Semnat: Al tău pentru totdeauna Capitolul 87 (18+)

Complet marcat

Partea 1

Bai Huai aproape că nu mai putea gândi. Perioada de susceptibilitate a unui Alpha nu este la fel de frecventă ca perioada de călduri a unui Omega — poate o dată pe an, poate o dată la doi ani. Dar tocmai asta înseamnă că este mult mai intensă. Este copleșitoare și nu există inhibitor la care să poți apela.

Îl dorea mult mai mult decât îl dorea Jian Song Yi. Îl voia acum. Își dorea să-l posede. Dar nu putea.

Jian Song Yi împlinise deja optsprezece ani — vârsta legală pentru căsătoria unui Omega. Din punct de vedere legal și etic, ar fi putut face orice își dorea cu Jian Song Yi.

Dar ar fi fost prima dată pentru el.
Se temea că, în perioada de susceptibilitate, nu se va putea controla și îl va răni, tocmai de aceea ezita.

Agățându-se de acest ultim gând instinctiv, Bai Huai încercă să rămână ferm. Îi îndepărtă mâinile de pe umeri și încercă să se ridice:
– Atunci mă duc acum să cumpăr unul. Așteaptă-mă acasă.

La auzul acestor cuvinte, tot sângele lui Jian Song Yi îi urcă instantaneu în cap. Îl apăsă din nou pe Bai Huai pe canapea, cu genunchii sprijiniți de picioarele lui și coatele pe piept.

Toată istețimea îi dispăruse. Îl înjură fără menajamente:
– Du-te dracu’ ! Ce inhibitor să cumperi?! Ți-am spus că nu am inhibitor, nu înțelegi? Ești prost? Nu am nevoie de inhibitor! Vreau să mă marchezi. Chiar nu înțelegi?!

După ce spuse asta, își lipi buzele de ale lui Bai Huai cu nerăbdare — dur, rapid, fierbinte.

Bai Huai își întoarse capul, cu ochii roșii:
– Iubitule… nu mă provoca, te rog.

– Nu.

Pieptul lui Jian Song Yi se ridica și cobora rapid.

– Am spus că vreau să mă marchezi complet.

Bai Huai simți că Jian Song Yi nu înțelege pe deplin situația, așa că explică, neputincios:
– Știi că marcarea completă implică formarea legăturii în cavitatea ta? Nu e la fel de simplu ca o mușcătură.

Jian Song Yi simți că este tratat ca un idiot și, de furie, îl mușcă direct de mărul lui Adam.

Instinctiv, Bai Huai își încordă picioarele în jurul lui. Brațele i se strânseră brusc, iar din gât îi scăpă un geamăt scăzut.

Simțind reacția lui, Jian Song Yi se înfurie și mai tare.

Omul acesta era clar afectat. Bai Huai îndura doar pentru că îi era milă de el. Dar numai el trebuia să simtă pentru ceilalți? Nimeni nu trebuia să se gândească și la el?

Își înfrână impulsul de a-l lovi și spuse serios:
– Bai Huai, chiar crezi că nu înțeleg nimic? Înțeleg. Înțeleg tot. Știu că pentru marcarea completă trebuie să fie mai mult decât o simplă mușcătură. Știu și că, pentru a proteja Omega, există multe metode contraceptive complet sigure. Mă gândesc de mult timp să te las să mă marchezi complet. Nu e un capriciu.

De obicei, Jian Song Yi era prea rușinos ca să spună astfel de lucruri. Dar simțea că trebuia să-l facă pe prostul ăsta de Bai Huai să înțeleagă.

– Plănuiam să aștept până după examen și să găsesc un moment potrivit ca să te „adorm”. Dar dacă tot s-a ivit ocazia, de ce să nu profit? Dacă n-o fac, nici  nu mă pot numi bărbat.

Bai Huai închise ochii:
– Jian Song Yi, nu face asta. Știi că încă ezit.

– Și eu ar trebui să stau și să te văd suferind singur? Nu vrei să mă marchezi complet doar pentru că ți-e teamă că mă va durea, nu? Dar frustrarea mea nu doare? Sau încă nu ai decis să-ți petreci viața cu mine? De asta nu poți să mă marchezi?

– Nu e așa… vocea lui Bai Huai era pe punctul de a se frânge.

Jian Song Yi nu-l lăsă să termine:
– Atunci de ce nu vrei?

– Mi-e teamă că vei regreta, dacă nu ești pe deplin hotărât.

– Prostii! Da, poate nu sunt la fel de matur și stabil ca tine, dar asta nu înseamnă că…asta nu înseamnă că alegerile pe care le fac sunt iresponsabile. Sunt adult. Vreau să mă marchezi complet pentru că am înțeles că am nevoie de tine în viața mea. De aceea vreau să stabilim o legătură unică în lumea asta, ca să nu-mi mai fie teamă că vei pleca din nou. Știi cât de distrus am fost când ai plecat de două ori? Urăsc senzația asta de nesiguranță.

Jian Song Yi nici măcar nu observă că vocea îi tremura ușor.

– Știu că, în inima ta, mereu crezi că tu mă iubești mai mult decât te iubesc eu. Dar nu e adevărat. Doar că nu știu să exprim. Te iubesc cu adevărat. De aceea nu vreau să te gândești doar la mine tot timpul. Nu vreau să te văd forțându-te pentru mine. Nu ai fost niciodată capricios, încă din copilărie. Așa că vreau să poți face tot ce îți dorești, fără să te mai înfrânezi în fața mea.

Se gândi la tot ce făcuse Bai Huai pentru el. La toate greutățile îndurate în tăcere. Îi era imposibil să nu simtă cât de greu fusese pentru el.

Lacrimile îi umplură ochii.

– Bai Huai, poți fi și tu egoist. Dacă simți că nimeni nu te iubește, eu sunt aici. Te voi iubi mereu.

