Masca Perfecțiunii-Capitolul 34

Will reveni exact cum promisese.

O oră mai târziu, mașina lui opri în fața casei familiei Morgenstern.

Motorul se opri, iar pentru o clipă Will rămase cu mâinile pe volan.

Privirea îi căzu pe ferestrele mari ale casei.

Întuneric.

Doar câteva lumini palide din stradă se reflectau în geamuri.

Simți un disconfort vag în piept.

Își scutură ușor capul și luă telefonul.

Apelă numărul Melisei.

Aceasta răspunse aproape imediat.

– Poți dezarma alarma, Meli. Am ajuns, spuse el calm.

La capătul celălalt însă…

era liniște.

Nu completă.

Dar suficientă cât să îl facă să se încrunte.

– Meli?

Își deschise portiera și coborî din mașină, închizând telefonul între umăr și ureche.

Pașii lui răsunară pe aleea de piatră.

Casa părea prea tăcută.

Prea nemișcată.

Ajunse la ușă.

Întinse mâna spre mâner.

În clipa în care îl apăsă…ușa se deschise singură.

Will îngheță.

Respirația i se opri pentru o fracțiune de secundă.

Ușa nu era încuiată.

Un fior rece îi străbătu spatele.

– Meli?

Intră rapid în casă.

Holul era cufundat în întuneric.

Telefonul îi alunecă încet din mână, dar încă îl ținea la ureche.

– Melisa?

Vocea lui răsună în spațiul gol.

Ecoul ei se lovi de pereții înalți ai casei.

Niciun răspuns.

Inima începu să îi bată mai repede.

– Melisa!

De data aceasta vocea lui era mai tare.

Mai tensionată.

Aruncă o privire rapidă în jur.

Totul părea… normal.

Și totuși…nu era.

Instinctul îi spunea asta.

Se întoarse brusc spre scări.

Le urcă aproape alergând.

Fiecare pas lovea treptele cu o grabă disperată.

Ajuns la etaj, deschise prima ușă.

Camera era întunecată.

Dar o siluetă era acolo.

Pe marginea patului.

Will întinse mâna și aprinse lumina.

Lumina caldă inundă încăperea.

Și atunci o văzu.

Melisa stătea nemișcată pe marginea patului.

Privirea ei era coborâtă.

Mâinile îi atârnau inert pe lângă corp.

Trupul rigid.

Ca o statuie.

Will făcu un pas spre ea.

Și apoi încă unul.

Respirația îi deveni grea.

– Meli?

Când îi văzu chipul…totul în el se frânse.

Urmele loviturilor erau vizibile.

Buza ușor spartă.

O vânătaie întunecată pe obraz.

Ochii ei…goi.

Pierduți undeva mult prea departe.

– Dumnezeule…

Cuvintele îi ieșiră din gură abia șoptite.

Se lăsă pe vine în fața ei.

Mâinile îi tremurau.

– Meli…

O atinse ușor pe braț.

Trupul ei era rece.

– Meli… of, Doamne…

Respirația i se frânse.

Lacrimile îi umplură ochii fără să își dea seama.

– Iartă-mă…

Vocea lui se rupse.

– Nu trebuia să plec…

O privi disperat.

– N-ar fi trebuit să te las singură…

Melisa nu reacționa.

Doar îl privea.

Dar parcă nu îl vedea cu adevărat.

Will simți cum ceva se rupe în pieptul lui.

– El ți-a făcut asta?

Vocea lui deveni brusc aspră.

Melisa clipi încet.

Dar nu apucă să răspundă.

Pentru că în clipa următoare Will se ridică brusc.

Furia explodă în el ca o flacără scăpată de sub control.

– Îl omor.

Vocea lui era joasă.

Periculos de calmă.

– Îl omor…

Se întoarse spre ușă.

Melisa ridică brusc privirea.

Panica îi cuprinse chipul.

– Will…

Vocea îi ieși abia auzită.

Întinse mâna spre el.

– Nu…

Dar era prea târziu.

Will deja ieșise din cameră.

Pașii lui grei răsunară pe coridor.

Apoi pe scări.

Melisa se ridică brusc de pe pat.

Durerea îi sfâșie trupul.

Dar nici nu o simți.

– Nu…

Vocea îi tremura.

Alergă câțiva pași spre ușă.

Dar picioarele îi cedau.

Ajunse doar până în hol.

Apoi se sprijini de perete.

În clipa următoare se auzi ușa de la intrare trântindu-se.

Will plecase.

