BODYGUARD- Capitolul 23

Adevărul din trecut

Cristian își duse degetele la tâmple, masându-le ușor, ca și cum încerca să alunge o migrenă veche, adânc înrădăcinată.

Apoi se lăsă încet pe spătarul scaunului, privind în gol spre peretele din față.

Privirea îi rătăcea, dar se întoarse, inevitabil, spre fratele său.

– Am urât perioada aia, spuse cu glasul scăzut.

– Trebuia să am grijă de mama și de tine.

Inspiră adânc, apoi își trecu palma peste față, încercând să-și adune cuvintele.

– De când i s-a pus diagnosticul, tu… ai ales să te pierzi în lucruri frivole. Droguri, băutură, petreceri. Ți-era teamă și te înțeleg, dar m-ai lăsat singur.

Armis își coborî privirea, mușcându-și buza.

– Tata… devenise o altă persoană. Eu căutam răspunsuri, spuse Cristian, iar vocea i se frânse pentru o clipă.

– Totul părea prea brusc. Mama era sănătatea întruchipată, iar apoi, dintr-o dată… totul s-a năruit.

Se opri. O tăcere grea coborî între ei.

– Am căutat ajutor la cei mai buni medici, continuă el, privind undeva departe.

– Boala aceea o mânca pe interior. Organele i se prăbușeau, apoi musculatura… până când n-a mai putut să se miște.

Un oftat îi scăpă printre buze.

Ochii i se umeziseră, dar privirea rămase fixă, prinsă între amintiri.

– Armis… îmi trecuse atunci prin minte că tata ar fi în spatele bolii.

Armis îl privi șocat. Gâtul i se strânse, cuvintele îi rămăseseră suspendate.

– Dar… tata… o iubea, șopti abia auzit.

Cristian clătină ușor din cap, glasul i se întunecă.

– Da. O iubea. Dar ceva se schimbase în el. Acea lumină caldă, acel om bun pe care-l știam, dispăruse.

Ridică privirea spre tavan, ca și cum se ruga să nu spună mai mult.

– Atunci am aflat de afacerile lui murdare. L-am confruntat. L-am amenințat că, dacă nu se oprește, voi merge la poliție. Dar era prea târziu. Tata era pierdut.

Sin, care ascultase în tăcere, scoase din buzunarul interior al sacoului două fotografii pliate.

Le întinse peste birou, una lângă alta.

– Spune-mi dacă îi cunoști, rosti el rece, dar controlat.

Cristian întinse mâna tremurândă și apucă pozele. Privirea i se fixă asupra lor.

Respirația i se frânse o clipă, iar vocea i se sparse în două când răspunse:

– Da… îi cunosc pe amândoi.

Își ridică ochii spre Sin.

– Mișha și Daichi.

Liniștea se strânse în jurul lor.

– Veneau din ce în ce mai des în casa noastră, continuă Cristian cu glasul gol.

– La început, am crezut că sunt oameni de afaceri. Apoi… am înțeles că erau mai mult.

Ochii lui Sin se întunecară. În pupilele lui reci, chipurile celor doi bărbați de pe fotografii păreau să prindă viață.

Ryohei Daichi Saitō și Takeda Mișa.

Fratele pierdut și umbra trecutului.

Cristian își sprijini coatele pe birou, apoi își trecu palma peste chipul obosit. Glasul îi era scăzut, dar fiecare cuvânt tăia aerul ca o lamă.

– Am prins o conversație în biroul tatălui, spuse el.

– Acel Mișha îi spunea ceva despre o aventură… o aventură a mamei noastre cu un american.

Armis simți cum stomacul i se strânge.

– Tata parcă înnebunise. Din ziua aceea, tot ce făceam era să ne certăm. Nu mai era pace, doar furie.

Cristian își coborî privirea.

– Într-o zi, am intrat în biroul lui. Voiam să caut ceva… ceva care să aducă lumină. Am găsit niște dosare, și le-am pus departe, în seif, pentru protecție.

– Pentru protecție? repetă Armis, vocea lui tremurând.

Cristian încuviință lent.

– Acei bărbați i-au spus tatălui nostru că tu ești fructul unei aventuri, dintre mama și acel bărbat american.

Pauză.

– Imediat ce am citit acele dosare, am realizat că tata era pierdut. Avea datorii uriașe. Era jucat pe degete de Takeda și de Daichi.

Camera se scufundă într-un fel de tăcere densă, ca înaintea unei explozii.

– Într-o seară, am intrat în camera ta, continuă Cristian, privindu-l pe Armis.

– Erai atât de drogat încât abia mai respirai. Ți-am luat sânge, apoi am creat o diversiune ca să iau și de la tata.

Își încleștă pumnii.

– I-am arătat testul ADN. I-am arătat că ești fiul lui. Dar era orbit. Orbit de furie și de minciuni.

Armis își duse mâna la gură, tremurând.

Cristian oftă, cu o durere veche, mocnită.

– Eu… îi semănam prea mult. Tu erai rebelul, haosul, amintirea mamei. Iar acei bărbați îl înverșunau, îl otrăveau cu vorbe.