Își plecă fruntea și sărută mica aluniță de la colțul ochiului lui Bai Huai.

– M-am gândit serios. Vreau să te iubesc și să am grijă de tine pentru totdeauna. Așa că, dacă vrei să mă marchezi, spune-mi că și tu ai decis asta.

Pe buze simți gust sărat. Abia apoi înțelese că erau lacrimile lui Bai Huai.

În clipa următoare, fu apăsat jos, iar buzele îi fură acoperite complet.

Afară ploua torențial. Înăuntru, ninsese cu furie. Ninsoarea venea cu o forță nemaivăzută. Micul trandafir rezistă la început, dar, treptat, deveni neputincios. Se lăsă purtat, tremurând, sub greutatea cedrului.

În cele din urmă, nu mai putu nici măcar să tremure. Se topi, moale, vulnerabil.

Parfumul de trandafir și cel de cedru se amestecară, învăluind încăperea într-o căldură intensă.

Jian Song Yi simți cum mintea i se golește. Fiecare nerv, fiecare strop de sânge părea impregnat de Bai Huai.

Simți mușcătura în zona glandei. Și apoi — tăcere.

Auzi doar vocea lui Bai Huai:

– Jian Song Yi, te iubesc. Te voi iubi mereu.

În acel moment, simți limpede dorința și iubirea lui Bai Huai, imposibil de ascuns. Simți și propria lui dependență, propria lui dorință.

În acel moment, el îi aparținea lui Bai Huai. Iar Bai Huai îi aparținea lui.

Optsprezece ani de întâlniri, de însoțire, de creștere împreună.

În sfârșit, deveniseră doi oameni unici în lumea asta — pentru că se îmblânziseră unul pe altul și doar unul pe altul.

Partea a 2-a

Jian Song Yi simți cum golul din inimă i se umple.

– Bai Huai… sunt, în sfârșit, Omega al tău.

Brațele din spatele lui se strânseră mai tare.

– Nu ești „Omega al meu”. Ești Jian Song Yi al meu.

Canapeaua se afundă adânc.

Era pentru prima dată când Bai Huai îl apăsa atât de puternic, iar Jian Song Yi simțea că se pierde din nou, învăluit complet de feromonii lui Alpha al său.

Îi răspunse sărutului, împletindu-și limba cu a lui. Brațele îi înconjurară gâtul, iar trupul se mișca instinctiv, apropiindu-se.

Simțea căldura și forța de sub materialul subțire. Pentru o clipă, un gând îi trecu prin minte — că ar putea să doară.

Dar tot își arcui trupul mai sus.

Nu observă când tricoul îi fusese ridicat, nici când hainele alunecaseră.

Degetele lui Bai Huai îi mângâiau pielea, în timp ce sărutul devenea tot mai adânc. Nu știa cât timp trecuse.

În cele din urmă, Bai Huai se opri ușor, simțind că respirația lui Jian Song Yi devenise grea.

Își ridică trupul puțin și îi mângâie obrazul. Întrebă, cu voce joasă și răgușită:

– Iubitule… ești sigur?

Jian Song Yi îl privi, supărat că îl mai întreabă asta acum.  Îl împinse ușor și se așeză din nou deasupra lui.

– Atunci o fac eu.

Și îl cuprinse cu hotărâre.

Luându-l prin surprindere, pentru o clipă Bai Huai nu se mai putu controla. Își încordă picioarele, iar din gât îi scăpă un geamăt adânc. Apoi îi prinse repede mâna lui Jian Song Yi, care încerca să-i tragă pantalonii jos.

– Iubitule, nu.

Jian Song Yi nu avea nici pe departe autocontrolul lui Bai Huai. De fiecare dată când căldura îi cuprindea corpul în fața lui, se abandona complet dorinței, pierzându-și mintea. Așa că spuse, nerăbdător:

– Te vreau!

Bai Huai îl lăsă să stea călare pe el. Știa că lui Jian Song Yi îi place poziția asta.

De fapt, și lui îi plăcea. Din unghiul acela putea vedea clar talia subțire legănându-se, chipul frumos plin de dorință și buzele roșii din care se revărsau gemete moi.

Bai Huai șopti:

– Bine. Soțul tău ți-o va da imediat. Dar trebuie să te pregătim mai întâi. Altfel o să doară.

Apoi îi trase din nou tricoul peste cap.

– Fii cuminte. Mușcă.

Partea a 3-a

Jian Song Yi își plecă capul și mușcă din tivul hainei.

O mână îi cuprinse pieptul, atingând cele două vârfuri roșii întărite în aer. Îl strânse ușor pe cel stâng și îl frământă lent.

Cealaltă mână îi coborî lenjeria încet, până când îi cuprinse fesele ferme și pline, strângându-le și mângâindu-le cu putere.

Pentru că ținea materialul între dinți, Jian Song Yi nu putea decât să scoată sunete înfundate.

Cu capul rezemat de brațul canapelei, Bai Huai putea admira în voie trupul suplu și elastic — picioarele albe încolăcite în jurul taliei lui, căldura care se freca insistent de abdomenul lui, intimitatea roz și delicată.

Omega al lui era cu adevărat frumos. Chiar mai frumos decât în visul din noaptea trecută, când îl implora sub el.

În lumea asta, niciun Alpha nu e cu adevărat inocent când vine vorba de dorință. Altfel cum ar fi putut visa, în perioada de susceptibilitate, că Jian Song Yi, cu ochii roșii, îl roagă să nu se oprească?

Ar fi frumos dacă visul ar deveni realitate, gândi el.

Mâna lui alunecă mai jos, spre spate. Înainte să ajungă complet, degetele atinseseră deja umezeala.

Bai Huai își arcuie ușor buzele.

– Iubitule, de ce ești deja atât de umed? Nici măcar n-am început.

Jian Song Yi se înroși violent. Rușinat și iritat, se aplecă, încercând să-și ascundă fața. Dar în perioada de susceptibilitate a unui Alpha, forța nu mai cunoaște reținere.

