Înainte să mă pierzi- Capitolul 21

Chase se uită la el doar o clipă, fără să scoată un cuvânt. Josh își sprijini brațul de plafonul mașinii și își duse țigara la gură. Fumul îi învălui chipul lui Josh și dispăru repede.

Cum ar reacționa dacă l-aș refuza pe acest bărbat? M-ai salvat, dar o să te superi pe mine? Sau ar trebui să dau înapoi și să mă retrag? E ridicol că mă gândesc la asta… N-ar trebui să țipi atât de tare încât să nu mai spun prostii? Nu crezi că ar trebui să fii supărat de ce spune idiotul ăsta?

În timp ce se gândea la asta, Chase îl privi doar pe Josh înclinându-și capul. În ritmul ăsta, buzele lor se vor atinge.

Intențiile lui erau clare. Totul s-ar fi putut termina imediat dacă ar fi renunțat și ar fi lăsat lucrurile așa. Atunci, dacă încercarea lui Josh ar fi eșuat, Chase ar fi putut să-l ia în râs cât ar fi vrut.

Dar, deși înțelegea totul, Chase nu se mișcă. Nu îl ironiză, nu își întoarse privirea și nu îl respinse pe Josh. Rămase pur și simplu acolo, așteptând să fie sărutat.

Cum ar fi putut să-l refuze pe un bărbat atât de rănit din vina lui? Genele lui Josh  tremurară ușor în fața ochilor lui. Abia după ce acesta își închise ochii, Chase îi urmă gestul. În clipa următoare, buzele lor se atinseră.

Un oftat îi scăpă fără să-și dea seama. Abia atunci Chase acceptă, cu o oarecare reținere, ceea ce se întâmpla. Chiar dacă acel bărbat nu și-ar fi riscat viața pentru el, tot ar fi ajuns să-i guste buzele.

Chase își ridică mâna și îl trase mai aproape pe Josh. Își dorea să aprofundeze sărutul, să-l simtă mai intens, să se piardă în acel moment.

De îndată ce deschise gura și își scoase limba, o împleti imediat cu cea a lui Josh. Limba lui Josh o mângâie pe a lui Chase cu îndemânarea cu care se așteptase. Saliva moale se amestecă, iar limba alunecoasă îi linse toată suprafața, îi mângâie partea inferioară și se încolăci în jurul ei.

Chase gemu printre buzele lor împletite.

Doamne, sărută foarte bine.

Josh se retrase și, de data aceasta, schimbă direcția și îl sărută. Chase mușcă buza inferioară a lui Josh ca răzbunare pentru că îl lăsase fără sărut pentru o clipă. Îl simți pe Josh râzând. Când Chase deschise gura, mușcătura lui scurtă se eliberă. Buzele se reuniră, limba care îi pătrunse în gură îi lingea dinții inferiori și se răsucea seducător. Buzele, care se uniseră, își schimbară unghiul, iar de data aceasta Josh preluă controlul asupra gurii lui Chase.

Saliva se scurgea prin gură. Limba groasă alunecă afară din gura lui Chase, urcă pe bărbie, îi mângâie colțurile gurii și se întoarse în gura lui.

Mâna lui Josh

atinse gâtul lui Chase, degetele mângâindu-i ceafa. Chase ridică din umeri inconștient.

Gestul nu se sfârși aici. Încet, degetele se înfășurară încet în jurul gâtului său și îi desfăcură nodul cravatei cu ușurință. Puțin mai târziu, degetul, care pipăia gulerul cămășii desfăcu nasturii cu o mișcare ușoară, iar mâna lui Josh pătrunse fără ezitare prin cămașa deschisă.

– … Ah.

Când Josh își aplecă capul și mușcă gâtul lui Chase, acesta scoase un geamăt profund fără să-și dea seama. Între timp, mâinile lui Josh găsiră carnea ascunsă acolo.

Când degetul său atinse sfârcul, care era într-o stare de excitare, Chase își ținu respirația.

