Dinte pentru dinte- Capitolul 86

Gu Qing Pei deschise portiera și porni motorul exact când Yuan Yang ajunse din urmă și îl apucă.

Gu Qing Pei întoarse capul, iar cei doi se priviră fix, atmosfera dintre ei fiind încordată, gata să explodeze.

Yuan Yang scrâșni din dinți.
– Coboară din mașină.

Gu Qing Pei voia să-i răspundă sarcastic, dar atunci îi văzu fața plină de sânge. Șocul îl lovi din plin și se dezumflă instantaneu, ca un balon spart. Corpul i se înmuie și se prăbuși în scaun, privind mâinile care încă îi tremurau.

În afară de câteva încăierări din tinerețe, când nu știa mai bine, nu rănise niciodată pe nimeni. În mod neașteptat, prima persoană pe care o făcuse să sângereze fusese Yuan Yang.

Era cu adevărat furios pe Yuan Yang. Nu știa dacă diferența de vârstă sau personalitatea ieșită din comun a lui Yuan Yang erau cauza, dar nu mai întâlnise pe nimeni atât de greu de gestionat. Simțea chiar că nu putea comunica deloc cu el.

Falia dintre ei se adâncea tot mai mult, iar neputința de a schimba ceva îi împingea din ce în ce mai departe unul de celălalt.

Gu Qing Pei îl privi obosit.
– Te duc la spital.

– Inutil.

Gu Qing Pei întinse mâna să-i verifice rana, dar ezită, temându-se să atingă locul lovit. Oftă.
– Haide la spital. Nu te forța.

Yuan Yang îl privi încăpățânat mult timp, apoi spuse:
– Drumul e greu. Eu conduc.

– Nu, în starea asta nu poți conduce.

Gu Qing Pei îi prinse bărbia.
– Mișcă-te și urcă în mașină.

Yuan Yang se așeză în cele din urmă pe scaunul din dreapta.

Gu Qing Pei conduse pe drumul de munte. Era într-adevăr extrem de dificil pe întuneric. Drumul era noroios, serpentinele abrupte, iar pericolul constant. Gu Qing Pei era complet concentrat. Nu îndrăznea să conducă prea repede, de teamă să nu cadă în prăpastie, dar nici prea încet, de teamă ca starea lui Yuan Yang să nu se agraveze.

La jumătatea drumului, Gu Qing Pei nu mai rezistă și strigă:
– Unde dracu’ suntem?! Cât mai e până la spital?!

Yuan Yang răspunse cu voce joasă:
-E aproape.

După încă vreo zece minute de condus, ajunseră într-un orășel. Abia atunci Gu Qing Pei realiză că se aflau lângă un mic județ la granița dintre Hebei și Beijing. Întrebă de direcții și conduse direct la spital.

Când ajunseră, Yuan Yang părea calm, dar fața îi era albă, iar gulerul cămășii îmbibat în sânge.

Gu Qing Pei simți un val de vinovăție. De obicei iute la minte și la vorbă, acum nu găsea niciun cuvânt. Intrară în urgențe, unde medicul dispuse un control radiologic.

Yuan Yang îi strânse mâna lui Gu Qing Pei cu putere, temându-se clar că va fugi.

Gu Qing Pei spuse fără expresie:
– Vin cu tine.

Abia atunci Yuan Yang acceptă să intre la radiografie.

Rănile nu erau grave. Avea nevoie de trei copci la cap. Gu Qing Pei nu-și amintea ce gândise când îl lovise; probabil fusese împins la limită și mintea îi devenise goală.

Privind acum bandajele de pe capul lui Yuan Yang, simți un ușor regret.

Doctorul voia ca Yuan Yang să rămână internat două zile, dar acesta refuză. Totuși, nimeni nu mai avea energia să conducă o oră înapoi pe drumul de munte. În plus, Gu Qing Pei nu voia deloc să se întoarcă, așa că insistă să finalizeze internarea și îi luă lui Yuan Yang o rezervă.

În noaptea aceea, amândoi rămăseră în spital.

Patul avea doar un metru și jumătate lățime și era incomod pentru doi bărbați maturi, mai ales că Yuan Yang insista să-l țină în brațe.

După anestezie, Yuan Yang se simțea amețit. Se ținea treaz doar prin voință, de teamă că, dacă va adormi, Gu Qing Pei va pleca.

Gu Qing Pei observă cum se forța să țină ochii deschiși. Se uită la ceas — trecuse de trei dimineața. Știind că Yuan Yang nu va mai rezista mult, închise ochii și adormi primul.

