Melisa apucă telefonul căzut pe birou cu mâinile tremurânde, degetele îi alunecau pe ecran în timp ce căuta numele lui Will, avea nevoie de el, acum.
Ecranul se aprinse pe contactul lui, dar nu mai apucă să apese pe apel, deoarece un șoc violent îi smulse capul pe spate, iar durerea îi explodă în scalp când cineva o trase brutal de păr și o ridică.
Un țipăt scurt îi scăpă din gât, iar telefonul îi căzu din nou pe podea.
Când privirea i se limpezi, îl văzu pe Noah, chiar în fața ei, cu ochii tulburi, injectați de furie, maxilarul încordat, respirația grea, iar fața lui părea complet schimbată, o mască de ură.
— Crezi că este atât de ușor să mă părăsești? urlă el, iar vocea îi răsună prin toată casa goală.
Melisa încercă instinctiv să se desprindă din strânsoare.
— Noah… dă-mi drumul… imploră ea, vocea abia ieșindu-i dintre buze.
Dar degetele lui se înfipseră și mai tare în părul ei.
— Nu.
Fața lui coborî aproape de a ei.
— Ascultă bine la mine, curvo.
Cuvântul căzu ca o lamă.
— Nu mă interesează cu cine ți-o tragi, dar tu nu vei divorța de mine. Ai înțeles?
O scutură violent.
— Mă jur că îți voi face viața un calvar!
Înainte ca Melisa să reacționeze, el o împinse brutal, iar spatele ei lovi peretele cu un zgomot sec, aerul îi părăsi plămânii, iar pentru o secundă lumea se încețoșă.
Melisa îl privi, șocată și speriată, acela era bărbatul cu care fusese obligată să împartă viața.
— Noah… noi doi… încercă ea să spună, cu vocea tremurândă.
Dar nu mai apucă.
Pumnul lui veni brusc, iar lovitura îi izbi stomacul cu o forță brutală, durerea îi explodă în piept, aerul îi fu smuls complet din plămâni, iar corpul ei se îndoi.
Apoi veni a doua lovitură, mai puternică.
Melisa se prăbuși pe covorul rece, încercă să tragă aer, dar plămânii refuzau să asculte.
O a treia lovitură.
Și încă una.
Durerea se răspândea prin tot corpul, ca un foc care îi cuprindea oasele, vederea i se încețoșa, iar simțea că urmează să leșine.
Degetele ei se strânseră instinctiv în covor, dar Noah nu se opri, respira greu, ca un animal turbat, apoi se aplecă și îi apucă din nou părul, ridicându-i brutal capul, iar Melisa scoase un geamăt slab, cu ochii plini de lacrimi, în timp ce el o privea fix, cu fața plină de ură.
— Ascultă-mă foarte bine. vocea lui deveni joasă și rece, iar strânsoarea în părul ei se înăspri.
— Dacă mai faci ceva să mă înfurie… jur că îți voi omorî amantul.
Melisa încremeni, iar inima îi îngheță în piept, în timp ce Noah zâmbi rece și se apropie mai mult.
— Știu unde este. Știu cine este. Știu ce program are. Știu totul.
Fiecare cuvânt era rostit încet și metodic, iar ochii lui sclipeau periculos.
— Și va plăti.
Strânse maxilarul.
— El… și familia lui.
Melisa simți cum un fior rece îi străbate coloana, nu pentru ea, ci pentru Will, iar frica îi cuprinse fiecare fibră a trupului, corpul îi tremura necontrolat, iar lacrimile îi curgeau fără oprire, pentru că nu mai era doar despre ea, Noah știa, sau cel puțin credea că știe, iar în ochii lui nu exista nicio limită.
Îi dădu drumul brusc, iar Melisa căzu înapoi pe covor, trupul ei cedând complet, în timp ce durerea pulsa în fiecare mușchi, dar nici măcar nu mai era conștientă pe deplin de ea, lacrimile îi curgeau rapid pe obraji, udând materialul rece de sub ea, însă mintea ei nu mai era acolo, nu mai era în acea cameră și nici măcar în propriul ei trup.
Un singur gând îi răsuna în cap.
Will.
Imaginea lui îi apărea în minte cu o claritate dureroasă, zâmbetul lui calm, privirea caldă, brațele în care se simțise pentru prima dată în siguranță după atât de mult timp, iar apoi o altă imagine, Will întins pe asfalt, nemișcat, mort.
Melisa simți cum un tremur violent îi cuprinde întregul trup, iar respirația i se tăie pentru o clipă.