– Domnule Miller.

Buzele lui Josh, reveniră la urechea lui, îi mușcă lobul apoi îl eliberă, întrebând în șoaptă.

– Pot să continui?

Nu era atât de naiv încât să întrebe: „Ce?”

Chase îl privi pe față cu reticență, ținându-și ochii deschiși. Fața lui Josh, care se vedea limpede în lumina strălucitoare a lunii, zâmbea ca înainte.

Nu avea habar ce făcea omul ăsta. O spusese în glumă sau întrebase serios, aștepta un răspuns sau pur și simplu glumea cu el?

Josh, care părea să aștepte un răspuns pentru o clipă, își aplecă din nou capul. Chase știa că buzele lor se vor suprapune. Ca și înainte, se vom săruta și își vor împleti limbile. Diferența era că mâna lui, care acum pătrunsese cu mândrie sub cămașă îi mângâie pielea goală.

Ce se întâmpla dacă lăsau lucrurile așa cum erau?

Ca și cum ar fi dat răspunsul, mâna lui Josh alunecă și descheie al treilea nasture al lui Chase. În același timp, un suspin le atinse buzele chiar înainte să se atingă, iar Chase șopti.

– Pleacă, idiot nenorocit.

Mâna lui Josh se opri pentru o clipă. Ar fi putut ignora intențiile lui Chase și să deschidă cu încăpățânare nasturele. Ar fi putut să-și lase mâna înăuntru și să-i atingă pielea. Nu, cu siguranță o va face. Fură doar una sau două secunde, dar Chase era sigur. Apoi, când Josh ridică privirea cu un zâmbet amar, se simți confuz pentru o clipă, incapabil să accepte Realitatea din fața lui.

– Asta e foarte rău.

Asta fu tot.

Mâna lui Josh se ivise încet în câmpul vizual al lui Chase, ca o umbră care nu cere voie. Degetele lui, sigure și lipsite de ezitare, alunecară în interiorul jachetei, atingând cămașa încălzită de trupul celuilalt. Căldura aceea neașteptată îl făcu pe Chase să-și țină respirația, prins între impuls și refuz, între râs și împotrivire.

De data asta…, își spuse el, fără să știe ce anume așteaptă.

Dar așteptarea se risipi înainte să prindă contur.

Josh scoase o simplă tabacheră, ca și cum nimic altceva nu ar fi existat, și-și retrase mâna cu o grijă aproape indiferentă. De parcă pielea dezvăluită a lui Chase nu ar fi avut nicio însemnătate. Chase rămase privind, absorbit, cum celălalt aruncă țigara stinsă, scoase una nouă și o duse la buze.

De ce mi-e rușine?

Își dădu seama că uimirea îi depășise cu mult așteptările. Dacă totul se oprea aici, de ce fusese sugerat mai mult? Chase strânse dinții, dar Josh îi interpretă greșit expresia încordată.

–  Oh… îmi pare rău.

Scuzele veniră odată cu flacăra care aprinse țigara. Trase un fum, apoi, brusc, îi prinse buzele lui Chase între dinți — un gest scurt, neașteptat. Chase încremeni o clipă. Dar Josh se retrase la fel de repede, nepăsător, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, scoțând deja o altă țigară.

Chase îl privi, absurd, încercând să înțeleagă chipul acela umbrit de o tristețe tăcută.

Ce fel de om e ăsta?

Furia i se ridică în gât, dar se stinse când observă sângele uscat de pe obrazul lui Josh. Oboseala îi era scrisă pe chip. Nu era de mirare — se luptase singur cu mai mulți coioți doar ca să-l protejeze. Iar el… Chase nu avea nici măcar o zgârietură.

Gândul acesta îl lovi brusc și, la fel de repede, îl liniști.

– …De ce?

Josh întoarse capul, surprins de expresia lui. Părul zburlit, trupul acoperit de praf și sânge, chipul rănit — nimic din toate acestea nu-i plăcea lui Chase. Simți un nod în piept, dar tot ce făcu fu să-și treacă nervos mâna prin păr.