Somnul îi fu neliniștit, mintea plină de Yuan Yang, Yuan Lijiang și cazul licitației. Gândurile haotice și complicate îl copleșiră, aducând coșmaruri și o oboseală tot mai profundă.

Se trezi chiar înainte de ivirea zorilor. Se uită la Yuan Yang și văzu că dormea, aparent adânc. Probabil nu dormise deloc zilele trecute cât îl supraveghea, așa că era firesc să cedeze acum.

Gu Qing Pei îl privi mult timp în întuneric, urmărind cu privirea fiecare trăsătură fin sculptată. Apoi se ridică încet și plecă fără niciun zgomot.

Gu Qing Pei se întoarse la companie în timpul programului. Aproape toți cei care îl vedeau îl priveau cu acea expresie care spunea clar: „În sfârșit ai revenit.” Nici nu apucase să ajungă la biroul său când secretara alergă spre el, aproape fără suflare.

– Domnule Gu, în sfârșit ați venit! Domnul Wang v-a căutat disperat. Nu a ajuns încă, dar l-am sunat deja și va fi aici în curând.

Gu Qing Pei dădu din cap, intră în birou cu o expresie gravă și convocă mai mulți directori din Departamentul de Valorificare a Activelor.

– Domnule Gu, în sfârșit ați revenit! Unde ați mers să vă odihniți în ultimele patru zile?

Gu Qing Pei făcu un gest cu mâna.
– Nu vorbim despre asta acum. Grăbiți-vă și raportați-mi situația.

Cei patru-cinci ținură o ședință scurtă și îi prezentară lui Gu Qing Pei situația și evoluția ei. Ei presupuneau, în mod naiv, că Gu Qing Pei își închisese telefonul și plecase undeva să se odihnească, fără să-și poată imagina prin ce trecuse în acele zile.

După o jumătate de oră, Wang Jin ajunse la companie și îl chemă urgent.

Când Gu Qing Pei intră în birou, Wang Jin îl privi cu o expresie severă, dar nu izbucni. Spuse doar:
– Qing Pei, nu te voi mustra. Cred că înțelegi mai bine decât mine situația.

Ca lider într-o companie, menținerea comunicării non-stop era o cerință de bază. Indiferent cât de obosit erai, nu trebuia să ratezi apeluri, pentru a evita situații de urgență ca aceasta. Gu Qing Pei înțelegea perfect acest principiu. Îl aplicase întotdeauna atât lui, cât și subordonaților săi. Dar nu putea să-i spună lui Wang Jin că fusese practic închis de Yuan Yang, așa că răspunse vinovat:
– Este vina mea și sunt dispus să-mi asum întreaga responsabilitate.

– Nu mai are rost să discutăm asta acum. Ai înțeles clar situația?

– Am înțeles.

– Cheamă-i pe toți mai târziu și ținem o ședință în sala de conferințe pentru a discuta pașii următori.

– Bine.

Wang Jin continuă:
– În ultimele zile am primit informații conform cărora avertizorul de integritate provine dintr-o a treia companie, vizându-ne clar pe mine și pe Yuan Lijiang. Nu știu cine e în spatele lor, dar au îndrăzneala să ne provoace direct — nu pare ceva simplu. Totuși, informația nu e confirmată, e doar zvon. Asistentul și superiorul lui sunt anchetați, iar această licitație va fi probabil anulată. Cred că acesta e scopul principal al avertizorului: să ne dea în judecată. Dovezile sunt insuficiente, dar presiunea publică poate forța Grupul X Steel să relanseze licitația. În acest caz, eu și Yuan Lijiang va trebui să ne retragem din cauza crizei de credibilitate. A treia companie ar fi cea mai avantajată, deci este cea mai suspectă.

Gu Qing Pei știa adevărul pe care Wang Jin nu-l știa și era profund neliniștit. Nu era de mirare că Yuan Yang era atât de sigur pe anularea licitației X Steel. În situația actuală, anularea era cea mai bună explicație pentru public.

Acțiunile celor trei companii fuseseră grav afectate. X Steel suferise cel mai mult — valoarea de piață scăzuse cu peste patru miliarde de yuani în doar trei zile. Qingda era imediat în urmă. Deși Yuan Lijiang se descurcase ceva mai bine, pierduse totuși în fața lui Wang Jin, în ciuda faptului că aflase prețul licitației prin mită, ceea ce îl făcuse de râs.

Lucrurile ajunseseră într-un punct în care nimeni nu putea ieși neatins.

