Semnat: Al tău pentru totdeauna – Capitolul 58

Narcisismul are capital

Partea 1

De parcă asta nu era de ajuns, vârful limbii lui Jian Song Yi atinse proactiv mărul lui Adam al lui Bai Huai.

Cele zece taste apăsate în unison scoaseră un sunet puternic. Acesta se amestecă cu respirația lui grea.

– Jian Song Yi.

Numele lui veni de deasupra capului lui Jian Song Yi, sunând puțin mai răgușit decât în mod normal.

Îndrăzneala lui Jian Song Yi dispăru brusc. Abia atunci își dădu seama cât de mare foc provocase. Probabilitatea de a fi prins într-un incendiu era mare. Mai întâi trebuia să se ridice și să fugă, dar înainte să poată reacționa, Bai Huai reușise deja să-l prindă de braț și să-l împingă înapoi în pian.

Pianul scoase un sunet mai înăbușit decât înainte. Bai Huai îl ținu jos cu o mână, iar cu cealaltă îi apucă gâtul.

– Îmi amintesc că ai spus că sunt zgârcit și că mereu profit de tine… Aș vrea să-ți retragi cuvintele. Dacă sunt mușcat, trebuie să mușc și eu.

Apoi ridică două degete.

– De două ori.

Jian Song Yi era încă apăsat pe pian, cu ochii ațintiți asupra mărului lui Adam, care era roșu și strălucitor. Urechile îi ardeau.

Probabil că Jian Song Yi era obsedat de sex.

Rușine să-i fie. Dar chiar în acel moment…

Își dorea cu adevărat ca Bai Huai să-l muște. Cu cât încercau să fie mai răbdători și mai reținuți, cu atât inimile lor se apropiau mai mult una de cealaltă.

„Cu cât te gândești mai mult, cu atât o faci mai mult.”

Și uită care ar fi consecințele. Nimeni nu știa că, deși Bai Huai se dăduse de gol de cele mai multe ori, putea fi un adevărat animal dacă voia.

Dar Jian Song Yi simțea că nu putea să-și recunoască slăbiciunea. Credea că de  fiecare dată când se arăta slab, Bai Huai va câștiga un centimetru și, în cele din urmă, va fi mâncat de viu.

Așa că încercă din răsputeri să fie indiferent.

– Un bărbat adevărat îndrăznește să o facă. Mușcă-mă înapoi.

– Pot să mușc oriunde?

– Oriunde vrei.

– Ce ai spus? Nu o să regreți?

Jian Song Yi încercă să rămână ferm pe poziție. Ridică sprânceana și chicoti puțin. Se prefăcu că e supărat și părea provocator:

– Am spus că nu regret. Ești bine? Dacă ești un bărbat mare, de ce te plângi?

Gura mică a cuiva începu să bolborosească din nou fără discernământ, așa că Bai Huai nu se obosi să fie nepoliticos.

Astfel, Bai Huai își puse mâna în jurul capului lui Jian Song Yi. Își înclină ușor capul într-o parte, iar buzele îi căzură pe glanda lui Jian Song Yi.

Era o atingere foarte superficială și ușoară, fără agresivitate. Dar brusc, Jian Song Yi simți o mare neliniște, un instinct similar cu capitularea. Îi umplu imediat sângele și nervii, făcându-l să înnebunească. Pentru un adolescent care credea că fusese un Alpha toată viața, gândul de a fi marcat și posedat de un Alpha era mai înfricoșător decât își imaginase vreodată.

Ca urmare, avu o reacție puternică de respingere. La început,fu atins, dar apoi îl împinse instinctiv pe Bai Huai, suficient cât să facă scaunul de pian din spatele lui să se miște rapid, scoțând un sunet strident.

După ce îl împinse pe Bai Huai, Jian Song Yi rămase uimit. Atunci își dădu seama că comportamentul său ar putea să-l rănească cu adevărat pe Bai Huai.

Trebuia să fie o zi atât de rece, dar era atât de surprins încât începuse să transpire.

Jian Song Yi își mușcă buza inferioară, neștiind ce să spună.

Când Jian Song Yi era în călduri, voia ca Bai Huai să-l marcheze, dar când era treaz, nu putea accepta acest lucru și părea a fi un ipocrit.

Bai Huai, însă, părea să se aștepte deja la această reacție din partea lui. Așa că  își coborî în mod natural mâna și-i zâmbi:

– Știam eu, mic ticălos.