Bai Huai îi prinse bărbia și îl obligă să stea drept.

– Nu te ascunde. Soțul tău vrea să te vadă.

Chiar când Jian Song Yi voia să riposteze, un deget pătrunse brusc în el.

– Ah…

Coridorul strâmt, abia atins o singură dată înainte, fu invadat brusc. Jian Song Yi nu se putu abține să nu scoată un strigăt, iar materialul pe care îl mușca căzu.

Vocea lui avea claritatea specifică tinereții, uneori ascuțită când certa pe cineva. Dar în momentele acestea devenea moale, topită, extrem de atrăgătoare.

Bai Huai îi plăcea să-l audă așa, așa că nu-i mai lăsă nimic între dinți.

– Fii cuminte. Dezbracă-te singur.

– Nu… ah!

Al doilea deget alunecă înăuntru, împingând mai adânc, în timp ce mâna care îi mângâia pieptul deveni mai insistentă.

Jian Song Yi cedă:

– Bai Huai… pe dreapta…

Bai Huai întrebă, prefăcându-se că nu înțelege:

– Ce e pe dreapta?

Omega, de obicei aprig, nu mai avea nici urmă de mândrie. Își mușcă buza și mormăi:

– Pe dreapta… și acolo…

– Ce înseamnă „și acolo”?

Nu putea rosti clar ce își dorea, dar dorința îl făcea să se înroșească până la gât.

Văzându-l astfel, Bai Huai își înfrână pornirile. Nu-l forță să spună acele cuvinte, ci doar șopti blând:

– Atunci dezbracă-te, iubitule.

Tricoul alb căzu pe covor.

Trupul lui Jian Song Yi rămase complet expus privirii lui.

Abia atunci Bai Huai observă că partea stângă era deja mai umflată și sensibilizată decât cea dreaptă. Nu era de mirare că micuțul era nemulțumit.

Așa că îi cuprinse partea neglijată și începu să o mângâie cu aceeași atenție.

Sfarcurile fuseseră îngrijite cum trebuie, însă cele două degete subțiri introduse în el încă nu grăbiseră ritmul. De fiecare dată când erau pe punctul să atingă punctul cel mai sensibil al lui Jian Song Yi, se retrăgeau, împiedicându-l să acumuleze plăcerea până la orgasm. Între timp, partea lui întărită și umflată din față nu fusese deloc mângâiată, doar provocată, devenind din ce în ce mai tensionată.

Jian Song Yi voia atât de tare să ajungă la descărcare încât, chiar fiind în fața lui Bai Huai, își întinse mâna spre sine.

Însă Bai Huai îi prinse încheietura.

– Nu în față. Folosește partea din spate.

Oricât încercă, Jian Song Yi nu reuși să se elibereze. Nerăbdător, spuse:

– Vreau!

– Primești. Dar doar din spate.

Poate că asta ținea de instinctul adânc înrădăcinat al unui Alpha de a-și poseda Omega. Deși, în mod obișnuit, când se jucau, Bai Huai era atent, răbdător și delicat, în adâncul inimii își dorea să-l aibă pe Jian Song Yi sub el.

Intențiile lui Jian Song Yi erau mult mai simple. Dorința îi creștea fără să fie satisfăcută, iar el nu putea înțelege de ce Alpha avea atâtea gânduri complicate. Așa că mormăi nemulțumit:

– Nici măcar nu mi-o dai…

Bai Huai zâmbi ușor.

– Iubitule, doar te pregătesc. Azi nu folosesc degetele ca să te fac să termini.
Apoi îi ghidă mâna spre lungimea lui.
– Azi folosim asta.

Dimensiunea Alpha era fierbinte și impresionantă. Atât de groasă încât Jian Song Yi ar fi vrut instinctiv să-și retragă mâna.

Dar Bai Huai îl ținu.

– Atinge-l. Au trecut trei luni. Îi e dor de tine.

Jian Song Yi nu înțelegea de ce Bai Huai devenea atât de îndrăzneț și lipsit de rușine în pat, spunând orice îi trecea prin minte. Totuși, își amintea cât de mult se abținuse și cât suferise în tăcere.

Așa că își strecură mâna în pantalonii lui Bai Huai, îl cuprinse și încercă, stângaci, să-l mângâie așa cum fusese el mângâiat înainte.

Acea stângăcie îi aduse lui Bai Huai o satisfacție profundă.

În comparație cu Alpha, care părea să se descurce instinctiv în astfel de lucruri, micul său Omega încă nu știa prea multe. În viitor, îl va învăța tot ce trebuie să știe, în felul care îi place lui. Doar gândul acesta îl făcea să simtă o tandrețe posesivă.

Iar dorința de a-l avea pe Jian Song Yi devenea tot mai puternică.

Așa că adăugă și al treilea deget.

Mâna lui Jian Song Yi, care îl ținea pe Bai Huai, se încordă brusc, iar corpul lui Bai Huai se tensionă la rândul lui. În clipa următoare, mai adăugă încă două degete.

Două degete în plus în acel spațiu deja strâmt îl făcură pe Jian Song Yi să simtă cum i se umezesc instant ochii. Își retrase mâna și încercă disperat să îndepărteze mâna lui Bai Huai.

– Ieși! Bai Huai, ieși! Nu vreau atât de mult! E prea mult! Oprește-te! Ieși, naiba să te ia!

Dar nu reușea deloc să-l miște. Mâna lui Bai Huai continua să se miște, din ce în ce mai rapid.

Cu doar două degete se simțea deja plin, iar acum erau patru. Jian Song Yi simțea că nu mai poate suporta, că punctul lui sensibil avea să cedeze. Văzând că înjurăturile nu funcționează, instinctiv începu să se alinte:

– Huai Ge… te rog, scoate-le… e prea mult… chiar nu pot… te rog…

Își coborî trupul și îi atinse buzele, încercând să-l îmbuneze cu un sărut.

