Abis- Capitolul 139

📖Edmond Dantes 10

Lovit dintr-odată de un „glonț” direct, Xiao Haiyang rămase perplex. Nu își dăduse deloc seama de starea proastă a superiorului său și continua, foarte serios, să caute explicații.

— De ce? Am încălcat din nou disciplina?

— … deviația lui îi risipi complet lui Luo Wenzhou orice urmă de nervi. Se înecă pentru o clipă cu propriile cuvinte, apoi izbucni iritat:

— Ce vrei, de fapt?

Tonul lui Xiao Haiyang rămase extrem de serios.

— Căpitane Luo, toți sunt încă la spital? Să nu plecați, ajung imediat. Trebuie să spun asta față în față.

Acest „Ochelarist” avea totuși un bun simț al timpului, spusese „imediat”, iar cinci minute mai târziu intră în spital, aducând cu el un curent de aer rece.

Era prea multă lume și prea mult zgomot în secția de internare. În căutarea liniștii, au mers în mica grădină din spate și au găsit o masă de piatră. Grădina era destinată pacienților care voiau să iasă la aer. Acum, însă, era mijlocul iernii, atât de frig încât apa îngheța în timp ce cădea, iar pacienții dispăruseră complet — nu se vedea nici măcar o cioară care să îndrăznească să iasă fără geaca ei de puf.

Xiao Haiyang puse două CV-uri și un formular tipărit pe masa de piatră și trase adânc aer în piept.

— Căpitanul Luo mi-a cerut să investighez cele două persoane care erau cu Căpitanul Adjunct Tao în acea zi și înregistrările utilizării mașinii. Totul e aici, împreună cu cele două CV-uri. Dintre cei care l-au însoțit pe Căpitanul Adjunct Tao la casa lui Yin Ping, unul era Wu-ge din echipa noastră, iar celălalt era polițistul civil Kong Weichen de la secția din South Bend…

— Îl cunosc pe Xiao Wu. A fost cu mine încă de când a absolvit. Dacă shifu-ul meu nu ar fi murit, ar fi ajuns probabil micul meu shidi, spuse Luo Wenzhou, făcând un gest cu mâna.

-Nu e nevoie să vorbim despre el. Nici despre Kong Weichen nu e cazul… important este…

— Nu, există un punct important legat de Kong Weichen, îl întrerupse Xiao Haiyang.

Cu degetele înghețate, scoase cu dificultate CV-ul lui Kong Weichen.

– Căpitane Luo, presupun că știți că acum câțiva ani orașul avea un program numit „Întreprinderi Naționale pentru Reducerea Sărăciei”.

Luo Wenzhou ridică sprâncenele, ușor nedumerit.

— Da.

Astfel de activități erau, de obicei, mai impresionante în aparență decât în conținut. În esență, fiecare contribuia cu o sumă de bani în funcție de rang, se donau niște fonduri, se făceau câteva fotografii și apoi se scria un articol. Nu avea prea multă substanță. În ultimii ani, organizația nici măcar nu mai continuase programul.

— Data trecută, Școala Hongzhi din South Bend a colaborat cu Biroul Orașului. Unii funcționari au mers acolo pentru o vizită. Fiecare a contribuit cu două mii de yuani, iar fiecare pereche a sprijinit câte un elev cu rezultate bune. Kong Weichen a fost unul dintre ei, spuse Xiao Haiyang, în timp ce ceilalți trei de la masa de piatră îl priveau neputincioși.

Luo Wenzhou avu o premoniție neplăcută, simțind că nimic bun nu urma să iasă din gura lui Xiao Haiyang.

— Și?

— Am verificat arhivele școlii. Una dintre persoanele trecute ca beneficiar al sprijinului oferit de Kong Weichen era Zhang Chunjiu. Ah, acesta este Directorul Zhang, cel care a fost transferat de la Biroul Orașului acum jumătate de an. Înainte ca Kong Weichen să-l ducă pe Căpitanul Adjunct Tao la casa lui Yin Ping, l-a sunat pe Zhang Chunjiu.

Expresia lui Lang Qiao deveni complet pierdută, copleșită de informații.

Fei Du, în schimb, își încruntă ușor sprâncenele.

Luo Wenzhou deveni imediat serios.

— Xiao Haiyang, știi ce spui?

— Știu. Am tipărit înregistrările apelurilor, spuse Xiao Haiyang, ștergându-și nasul.

Își ridică privirea distrat spre Luo Wenzhou, apoi scoase o foaie de hârtie.

Am verificat și cu Wu-ge. El a spus că înainte să plece chiar l-a văzut pe Ofițerul Kong dând un telefon. L-a întrebat în treacăt, iar Kong Weichen a răspuns: „Superiorul meu e destul de interesat de acest caz. Îi raportam.” Wu-ge a crezut că e vorba de un superior din secție și nu i-a dat importanță. Am mai aflat și că, inițial, Ofițerul Kong fusese repartizat în județul Qingyuan și a fost transferat înapoi în orașul său natal, South Bend, doar după ce Directorul Zhang a intervenit.