Apoi, se pare că Bai Huai nu îl mușcase cu adevărat de la început. Jian Song Yi era puțin jenat. Încercase să flirteze cu Bai Huai, apoi îl împinsese. Indiferent dacă Jian Song Yi voia sau nu ca Bai Huai să-l marcheze, Bai Huai ar putea simți că Jian Song Yi se juca doar cu sentimentele lui.

Și, cu asta, Jian Song Yi se temea că Bai Huai va înțelege greșit, așa că se grăbi să se apere:

– Nu încerc să fiu rău. Doar că mi-am amintit brusc că mi-am făcut o promisiune atunci. Era simplă și promiteam că nu voi accepta pur și simplu să fiu marcat. Sunt un om cu coloană vertebrală, vezi tu. Trebuie să-mi respect cuvântul. Nu pot să mă răzgândesc. Deci, de ce nu muști în altă parte? Oriunde, dar nu acolo.

În mod neașteptat, el avea un ton serios și hotărât. Jian Song Yi era puțin prudent, de parcă se temea să nu îl supere.

Bai Huai simți brusc că îl împinsese prea tare pe Jian Song Yi. Jian Song Yi nici măcar nu se hotărâse încă să fie iubitul lui. Dar Bai Huai nu se putea abține să nu fie posesiv și voia să-l marcheze pe Jian Song Yi. Știind că Jian Song Yi are doar gura mare, putea fi ușor provocat. Totuși, Jian Song Yi putea fi și un fricos în sufletul lui. El îi intimidează pe ceilalți, dar poate fi speriat ca un copil.

Era un pic cam dureros pentru el.

Așa că ar fi trebuit să lase parameciul să se calmeze puțin mai mult.

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Bai Huai zâmbi și se așeză din nou în fața pianului:

– Las-o baltă. Ai o piele atât de delicată și de fină, încât mi-ar părea rău să te mușc.

– Nu-i nimic, de fapt. Nu mi-e frică de durere.

– Nu-ți face griji. O să mă abțin și nu se pune ca trișat.

Jian Song Yi simțea că nu avea niciun motiv să-l implore pe altcineva să-l muște. Totuși, având în Vedere situația, credea că unele lucruri trebuiau subliniate din nou:

– Tu ai spus că nu vei considera asta trișat. Dar asta nu înseamnă că semnul mea nu trebuie să conteze.

Bai Huai îl privi din colțul ochiului.

– Nu e nerezonabil?

– Cum poate fi considerat nerezonabil? Eu sunt finanțatorul tău. Cheltuiesc atât de mulți bani ca să te susțin. Ce e rău în a-ți face un semn?

– Vorbești serios? Ce e rău în a face un semn cuiva?

Jian Song Yi începea să se enerveze puțin, dar nu se exprimă direct, așa cum făcea de obicei.

– Nu e nimic rău în asta. Am considerat că ai cântat bine și am vrut să te recompensez pentru asta. Nu mă așteptam să te comporți așa de insuportabil imediat după aceea.

– Dacă așa stau lucrurile, atunci poți să-mi dai o recompensă mai mare? Să vedem cine nu poate să suporte.

– …

Jian Song Yi simțea că era prea rigid, cu siguranță. Dar își dădu seama că nu se putea compara cu un animal ca Bai Huai. Așa că spuse solemn:

– Nu ești iubitul meu, așa că nu fi prea lacom.

Bai Huai a plecat capul și apoi a zâmbit.

– Da, ai dreptate. Nu pot fi lacom.

Dar Jian Song Yi își strânse buzele și îl corectă:

– Dar, de fapt, eu pot fi puțin lacom. Adică, sunt destul de generos cu tine, așa că este posibil să corectez o mică afecțiune din partea ta, deoarece mi-ai câștigat inima.

Jian Song Yi simțea că aluzia lui era deja de necontestat, ca și cum ar fi împins barca pe râu. Cu asta, Bai Huai putea obține ceea ce voia, iar apoi în cele din urmă ar fi vindecat rana pe care i-o provocase lui Bai Hui după ce îl respinsese.

Cu toate acestea, Bai Huai doar zâmbi:

– Bine, tinere stăpân Jian Song Yi, care ești într-adevăr foarte generos. Ar trebui să exersăm repede la pian. Altfel, va fi prea târziu până atunci.

Obișnuit cu avansurile lui Bai Huai, Jian Song Yi se aștepta ca acesta să urcepe stâlp imediat ce îl va vedea. Dar, în schimb, acesta renunță brusc imediat ce îl văzu. Din această cauză, Jian Song Yi fu foarte surprins.