Melisa rămase nemișcată câteva secunde.

Respirația îi deveni rapidă.

Mintea ei era cuprinsă de un singur gând. Dacă Will merge după Noah…

Noah îl va ucide.

Sau…Will îl va ucide pe Noah.

Iar atunci totul va fi distrus.

Pentru câteva secunde rămase complet blocată.

Apoi privirea îi căzu pe telefonul din mâna ei.

Îl apucă mai bine.

Degetele îi tremurau atât de tare încât aproape îl scăpă.

Deschise agenda.

Căută un număr.

Avocatul.

Apăsă apel.

Telefonul începu să sune.

Melisa își duse mâna liberă la gură.

Lacrimile îi curgeau din nou.

Trebuia să îl oprească pe Will.

Trebuia. Înainte ca furia lui să distrugă totul. Înainte ca el să plătească pentru un bărbat care nu merita nici măcar ura lor.

Avocatul răspunse imediat și ascultă în tăcere cuvintele tremurate ale Melisei.

Respirația ei era sacadată, iar frazele ieșeau rupte, haotice, pline de panică.

– A fost aici… a intrat în casă… m-a lovit… Will a plecat după el… trebuie să îl opriți… vă rog…

Avocatul își strânse maxilarul.

– Melisa, ascultă-mă cu atenție, spuse el calm, dar ferm.

–Respiră adânc. Sunt aici. Nimeni nu îți va mai face rău.

– Will… Will o să îl omoare… șopti ea printre lacrimi.

– Nu se va întâmpla nimic până nu ajungem acolo. Rămâi în casă. Încuie ușa și pornește alarma. Eu mă ocup de restul.

– Vă rog… opriți-l…

– O voi face. Îți promit.

Închise apelul încet.

Pentru câteva secunde rămase nemișcat, privind în gol.

Apoi luă o decizie.

Apucă telefonul din nou și formă un alt număr.

De data aceasta vocea lui era rece, calculată.

– Bună seara. Avocatul Travis la telefon. Am nevoie să vorbesc urgent cu un ofițer de serviciu. Este vorba despre un caz de violență domestică și despre o posibilă agresiune în desfășurare.

Pauză.

– Da. Exact. Soțul clientei mele a intrat ilegal în locuința ei și a agresat-o. În acest moment un martor se deplasează spre el și există riscul unei confruntări.

Privirea avocatului deveni dură.

– Cred că nu se va întâmpla nimic grav, dacă interveniți rapid.

Închise telefonul.

Își luă haina de pe spătarul scaunului.

Planul era simplu.

Poliția urma să îl găsească pe Noah.

Iar dacă îl prindeau după ce încălcase ordinul de restricție provizoriu…cazul era practic câștigat.

Divorțul Melisei ar fi devenit inevitabil.

Și poate…în sfârșit…adevărul despre moartea Elisabetei ar fi început să iasă la lumină.

În același timp, Will conducea cu o viteză periculoasă prin oraș.

Maxilarul îi era încordat atât de tare încât îl durea.

Mâinile îi strângeau volanul până când articulațiile i se albiseră.

Imagini cu Melisa îi reveneau constant în minte.

Chipul ei lovit.

Privirea ei goală.

Frica din ochii ei.

Furia din el devenea tot mai greu de controlat.

– Nemernicule…

Mașina opri brusc în fața clubului.

Lumina neonului se reflecta pe asfaltul umed.

Will coborî fără să închidă complet portiera.

Intră în club ca o furtună.

Muzica puternică vibra în pereți.

Lumini colorate tăiau întunericul.

Câteva persoane îl recunoscură și îi făcură loc instinctiv.

Will se opri direct la bar.

– Unde e Noah?

Barmanul ridică privirea.

Era unul dintre angajații mai vechi ai clubului.

Îl cunoștea pe Will destul de bine.

– Nu a fost aici în seara asta.

Will îl privi fix.

– Ești sigur?

– Da. Nu l-am văzut deloc.

Will înjură printre dinți.

Mintea lui începu să calculeze rapid.

Dacă Noah nu era la club…

Atunci era într-un singur loc.

Un alt angajat se apropie ezitant.

– Cauți probleme cu șeful? întrebă el încet.

Will își întoarse capul spre el.

Privirea lui era atât de rece încât bărbatul înghiți în sec.

– Unde locuiește Kara?

Angajatul clipi surprins.

– Eu…

– Unde locuiește? repetă Will.

Vocea lui era joasă.

Dar periculos de calmă.

Bărbatul ezită câteva secunde.