Nu.
Nu putea permite asta, nu putea permite ca Will să fie rănit din cauza ei.
Noah o privi rece câteva secunde, apoi se lăsă pe vine lângă ea, iar prezența lui aproape fizică o făcu pe Melisa să înghețe complet, în timp ce el întinse mâna și o apucă de bărbie, strângând suficient cât să îi ridice chipul spre el, obligând-o să îl privească.
Ochii lui erau goi, fără milă, fără remușcare, doar calcul rece.
— Melisa…
Vocea lui era calmă acum, mult prea calmă.
— Fii fată cuminte, așa cum ai fost până acum, și termină cu prostiile astea.
Degetele lui îi strânseră bărbia puțin mai tare, iar Melisa simți cum lacrimile îi curg din nou, dar nu scoase niciun sunet.
Noah o studia cu atenție.
— Crezi că voi renunța la gâsca de aur în favoarea acelui coate-goale?
Zâmbi rece.
— Chiar mă crezi atât de prost?
Cuvintele lui căzură grele între ei.
Melisa înghiți în sec, iar fiecare cuvânt al lui era o confirmare a ceea ce știa deja, că nu o iubise niciodată, că nu fusese niciodată despre ea, ci doar despre numele ei, despre averea familiei și despre influență.
Noah continuă, iar vocea lui deveni brusc mai rece.
— Și nu îmi pune în cârcă moartea mamei tale.
Melisa simți cum ceva se mișcă în pieptul ei.
— Pentru că amândoi știm foarte bine…
El se apropie ușor de ea.
— …că Eduard este vinovat.
Tăcerea care urmă fu apăsătoare, iar Melisa îl privi câteva secunde și, pentru prima dată de când intrase în acea cameră, simți ceva diferit, nu furie, nu frică, ci o claritate ciudată, pentru că vorbele lui nu sunaseră ca o acuzație, ci ca o afirmație prea grăbită, prea sigură, prea convenabilă.
În toată cruzimea momentului, Melisa simți ceva în adâncul ei, o certitudine tăcută, că Noah nu o ucisese pe mama ei, nu el, pentru că era capabil de multe lucruri, de minciuni, de manipulare, de violență, dar nu de acea crimă, nu în acel mod, iar gândul acesta, deși nu îi aducea liniște, aprinse în mintea ei o scânteie de luciditate.
Înghiți în sec, apoi își retrase bărbia din mâna lui, iar gestul, deși mic, fu hotărât, își șterse lacrimile cu dosul palmei și apoi încuviință ușor din cap, tăcut, pentru că ar fi aprobat orice în acel moment, orice, dacă asta însemna că Noah va pleca și că Will va fi în siguranță.
— Bun.
Noah zâmbi ușor, un zâmbet rece, satisfăcut.
— Așa te vreau.
Se ridică încet în picioare, iar privirea lui o mai măsură o dată.
— Fată cuminte.
Melisa își coborî privirea, nu mai spuse nimic și nu mai îndrăzni să îl provoace.
— Acum voi pleca, continuă el, îndreptându-și manșeta sacoului de parcă nimic nu se întâmplase.
Apoi se opri lângă ușă și se întoarse ușor spre ea, iar privirea lui deveni din nou întunecată.
— Dar dacă cineva află de incidentul acesta…
Făcu o pauză, iar un zâmbet ironic îi apăru pe buze.
— Ei bine… știi foarte bine ce se va întâmpla.
Melisa rămase nemișcată, cu privirea coborâtă pe podea, tăcută, supusă, exact așa cum voia el să o vadă, însă în interior frica pură îi cuprinsese fiecare colț al sufletului, nu doar pentru ea, ci pentru Will, iar pentru prima dată frica ei depășea durerea fizică.
Noah o mai privi câteva secunde, apoi se întoarse, iar pașii lui răsunară prin holul casei, un sunet rece și gol, iar câteva secunde mai târziu se auzi ușa de la intrare.
Un clic metalic se auzi, apoi ușa fu trântită, iar ecoul ei se răspândi prin casa pustie până când totul fu înghițit de tăcere.
Melisa rămase întinsă pe covor, cu trupul tremurând, în timp ce durerea loviturilor pulsa în fiecare fibră, dar mai presus de orice frica îi strângea sufletul.
În casa aceea nu mai rămăseseră decât trei lucruri: ecoul ușii închise, durerea care îi ardea trupul și groaza care îi cuprinsese inima.
Sper sa nu cedeze chiar daca grija pentru siguranta lui Will o macina.Multumesc