Omegaverse-Capitolul 18 vol 2

Lumini și umbre

După-amiaza cobora peste casa lui Chao Fah. Ferestrele mari lăsau soarele să se prelingă pe podeaua de lemn, iar mirosul de plante aromate, mentă, lemongrass, busuioc thailandez, plutea în aer după ce Sopa le pusese la uscat.

Etan și Mila stăteau pe canapeaua bej, cu ceaiul aburind între ei.
Liniștea părea reală… până când Mila își frecă mâinile neliniștită.

– Etan… ceva va veni. Simt asta.
–Știu. Dar nu ești singură.

Exact atunci, soneria sfâșie liniștea casei. Sopa, din bucătărie, ridică privirea.

–Cred că sunt avocații…spuse Etan, ridicându-se.

Ușa se deschise, iar în prag apăru avocatul Chanchai, alături de notarul care fusese ieri la companie. Amândoi sobri, impecabili, cu serviete negre.

Vântul rece de afară le flutură hainele, aducând tensiunea în interior.

– Domnule Etan Siri, doamnă Mila Siri, vă rugăm să ne permiteți să intrăm.

Chao Fah făcu loc, cu o politețe calmă.

–Intrați.

Cei doi bărbați așezară servietele pe măsuța de cafea. Sunetul clic-ului metalic când le deschiseră răsună ca o lovitură subcutanată în stomacul Milei.

Notarul scoase dosare groase, ștampilate.

– După verificările finale ale testamentului, trebuie să vă informăm că situația dvs. financiară s-a modificat radical.

Etan rămase surprins, el se aștepta la un testament simplu, ultimele gânduri ale bunicii lui, ceva scrisori, ceva acțiuni, dar nu se gândise la lichidități.

– Radical… în ce fel?

Avocatul întoarse spre ei primul dosar plin de cifre, conturi și titluri.

– Doamna Sirima Siri nu v-a lăsat doar acțiuni. A transferat întreaga ei avere lichidă.

Etan făcu un pas înapoi, sprijinindu-se de spătarul canapelei.

-Întreaga?

Notarul răspunse neutru, rece:

— Da, acțiuni, imobiliere, magazine, tablouri, în valoare de 1 miliard. Tate acestea se aflau în mâna tatălui dumneavoastră care devenise  tutorele legal al mamei dumneavoastră.

Tăcerea se lăsă ca un clopot de plumb.

Etan rămase cu ochii măriți.

–Nu… nu se poate… eu n-am cerut nimic… nu sunt omul potrivit…

Ochii i se umplură de lacrimi. Avocatul continuă metodic:

– Există și două proprietăți de lux, o fundație pe numele dumneavoastră, precum și bunuri de colecție evaluate la sume considerabile.

Sopa, vizibil afectată de emoția Milei, se apropie și puse pe masă o tavă cu fructe, reflex de gazdă.

Privirea ei trecu de la Etan la Mila, analizând cu grijă.

– Asta… înseamnă că suntem… bogați? murmură Etan.

– Extrem de, confirmă notarul.

Mila începu să plângă în hohote mici, adânci.

–  Eu nu vreau bani… vreau liniște…
– O vei avea, îi șopti Etan.
– Dar asta… asta e prea mult… oamenii ne vor urî… Ratan…

– Nu ești singură, repetă Etan.
–Te protejez, oricât ar fi.

Etan își frecă tâmplele.

– Bunica… a făcut asta pentru că a știut că familia e în pericol. Dar eu… cum să port povara asta?

Avocatul închise servieta cu un calm înspăimântător.

– Domnule Siri, liniștea nu vă va fi disponibilă… pentru o vreme. Dar puterea pe care o aveți acum poate împiedica distrugerea companiei. De mâine deveniți Ceo al companiei Siri, că o vreți sau nu. Soția dumneavoastră câștigă postul de director adjunct. Toți salariații au primit deja informațiile.

Sopa îi oferi Milei un pahar cu apă.

–Viața v-a ales drumul ăsta greu… dar nu sunteți singuri pe el.

Etan îi sărută fruntea.

– Mila… ăsta e destinul nostru. Și eu sunt lângă tine.

