă serioasă, dar pentru că aveam multe prietene apropiate, sunt sigur că prietenele mele s-ar îndrăgosti de Anwar dacă l-ar cunoaște. Avea un aer cool, oarecum distant, dar comportamentul lui sugera că este abordabil.  Era prietenos și avea o voce calmă și gravă. Chiar și când dădea răspunsuri scurte, nu părea brusc. Cui nu i-ar plăcea cineva așa? Dacă aș fi fată, poate că și mie mi-ar plăcea Anwar.

– Ar trebui să plec, am spus, văzând că era timpul să plec.

Terminasem o sticlă de bere. O sorbeam încet, cu apă între înghițituri, și am reușit să o termin pe toată.

– Pleci deja? mă întrebă Gia imediat.

– Trebuie să mă duc să-mi fac temele. Ar trebui să pleci și tu, am subliniat.

Văzând-o pe Gia cu patru sticle de bere lângă ea, nu m-am putut abține să nu-mi fac griji, dar ce puteam să fac? În plus, acești oameni nu păreau a fi răi. Dacă erau într-adevăr din același grup cu Anwar, ar trebui să am încredere în ei, nu? Nu i-am mai spus nimic lui Anwar. El nu spusese nimănui că stăm în același loc și, oricum, o avea pe Sydney cu el. Cum aș fi îndrăznit să-i sugerez să ne întoarcem împreună? Locul era destul de departe de cazarea noastră, dar nu atât de departe încât să avem nevoie de un taxi. Era doar o plimbare de câțiva kilometri. Pe vremea asta răcoroasă, nu era la fel de rău ca în Bangkok.

– La revedere tuturor, a fost foarte distractiv în seara asta. Mulțumesc, am așteptat până când toată lumea și-a luat rămas bun înainte de a ieși din cameră.

Anwar rămăsese așezat în același loc, cu privirea fixată asupra mea până când ne-am despărțit. Am suspinat. Odată ce am ieșit afară, presiunea care mă apăsa pe umeri părea să dispară treptat. De ce nu puteam să-mi dau seama de ce mă simțeam așa de fiecare dată când Anwar era în preajma mea? O să concluzionez că era aura lui. Era un fel de presiune în aer care mă făcea să respir greu. Dacă spunea ceva sau chiar dacă doar ne priveam în ochi, inima îmi bătea cu putere; mă simțeam ca și cum aș cădea de la o înălțime mare. Era incredibil de obositor să ai aceste sentimente incontrolabile.

Am continuat să merg pe alee.  După ce trecusem de câteva străzi, am făcut din întâmplare contact vizual cu patru bărbați cu pielea deschisă la culoare, care stăteau pe o canapea veche și dărăpănată lângă o clădire. Când unul dintre ei se ridică, m-am simțit atât de nesigur încât mi-am îndepărtat repede privirea și am accelerat pasul. Nu… să nu fie ceea ce cred eu. Niciodată nu avusesem probleme sau nu trăisem situații neplăcute în străinătate când eram singur.  Fusese o singură dată când un bărbat beat încercase să se apropie prea mult de mine în Noua Zeelandă, dar eram cu familia mea gazdă și ea mă ajutase să-l alung. Chiar dacă asta se întâmplase când eram în liceu, iar acum sunt la universitate, nu devenisem mai curajos.

Am accelerat pasul. Auzeam sunete de scuipat în spatele meu și pași grăbiți care se apropiau. Nici nu îndrăzneam să mă uit înapoi. Inima îmi bătea atât de tare și de repede, încât simțeam că mi se strânge pieptul. Frica îmi înghețase vârfurile degetelor. Am început să gâfâi, neștiind încotro să mă uit, mintea îmi era ocupată de ceea ce se afla în spatele meu.

– Hei, ți-am spus să aștepți!

Gâfâituri! Am sărit, speriat, când cineva îmi puse brațul în jurul umerilor. Un miros slab și răcoros de colonie îmi ajunse la nas. Inima îmi explodă înainte să mă întorc să văd cine era. Simțeam că sunt pe punctul de a izbucni în lacrimi. Anwar avea brațul în jurul umerilor mei, vorbind mai tare de data asta, în engleză.

– Iar ți-e foame în seara asta? Jasper și ceilalți sunt la barul din față. Dacă ți-e foame, ce zici să mănânci ceva înainte să te duci acasă?

– … Mm-hmm, am încercat să-mi controlez vocea tremurândă.

Sunetul pașilor care mă urmăreau dispăruse, dar tot nu îndrăzneam să mă uit înapoi. Mergeam rigid, ținându-mă de Anwar. După un timp, el își dădu brațul jos. Fața lui serioasă se întoarse spre mine.