Bai Huai îi permise să-l lingușească. O mână îi cuprinse ceafa și îl forță într-un sărut mai adânc, însă degetele nu încetară să se miște.

Jian Song Yi trecu de la inițiativă la a fi dominat, iar gemetele joase îi scăpau continuu.

Simțea plăcerea crescând din spate, dar fără să fie atins exact acolo unde avea nevoie, iar asta îl făcea și mai neliniștit.

Când Bai Huai îi eliberă buzele, el rosti răgușit, cu obrajii încinși:

– Sunt… sunt gata acum? Poți să le scoți? Chiar nu mai pot…

Bai Huai îi sărută colțul ochiului.

– Iubitule, poți. Ești Omega. Simți cât de pregătit ești? Vrei ce vrei… dar nu poți suporta nici măcar patru degete? Cum o să mă primești pe mine?

Gândindu-se la dimensiunea lui Bai Huai, Jian Song Yi înțelese că o face pentru el. Brusc deveni puțin neliniștit, temându-se de durere.

Văzându-i ochii și mai roșii, Bai Huai cedă până la urmă. Își retrase încet degetele și șopti:

– Îmi pare rău… e vina soțului tău. Poate că nu ar trebui azi. Mai așteptăm… până mai crești?

– Nu.

Jian Song Yi îl îmbrățișă strâns.

– Sunt bine. Doar… nu te mai juca cu mine. Poți să intri… bine? Vreau. Îmi e atât de dor de tine… soțule.

Era pentru prima dată când îl numea astfel.

Prostesc, moale, încărcat de dorință.

Într-o clipă, trupul lui Bai Huai reacționă violent. Nu mai putea suporta.

Se răsuci și îl apăsă pe Jian Song Yi pe canapea. Îl așeză pe burtă și îl făcu să-și ridice șoldurile.

Realizând postura, Jian Song Yi roși și începu să se zbată.

– Bai Huai, nu vreau așa… mi-e rușine…

Bai Huai îngenunche în spatele lui și îi sărută delicat glandele.

– Am verificat. În poziția asta doare cel mai puțin prima dată. Va fi mult mai ușor. Te rog… cooperează, bine?

Sărutul acela îl făcu pe Jian Song Yi să se înmoaie complet.

Bai Huai nu l-ar fi rănit niciodată intenționat. Dacă decisese să fie marcat, trebuia să aibă încredere în el.

Cu obrajii în flăcări, dădu din cap.

– Așa. Ține-te de brațele canapelei și ridică puțin șoldurile.

Jian Song Yi făcu întocmai.

Simți cum este deschis cu grijă și cum atingerea devine atentă, lentă.

Gândul că Bai Huai îl privește în cel mai intim loc al său îl făcu să-și închidă ochii, copleșit de rușine.

Când Bai Huai privi acel loc mic, era evident că fusese deja lărgit de cele patru degete. Și totuși, acum se strângea din nou. Umezit și roz, părea aproape delicat.

În fața lui, partea lui întărită era groasă și impunătoare.

Pentru o clipă, chiar și Bai Huai se întrebă dacă Jian Song Yi va putea suporta.

Partea a 4-a

– Iubitule, dacă doare prea tare, spune-mi și mă opresc.

Jian Song Yi strânse cu putere brațul canapelei și scoase un „mm” scurt.

Se pregătise mental, dar când căldura intensă îl atinse, tot trupul i se încordă.

– Relaxează-te puțin…

Bai Huai îl liniștea în timp ce se sprijinea cu o mână de canapea și îl ținea ferm cu cealaltă.

Deși avea destule cunoștințe teoretice, pentru Jian Song Yi era prima dată. Se temea să nu-l rănească, așa că avansa extrem de lent.

Din fericire, deși Jian Song Yi era sensibil, era suficient de pregătit încât să facă lucrurile puțin mai ușoare.

Și totuși… era strâmt. Foarte strâmt.

În clipa în care vârful pătrunse în acel spațiu fierbinte, corpul lui Jian Song Yi se strânse reflex, iar senzația îl făcu pe Bai Huai să inspire brusc, respirația devenind grea.

În perioada de susceptibilitate, dorința se amplifică fără limite. Posesivitatea devenea copleșitoare. Își dorea să meargă până la capăt, să-l aibă complet, să-l simtă pe deplin al lui.

Își mușcă buza pentru a-și recăpăta controlul.

Acesta era Jian Song Yi. Sensibil. Ușor de rănit.

Nu putea să-l trateze brutal.

Trebuia să se controleze.

– Iubitule… doare? Pot să continui? vocea lui era răgușită.

Articulațiile lui Jian Song Yi deveniseră albe de la cât strângea. Buzele îi erau roșii de la mușcat, iar ochii îi erau umezi.

Era prea mare. Prea mult. Dar voia să meargă până la capăt.

Respirând greu, spuse:

– Nu sunt atât de fragil… intră odată. E mai rău așa, încet.

Credea că o durere scurtă e mai bună decât una prelungită.

Era și prima experiență pentru Bai Huai. Nu mai fusese niciodată cu un Omega. Așa că, auzind cuvintele lui Jian Song Yi, crezu că într-adevăr lentoarea îl incomodează.

Îi prinse talia cu ambele mâini, îi fixă poziția și, cu o mișcare hotărâtă, împinse.

Corpul lui Jian Song Yi se deschise complet în acel moment, iar senzația îl copleși.

Un oftat satisfăcut și un strigăt scăpat de sub control umplură încăperea aproape simultan.

– Doare! Bai Huai, doare! Ieși! Ieși! Doare! Te rog, ieși… nu mai vreau…

Jian Song Yi plângea și încerca instinctiv să se îndepărteze.

Durerea era intensă. Mult prea intensă.

Simțea că nu mai poate suporta.