Un grup de nori grei fu adus fără voie de vânt, acoperind soarele. Singura sursă de căldură dispăru, iar împrejurimile deveniră instantaneu sumbre.

Pentru o vreme bună, nimeni nu mai vorbi în pavilionul de piatră. Lang Qiao simți brusc că firava căldură a propriului corp nu mai era de ajuns; nu reușise să încălzească banca de piatră nici după atâta timp. Frigul îi pătrundea prin haine până în mușchi, făcând-o să tremure din interior.

După mult timp, Lang Qiao înțelese în sfârșit, iar o furie de nedescris izbucni ca un tsunami. Era ca o credincioasă care vede pe cineva aruncând ape murdare peste chipul zeului ei. Se ridică brusc în picioare.

— Xiao Haiyang, ai înnebunit? Niște lucruri mărunte, cum ar fi subvențiile sau transferurile de serviciu, merită investigate în halul ăsta? Ce ești tu, agent ONIS(1)? Când stăm cu toții la povești și jucăm cărți, tu memorezi tot ce spunem și apoi te duci să cauți „coduri secrete”? E păcat că nu te-ai născut în timpul inchiziției literare din dinastia Qing!

Xiao Haiyang nu obișnuia să privească oamenii în față. Tonul lui nu se schimbă deloc.

— Când Directorul Zhang era în funcție, se putea spune că secțiile din orașele și județele din zonă intrau sub jurisdicția lui. Acum că a fost transferat, South Bend nu mai are absolut nicio legătură cu el. Poți explica de ce Kong Weichen l-ar fi contactat exact în acel moment? Știu că este un erou și știu că, dacă oamenii din South Bend ar auzi asta, m-ar bate. Tu vrei să mă bați. Dar, indiferent dacă crezi emoțional sau nu, acestea sunt rezultatele investigației mele. Acestea sunt faptele.

— Prostii! izbucni Lang Qiao.

-Dacă ai fi tu, ai face rău cuiva și apoi i-ai salva viața? Ai ajunge chiar să te sacrifici pentru el? Directorul Zhang s-a retras deja din prima linie și tu tot îl târăști în asta…

Xiao Haiyang își împreună mâinile și spuse fără ezitare:

— Desigur că nu aș face asta, dar logica fiecărei persoane este diferită. Nu știu cum gândesc alții.

Lang Qiao îl apucă de guler. Xiao Haiyang fu împins înainte, coastele lovindu-se de masa de piatră, iar ochelarii îi alunecară pe sub pomeți.

— Hei… spuse Luo Wenzhou.

— Așteaptă, ascultă-mă, interveni Fei Du, punându-și ușor mâna pe încheietura lui Lang Qiao.

Mâna lui stătuse tot timpul în buzunar și păstra încă o urmă de căldură din palton. Vârfurile degetelor aveau doar o ușoară tentă de culoare, iar marginea unui pulover crem se vedea la încheietură.

Dosul mâinii lui Lang Qiao, palid-verzui, cu venele și oasele ieșite în relief, se relaxă involuntar.

— În primul rând, nu există neapărat o relație cauzală între faptul că Ofițerul Kong l-a sunat în prealabil pe Directorul Zhang și o eventuală scurgere de informații, decât dacă ai înregistrări complete ale comunicațiilor care să demonstreze clar că Ofițerul Kong a transmis, într-un fel sau altul, momentul în care Tao Ran și ceilalți s-au întors a doua oară la casa lui Yin Ping, spuse Fei Du, făcând o scurtă pauză. În al doilea rând, chiar dacă informația a plecat într-adevăr de la el, nu înseamnă neapărat că a făcut-o intenționat…

Xiao Haiyang deschise gura să spună ceva.

Fei Du desprinse mâna lui Lang Qiao de pe gulerul lui Xiao Haiyang, despărțindu-i pe cei doi.

— O să fac o comparație puțin nepotrivită. Haiyang, nu te supăra când o auzi. Dacă Ofițerul Gu ar fi încă în viață, ar fi superiorul tău și ți-ar cere să faci ceva ce nu înțelegi, pentru a investiga ceva în secret, ai asculta necondiționat?

Dintr-un motiv anume, pentru Xiao Haiyang, unele cuvinte erau întotdeauna mai ușor de acceptat atunci când veneau din partea lui Fei Du.

Tăcu o clipă.

— Ai dreptate.

— Dar celălalt polițist și mașina? întrebă Fei Du.

-Le-ai verificat?