Ea ridică privirea spre amândoi. Ea conținea lacrimi, panică, dar și o scânteie de forță.

– Nu vreau putere… vreau doar să fac ce e corect.

Etan îi zâmbi amar, mândru.

– Tocmai de asta bunica ne-a lăsat imperiul.

Lumina caldă de după-amiază le învăluia chipurile. În acea casă liniștită, în care mirosea a plante și a ceai, Mila și Etan Siri deveneau, fără să vrea, noii stăpâni ai unui imperiu foarte puternic.

Și știau că drumul era greu și abia începea.

…………………..

În zilele care urmară, liniștea de la Casa Preecha era una mincinoasă, ca fața calmă a unui lac care ascunde curenți feroce dedesubt.

În oraș, nimeni nu știa, nimeni nu bănuia și nimeni nu privea în direcția corectă.

…………….

23 decembrie , ora 23:10- depozitul din suburbii

Cei patru asasini și oamenii lor se adunaseră într-un garaj părăsit, luminat de un singur neon murdar. În fața lor, o hartă nouă, mărită, cu marcaje roșii. Trei intrări. Două rute de evacuare. Notițe despre ferestre, timpii de patrulare ia bodyguarzilor, punctele moarte din camerele de supraveghere.

Comandantul misiunii își puse mănușile din piele și începu să vorbească trasând linii pe harta din fața lui.

-Mâine seară, toți vor fi acolo. Căpitanul Siri, copiii, doctorul Preecha…, Etan Siri și nevasta și chiar și familia Perth. De nesperat. Țintele principale: cei doi căpitani, copiii, frații Siri, dar puteți să trageți și în ceilalți.

Unul dintre asasini scutură din cap.

– Copiii, domnule?

Comandantul ridică privirea: glacială.

-Nu uitați, mai ales ei trebuie să dispară.

O tăcere înfiorător de rece se lăsă peste cei din garaj, dar nu era o tăcere care mirosea a teamă, ci era una născută din obediență cumpărată.
Oamenii aceștia nu aveau suflete sau, dacă le avuseseră cândva, cineva le răscumpărase.

…………………

Chao Fah sosise în jet privat în dimineața zilei de 24 decembrie. Ramanan îl așteptase și acum erau în mașina acestuia gata să demareze către casa doctorului. Nu se mai văzuseră de mai multe săptămâni, de când deveniseră un singur trup. Ramanan se uită la iubitul lui. Inima îi bătea să-i iasă din piept. Îi fusese foarte dor de el și nopțile fuseseră cumplit de singure și de reci. Întinse mâna și-l trase spre el. Sărutul veni de la sine. Era unul pătimaș, așa cum le stă bine la doi Alpha puternici și caracteriali. Ramanan îl gustă scoțând mici sunete de satisfacție. Chao Fa începu să-l pipăie până când ajunse cu palma pe pielea fierbinte a pieptului lat. Ramanan se opri din sărutat când își dădu seama că Chao Fa era pe cale să-l dezbrace.

-Iubire, spuse el extrăgându-se dintre mâinile neliniștite și prea plimbărețe.

–Și mie mi-a fost foarte dor, dar suntem așteptați  de lumea de acasă.

Chao Fah oftă, dar ascultător își retrase mâinile de pe el. Mângâie tandru verigheta de pe inelarul lui Ramanan.

–Bine te-am găsit, soțul meu, spuse el șoptit.

–Bine ai sosit, soția mea. Să mergem, copiii împodobesc bradul în acest moment.

……………………

Fulgii de zăpadă se topeau imediat ce atingeau veranda, transformându-se în picături reci pe balustradele din lemn.

În interior, lumina caldă se revărsa peste bradul enorm, împodobit, cutii de cadouri, panglici aurii și decorații care miroseau a portocale și scorțișoară.

Ariana își trecu mâna prin părul des și ondulat, încercând să-l disciplineze. Arian, cu un pulover vișiniu, o tachină mângâindu-i burta care intrase în luna a 7-a.

–Arăți ca o pisică electrizată.

–Și tu arăți ca un ornament defect, taci.

Râsete…erau multe râsete reale, rare și pentru prima dată după multe luni, casa Preecha avea gustul unei vieți adevărate.