Song Yi voia să fugă, dar Bai Huai îl ținu pe loc.

Respirația lui era incredibil de grea.

– Iubitule, nu… dacă ies acum, o să fie și mai rău.

Chiar putea deveni periculos.

Era un Alpha — și încă unul aflat în perioada de susceptibilitate. Tânăr, sănătos, plin de dorință. Trecuseră trei luni fără să-și descarce tensiunea. Iar persoana de sub el era cea pe care o iubea cel mai mult.

Jian Song Yi fusese prima lui dorință din adolescență, primul vis umed. Persoana la care se gândea de fiecare dată când închidea ochii și simțea nevoia.

Îl dorise de mult timp. Se abținuse mult timp.

Iar acum era în el, simțindu-l strâns și cald, cum îl înconjoară și îl cuprinde din toate părțile. Cum putea să iasă?

– Iubitule, doare la început… dar după aceea nu va mai durea. O să fie bine. Ai încredere în mine?
Își înăbuși impulsul de a-l face să plângă sub el și, în schimb, îi sărută glandele.
– Dacă îți pasă de mine, lasă-mă să te marchez complet.

Bai Huai știa întotdeauna cum să-l îmbuneze.

Jian Song Yi strângea brațul canapelei, vocea lui abia auzindu-se:

– Atunci… o să fii blând?

– Da.

Săruturile coborâră încet, iar limba lui îl atinse delicat. Mâna îi susținea talia, cealaltă îi provoca pieptul, încercând să-i trezească dorința.

Respirația adâncă îl făcu pe Jian Song Yi să tremure.

Durerea inițială începu să se estompeze. Atingerile și mirosul puternic al feromonilor îl amețeau.

Durerea dispărea.

Rămânea doar dorința.

Jian Song Yi simțea că nu îi mai ajunge doar să fie umplut. Își dorea mai mult.

Își mișcă șoldurile.

– Mișcă-te… mișcă-te…

Bai Huai îl privi. Cel care plânsese mai devreme devenise acum nerăbdător.

Îi mușcă ușor talia.

– Roagă-mă.

– Te rog… mișcă-te.

– Pe cine rogi?

– Huai Ge…

– Și?

– Soțule… te rog…

Vocea îi tremura.

Acea lipsă de reținere îl făcu pe Bai Huai să-și piardă aproape complet controlul.

Se retrase puțin, apoi împinse din nou.

Mișcarea nimeri exact locul sensibil pe care îl descoperise mai devreme.

Jian Song Yi strigă fără să se poată opri. Capul îi căzu pe spate, iar corpul i se încordă.

– E prea adânc… nu… e prea adânc…

Partea a 5-a

– Iubitule, încă nu e destul de adânc. O să fie adânc atunci când ajung până la capăt.

Bai Huai încercase să fie cât mai blând și reținut, dar reacțiile lui Jian Song Yi îi treziră complet instinctele din perioada de susceptibilitate.

Cu o mână sprijinită de canapea, îl ținea captiv sub el. Cu cealaltă îi susținea talia, coborând să-i sărute urechea și glandele sensibile.

– Relaxează-te… dacă te relaxezi, nu va mai durea. O să fiu și eu mai atent. Va fi bine… ai încredere în mine, da?

Cuvintele îl amețiră pe Jian Song Yi. Simțea presiunea crescândă în interior, mișcările lente înainte și înapoi.

Dar el voia mai mult.

Întoarse capul și îl privi printre gene.

– Atunci să nu mă minți.

– Nu te mint.

În clipa următoare, tot ce mai rămase din el fură doar gemete fragmentate.

Bai Huai coborî și își intensifică mișcările, atingându-i constant punctul sensibil. Jian Song Yi, cu capul întors, putea vedea cum trupurile lor se mișcau împreună.

Pielea lui albă era acum colorată de roșeață, iar picăturile de transpirație alunecau între ei.

Rușinea îl făcea să se sprijine mai tare de canapea, gemând și respirând sacadat, fără să îndrăznească să-l privească înapoi.

Simțind că este copleșit de dorință, Bai Huai încercă să caute mai adânc.

Își plimbă degetele peste abdomenul inferior al lui Jian Song Yi.

– Aici?

Jian Song Yi clătină din cap.

– Aici?

Din nou, nu.

– Sau aici?

Jian Song Yi își arcuie șoldurile instinctiv.

Bai Huai zâmbi ușor.

– Atunci se pare că o să termin curând.

Cuvintele directe, neobișnuite pentru el, îl făcură pe Jian Song Yi să se încordeze atât de tare încât Bai Huai abia mai putu să se miște.

Nu se așteptase ca asemenea cuvinte să aibă un asemenea efect.

Încetini ritmul, apoi îi prinse lobul urechii între buze și șopti:

– Ești pregătit? O să merg mai departe.

– Nu… nu mai spune… Jian Song Yi era roșu până la gât.

– Fă ce ai de făcut… dar nu mai vorbi așa…

– Bine. Nu mai spun. Știu că ești timid. Atunci… pot?

– Ia-o ușor…

– Bine. Relaxează-te. Nu-ți fie teamă.

– Bine… ah!

Înainte să apuce să respire, un strigăt i se bloca în gât, iar lacrimile îi apărură la colțul ochilor.

Nu își imaginase că cel mai sensibil loc al său nu era unde crezuse, ci mai adânc — o zonă neatinsă până atunci, stimulată acum intens.

Senzația era copleșitoare, un amestec de furnicături și plăcere care îi făcea întreg trupul să tresară.

Și exact așa, Jian Song Yi cedă.

Niciunul dintre ei nu se așteptase. Bai Huai încă nu intrase complet, dar Jian Song Yi ajunsese deja la climax.

Cu un strigăt, lichidul alb se împrăștie pe canapeaua gri deschis.

Din cauza spasmelor, corpul lui se contractă atât de tare încât Bai Huai aproape că pierdu controlul.