— Da. Biroul Orașului e un haos azi. Am profitat de ocazie și am „împrumutat” dosarul personal al lui Xiao Wu. E localnic, nu lucrează de mult timp. CV-ul și istoricul lui sunt destul de simple. Deocamdată nu am găsit nimic suspect. O să continui să investighez, spuse Xiao Haiyang, aranjându-și fără expresie gulerul strâmb și ochelarii.

-Cât despre mașina de poliție, a fost avariată foarte grav. Este analizată în prezent, rezultatele nu au ieșit încă. Nu a fost întreținută recent, dar a fost folosită destul de frecvent. Nu a stat nefolosită de când au fost arestați Lu Guosheng și ceilalți. Practic, toți cei din teren au pus mâna pe ea. Dacă problema este la mașină, atunci toți din echipa noastră sunt suspecți.

Încă o dată, Xiao Haiyang reuși să-i lase pe toți fără cuvinte.

Indiferent de situație, a-ți investiga propriii oameni era întotdeauna cel mai dureros lucru. Probabil doar un „ciudat” ca Xiao Haiyang, lipsit de orice instinct social, putea aborda această sarcină cu atâta sânge rece.

Privirea lui Xiao Haiyang le trecu peste fețe. Văzând că nimeni nu intervine, continuă:

— Cred că acum…

În mod reflex, Luo Wenzhou ajunsese aproape să se teamă de el. Îl întrerupse în grabă:

— Strămoșule, pot să te rog să-ți închizi gura și să lăsăm subiectul pentru moment?

— Nu am terminat încă, spuse Xiao Haiyang, potrivindu-și ochelarii.

Buzele i se mișcau mai departe, indiferent dacă ceilalți voiau sau nu să-l asculte.

-Cred că acum, cât mai repede posibil, trebuie să investigăm motivul pentru care Directorul Zhang acordă o atenție specială acestui caz, precum și dacă cele două camionete pickup au vreo legătură cu el.

La începutul acestui an, Directorul Zhang… începu Lang Qiao.

— La începutul acestui an, Directorul Zhang a fost transferat, așa că echipa de anchetă nici măcar nu l-a contactat, o întrerupse Xiao Haiyang, ridicând ușor vocea.

-Dar nu uita că atunci când au fost reparate camerele de supraveghere din 203, el era încă șeful Biroului Orașului. Cât timp a stat în acea poziție de conducere? Chiar dacă a fost transferat, influența lui există încă. Știi câți oameni i-ar divulga informații, intenționat sau nu? În plus, sistemul pe care îl folosim pentru munca de teren a fost configurat de el. Când a fost prins Zheng Kaifeng, de ce a obținut Yang Bo o listă cu personalul din teren pe care nici măcar noi nu o cunoșteam pe deplin?

Buzele lui Lang Qiao nu erau la fel de agile ca ale lui. Rămase fără cuvinte pentru o clipă, incapabilă să-și stăpânească impulsul de a sări din nou la bătaie.

— Dovezi. Xiao Haiyang, persoana pe care o acuzi este fostul director general al Biroului Orașului, interveni Luo Wenzhou, oprind confruntarea care era pe punctul de a izbucni.

– Dacă găsești dovezi, voi trimite eu cazul mai departe pentru tine. În caz contrar, putem pretinde că nu am auzit nimic din ce ai spus astăzi. Dar când Ofițerul Kong va fi îngropat, va trebui să te înclini de trei ori în fața lui ca să-ți ceri scuze, altfel Tao Ran nu te va ierta.

Auzind numele lui Tao Ran, Xiao Haiyang se opri în cele din urmă, strângându-și buzele cu o ușoară neliniște.

Luo Wenzhou făcu un gest obosit din mână.

— Dispari.

Dar Xiao Haiyang nu plecă. Rămase pe loc o clipă. Mâinile lui, atât de înghețate încât erau complet roșii, atârnau pe lângă corp, strângându-se și relaxându-se alternativ.

Acest „Ochelarist” avea un temperament neobișnuit. Indiferent dacă se afla în mijlocul unei mulțimi sau singur, părea mereu izolat, plin de îndoieli tăcute, neîncrezător chiar și în aerul care îi trecea prin gură și nas.

Cu excepția…

Tao Ran.

Tao Ran era blând, atent și răbdător. Părea neglijent, felul lui de a trăi era ușor dezordonat, dar avea grijă de toți cei care intrau în raza lui vizuală. Deși înfățișarea și temperamentul lor erau complet diferite, Xiao Haiyang nu putea să nu-l asocieze cu Gu Zhao.

Încă de pe vremea când era la Subsecția din Cartierul Piața de Flori și colaborase pentru prima dată cu Biroul Orașului la investigarea crimei lui He Zhongyi, simțise o apropiere instinctivă față de Tao Ran.

Aceste conspirații de crimă apărute brusc păreau că îi dau timpul înapoi. Aproape că se transformase într-un arici tensionat, cu toți țepii scoși, vibrând de indignare.

