Numele lui e Anwar- Capitolul 2

Iubiții

De obicei nu dorm bine în locuri necunoscute, dar poate pentru că eram epuizat de călătorie. Zborul fusese o serie de pui de somn și somn agitat și adormisem ușor.

Ajunsesem în America cu câteva zile înainte de începerea cursurilor, așa că aveam aproape o săptămână liberă. Plănuiam să explorez cartierul și să vizitez școala. Nu era foarte departe, așa că nu aveam nevoie să iau autobuzul – nu era nicio problemă. M-am trezit târziu și am auzit voci afară, dar nu am deschis ușa să verific. Am luat telefonul, am răspuns la mesajele prietenilor și m-am dus la baie. Mă simțeam ciudat. Alaltăieri eram încă în Thailanda, iar acum traversasem mai multe fusuri orare. Era o evadare nebunească.

Am încercat să nu mă gândesc la P’Phim și la tatăl meu. După patru luni, sper că tata mă va ierta. În ceea ce-l privește pe P’Phim… nu am nicio idee ce ne rezervă viitorul. Nu contează. Dacă mă gândesc acum, nu schimb nimic. Nu l-am contactat de zile întregi, iar el nici nu se deranjase să mă sune.

Picioarele mi se opriră în pragul băii. Privirea mi se opri pe spatele larg al cuiva din cameră. Silueta înaltă era cu spatele la mine. Pantaloni bej, un tricou alb și un fizic pe care l-am recunoscut de aseară. Era bărbatul care intrase în camera lui Anwar.

– Um…

Nici măcar nu știa că sunt acolo. Asculta muzică tare pe telefon, așa că probabil nu mă auzise până nu am vorbit. Abia atunci se întoarse.

Noaptea trecută, îl văzusem doar din spate, pentru o clipă. Era prima dată când îi vedeam fața. Arăta ca un model ieșit dintr-o revistă… ochi căprui cu pleoape duble, sprâncene puternice și bine definite, nas ascuțit și buze nici prea groase, nici prea subțiri, de un roz natural. Părul său pufos, ușor ondulat în față, era de culoarea ciocolatei.

Ridică o sprânceană, arătând un moment de surprindere. Când se întoarse, am văzut că ținea pașaportul meu.

– A, scuze. Credeam că s-a întors prietenul meu.

Păru să-și recapete calmul, punând repede pașaportul meu înapoi pe masă.

– Și lui îi place să asculte muzica așa de tare.

– Nu-i nimic, am zâmbit.

– Din fericire, am obiceiul să mă îmbrac în baie, spre deosebire de prietenii mei, care adesea umblă pe jumătate goi, căutându-și hainele. Altfel, prima noastră întâlnire ar fi fost mult mai neplăcută. Ești thailandez?

– Da.

– Să vorbim în thailandeză?

Întrebarea mă luase prin surprindere, dar persoana din fața mea nu părea să glumească.

– Știi să vorbești?

Am aruncat prosopul pe care îl aveam în jurul gâtului pe raft. Dintr-o dată, m-am simțit agitat. Deși părea prietenos, ceva la el mă făcea să fiu tensionat.

– Puțin. Eu sunt Anwar, zâmbi, trecând pe thailandeză.

Ochii lui captivanți îmi urmau fiecare mișcare. Thailandeza lui era surprinzător de fluentă, chiar dacă accentul era puțin ciudat. Ca acei profesori străini care au trăit în Thailanda suficient de mult timp încât să vorbească bine thailandeza.

– Eu sunt Blue,  am spus eu ezitând, întrebându-mă dacă ar trebui să-i strâng mâna.

Ne prezentăm în stil thailandez sau occidental?

Cred că eram atât de emoționat încât începeam să vorbesc aiurea. Anwar, pe de altă parte, părea perfect relaxat. Văzându-mi disconfortul, Anwar luă inițiativa, făcând un pas înainte și întinzându-mi mâna, parcă mi-ar fi citit gândurile.

– Mă bucur să te cunosc. Dacă ai nevoie de ceva, să-mi spui.