Jian Song Yi rămase prăbușit pe canapea, respirând greu. Bai Huai se retrase cu grijă, îl ridică, îl întoarse cu fața spre el, îl așeză pe genunchii lui și îi sărută lacrimile din colțul ochilor.

– Iubitule… de ce ești atât de sensibil? Mi-ai pătat canapeaua. Ce facem acum?

Jian Song Yi roși și își ascunse fața la gâtul lui.

– Ți-am spus să nu faci asta… dacă nu e în pat.

– Nu tu m-ai rugat să te iau aici?

– Bai Huai… ah!

Înainte să poată protesta, Bai Huai îl ridică ușor și îl așeză din nou, iar mișcarea îl făcu să tresară.

Jian Song Yi tocmai fusese stimulat profund, iar corpul lui era încă sensibil, astfel încât, deși senzația era intensă, nu mai era aceeași durere de la început.

Bai Huai știa că, dacă mai așteaptă, corpul lui s-ar putea strânge din nou și ar deveni inconfortabil.

– De ce ești așa… nerăbdător? Nu mă lași nici să respir? murmură Jian Song Yi, cu ochii încă umezi.

Bai Huai îi înconjură talia cu un braț, iar cu celălalt îl mângâie ușor.

– Tu te-ai simțit bine. Eu încă nu. Nu e corect să mă lași așa de fiecare dată, nu?

Jian Song Yi încercă să se îndepărteze, dar Bai Huai îl ținu strâns.

În clipa următoare, simți că este ridicat în aer.

Instinctiv, Jian Song Yi își încolăci brațele în jurul gâtului lui, iar picioarele în jurul taliei lui, iar apropierea îi făcu să se miște din nou împreună.

Bai Huai îl duse încet spre dormitor, pașii lui fiind măsurați.

– De ce te-ai ridicat brusc? întrebă Jian Song Yi, pe jumătate rușinat, pe jumătate iritat.

– Pentru că mergem în pat… făcu o pauză,

– …și pentru că nu te-am terminat încă.

Obrajii lui Jian Song Yi arseră instant.

Fusese aruncat ușor pe pat. Trupul lui pal contrastând cu cearșafurile întunecate, buzele și pielea încă roșii.

Bai Huai se aplecă deasupra lui și îl sărută, alternând între sărutări și atingeri lente.

Jian Song Yi își strecură degetele prin părul lui și scoase un sunet slab, încercând instinctiv să-și apropie coapsele.

Bai Huai îi depărtă ușor picioarele.

– Nu te juca singur.

– Nu mă jucam…

Bai Huai îi prinse mâinile cu blândețe, privindu-l intens.

Partea lui deja înmuiată se legăna provocator, familiar. Îl privi pe Jian Song Yi, a cărui respirație devenea din ce în ce mai grea, apoi șopti, aproape ispititor:

– Îți place de fiecare dată când te ajut așa?

Jian Song Yi își mușcă buza de jos și nu răspunse.

Mâinile lui Bai Huai se opriră o clipă, apoi coborî din nou și îi atinse pieptul.

Dorința și golul loviră instant.

Al doilea val al căldurilor venise.

Conștiința lui Jian Song Yi începu să se estompeze.

Știa doar că, dacă voia mai mult, trebuia să-l mulțumească pe Bai Huai.

– Îmi place…

Mâinile lui Bai Huai începură din nou să-l provoace.

– Și după ce am plecat… te-ai atins singur?

Degetul îi atinse ușor vârful sensibil.

Jian Song Yi tresări și se încordă brusc.

– Nu… nu așa… doar… doar m-am descărcat… Nu pot să fac asta așa… te rog… ultima dată a fost atunci când… când am fost împreună… Și mi-a fost dor de tine…

Partea a 6-a

Bai Huai voia doar să-l tachineze pe Jian Song Yi, dar nu se aștepta ca, după orgasm, să fie atât de sensibil. O provocare mică și deja reacționa la orice.

Amintindu-și cum îl implorase mai devreme, sângele i se înfierbântă din nou.

Îi dădu drumul, apoi îi ridică un picior pe umăr, expunându-l complet, și împinse din nou.

Durerea era mult mai mică decât prima dată; era mai mult o senzație de a fi umplut complet. Geamătul lui Jian Song Yi suna aproape ca unul de plăcere, iar asta îl făcu pe Bai Huai să accelereze ritmul.

Era prima experiență a lui Jian Song Yi și nu putea distinge clar între plăcere și disconfort. Se agăță de el, cu mintea încețoșată.

Nu mai putea formula propoziții întregi.

– Mai încet… Huai Ge… mai încet… fii blând…

La început, Bai Huai chiar încetini. Dar când ritmul scăzu, Jian Song Yi începu să se miște neliniștit și să-l zgârie ușor.

Așa că, data următoare când îl auzi rugându-l, șopti doar:

– Iubitule, nu doare. O să fiu atent.

Dar mișcările lui deveneau tot mai hotărâte.

În cele din urmă, Jian Song Yi chiar începu să plângă.

– Nu… nu mai…

Cuvintele lui nu avură însă efect.

Când Bai Huai ajunse la descărcare, tensiunea se eliberă. Jian Song Yi rămase întins, cu ochii roșii și umezi.

– Ești un animal! Renunț!

Se întoarse cu spatele la el.

Bai Huai nu se așteptase ca el să fie atât de sensibil azi. Îi părea rău. Se temea că, dacă ar fi continuat prea brusc, l-ar fi rănit.

Îl îmbrățișă din spate, vocea lui răgușită.

– Iubitule… mai lasă-mă o dată. Sunt aproape. De data asta merg până la capăt și apoi mă opresc. Promit.

Jian Song Yi era prea blând.

Gândindu-se cât se abținuse Bai Huai, cedă până la urmă.

Bai Huai îl sărută.

– Îți pasă prea mult de mine.