– Domnule Miller? vocea lui Josh îl chemă din nou. Chase ezită o clipă, iar când în sfârșit își reveni, îl găsi zâmbind — un zâmbet limpede, imposibil de ignorat. Încercă să răspundă cu indiferență, dar își dădu seama că țigara încă îi atârna între buze.

O scoase înainte să vorbească.

– …Ești rănit? Ești… bine?

Vocea îi tremură ușor, obligându-l să tușească. Josh răspunse calm, fără urmă de ironie:

– Nu e nimic. Nu sunt rănit.

– Dar ai fost mușcat…

Josh nu răspunse imediat. Trase din țigară, iar Chase își scutură părul, agitat. După un nor lung de fum, Josh spuse simplu:

– Asta e treaba mea. Să te protejez.

Chase întoarse încet capul spre el, neîncrezător. Josh zâmbi scurt.

– Am făcut doar ce trebuia, ca tu să nu fii rănit.

– Cine e rănit?

Întrebarea îi ieși printre dinți. Josh ridică ușor din umeri.

– Mă bucur că nu ești.

Tăcerea se așternu între ei, densă.

– Faci mereu ce ți se cere? întrebă Chase, cu ochii mijiți.

– Atât cât pot.

Tonul lui Josh îi imita vocea, iar relaxarea aceea îl irita. Chase îl privi mai atent.

– Poți să omori oameni?

Pentru prima dată, zâmbetul dispăru de pe chipul lui Josh. Privirea i se limpezi, rece.

– Nu pot fi un criminal.

Răspunsul, simplu și ferm, îl făcu pe Chase să zâmbească slab.

– Știam.

Josh nu spuse nimic. Trase adânc din țigară, apoi, după o clipă, întrebă:

– Pe cine vrei să ucizi?

Seriozitatea din glasul lui era neașteptată.

Chase îl privi drept în ochi.

– Ai face-o?

– Nu.

Chase zâmbi la refuzul venit fără ezitare. Și totuși, era prea devreme pentru a-și revendica victoria. Pe chipul lui Josh înflori, ca de obicei, acel zâmbet ușor batjocoritor.

– Dacă mă săruți, s-ar putea să mă mai gândesc.

Cuvintele îl loviră pe Chase pe neașteptate; fața i se strâmbă fără voie.

– Nu ți se pare cam… ieftin?

Încerca să o trateze ca pe o glumă. La urma urmei, omul din fața lui nu fusese niciodată cu adevărat serios. Și totuși, gândul acesta îl irită din nou. Josh, în schimb, rămase relaxat, jucându-se cu țigara dintre degete.

– Cred că sărutul tău valorează mai mult decât atât.

– Nu mai spune prostii…!

Cuvintele îi scăpară printre dinți, încordate. Josh clipi ușor, surprins, apoi zâmbetul i se curba într-o formă ciudată.

– Dacă nici asta nu e de ajuns… ce mi-ai oferi?

Tonul lui se schimbă, devenind mai jos, mai alunecos. Pentru o clipă, lui Chase i se păru un seducător obosit, consumat de propriile jocuri. Ochii lui Josh se îngustară ușor, iar vocea îi coborî într-o șoaptă:

– Te culci cu mine?

Chase rămase fără răspuns. Ar fi trebuit să izbucnească, să-l respingă fără ezitare — și avea să regrete mai târziu că nu o făcuse. Dar atunci, în clipa aceea suspendată, tentația îl lovi neașteptat de puternic. Inima îi bătea surd, ca un ecou în piept.

Să spun asta? Dacă nu, înseamnă că accept…?

Îl văzu pe Josh aplecându-se ușor. Crezu că urmează să fie sărutat — dar se înșelă. În loc de asta, Josh își duse țigara la buze și întinse mâna liberă spre el. Un deget ușor înroșit îi atinse lobul urechii.