– Vom exersa doar la pian? Nu mai e nimic altceva?

– Ce altceva vrei?

– … Nimic.

Partea a 2-a

Jian Song Yi nu putea să-i spună lui Bai Huai că voia să vorbească cu el și să-l lase să fie iubitul lui.

Jian Song Yi era atât de obișnuit să fie flatat, încât nu putea să-și schimbe expresia feței.

De îndată ce Bai Huai auzi răspunsul lui Jian Song Yi, reveni la treabă:

–  Dacă nu începi să exersezi acum, vei rămâne în starea asta. Dacă  așa stau lucrurile, atunci seara festivalului de artă nu va mai fi garantată.

– ….

Jian Song Yi se așeză în fața pianului cu ușurință și melancolie. Simțea că Bai Huai era un Alpha atât de inexplicabil, încât nu merita să aibă un Omega atât de fermecător.

Bai Huai era un paramecium, o creatură unicelulară.

Da, un paramecium. Nu era demn de o creatură avansată ca el.

Merita să fie urmărit încă puțin.

Dar, la o a doua gândire, Bai Huai era o persoană foarte delicată. Era imposibil să nu-i înțeleagă implicațiile. În timp ce Jian Song Yi se gândea la acțiunile lui Bai Huai după apariția lui Bai Han, Jian Song Yi avea un motiv să bănuiască că Bai Huai evita în mod deliberat problema relației lor.

Poate că era ceva ce nu-i spusese încă.

Gândindu-se la ce avea în minte, Jian Song Yi cântă melodia într-o stare oarecum descumpănită.

Ori de câte ori Jian Song Yi decidea să facă ceva serios, se străduia din răsputeri să fie cel mai bun.

Așadar, când trebui să plece acasă, Jian Song Yi încă simțea că nu fusese suficient. Așadar, decise să exerseze după cină. Se duse la etajul al treilea pentru a continua să exerseze și să cânte la pian.

La pianul din casa lor nu se mai cântase de mult timp. Doamna Tang credea că familia lor era bântuită de un fel de fantomă.

Purtând o mască și târând o mătură, se duse cu grijă la etajul al treilea și-l văzu pe Jian Song Yi stând în fața pianului. Fără să spună un cuvânt, aruncă mătura și își îndepărtă masca. Alergă la Jian Song Yi și-I cuprinse fața cu ambele mâini:

– Fiule! În sfârșit ți-ai venit în fire?

Jian Song Yi:

– …?

Doamna Tang era puțin emoționată:

– O să cânți la pian pentru a-ți exprima dragostea? E o mărturisire pentru Xiao Huai? Ce vrei să facă mama ta? E suficient să arunci trandafiri din aer? Sau vrei zăpadă artificială? Spune-i mamei, și mama o va face.

Jian Song Yi:

-… Mamă, mă duc doar la festivalul de artă.

– Oh.

Doamna Tang îi dădu drumul fiului ei, pierzând strălucirea din ochi.

– Cu Bai Huai.

Ochii ei străluceră din nou:

– Când?

– Pe 15 decembrie.

– Pe 15 decembrie. O să calculez eu. Oops! Nu e prea târziu! Cheamă-l repede pe Xiao Huai aici!

– Lasă-mă să-ți iau măsurile! O să le trimit mâine dimineață devreme la magazine și o să fac două costume pentru voi doi. Deși e prea târziu să-l trimit la Gao Ding, o să mă asigur că voi doi o să arătați frumos acolo.

– Mamă, nu e nevoie.

– De ce nu? Oh, lasă. Continuați să exersați. Îl voi găsi eu pe Xiao Huai.

Cinci minute mai târziu, Jian Song Yi și Bai Huai stăteau ascultători în fața oglinzii, în timp ce doamna Tang îi măsura cu rigla moale.

Ei trebuiau să asculte cuvintele ei inexplicabil de emoționante în timp ce ea făcea asta:

– Nu pentru că sunt mama voastră sau ceva, dar voi doi aveți niște corpuri grozave. Este mai mult decât suficient pentru a fi modele. De ce nu începeți ca modele masculine? Îl voi ruga pe tatăl vostru să vă recomande unei companii, iar eu voi fi agentul vostru. Dacă nu veți deveni celebri în toată Asia, puteți oricând să vă întoarceți acasă și să moșteniți sute de miliarde de dolari.