Se sărutară o vreme, până când trupul lui Jian Song Yi reacționă din nou. Bai Huai îl ajută să se sprijine de pat.

Îngenunche în spatele lui și îl ținu strâns.

– Poziția asta poate fi mai adâncă și poate să doară puțin, dar e mai ușor așa. După ce terminăm, te las în pace.

– Intră… o să suport… Te iubesc.

Lacrimi îi rămâneau în colțul ochilor.

Bai Huai îi prinse buzele într-un sărut și împinse din nou.

De data asta ajunse direct unde voia.

Senzația puternică reveni. Deși se pregătise, Jian Song Yi gemu din nou.

Bai Huai îi prinse mâna.

– Stai.

– Ce faci?

– Nu vreau să termini prea repede. Așteaptă-mă.

Fără să mai aștepte răspuns, se retrase puțin și împinse din nou.

Era încă foarte strâns.

Intrarea era mai dificilă decât înainte.

Încercă de câteva ori, dar fără succes complet.

Jian Song Yi plângea deja.

– Nu… doare… te rog, ieși…

Mai era doar un pas până la final.

Mai era doar un pas până la final.

Bai Huai nu putea renunța acum, așa că îl mângâie cu voce tremurată de îngrijorare:

– Iubitule, nu plânge… încearcă să te relaxezi puțin… lasă-mă să intru, bine?

– Nu pot… nu pot… te rog, ieși… chiar nu pot… Huai Ge, te implor… nu pot…

Vocea lui Jian Song Yi era plină de lacrimi.

Bai Huai simți cum inima i se strânge.

–  Iubitule, ești Omega… încă ești în călduri… poți… încearcă să te relaxezi puțin…

Îi sărută și îi atinse ușor urechea, încercând să-l facă să se destindă.

Trebuia să-l stimuleze să se deschidă singur. Se opri din împingeri și își plimbă mâna spre locurile cele mai sensibile, în timp ce cealaltă îi ghida mâna lui Jian Song Yi peste abdomenul inferior.

Vocea lui era joasă și caldă:

– Iubitule… talia ta e atât de subțire… și încă mă simți în tine, nu?

Jian Song Yi era copleșit, atins, sărutat, forțat să simtă prezența lui în interior, în timp ce auzea șoaptele lui.

Durerea începu să se estompeze.

Rămase doar senzația.

Corpul lui reacționa, iar tensiunea se transforma încet în altceva.

Bai Huai simți schimbarea.

Își coborî vocea și mai mult:

– Relaxează-te… când se deschide complet, intru și termin. După aceea nu te mai deranjez…

– Nu vreau…

Jian Song Yi încercă să reziste, dar corpul lui trăda deja cedarea.

În acel moment, Bai Huai împinse din nou. Mișcarea trecu de punctul cel mai dificil și ajunse în partea cea mai sensibilă.

Senzația fu intensă, copleșitoare. Jian Song Yi își încordă degetele în cearșaf, iar respirația i se frânse.

Trupurile lor se mișcau împreună, iar tot ce rămăsese era căldura și apropierea dintre ei.

Bai Huai închise ochii pentru o clipă, copleșit de senzație. În schimb, Jian Song Yi abia mai putea suporta stimularea intensă. Sprijinit de perete, plângea înfundat.

Nu era durere, ci o stimulare puternică pe care corpul lui nu o mai putea duce.

Era amețitoare și rigidă în același timp. Nu mai putea, și totuși o voia.

Răgușit, murmură:

– Bai Huai… ai intrat…

Nu știa dacă să-l roage să continue sau să se oprească.

Auzindu-i vocea, Bai Huai simți un amestec de milă și tentație. Îi cuprinse talia și îi sărută glandele. Dar mișcările lui nu se opriră.

Pentru o clipă, împinse adânc și hotărât, ca și cum ar fi vrut să-l fixeze pe loc.

La început, Jian Song Yi mai striga, apoi, copleșit de plăcere și de epuizare, nu mai reuși decât să scoată sunete joase, fără să știe dacă vrea să se oprească sau să continue.

Corpul lui reacționa tot mai intens.

Bai Huai fusese întotdeauna reținut. Dar acum, gustând pentru prima dată această apropiere completă, își pierdea controlul.

Nu știa cum erau alți Omega, dar Jian Song Yi, cu reacțiile lui sensibile și cu felul în care îl cuprindea, îl făcea să simtă o plăcere copleșitoare.

Jian Song Yi simțea că mintea îi era împinsă la limită.

Respirând sacadat, spuse:

– Bai Huai… eu… cred că… iar…

Bai Huai îi prinse mâna și șopti, vocea lui adâncă:

– Așteaptă… iubitule… așteaptă-mă puțin… sunt aproape…

Jian Song Yi voia atât de tare încât uită de rușine și murmură:

– Atunci… mai repede…

Nici nu realiză cât de direct suna. Pentru Bai Huai, acele cuvinte fură o scânteie.

Își pierdu complet reținerea. Îl cuprinse mai strâns.

– Acum…

În același timp, îl sărută și îl marcă.

Corpul lui Jian Song Yi se încordă brusc, mintea i se golise, iar respirația îi devenise haotică.

În el, nodulul se formase complet.

Căldura se răspândea, iar senzația îi străbătea fiecare fibră a trupului.

În clipa aceea, marcajul era complet.

Feromonii lui Alpha se împleteau cu ai lui, iar marcajul era complet.

Jian Song Yi simți limpede cum era marcat.

Mintea i se golise complet până când îl auzi pe Bai Huai șoptind:

– Jian Song Yi, te iubesc. Te voi iubi mereu.

În acel moment, simți clar dorința și dragostea puternică a lui Bai Huai. Îi simți dependența, atașamentul, și în același timp propria lui legătură cu el.

În clipa aceea, își aparțineau unul altuia.

Timp de optsprezece ani se întâlniseră, se însoțiseră, iar în cele din urmă se îndrăgostiseră.