— Dacă ai ceva de spus, spune, zise Luo Wenzhou.

Ezitant, Xiao Haiyang vorbi cu voce joasă:

— Vreau… vreau să-l văd pe Căpitanul Adjunct Tao. Se poate?

Luo Wenzhou îl privi adânc, apoi încuviință ușor din cap. Xiao Haiyang plecă imediat.

După ce acesta plecă, furia lui Lang Qiao fu treptat risipită de vântul iernii. În mod involuntar, începu să reflecteze la cele spuse de Xiao Haiyang și, cu groază, realiză că, de fapt, fusese convinsă.

— Căpitane Luo, când sistemul de supraveghere a fost reparat acum doi ani… eu… cred că într-adevăr era…

„Lao Zhang era puțin mai în vârstă decât noi; adusese merite importante și fusese chemat la Biroul Orașului.”

„Se înțelegea cel mai bine cu oamenii. Era fratele nostru mai mare.”

„Familia lui Lao Zhang era în afaceri…”

„Gu Zhao bănuia că există o „cârtiță” în Biroul Orașului, așa că a decis să investigheze pe cont propriu. Dar știa și regulile, așa că atunci când a descoperit în cele din urmă „Louvre”, pentru a fi riguros în strângerea probelor, trebuie să fi ales un partener dintre cei în care avea încredere.”

De ce, atunci când „afacerile” acelor oameni se întindeau în toată lumea, când aveau puterea de a spăla bani și de a comite infracțiuni peste granițe, ultima lor fortăreață importantă se afla tocmai în Orașul Yan?

După cele întâmplate cu Gu Zhao, Yang Zhengfeng, în calitate de căpitan, își asumase responsabilitatea ca superior direct. Fusese sancționat disciplinar și predase Echipa de Investigații Criminale a Biroului Orașului lui Zhang Chunjiu, care avea calificări similare, dar era mai ferm.

În mâinile lui, echipa devenise tot mai strălucită; ordinea publică fusese incredibil de bună în acei ani, ca și cum toți infractorii din oraș ar fi plecat colectiv în vacanță. În perioada în care a ocupat funcția, atât rata criminalității, cât și rata de soluționare a cazurilor arătau impecabil. Așa urcase pas cu pas până într-o poziție înaltă.

Oare fusese rezultatul unei conduceri excelente… sau…?

Lang Qiao avea dreptate. Aproape totul se prăbușise după transferul Directorului Zhang. Volumul de muncă din acest an al Biroului Orașului fusese aproape egal cu cel din ultimii zece ani la un loc.

Se întâmplase oare pentru că, odată dispărută forța stabilizatoare a Directorului Zhang, toate forțele răului ieșiseră la iveală și făceau ravagii?

Sau, privit invers: fără umbrela protectoare care acoperea totul, demonii și monștrii nu mai reușiseră să se ascundă?

— Xiao Lang, spuse Luo Wenzhou.

– Rămâi la spital și ține-l sub observație pe Yin Ping. Fie că e prost sau legumă, indiferent de situație, nu trebuie să i se întâmple nimic.

Lang Qiao dădu din cap energic.

— Bine.

— Nu te duce cu mâinile goale, adăugă Luo Wenzhou, coborând vocea.

-Du-te și solicită o armă.

Un fior rece îi trecu lui Lang Qiao pe ceafă. Privind expresia lui Luo Wenzhou, nu îndrăzni să mai spună nimic. Se ridică și plecă în grabă.

Luo Wenzhou oftă adânc, apoi apucă încheietura lui Fei Du și îi frecă de mai multe ori osul proeminent. Dacă „cârtița” fusese contemporană cu Gu Zhao, atunci trebuia să fie cineva în vârstă, cu statut și reputație, Luo Wenzhou știuse asta încă de la început.

Dar acum, când ajunseseră până aici, mintea lui era complet goală.

Era prea greu.

Să accepte. Să suspecteze. Să investigheze. Să aplice aceleași metode pe care le folosea pentru cei mai vicleani și mai detestabili infractori…

Era prea greu.

— Nu există dovezi, spuse Luo Wenzhou calm.

-Indiferent dacă echipa de investigație îl vizează pe Directorul Lu sau pe Directorul Zhang. Xiao Haiyang acționează doar pe baza imaginației și a instinctului. Totul e pură prostie. Nici măcar Wei Zhanhong nu cunoaște identitatea cârtiței. Dacă Yin Ping nu se trezește și nu acuză pe cineva… Și chiar dacă o face, ținând cont de caracterul lui, fără dovezi care să-i susțină cuvintele…

Cuvântul traducătoarei

📖 Ce complicate devin toate…

Notă

1. Oficiul Național de Investigații și Statistică – agenție de informații militare a Republicii Chineze înainte de 1946.