– …

– Bine… După cum văd eu, unul are fața mai urâtă decât celălalt. Lăsați-o baltă dacă nu vreți. Ah, Xiao Huai, tu ce preferi? Negru sau alb?

– Oricare.

– Îi place alb.

– Hei, dar eu cred că are tenul alb și va arăta bine în negru. Exact ca rochia de seară neagră în stil european. Va arăta la fel de bine ca un prinț vampir.

– …..

Dacă te-ai hotărât, de ce mai întrebi?

Doamna Tang era deja cufundată în imaginea din mintea ei:

– Ce frumos! Atunci Xiao Huai va purta negru, ceea ce înseamnă că tu vei arăta drăguț în alb.

– Mamă, nu sunt drăguț! Îl vreau pe cel negru!

– Ce e cu tine? Ești drăguț. Xiao Huai, tu crezi că e drăguț sau nu? întrebă doamna Tang pe un ton sobru.

Bai Huai zâmbi:

– Drăguț, foarte drăguț.

Urechile lui Jian Song Yi se înroșiră, dar tăcu și nu spuse nimic.

Dar doamna Tang continuă să vorbească:

– Pianul de la școala ta e bun? Nu, nu trebuia să întreb, cu siguranță nu. Așteaptă, o să-ți cumpăr un pian de cristal și o să mă asigur că are niște lumini frumoase, dar o să am nevoie de un profes….

Jian Song Yi nu mai putu suporta și o întrerupse:

– Mamă, e doar un festival de artă. Ce faci?

– De ce nu? Nu știi că, atunci când erai mic, îmi plăcea să vă privesc pe voi doi cântând la pian împreună? Arătați ca două păpușele așezate una lângă alta, îmbrăcate în costume mici, cu fețele voastre dolofane. Erați așa de adorabili!Stăteați pe banca pianului și picioarele voastre scurte nici nu ajungeau la pământ. Dar acum, uitați-vă la voi, ați crescut într-o clipită.

Doamna Tang puse la o parte ruleta și îi privi cu un zâmbet blând și plin de alinare.

– Dacă tatăl, Xiao Huai ar fi aici, ar fi foarte fericit să vă vadă cât de bine ați crescut și că cântați din nou la pian împreună.

Ochii lui Bai Huai se umplură de lacrimi.

Doamna Tang îl mângâie:

– Xiao Huai, fii liniștit, atâta timp cât vrei, mătușa Tang te va trata ca pe propriul ei fiu, așa că nu fi trist. Dar, apropo, ai fost să-ți vezi tatăl în ultima vreme?

– Nu, doar o dată, în septembrie.

Doamna Tang încruntă sprâncenele.

– Ciudat… Atunci de la cine era?

– Ce s-a întâmplat?

– Oh, nimic. Doar că a plouat în ultima vreme, așa că m-am gândit să merg să văd dacă frunzele au fost măturate în cimitir. Totuși, când am ajuns acolo, am găsit totul curat și era și un buchet mare de flori grandiflorum lângă mormântul lui. Nu știu cine le-a pus acolo. De unde au apărut aceste flori frumoase de platycodon grandiflorum în această perioadă?

– Probabil de la unul dintre vechii prieteni ai tatălui meu.

Bai Huai avea un ton blând și nu părea să vrea să mai vorbească despre asta.

Doamna Tang schimbă repede subiectul. Apoi îi convinse pe cei doi copii să bea o cană de supă Shiquan Dabu și îi duse la culcare.

În zilele următoare, doamna Tang îl îndemnă pe Jian Song Yi să exerseze la pian, în timp ce îi îndemna pe cei de la firmă să personalizeze mai repede costumele. Se duse chiar să ia pianul de cristal și să cheme pe cineva să asambleze cele două lumini de urmărire pentru sala de concerte.

Acest lucru îl făcu pe Jian Song Yi mult mai ocupat, un elev de liceu care se pregătea pentru concursul de fizică și repetițiile pentru festivalul de artă.

Și trebuia să recunoască faptul că doamna Tang, o doamnă tipic capitalistă coruptă, avea mari realizări în cheltuirea banilor.

Când Yang Yue se uită la cele două costume puțin grandioase, de șase cifre, și la echipa de bodyguarzi care escorta pianul de șapte cifre în sala de concerte, își aminti de bugetul său îndrăzneț de 100 de yuani și alese să tacă.