Ridică privirea spre tavan, apoi o coborî lent, privindu-și fratele în ochi.

– Atunci am realizat că tata o omora pe mama încet. O otrăvea. Orbit de gelozie și furie.

Armis se clătină, picioarele refuzându-l. Totul în jur părea că se prăbușește.

Sin reacționă primul,  făcu un pas rapid și îl prinse în brațe înainte ca trupul lui Armis să atingă podeaua.

– Nu te las să te pierzi chiar acum, îi șopti, privindu-l adânc în ochi.

Cristian se ridică brusc din scaun, venind spre ei.

– Ești bine? întrebă, vocea lui grea, vinovată.

– Nu, nu voi fi bine niciodată! izbucni Armis, desprinzându-se din brațele lui Sin.

– De ce ai ascuns asta de mine, Cristian?!

Fratele său mai mare îl privi, cu ochii plini de lacrimi și furie reținută.

– Ți-am mai spus asta, Armis… într-o noapte. Ți-am spus totul, și ai făcut o criză. Apoi o supradoză aproape letală.

Glasul lui Cristian se ridică, tremurat.

– Mi-a fost frică, înțelegi?! Mi-a fost frică că acest adevăr te va distruge!

Se apropie, aproape strigând acum.

– Viața ta era rătăcită în aburi de alcool și stupefiante. Te-am privit cum te pierzi și n-am știut cum să te salvez!

Liniște.

– Te-am urât pentru asta, spuse el mai încet, privind în podea.

– Te-am urât pentru că nu mai vedeam în tine fratele meu, ci doar un om care se autodistruge.

Își înălță privirea.

– Așa că am făcut singurul lucru care mi-a rămas. L-am angajat pe el, spuse arătând spre Sin.

– Ca să te protejeze. Ca să te apere de tata… și de acei bărbați.

Aerul se sparse.

Sin rămase tăcut, dar în ochii lui se citea greutatea acelui secret.

Armis îl privi, neștiind dacă să-l urască sau să-i mulțumească.

Iar Cristian, cu mâinile tremurând, își închise ochii o clipă, de parcă ar fi vrut să oprească timpul însuși.

Liniștea care se lăsase în birou era aproape sufocantă.

Armis încă respira greu, iar Cristian părea că nu-și mai găsește locul. Pe chipul fiecăruia se citea un alt fel de durere,  dar vocea care urma să se audă avea să le taie tuturor respirația.

Sin își ridică privirea, cu maxilarul încordat și ochii întunecați.

– Acest Daichi… spuse rar, fiecare silabă vibrând între pereți.

– Este fratele meu.

Toți tăcură.

El continuă, vocea scăzută, dar plină de o durere abia stăpânită:

– Sau… cel puțin, cel din trecut era fratele meu.

Pauză. Sin inspiră adânc, apoi se ridică din scaun. Privirea lui se îndreptă spre fereastra mare din spatele biroului, unde lumina serii aluneca peste clădirile spitalului.

– Am venit aici să aflu răspunsuri, spuse el, iar tonul îi deveni mai grav.

– Dar simt că mă afund și mai mult. Fiecare piesă de puzzle pe care o ridic dezvăluie o rană mai veche.

Se întoarse brusc spre Cristian.

– Dacă Takeda și Mori sunt vinovați pentru toate aceste tragedii… atunci trebuie opriți. Cu orice preț.

Cristian îl privi fix, înțelegând seriozitatea acelui „cu orice preț”.

Sin se apropie de birou, sprijinindu-se cu palmele pe marginea lui.

– Vreau acele dosare, Cristian, rosti cu glas tăios.

– Pe toate. Cele pe care le-ai ascuns atunci.

-Sunt într-un seif, în vechea casă, spuse Cristian încet.

– Dar dacă tatăl nostru află că le cauți…

– Nu mă mai interesează ce află, îl tăie Sin.

– Vreau să aflu cine este acel american.

Ochii lui Sin ardeau acum. În ei nu mai era doar furie,  era o sclipire rece de strategie, de calcul.

– Pentru că am impresia că el este cheia.

Se opri o clipă, respirând adânc.

– Am impresia că Mori și Takeda s-au folosit de tatăl vostru ca să-l atragă pe acel bărbat din întuneric.

Cristian clătină din cap, încercând să proceseze.

– Dar de ce? Ce legătură ar fi putut avea mama cu un străin?

Sin se încruntă ușor.

– Asta vom afla, spuse el rece.

– Dacă vrem adevărul, trebuie să ne întoarcem acolo unde totul a început.

Liniștea se lăsă din nou, densă, apăsătoare.

Red și Luca schimbaseră o privire scurtă,  știau ce urma.

Sin își ridică privirea spre Armis, ochii lui de gheață ascunzând o umbră de tandrețe.

– Plecăm diseară.

Armis înghiți în sec, înțelegând prea bine ce însemna asta: întoarcerea în casa copilăriei, acolo unde totul fusese frumos înainte să devină un coșmar.