Inima îmi bătea cu putere, făcându-mă să-mi încrunt fruntea fără să-mi dau seama.  Pentru că nu-și lua ochii de la mine, am încercat să-mi ascund emoția în spatele unei atitudini calme.

– Mă bucur să te cunosc, i-am întins mâna, pielea noastră atingându-se.

Mâna lui caldă mi-o strânse pentru o clipă.

– Îmi cer scuze încă o dată că am dat buzna. Acum plec.

După ce am dat din cap, Anwar mă privi încă o dată. Un zâmbet prietenos îi contură buzele bine definite înainte de a părăsi camera. Mă lăsă acolo, uimit, încercând să-mi dau seama ce se întâmplase.

Chiar era Anwar.

Conversația noastră fusese simplă, doar ne prezentasem, dar nu înțelegeam de ce mă simțeam atât de agitat, atât de incomod. Și de ce inima îmi bătea atât de tare, ca în acel moment.

Am petrecut ore întregi afară. Temperatura nu era nici prea caldă, nici prea rece, fiind plăcută pentru o plimbare. Totul mi se părea încă ciudat; nu eram obișnuit să fiu înconjurat de oameni care vorbeau în engleză, chiar dacă nu era prima mea vară în străinătate. Atmosfera din New York era diferită de cea din Noua Zeelandă, unde fusesem înainte. Totul părea grăbit, ciudat de stimulant.

M-am oprit să cumpăr niște tricouri simple, blugi și alte articole de toaletă pe care nu le adusesem din Thailanda.  Înainte să-mi dau seama, era deja ora cinci.  Îmi mai luă vreo douăzeci de minute să găsesc drumul înapoi spre casă folosind harta.

– Bună!

Un salut, și imediat toate privirile se îndreptară spre mine în timp ce urcam scările spre etajul al doilea.

O femeie blondă fu prima care vorbi. Stătea pe o canapea mare, cu picioarele încrucișate, ținând în mână o sticluță de lac de unghii.

– El este? murmură o altă femeie cu părul castaniu.

– Bună.

– Da, toată lumea, el este noul nostru coleg de apartament. Îl înlocuiește pe Jordan pentru patru luni, explică Jasper, care stătea cu picioarele încrucișate pe canapea, înainte de a se întoarce la jocul său pe telefon.

– Bună, eu sunt Blue.

– Eu sunt Hazel, iar ea este Audrey. Bun venit!

Hazel, tânăra cu părul castaniu strâns în coc, era ușor bronzată, avea ochii albaștri și sprâncene arcuite. Arăta ca un influencer de pe Instagram. Era zveltă, purta un tricou negru mulat, cu mâneci lungi, și blugi asortați.

Audrey era tânăra care mă salutase prima.  Avea părul blond deschis, strâns într-un coc mic, ochi albastru-cenușii, un chip delicat și buze pline. Părea mai veselă decât Hazel, zâmbind constant. Nu era la fel de slabă ca Hazel, purta un tricou supradimensionat de culoare crem și pantaloni scurți ascunși sub lungimea tricoului.

– Vrei să te așezi…? De unde ești? mă întrebă Audrey în timp ce mă așezam pe canapea.

– Thailanda.

– Uau, am fost acolo! Petrecerea Full Moon a fost nebunie! exclamă ea entuziasmată.

– Anwar vorbește thailandeză, nu? adresă ea ultima întrebare celorlalți doi.

Jasper ridică doar o sprânceană, complet absorbit de sunetele puternice ale jocului său cu împușcături.

– Nu știu, probabil. Pare să petreacă mult timp cu grupul acela de thailandezi, știi, răspunse Hazel sec.

– L-ai cunoscut deja pe Anwar? Jasper a uitat să le spună tuturor că vii ieri. Se pare că Anwar nu știe încă nimic.

– L-am cunoscut azi dimineață.

Anwar părea diferit de ceilalți. Nu știu de ce, dar cei trei din fața mea nu erau la fel de intimidanți ca atunci când vorbeam doar cu Anwar.

– Locuiești și tu aici?

Pentru că ieri, când Jasper îmi arătase camerele, îmi amintisem că numele lui Audrey nu era pe listă. Ea a dat din cap, râzând vesel.