În bucătărie, Ramanan tăia legume, iar Rak și Luli împodobeau un alt brad mic din colțul holului. Chao Fah, cu ghirlande multicolore în jurul gâtului, așezat pe canapea, privea totul cu un zâmbet care îi încălzea privirea.

Într-un colț, Etan Siri își ținea soția aproape, cu o protecție instinctivă. Toți erau acolo…toți.

Umbra de afară inspectase deja interiorul casei prin imaginile lăsate de ferestrele înalte și largi. Perfect. Totul se desfășura exact cum planificaseră cei din umbră.

………………

Ramanan ieși din camera  copiilor și fu plăcut surprins să-l găsească pe Chao Fah lipit de perete, lângă ușă. Ochii lui se luminară și se grăbi să preseze corpul acela armonios și care îi lipsise. Își lipi abdomenul inferior pe centrul vieții bărbatului Alpha. Inima îi bătea puternic, haotic și feromonii lui evadară din lăcașul glandei. Buzele i se lipiră ca un magnet de buzele lui Chao Fah. Erau moi, calde, cu gust de cafea. Mimă actul sexual împingându-se cu sexul de sexul iubitului drag. Chao Fah gemu și se scutură din acel gest erotic. Îl apucă pe Ramanan de mână și-l târî frenetic spre camera lui. Ajunși acolo, corpurile deveniră nebune, hainele căzură, feromonii fură eliberați. Camera se umplu de iubire. Totul era un mare și unic sentiment. Ramanan îl pătrunse așa, în picioare. Chao Fah se ținea de el și murmura șoapte erotice, șoapte de iubire.

-Ama…Ama al meu…numai al meu…iubitule…ah..ești cel mai bun…Ama…

Ramanan era beat…beat de fericirea momentului…beat de aroma cafelei ce exulta din toți porii acelui suflet pereche…beat de bucuria contopirii…beat de iubire…

Ca întotdeauna, în momentul orgasmului, plânse…plânse de fericire…era binecuvântat de viață…

…………………….

24 decembrie

Ora 19:05 — Dealul din spatele casei Preecha

O dubiță neagră urcă în tăcere, fără faruri, oprindu-se în zona împădurită din spatele proprietății. Ușile se deschiseră ușor.

– E clar. Nu-s camere pe partea asta.
– Înăuntru sunt confirmate 9 persoane.
– Ținta principală e în bucătărie.
– Copiii la brad. Fereastra dinspre vest e vulnerabilă.

Comandantul scoase un mic dispozitiv metalic.

–Începem când cade generatorul. 5 minute de întuneric…atât îmi trebuie.

Bărbații dădură din cap, fiecare închizându-și vizoarele măștilor. O liniște de înmormântare coborî peste ei. În buzunarul comandantului, fotografia lui Manun alunecă puțin. Avea un colț rupt.
Un memento al unei comenzi nevăzute, al cărei motivații erau mult mai adânci decât banii.

Ora 19:37

Afară ningea mărunt, dar înăuntru focul ardea calm în șemineu, răspândind o căldură care aduna oamenii aproape unul de celălalt. Brazi împodobiți, lumini calde, miros de lemn ud și scorțișoară.

Era pentru prima dată după mult timp când familiile Siri și Preecha se adunau într-o atmosferă de pace:

Ariana se uită spre geam, zâmbind:

-Ninge iar!

În spate, Ramanan îi răspundea lui Arian, care în sfârșit își găsise cadoul ascuns:

-Nu-l deschide acum, măi puști bătrân! E pentru dimineață!

Totul părea atât de normal…Chao Fah se ridică să pună un vin la decantat. Etan ieși un minut pe terasă. Copiii se alergau prin sufragerie, sub ghirlande. Arian și Ariana făceau poze lângă brad. Cântece de Crăciun în limba engleză ieșeau din televizor și imagini cu Moș Crăciun cu sania cu reni alunecau pe ecran dând o notă veselă.

Nimeni nu simțea vibrația pericolului. Nimeni nu știa, dar afară, între copacii negri, se mișcau umbre…umbre cu pași măsurați, umbre care cunoșteau fiecare centimetru al terenului…umbre plătite să aducă moartea.