– Ești bine?

– Nu, am dat din cap.

– Tocmai acum… e ca și cum… cineva mă urmărea.

– Da, probabil doar niște bețivi care încercau să jefuiască copii asiatici.

– Au ales persoana greșită, am murmurat.

Anwar râse încet.

– Ești destul de bun la a-i alege, totuși. Chiar pari ușor de luat în vizor.

– Ce vrei să spui? am întrebat.

Anwar ezită, scutură din cap, ignorându-mi întrebarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Și Sydney?

Deoarece nu răspunsese la întrebare, am schimbat subiectul. Nu voiam să aflu prea multe, dar dacă lăsam tăcerea să continue, eu aș fi fost cel care ar fi simțit presiunea.

– Am trimis-o acasă cu un taxi.

– Oh…

Inițial, crezusem că Sydney va rămâne peste noapte, așa cum făcuse data trecută, dar nu mi-am exprimat gândul. Nici Anwar nu părea dornic să-mi dea explicații. Schimbă subiectul.

– Ține minte, nu e bine să umbli singur noaptea pe aici, mai ales arătând așa. Nu e ca în orașul nostru.

Am dat din cap, memorând repede informația. Probabil că nu va mai trebui să vin aici. Data viitoare, Gia probabil se va putea întâlni cu Rome fără să aibă nevoie de mine. Am mers în tăcere timp de zece minute, doar sunetul pașilor noștri alternând, umbrele proiectate în fața noastră și mașinile care treceau ocazional. Când ne apropiam de zona în care locuiam, străzile începură să se umple de oameni.

– Vorbești foarte bine thailandeza, i-am spus, admirându-i fluența pe care o observasem de mai multe ori.

– Este pentru că ești apropiat de prietenii tăi thailandezi?

– Mama mea este pe jumătate thailandeză și pe jumătate japoneză, dar a crescut în Thailanda, așa că m-a învățat de mic. Vorbesc mult thailandeză când vorbesc cu ea.

Așa este. Dacă stau să mă gândesc, Anwar nu arăta chiar ca un occidental tipic, nu cu părul său castaniu deschis și ochii deschiși. Dar nu mă gândisem niciodată că ar avea strămoși thailandezi.

– Vorbești japoneză?

– Deloc. Vorbesc doar germană, din partea tatălui meu.

Mă întrebam ce alte origini mai are, dar, cum mi se părea indiscret să întreb, am păstrat întrebarea pentru mine.

– Ești bun la limbi străine. Eu sunt pe jumătate thailandez, jumătate chinez, dar practic am fugit de învățarea limbii chineze.  Am fost certat de bunica și de mătușile mele pentru că nu învățam, am zâmbit eu, amintindu-mi de copilărie.

Cea mai mare realizare a mea era că puteam recita numerele în dialectul Teochew. Când am crescut puțin, am refuzat complet să învăț chineza pentru că mi se părea foarte dificilă, cu toate caracterele alea ciudate!

– Adică, bunica și mătușile mele, m-am corectat repede când îl văd că se încordează.

Fără să vreau, vorbisem în chineză. Anwar se uită fix la mine, cu o expresie impenetrabilă, lăsându-mă fără cuvinte pentru o clipă. Se întâmplă că stăteam chiar în fața clădirii.

– Dă-mi telefonul, întinse el mâna.

– Deblochează-l.

Nu aveam parolă, așa că l-am scos și i-am deschis ecranul. Anwar păstră o expresie impasibilă în timp ce tasta repede ceva pe telefonul meu, apoi mi-l înapoie. Tastase numărul lui, dar nu îl salvase.

– Cred că o să ai nevoie de ăsta. Dacă ai probleme sau crezi că ai putea avea, sună-mă.

– Ah, mulțumesc, i-am salvat numărul, scriind doar Anwar.

– Cu plăcere. Intră, dădu din cap.

– Oh, tu nu intri?

– Mă întorc la studioul universității în seara asta pentru o altă sesiune.

Răspunsul lui fu simplu.

– Mulțumesc încă o dată, am dat repede din cap, aruncându-i o ultimă privire înainte de a mă întoarce și a intra în grabă în clădire.

Din cauza sentimentului ciudat care mă cuprinsese după ce auzisem asta, nu am putut să mă prefac în fața lui și a trebuit să fug repede. Era genul de persoană pe care oamenii îl plăceau foarte mult… genul care nu trebuia să se străduiască prea mult.

[1] Tinder- site de întâlniri online