La contactul rece, Chase tresări. Ar fi vrut să dea vina pe frig, dar știa că nu era asta. Privirea lui Josh cobora și urca lent, urmărind linia sensibilă a pielii. Gestul era mărunt, dar încărcat de o tensiune care spunea mai mult decât orice cuvânt.

E un Beta… își spuse Chase.
Nu putea lăsa urme. Nu era posibil — nici pentru el, nici pentru celălalt.
Și totuși… gândul îl străbătu ca o scânteie: cum ar fi dacă ar face-o?

Inima îi izbucni într-un ritm nebun, iar privirea i se încețoșă.

Când Josh se aplecă din nou, iar buzele li se apropiară, Chase fu convins că de data asta se va întâmpla — că va lăsa o urmă, că îl va revendica.

– Ah…

Un sunet scurt rupse momentul. Josh se opri brusc și își ridică privirea spre cer. Chase auzi, în același timp, vuietul puternic al unui elicopter.

– Credeam că vine abia dimineață… se pare că am noroc.

Zâmbetul larg al lui Josh contrasta cu nedumerirea lui Chase. Fără să mai piardă timp, Josh scoase o lanternă și o flutură spre cer.

– Aici! Aici!

Elicopterul coborî deasupra lor, iar o scară metalică fu lăsată în jos. Josh o prinse și o fixă rapid, apoi se întoarse spre Chase.

– Urcă tu  primul.

Totul revenise brusc la normal, ca și cum nimic nu se întâmplase. Chase coborî din mașină și privi în sus, amețit de zgomot și lumină. Josh ținea scara pentru el, brațele tremurând ușor sub vibrația metalului, dar fără să arate slăbiciune.

Când Chase ajunse aproape sus, Josh sări și el pe scară.

– …Ah.

Durerea îi străbătu brațul, făcându-l să se strâmbe ușor. Febra îl cuprindea. Pentru o clipă, respiră adânc, apoi începu să urce cu o viteză nebunească.

– E om ăsta? De ce urcă așa repede?! se auzi vocea lui Henry de sus, uluită.

Isaac privea în tăcere, iar Mark își lărgi ochii când Josh se apropie într-o clipă.

– Josh, hai.

Nu apucă să termine. O mână îl prinse pe Josh și îl trase înăuntru. Totul se întâmplă prea repede pentru a fi oprit.

În clipa următoare, Josh ateriză direct în brațele lui Chase.

Privirile tuturor se opriră asupra lor — Henry, Isaac, Laura — toți fură surprinși. Dar Chase nu părea să observe. Îl ținea strâns, ca și cum nu ar fi vrut să-l lase din nou să scape.

Nu… nu era sfârșitul. Privirea lui deveni ascuțită, aproape feroce.

– Unde ți-e mâna, nenorocitule?

Tăcerea căzu peste cabină. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Toți schimbau priviri nedumerite.

Ce am greșit? părea să se întrebe fiecare.

Doar Josh părea să știe, deși nici el nu anticipase reacția asta.

– Oh… mulțumesc, domnule Miller. Sunt bine acum.

Cu un gest stânjenit, încercă să se desprindă. Chipul lui Chase se înăspri, dar Josh se întoarse deja spre Mark, ca și cum nimic nu ar fi fost neobișnuit.

– A durat mai mult decât credeam… dar mă bucur că sunteți bine. Ce s-a întâmplat cu Seth?

– E sub tratament. Glonțul doar l-a zgâriat… o să-ți spun mai târziu… Josh?

Vocea lui Mark deveni nesigură. Josh clipi, confuz. Ceva nu era în regulă. Nu doar Mark, și Henry și Laura păreau neliniștiți. Dar sunetele se estompau, ca și cum lumea se îndepărta.

Nici măcar zgomotul elicopterului nu-l mai auzea. Chase îl privea fix, cu o intensitate care tăia respirația.

Iar în clipa următoare, când paloarea îi acoperi chipul, Josh își pierdu cunoștința.