În cele din urmă, înțelese temperamentul tânărului stăpân al lui Jian Song Yi și  decise că nu-l putea învinovăți, până la urmă. Dacă ar avea o astfel de mamă, ar putea sări până la cer și să coboare oricând ar vrea.

Jian Song Yi reușise rareori să aibă o atitudine atât de bună față de studiu.

Cu toate acestea, el avea încă un profil prea înalt, ceea ce stârni nemulțumirea

unor persoane.

Postarea fierbinte a zilei: [Banii pot face artă?]

Autorul postării: [Este prea mult să subliniez că un anumit elev din clasa a III-a cântă la pian? Și pentru că cântă, a transformat scena într-un loc mult mai important decât musicalul nostru epic din clasa I? Cei care nu știu ar putea crede că Lang Lang și Li Yundi vor cânta împreună aici, la școala noastră.]

2L: [Păi, celebrul maestru tânăr din clasa a III-a de liceu nu trebuie să participe la sesiunile de studiu individual de dimineață. Este luat cu limuzina. Și ar putea chiar să scape fără să poarte uniforma corespunzătoare, dacă ar vrea. Toate astea în timp ce îl contrazice de nenumărate ori pe dirigintele clasei.]

3L: [De fapt, asta nu e treaba ta. Song Ge nu trebuie să învețe dimineața, pentru că poate să ia primul loc în clasă și cu ochii închiși.]

4L: [Se spune că tânărul maestru va rămâne întotdeauna tânărul maestru. Nu avem ce face dacă are bani. Problema e că o să strice marele festival de artă.]

5L: [De ce ar fi un dezastru? Nu e treaba nimănui dacă cheltuie banii familiei sale. Unii oameni sunt prea invidioși ca să-și dea seama de asta.]

6L: [L-ai văzut vreodată pe Jian Song Yi cântând la pian în primii ani de liceu ? Chiar știe să cânte? Evident, tehnologia de astăzi nu este sufficientă pentru ca el să poată să se prefacă, așa că încearcă să ne cumpere cu lucrurile strălucitoare de pe scenă.]

7L: [Stați și așteptați gluma de șapte cifre. Nu mă pot obișnui cu faptul că cineva din clasa a XI-a se preface de mult timp că este rege. E timpul pentru o schimbare.]

8L: [ Nu există nicio îndoială că voi toți sunteți doar invidioși! Dacă îndrăzniți să vă lăsați numele, vă voi trimite ceva mai demn de timpul vostru.]

9L: [Sunteți doar invidioși. Sincer să fiu, atâta timp cât sunt Maestrul Bai și Song ge, mă uit cu plăcere la ei. Chiar dacă se joacă cu vată.]

10L: [Și eu.]

11L: [Voi toți deviați de la subiect. Voi răspunde la întrebarea autorului postării. Da, desigur. Mama lui poate cumpăra și premiul întâi la Festivalul de Artă. Credeți asta?]

12L:  [Ea poate cumpăra chiar și toată administrația școlii, așa că ce mai contează?]

Autorul postării: [Ha. Ha. Ha. Îmi place temperamentul vostru. Dar răspunsul este prea evident, mulți nu pot ajunge niciodată la artă.]

……….

Jian Song Yi stătea în culise, în cabina de machiaj. Răsfoia încet postările una după alta. Yang Yue, mama logistică, stătea nervoasă în spatele lui.

– Frate Song, sunt doar invidioși!

– Știu. E normal să fie geloși pe mine. Nu îi condamn, spuse încet Jian Song Yi spuse ușor.

Yang Yue:

– ….

Cine i-a dat curajul să-și facă griji că Jian Song Yi va avea o cădere nervoasă doar din cauza acelor comentarii nepoliticoase?

Jian Song Yi aruncă o privire spre Bai Huai, care încă studia la lucrările de chimie în apropiere.

– Au spus că mama mea și cu mine suntem niște parveniți, că nu știu să cânt la pian și că banii nu pot fi transformați în artă, spuse Jian Song Yi încet.

Era nedreptățit.

Bai Huai puse hârtia deoparte și închise capacul stiloului.

– Nu contează. O să învețe oricum că banii pot fi transformați în artă, spuse el cu nepăsare.

– Hmmm.

Jian Song Yi dădu din cap.

– Poți să arăți frumos dacă vrei, până la urmă.

– Mmhmm.

Yang Yue:

– …

Oare acești doi oameni s-au născut narcisiști? Totuși, faptele spun că narcisismul are într-adevăr capital.