– Nici gând, nu-mi permit să închiriez un loc atât de scump. Dar vin des să stau cu voi pentru că mă plictisesc singură în camera mea. Eu folosesc locul ăsta mai mult decât proprietarul!

I-am zâmbit înapoi, recunoscând în sinea mea că eram încă puțin agitat, tipic pentru cineva care nu se pricepe la socializare. Dar păreau prietenoși, ceea ce făcea atmosfera mai puțin ciudată decât îmi imaginam. Jasper însuși părea genul acela de persoană, ușor de abordat, eficient, uneori indiferent față de ceilalți, dar în cele din urmă nu distant până la a fi incomod. Chiar și în timp ce discutam, Jasper era concentrat mai mult pe telefonul său, intervenind ocazional cu un răspuns sau râzând la gluma cuiva.

După aproximativ o oră, atmosfera dintre noi patru se îmbunătățise considerabil. Faptul că mă aflam într-un loc nou, discutam cu oameni noi și mă străduiam constant să înțeleg conversațiile în engleză mă ținu atât de ocupat încât nu am avut timp să mă gândesc la lucrurile din Thailanda. Nu petrecusem nici măcar o secundă gândindu-mă la echipa mea de acasă.

Oh, și învățasem chiar să citesc cărțile de tarot. Acum eram suficient de încrezător încât să o trec ca abilitate specială! Audrey trecu la un nou subiect după ce am vorbit despre proiectul dezastruos al lui Jasper de la facultate.

– Nu se poate, spuse ea, scoțând un pachet de cărți pentru a ni le arăta. Era un pachet de tarot cu ilustrații frumoase pe fața cărților.

– Nu mă interesează să-mi aflu viitorul în acest moment, refuză Hazel aproape instantaneu.

– Joc un joc. Trebuie să mă duc să iau cărțile?

– Nu, trebuie să termini jocul mai întâi! Audrey îi arătă dinții lui Jasper, apoi se întoarse spre mine cu o privire imploratoare.

– Blue, te interesează să-ți citesc cărțile?

– Nu prea mă interesează ghicitul. De fapt, nu mi-a ghicit nimeni niciodată viitorul. Cel mai apropiat lucru de ăsta pe care l-am făcut vreodată a fost să scutur un omikuji[1] într-un templu din Japonia, dar asta a fost doar pentru că am urmat mulțimea.

Nu mă interesa cu adevărat rezultatul. În plus, ce fel de noroc aș putea avea în acest moment, în afară de ghinion total?

– Bine, hai să o facem, din cauza privirii imploratoare și ușor presante de pe fața ei, am acceptat în cele din urmă.

– Consideră că e un fel de exercițiu social.

Audrey a ridicat mâinile în aer, făcându-mi semn să mă așez pe canapeaua din fața ei.

– Uite, amestecă cărțile în funcție de vârsta ta. Apoi, folosește mâna asta pentru a tăia pachetul o dată.

Am dat din cap, urmând instrucțiunile ei. Mi-am concentrat atenția așa cum îmi spusese. Nu dură mult până când zece cărți fură așezate pe masă într-un model pe care nu îl înțelegeam. Prima carte era „Nebunul”. Am strâns imediat buzele când am văzut-o. Chiar dacă nu-i cunoșteam semnificația, numele în sine nu părea de bun augur.

– Bine, să începem, îmi făcu cu capul Audrey, deschise broșura cu instrucțiuni și începu să citească.

Mi-a spus că acea carte mă reprezenta.  Ea semnifica naivitate, confuzie, optimism și tendința de a nu învăța din greșeli.

Următoarea carte arăta ceea ce se întâmpla în prezent. Când menționă că mă aflam într-o perioadă de izolare autoimpusă, retrăgându-mă din societate pentru a mă regăsi, am început să ascult mai atent. Putea fi doar o coincidență, totuși.

După aceea, urmară mai multe declarații. Ea spuse că relația mea mergea într-o direcție greșită, că ambele părți se îndepărtau una de cealaltă și că eram neglijat.  Asta îl făcu pe Jasper să mormăie… cărțile ei erau ridicol de negative.