Apoi cedă.

– Strada Belmonte… blocul 12… apartamentul 4.

Will nu mai spuse nimic.

Se întoarse imediat și ieși din club.

Aerul rece al nopții îl lovi în față.

Urcă în mașină și porni motorul.

Motorul urlă când apăsă accelerația.

Mintea lui era complet concentrată acum.

Știa că Noah va fi acolo.

Era convins de asta.

Un bărbat ca el…nu mergea nicăieri altundeva când lucrurile se complicau.

Mergea acolo unde se simțea dorit.

Unde avea control. Unde avea pe cineva care îl admira.

Pe Kara.

Mașina lui Will tăie orașul în câteva minute.

Străzile se goleau treptat.

Luminile blocurilor se reflectau pe parbriz.

În sfârșit opri pe strada indicată.

Blocul 12.

Ridică privirea spre clădire.

Etajul doi avea lumină aprinsă.

Will își opri motorul.

Pentru o clipă rămase nemișcat.

Respirația îi era grea.

Furia îi ardea în piept.

Dar sub ea…era ceva și mai puternic.

Promisiunea pe care și-o făcuse.

Că nimeni nu o va mai atinge vreodată pe Melisa.

Deschise portiera.

Coborî.

Ușa blocului se trânti în urma lui când intră.

Pașii lui răsunară pe scări.

Un etaj.

Două.

Se opri în fața ușii apartamentului 4.

Din interior se auzea muzică slabă.

Și…voci.

Masculină.

Și feminină.

Maxilarul lui Will se încleștă.

Ridică mâna.

Și bătu o singură dată în ușă.

Puternic.

Lovitura răsună pe coridor ca o detonare.

Din interior…vocile se opriră brusc.

Will nu mai așteptă să fie invitat.

Încercă clanța.

Închis.

Maxilarul i se încleștă.

– Deschide… murmură printre dinți.

Dar nu avea de gând să bată.

Nu avea de gând să aștepte.

Melisa stătea în mintea lui ca o imagine vie, chipul ei umflat, buza spartă, privirea aceea pierdută.

Mâinile îi tremurară o clipă.

Apoi făcu un pas în spate și lovi ușa cu umărul.

Prima lovitură zdruncină tocul.

A doua o deschise cu un trosnet puternic de lemn rupt.

Ușa se izbi de perete.

Will intră în apartament ca o furtună.

În sufragerie luminile erau aprinse, muzica se auzea încet dintr-un difuzor, iar pe canapea…Noah și Kara stăteau îmbrățișați.

Râzând.

Kara avea brațele în jurul gâtului lui Noah, iar acesta îi șoptea ceva la ureche.

Râsetul lor se opri brusc când ușa izbită răsună în apartament.

Capetele lor se întoarseră simultan.

Privirile li se opriră pe Will.

Pentru o clipă, timpul păru să se oprească.

Furia din ochii lui era aproape animalică.

Întunecată.

Periculoasă.

Și atunci ceva explodă în pieptul lui.

Nu doar pentru Noah , nemernicul care o bătuse pe Melisa.

Ci și pentru Kara.

Prietena ei.

Femeia care știa tot.

Știa ce îi făcea Noah Melisei.

Știa despre abuzuri.

Știa despre suferința ei.

Și totuși…

Stătea acolo. În brațele lui.

Râzând.

Noah se ridică brusc de pe canapea.

– Tu? Ce dracu cauți aici?! răcni el.

Dar nu apucă să spună altceva.

Pumnul lui Will veni ca un trăsnet.

Lovitura îl izbi direct în față.

Un sunet surd răsună în cameră.

Capul lui Noah se întoarse violent într-o parte, iar trupul lui se dezechilibră.

Kara țipă.

– Dumnezeule!

Dar Will nu se opri.

– Tu nemernic ce ești…!

Vocea lui era joasă, plină de o ură crudă.

– Lovești o femeie fără apărare?!

Un alt pumn.

Direct în maxilar.

Noah căzu pe podea.

Kara se retrase speriată lângă canapea.

– Oprește-te!  oprește-te!

Dar el nu mai auzea.

Nu mai vedea.

În mintea lui era doar imaginea Melisei.

Sângele de pe buza ei.

Privirea aceea pierdută.

Will se aruncă asupra lui Noah.

Genunchii lui loviră podeaua de lângă trupul acestuia.

Îl apucă de guler și îl izbi din nou cu pumnul.

Și încă o dată.

Și încă o dată.

Loviturile veneau una după alta.

Brutale.

Grele.