Gu Qing Pei spuse cu voce joasă:
– Voi face tot posibilul să minimizez pierderile.

Wang Jin se apropie și îl bătu pe umăr.
– Ai fost într-adevăr neglijent dispărând fără urmă, dar ai făcut o treabă excelentă cu licitația, reducând riscurile. Dacă nu ar fi fost coordonarea ta generală, probabil noi am fi fost acum în centrul furtunii, nu X Steel. Am întâlnit doar un nebun de data asta. Altfel, ar fi fost un succes cap-coadă. Nu te învinovăți prea mult, încă avem o șansă.

Gu Qing Pei dădu din cap.
– Hai, să mergem la ședință.

După ședință, Gu Qing Pei conduse personal o echipă pentru a repara relațiile și nu avu nicio clipă de odihnă.

Telefonul lui era încă la Yuan Yang, nu avea nici cheia de acasă și purta doar un rând de haine. Recepționera companiei îi plătise chiar și taxiul. Cum avea să ajungă acasă în acea noapte era o problemă.

Dar nu avea timp să se gândească la asta. Voia doar să rezolve cât mai multe lucruri înainte ca Yuan Yang să apară din nou.

Gu Qing Pei rămase la companie peste program și dormi acolo în noaptea aceea. Biroul avea baie și pat, dar nu mâncase nimic seara, iar pe la zece îl durea stomacul de foame.

Era pe punctul de a comanda mâncare când telefonul fix sună primul. Ridică receptorul.

– Sunt jos, la compania ta. Când termini? vocea rece a lui Yuan Yang veni din celălalt capăt.

Gu Qing Pei nu mai avea nici energia să se enerveze. Spuse încet:
– Mai am multe de rezolvat, Yuan Yang. Nu mă mai forța. După ce se termină proiectul, voi demisiona și voi sta departe de Wang Jin. Te rog, lasă-mă în pace.

Yuan Yang tăcu o clipă, apoi spuse:
– Îți dau acest timp, dar te sfătuiesc să nu-ți irosești energia. X Steel va respinge sigur licitația. Dacă nu vrei să muncești degeaba, pune lucrurile în ordine și pleacă cât mai repede.

Gu Qing Pei ascultă în tăcere. După o pauză, spuse lent:
– Yuan Yang, mi-am dorit mereu să te maturizezi, dar ai investit eforturile în direcția greșită. Ai mărit distanța dintre noi.

Yuan Yang scrâșni din dinți.
– Ce vrei, de fapt, de la mine?

– Exact asta voiam să te întreb și eu. Ce vrei de la mine? Vrei să nu am carieră, viață socială și, ideal, să te urmez ca o femeie, ascultând orice capriciu? Yuan Yang, crezi că asta e posibil?

– Nu m-am gândit așa.

– Atunci de ce m-ai închis?

Yuan Yang răspunse brutal:
– Doar nu vreau să-l mai vezi pe Wang Jin.

– Este libertatea mea să mă întâlnesc cu cine vreau și să aleg ce muncă vreau. Tocmai pentru că nu poți înțelege că am dreptul să-mi aleg viața, nu putem comunica. Ține minte asta, Yuan Yang: eu, Gu Qing Pei, sunt sub controlul meu, al nimănui altcuiva. M-ai presat iar și iar, mi-ai răsturnat viața. Ai distrus cu ușurință reputația și realizările mele din ultimii zece ani. Nu mai pot munci sau trăi normal. Sper că acest rezultat te satisface. Dar este ultima oară. Absolut ultima oară.

Era prima dată când Gu Qing Pei vorbea atât de calm despre faptele lui Yuan Yang — iar asta îi îngheță sângele în vine.

Yuan Yang întrebă instinctiv:
– Chiar vei demisiona?

– Da, răspunse Gu Qing Pei încet.

– Și nu mai veni în perioada asta.

După ce închise, se lăsă pe spate în scaun, incapabil să-și revină mult timp.

Biroul mare era cufundat în întuneric, gol și liniștitor de sinistru. Se ridică, trase perdelele și îl văzu pe Yuan Yang jos, lângă mașină — doar o siluetă încețoșată.

Privit de sus, Yuan Yang părea atât de mic.

Ochii lui Gu Qing Pei se umplură de lacrimi. Nu se așteptase să plângă. Niciodată.

Își atinse fața și privi lichidul limpede de pe degete, complet pierdut.

…

Mâna lui Gu Qing Pei, care ținea telefonul, tremura necontrolat.