– Vei avea parte de schimbări rapide, murmură Audrey pentru sine.

– Ar putea fi o călătorie, o nouă relație… sau chiar venirea aici. Cartea asta, arătă ea spre o carte.

– Vezi? Este imaginea unui copac care cade rapid în jos. Înseamnă schimbări bruște, rapide. Sau ar putea însemna că vei întâlni o nouă relație.

– Uau, asta e serios…

Jasper ridică privirea, glumind. Zâmbi.

– S-ar putea să-ți găsești o prietenă aici!

– Da, da! Lasă-mă să citesc mai departe. Scrie că, dacă este vorba de o relație, va fi plină de emoție, pasiune și o atracție irezistibilă, spuse ea, apoi își acoperi gura, roșind.

Audrey îi făcu cu ochiul lui Jasper, în timp ce Hazel zâmbi pur și simplu. Audrey continuă să citească cărțile una câte una. Nu apăru nimic atât de interesant ca pe cartea anterioară, până când ajunse la una care îl înfățișa pe Diavol.

– Aceasta… este despre oameni. Ar putea fi cineva pe care urmează să-l întâlnești sau cineva care face deja parte din viața ta. Este dificil. Nu am mai întâlnit niciodată o interpretare atât de dificilă.

– Deci, ce scria pe această carte?

Jasper lăsă jocul, se ridică și se uită atent la noi.

– Cartea Diavolului înseamnă sclavie, dependență, obsesie… obsesie sexuală, explică Audrey.

– Sau poate are legătură cu cartea anterioară, cea despre relații?

– E posibil. Dacă sunt legate, cartea asta ar putea însemna un triunghi amoros, infidelitate sau ceva de genul ăsta, spuse Audrey.

Mi-am încruntat sprâncenele, probabil arătând o expresie ușor jenată. Hazel  interveni repede:

– Haide, Audrey nu e cea mai precisă cititoare de tarot. S-ar putea să nu fie adevărat.

– Dar asta au arătat cărțile! protestă Audrey cu voce tare.

– Și exact asta scrie în carte! Uite! Înseamnă a fi legat, obsedat de lucruri superficiale, cum ar fi sexul sau aspectul fizic.

Ce puteam să spun? Nici măcar nu făcusem sex în viața mea. Să-ți spună cineva că viitorul tău implică infidelitate și obsesie sexuală este… ei bine, era destul de tulburător.

– Vrei să vezi mai multe? Dacă da, mă gândesc la cartea de mai devreme…

Ea luă din nou cartea focului. Am dat din cap, acceptând fără obiecții.

– Iubiții…

– Cred că sunt conectate. Vezi, cartea Iubiții înseamnă că acea persoană va deveni o opțiune. Înseamnă că vei întâlni pe cineva compatibil, un potențial partener. Dar, deoarece este elementul foc, această opțiune ar putea necesita o decizie.

M-am aplecat pentru a vedea mai bine cartea. Era reprezentat un bărbat și o femeie stând împreună.

– Există și alte semnificații. Ar putea însemna și un triunghi amoros, infidelitate sau cineva cu mai multe opțiuni, iar tu ai putea fi una dintre ele. De ce este mereu vorba despre triunghiuri amoroase?

– S-ar putea să nu fie adevărat.

Audrey nu era atât de pricepută în interpretarea elementului foc pe cât pretindea inițial. Se tot uita în carte pentru a interpreta semnificația fiecărei cărți de foc în poziția respectivă. Dar dacă era adevărat… cineva nou, sex, alegeri, infidelitate… Tot ce spunea părea înspăimântător pentru o persoană neexperimentată ca mine.

– S-ar putea să întâlnești această persoană în curând. Timpul va spune, afirmă Audrey cu încredere, chiar în momentul în care cineva urca scările.

Era o femeie zveltă, cu părul blond lung care îi cădea în cascade pe spate.  Fața ei era oarecum arogantă, poate din cauza ochilor înguști, a nasului ușor ridicat și a buzelor pline.

Are o siluetă uimitoare, m-am gândit în sinea mea, privind-o pe cealaltă femeie îmbrăcată într-un top scurt și alb, care îi dezvăluia abdomenul plat și pantalonii bine croiți.