Plin de furie.

Capul lui Noah se lovea de podea.

Sângele începu să îi curgă din nas și din colțul gurii.

– Lasă-l! țipă Kara.

Dar el nu o auzea.

Furia îi luase complet mințile.

Fiecare lovitură era o eliberare.

Fiecare lovitură era pentru fiecare lacrimă a Melisei.

Pentru fiecare vânătaie.

Pentru fiecare noapte în care fusese obligată să trăiască lângă acel monstru.

– Te crezi bărbat?! urlă Will.

Pumnul lui coborî din nou.

Noah încercă să se apere, dar era deja amețit.

Loviturile veneau prea repede.

Prea puternic.

Prea pline de ură.

– Lasă-l!, te rog! țipă Kara isterică.

Ea se apropie, încercând să îl tragă de braț.

Will o împinse violent fără să o privească.

– Nu te apropia!

Vocea lui era atât de rece încât o făcu să se retragă imediat.

Noah încercă să respire.

– Ești… nebun…

Dar pumnul următor îl făcu să tacă.

Capul îi căzu într-o parte.

Corpul îi deveni inert.

Dar Will continua.

Loviturile lui cădeau mecanic.

Necontrolat.

Ca și cum ar fi vrut să distrugă fiecare os din trupul lui Noah.

Dintr-o dată însă, brațe puternice îl apucară din spate.

– Oprește-te!

Will se zbătu violent.

– Lasă-mă!

Dar mâinile îl țineau ferm.

Îl smulseră de pe trupul lui Noah.

– Termină!

Will se întoarse furios.

Și atunci îi văzu.

Uniformele.

Ofițerii de poliție.

Doi dintre ei îl țineau strâns de brațe.

Un altul se apleca deja lângă Noah.

– Doamne… murmură polițistul.

Kara plângea isteric lângă canapea.

– L-a omorât! Dumnezeule, l-a omorât!

Will respira greu.

Ofițerii îi vorbeau.

Gesticulau.

Dar el nu mai auzea nimic.

Totul era un zgomot îndepărtat.

Un vuiet surd.

Simți metalul rece al cătușelor în jurul încheieturilor.

Click.

Mâinile îi fuseseră prinse.

Îl ridicară în picioare.

Privirea lui se întoarse spre Noah.

Trupul acestuia zăcea pe podea.

Nemișcat.

Sângele îi păta cămașa.

Kara țipa lângă el.

Will inspiră adânc.

În pieptul lui nu era regret.

Doar furie.

Polițiștii îl împinseră spre ușă.

Pe hol apărură paramedicii cu targa.

Aceștia trecură pe lângă Will și intrară în apartament.

El fu scos afară din bloc.

Aerul rece al nopții îl lovi în față.

Un echipaj de salvare ajunsese deja.

Paramedicii alergau cu trusa medicală.

Will fu condus către mașina de poliție.

Ușa din spate fu deschisă.

– Intră.

El nu opuse rezistență.

Se așeză pe banchetă.

Ușa se trânti.

Atunci îl zări.

Avocatul Melisei alerga spre mașină.

Chipul lui era încordat.

Furios.

Se opri lângă geam.

– Ce naiba a fost în mintea ta?! izbucni el.

Will nu răspunse imediat.

Privirea lui trecu peste umărul avocatului.

Paramedicii ieșeau din bloc cu targa.

Pe ea…Noah.

Trupul lui era nemișcat.

Masca de oxigen îi acoperea fața.

Realitatea lovi atunci în Will.

Înțelegea gravitatea momentului.

Dar în pieptul lui nu apăru regret.

Doar o liniște rece.

– A lovit-o, spuse el cu ură.

Vocea lui era joasă.

– A primit ce merita.

Avocatul îl privi furios.

Se apropie mai mult de geam.

– Știu!

Respirația lui era grea.

– Dar treaba asta se rezolva în alt mod!

Își trecu mâna prin păr, exasperat.

– Nu cu reținerea ta!

Îl privi fix.

– Sau mai rău… dacă nu scapă… cu închiderea ta pentru omor.

Will închise ochii.

Cuvintele acelea îi răsunară în minte.

Omor.

Înghiți în sec.

Când deschise din nou ochii, ambulanta pornea deja cu Noah.

Luminile roșii se îndepărtau pe stradă.

Will o urmări cu privirea.

Mult timp.

Apoi vorbi încet.

– Atâta timp cât ea va fi liberă de el…

Privirea lui rămase fixată pe ambulanță.

– Îmi asum orice vină.