Ora 19:39

În dubiță, comandantul apăsă pe buton.

Toate luminile din Casa Preecha se stinseră în același timp și sosiră: o tăcere tăiată, un suspin scurt, un moment de pauză.

Și apoi…o lovitură seacă, atenuată, pe acoperiș…prima intrare.

-Ce s-a întâmplat? strigă Arian, cu telefonul în mână.

– E o pană de curent dar generatorul auxiliar va porni în 5 minute. Stați aici.
Glasul lui Ramanan Siri se auzi ferm, dar în clipa următoare, fereastra vestică pocni violent, ca o epidermă spartă. Un obiect negru se prăbuși în living…un cilindru…fără sunet.

– La pământ!
Ramanan ordonase, dar prea târziu. O explozie mică, concentrată, împrăștie un nor alb, dens…gaz.
Luminile de urgență se aprinseră în roșu, copiii începură să tușească.
Arian o ascunse pe Ariana după canapea.

–Nu te mișca.

De la etaj se auzi un al doilea intrus și apoi un al treilea.

Casa Preecha, atât de caldă cu câteva secunde înainte, devenise un teatru al asaltului și în umbră,  cineva, comandantul, privea rece, fără sentiment, cu privire implacabilă, de afară. Mai departe, într-o mașină oprită la drum, persoanele care plătiseră întreaga operațiune priveau prin binocluri. Figuri calme, fumuri de trabucuri și o liniște de moarte. Unul dintre bărbații de acolo, patru la număr scrâșni printre dinți.

– Scumpul meu polițai… să vedem cum alergi acum fără oamenii tăi.

Zâmbi, un zâmbet de o cruzime fără de margini. Casa devenise un cuib prins în capcană, iar noaptea de Crăciun se transforma în noaptea vânătorilor.

Ora 19:40

Livingul era învăluit într-o ceață albă, înțepătoare. Lumina roșiatică a sistemului de securitate pâlpâia slab, proiectând umbre distorsionate pe pereți.

Luly și Rak, tușeau speriate, incapabile să înțeleagă ce se întâmplă.
Ariana, din spatele canapelei, strigă după ele, cu lacrimi în ochi, dar vocea îi fu tăiată de panică.

Chao Fah împinse copiii spre holul interior, protejându-le cu trupul.

– Pe burtă! Capul jos!

Tonul lui era de neclintit, era un Alpha în modul de supraviețuire. Arian se lipi cu spatele de perete, pistolul care nu-l părăsea nici o clipă se ivi în mână.

-Sunt trei… poate patru!
– Sunt mai mulți, Arian! răspunse Ramanan.
– Știu, îi aud în ventilație! Chao Fah, Etan chemați întăriri!

Chao Fa, aplecat peste fetițe, urlă ca să fie auzit de Etan care era în colțul opus protejând-o pe Mila:

–Etan, n-am telefonul cu mine! E sus, în cameră, tu îl ai?!

-Nu-l am, e pe măsuța de la intrare!

-Fir-ar să fie!! Încerc să ajung acolo, dar să adăpostesc fetițele, lângă Ariana!

Două siluete negre descinseră în același moment de la etaj. Gloanțele țâșniră spre fetițe, dar înainte ca ele să ajungă în linia copiilor, Chao Fah se aruncă înainte, din reflex pur.

–  Luly! Rak! Fugiți după canapea la Ariana!

Trase de ele, împingându-le, chiar în clipa în care proiectilele îi spulberară marginea umărului și șoldul stâng. Sângele lui țâșni pe podea, împodobind-o ca un ornament roșu în mijlocul Crăciunului.

Fetițele țipară:

– Tati Chaoooo!

Chao Fah căzuse rămânând fără apărare. Aștepta lovitura de grație.

Ama…

Ochii lui, întunecați ca furtuna, se ridicară spre intrușii care îl ținteau cu infraroșiile.

Bang! Bang!

Cei doi căzură ca două cârpe, morți pe loc.

Ramanan trăsese cu precizie letală. Un alt intrus intră cu un dispozitiv sonic în mână.
Arian îl văzu primul.

– Ramanan! SONIC! Încheie-l!