– Oh, bună! o salută Audrey, iar cealaltă femeie îi răspunse cu un zâmbet prietenos.

O urma îndeaproape o altă siluetă înaltă care urcă scările. O mână se așeză pe șoldul femeii, îndepărtând-o ușor de scări. Anwar… Anwar arăta complet diferit față de dimineața aceasta. Purta o cămașă gri închis, pantaloni din țesătură gri mai deschis și o jachetă neagră largă, completată de cizme elegante din piele neagră.  În mână ținea o șapcă neagră. Ochii lui căprui scanară pe toată lumea înainte de a se opri asupra mea. Părea surprins de activitatea noastră, cărțile de tarot.

– Am uitat ceva în camera lui, așa că m-am întors să le iau, spuse femeia zâmbind, trecând pe lângă grupul nostru spre camera lui Anwar.

Anwar se opri pur și simplu în apropiere.

– Citiți cărți de tarot, Audrey?

Cu cât se apropia mai mult, cu atât mă simțeam mai incomod. Era clar că aveam o problemă cu aura care radia din silueta lui înaltă. Poate era pentru că părea prea cool pentru ca cineva ca mine să se apropie, poate era comportamentul lui aparent inaccesibil, chiar dacă zâmbea prietenos.

– Da, și nu citesc pentru tine, domnule iubăreț. Mă enervează inexplicabil.

Porecla aceea mă făcu să ridic privirea. Anwar aruncă o privire în direcția mea și ochii noștri se întâlniră. Strânse ochii.

– Nu-mi place numele ăsta, spuse înainte de a se întoarce spre Audrey.

Am strâns din mâini cu putere pentru a-mi recăpăta calmul. Pentru o fracțiune de secundă, când privirile noastre se întâlniră, am simțit ca și cum aș fi fost electrocutat de la cap până în picioare.

– Cum adică nu-ți place? Uite, a uitat lucruri în camera lui de trei ori până acum, șopti Audrey, acoperindu-și gura.

– Nu e normal.

– Oamenii uită lucruri tot timpul, Audrey. Tu încă uiți adesea că asta nu e camera ta, replică el în glumă, provocând imediat râsete puternice din partea lui Jasper și Hazel.

– Și cărțile de tarot?

De data asta se întoarse spre mine, vorbind în thailandeză. Aceeași femeie blondă ieși din dormitor cu o pungă de cumpărături de firmă și o cămașă albă subțire aruncată peste braț. Pentru că Anwar nu se mișcase, ea rămase lângă el, așteptând.

– Păi… bine, cred.

– Hei, voi, vorbiți într-o limbă pe care o înțeleg! Nu faceți pe misterioșii imediat după ce v-ați cunoscut!

– Doar am întrebat cum sunt cărțile.

Audrey deschise ochii mari. Ridică cartea „Iubiții”.

– O să întâlnească pe cineva aici. O relație pasională, irezistibilă, care va apărea brusc. Sună mai interesant decât cartea ta, nu-i așa?

Anwar ridică ușor o sprânceană, privindu-mă fix.

– Serios?

Un zâmbet mic îi apăru pe buze, făcându-l și mai fermecător. Era prima dată când Anwar stătea atât de aproape de mine – suficient de aproape încât să-i văd pistruii mici de pe pomeți, de sub ochi. Probabil era prima persoană pe care o vedeam careia îi stătea bine cu astfel de lucruri.

– Deci, asta înseamnă că ai primit o carte bună, zâmbi el răutăcios.

– Ne vedem mai târziu.

Anwar destinsese atmosfera tensionată, coborând privirea spre ceasul de la mână, înainte de a se întoarce și a coborî scările. Am încercat să scap de sentimentul ciudat pe care îl aveam. Am privit-o pe femeie cum își strecoară mâna în a lui Anwar, iar spatele lor dispăru treptat din câmpul meu vizual. Întrebări și incertitudini mi se învârteau în minte.

Deci asta înseamnă că ai primit o carte bună… spusese el adineauri…

Oare însemna ceva…?

[1]  Omikuji -bilet cu preziceri