Ajunseseră doi oameni unici în lume — pentru că se îmblânziseră unul pe celălalt.

Jian Song Yi simți că golul din inima lui fusese umplut.

– Bai Huai… în sfârșit sunt Omega al tău.

Cel din spatele lui îl strânse mai tare și spuse grav:

– Nu ești Omega-ul meu. Ești Jian Song Yi al meu.

Când Jian Song Yi se trezi, era singur în pat.

Vru imediat să se ridice, dar de îndată ce se mișcă, trase aer brusc din cauza durerii.

Bai Huai era mai nemilos decât orice Alpha.

Căzu înapoi pe pat, neputincios.

În acel moment, ușa dormitorului se deschise.

Bai Huai purta haine lejere de casă și părea perfect calm. În schimb, Jian Song Yi, îmbrăcat doar cu o piesă largă de lenjerie, părea complet dezordonat.

Se înfășură strâns în pătură.

Noaptea de abandon și marcajul complet le amelioraseră amândurora simptomele — atât perioada de susceptibilitate a lui Bai Huai, cât și starea lui Jian Song Yi.

Bai Huai intră cu un pahar cu apă și pastilele în mână. Văzu doar un mic cap ieșind din pătură și zâmbi, aplecându-se să-l sărute.

– Ce e cu expresia asta? Crezi că nu sunt mulțumit de serviciile unui elev model?

– Bai Huai, naiba să te ia!

Jian Song Yi voia să-l certe, dar realiză că vocea îi era incredibil de răgușită.

Își aminti brusc cât de lipsit de inhibiții fusese în noaptea trecută.

Fața i se înroși complet.

Și se enervă și mai tare.

Animalul ăsta!

Profitase de avantajul lui și îl făcuse să spună toate acele lucruri.

Să-l numească „Huai Ge” și „soțule”!

Și acum încă poza în nevinovat?!

Cu cât se gândea mai mult, cu atât se înfuria.

Văzându-i expresia, Bai Huai se așeză lângă el, îl îmbrățișă și șopti:

– Te doare?

– Prostii! Încearcă și tu! Tu ai făcut asta! Tu m-ai pus să fac asta! Tot spuneai că n-o să doară!

– Și tu nu m-ai provocat?

– Ai promis că o să fii blând și o să te miști încet!

– Dar când m-am mișcat încet, m-ai zgâriat.

— …

Jian Song Yi se simți brusc vinovat. Se întoarse cu spatele și îl ignoră.

Bai Huai râse încet și îi ciupi urechile roșii.

– Iubitule, eram în perioada de susceptibilitate. M-am abținut foarte mult aseară. Și acum ți-e frică?

Sincer vorbind, Bai Huai fusese într-adevăr extrem de blând și răbdător. Se controlase cu grijă. Nici măcar un Alpha obișnuit nu ar fi îndrăznit să spună că ar putea avea atâta autocontrol, cu atât mai puțin unul aflat în perioada de susceptibilitate.

Doar că atunci când lucrurile ajunseseră în punctul culminant, Jian Song Yi fusese cel care pierduse controlul.

Nu putea da vina pe Bai Huai.

De la început până la sfârșit, el se aruncase singur în asta.

Bai Huai nu știa la ce se gândea Jian Song Yi, dar văzându-i urechile devenind tot mai roșii, nu se putu abține și se aplecă să le muște ușor.

– Ești încă prea tânăr, nu ai voie să te gândești la lucruri indecente.

– Nu mă gândesc la nimic!

– Atunci de ce ți s-au înroșit urechile?

– …

– Te-ai simțit bine și acum faci pe nevinovatul?

– Bai Huai, ieși afară!

– Bine, plec. Dar înainte să plec, poate copilul meu să se ridice să-și ia medicamentele?

Jian Song Yi era capricios, dar la capitolul ăsta nu îndrăzni să facă mofturi. Se ridică ascultător și înghiți pastilele cu apă.

Apoi întrebă stânjenit:

– Ai ieșit de dimineață să cumperi medicamente?

– Da.

Bai Huai luă paharul și îl puse pe noptieră. Desfăcu o bomboană caramel și i-o puse în gură.

– Și am trecut și pe la supermarket. Am luat niște legume. La prânz îți fac supă. După-amiază ne odihnim acasă, iar seara te duc undeva.

Jian Song Yi mestecă bomboana și mormăi:

– Sunt obosit. Nu vreau să mă mișc. Vreau doar să stau lipit de tine acasă.

Bai Huai îi mângâie capul, zâmbind.

– Trebuie să ieșim. Ai venit până aici, te-am marcat complet. Trebuie să-ți ofer o explicație. Nu pot să-mi las iubitul să sufere.

Jian Song Yi ridică o sprânceană.

– Unde mă duci? Să nu faci vreo prostie! Să nu crezi că chiar nu mai am putere să bat pe cineva. Îți spun, mai pot lupta trei sute de runde! Uhh… Bai Huai, ce faci?!

– Nu spuneai că mai poți lupta trei sute de runde? Ce e, te intimidează o bomboană?

– Ești fără rușine!

– Încă nu mi-a trecut perioada de susceptibilitate. Cum ai spus și tu, pot fi capricios.

– …

– Iubitule, feromonii tăi au un gust atât de puternic.

– …..

– Și sunt încă foarte dulci.

Nota scriitoarei

De fapt, vreau să duc povestea aceasta până la capăt.
Vreau să scriu despre Jian Song Yi ca fiind răsfățat, impulsiv, capricios, sensibil la durere, cu un temperament dificil și cu multe obiceiuri proaste.

Dar, în același timp, el învață să crească. Învață cum să iubească pe cineva și apoi cum să-și exprime iubirea, astfel încât Bai Huai să înțeleagă că și el este iubit.

Nu este un efort unilateral. Ei se iubesc reciproc.

Și viața este foarte lungă. Iar ei vor deveni din ce în ce mai buni împreună.