Fără ezitare, Arian sări peste o masă răsturnată, rostogolindu-se. Intrusul declanșă dispozitivul.
Un sunet puternic, distorsionat, le explodă în timpane. Ariana se aplecă la pământ peste fetițe.
Mila își strânse capul între mâini, amețită. Etan se clătină, dar rămase deasupra Milei. Arian însă nu se opri. Se aruncă în intrus cu o furie calculată, îl izbi de perete, îi smulse dispozitivul și îl lovi cu cotul. Un alt asasin coborî pe cablu direct în holul cu canapeaua după care Ariana se ascundea cu copiii.
Masca lui era diferită, cu contur roșu. Era unul dintre cei mai bine plătiți. Ridică un stilet spre Ariana. Etan făcu un salt ca și cum ar fi făcut un plonjon într-o apă adâncă, interpunându-se între asasin și Ariana. Lovitura îl aruncă în lateral, cu o tăietură lungă pe umăr. Dar rămase în picioare, clătinându-se.

–Tu… nu… treci… de mine…
Vocea lui era un șuierat de lup rănit. Intrusul se pregăti să atace, dar gemenele, nevăzute, aruncară în el cu o cutie mare de cadouri, lovindu-l fix în braț.

Atât îi trebui lui Etan. Sări înainte și îi izbi arma cu piciorul. Arian ajunse simultan și îl trânti la pământ.

Sopa, ascunsă în bucătărie reuși să sune la poliție, dar în același moment, ușa de la intrare explodă.

Comandantul atacului apăru acum în ușă, cu pas calm. Era mai înalt, mai tăcut și purta o armă cu amortizor. Ridică viziera și îi privi. Ochii lui nu arătau ură, doar… calcule.

-Nu trebuia să fie așa de greu. Sunt copii în casă. Sunteți prea rapizi, prea antrenați și prea… uniți.

Ramanan Siri se ridică din semiîntuneric, ținând arma.

–Tu?… Tu? ….Cine te-a plătit?!

Ramanan îl cunoștea…Generalul de armată, Pratti Tuba, cel cu care trebuia să se căsătorească de drept Manun, și pe care îl lăsase cu ochii în soare în noaptea nunții.

Comandantul surâse ușor:

–Nu unul ci mai mulți. O coaliție. Un consorțiu al celor care vă vor dispăruți pe toți. Voi… sunteți o problemă pentru prea mulți oameni. Iar eu te vreau pe tine. Mi l-ai răpit pe Manun, mi-ai răpit inima.

Se pregăti să tragă.

Dar Chao Fah, cu sângele curgându-i pe braț, apăru între Siri și comandant, protejându-l.

– Dacă vrei să tragi… trage în mine.

Comandantul se opri o secundă. O privire confuză ca și cum nu-și explicase de ce cineva ar face asta. Acea secundă fu suficientă. Ramanan se aruncă spre el cu o forță explozivă.
Cei doi se ciocniră, luminile pâlpâiră, un pahar se sparse, Ariana țipă, Arian îl ajută, Etan îl ajută.
Chao Fah alergă spre locul unde erau fetițele și pentru prima dată în acea noapte, comandantul simți că pierduse controlul. Comandantul căzu în genunchi. Își ridică privirea spre Ramanan, aproape zâmbind.

-Nu contează dacă mă omori. Cei care ne-au plătit…vor găsi un altul să vă vină de hac. Planul… abia a început.

Ramanan ridică arma.

– De Crăciun, în casa aceasta… nu mai moare nimeni. Nici măcar tu.

Îl lovi cu tocul pistolului, lăsându-l inconștient.

Poliția sosi câteva minute mai târziu și-l arestară pe comandant și pe alți câțiva care încercaseră să fugă de la fața locului. Sopa obloji rănile lui Chao Fah în timp ce tremura ușor, ținând încă de Luly și Rak.

–Tati Chao… te doare?
– Nu… voi sunteți bine?
– Da… pentru că ne-ai protejat.

Ramanan veni, le strânse în brațe pe fete, vocea lui tremurând pentru prima dată. Arian o ajută pe Ariana să se ridice. Etan își ținea soția la piept. Casa era devastată: cioburi, gloanțe, fum, dar familia era întreagă…unită…vie…