Înainte să mă pierzi- Capitolul 19

În acele momente, nimeni nu înțelegea cu adevărat ce se întâmplase. Josh pornise deja mașina când Mark scoase arma în grabă. Însă femeia îi smulse pistolul din mâini. În față, în picioare, țeava îndreptată spre ei era imposibil de ignorat. Mark trase rapid geamul și încercă să tragă, dar Josh trase de volan, întrerupându-l.

– Aah!

– La naiba…! Nenorocitule, vrei să mori…? înjură Chase, aflat pe bancheta din spate.

Mark se întoarse brusc spre el, încă dezorientat. Când îl văzu pe Chase frecându-și fruntea, ca și cum ar fi avut dureri, mașina începu din nou să se zguduie violent.

– Ce faci, Josh?! strigă Mark, lovindu-se de portieră.

Fără să se uite în spate, Josh răspunse imediat:

– Nu coborî geamul. E probabil o ambuscadă.

– Ce?

– E evident. Am căzut într-o capcană prost mascată!

Josh strânse din dinți și dădu mașina rapid în marșarier. Vehiculul din spate făcu același lucru, surprins de situația neașteptată.

– Cum, nenorocitul ăla a întors mașina?! strigă Henry, aflat la volan, vizibil iritat. Dar nu mai apucă să reacționeze, pentru că Josh deja trecuse pe lângă el în marșarier.

– Ce se întâmplă… ce naiba… murmură el, privind în toate direcțiile, dar fără timp de reacție. De pe ambele părți ale drumului apărură brusc mai multe persoane ascunse. Henry rămase uimit.

– Ce… fac…

Imediat, începură să tragă cu armele. Gloanțele loviră mașina, iar zgomotul împușcăturilor umplu aerul din toate direcțiile.

– Argh! țipă Laura din interiorul mașinii.

Isaac strigă:

– Seth!

Dar nu era timp pentru ajutor. Henry se uită în spate și a înjurat din nou, în timp ce Josh se îndepărta deja.

– Deschide trapa, te rog, spuse Isaac grăbit.

Henry apăsă butonul și încercă să manevreze rapid mașina. Isaac își scoase capul prin trapa de pe plafon, având grijă să nu-și piardă echilibrul. În fața lui apărură bărbații înarmați, iar în clipa următoare, o rafală puternică de focuri de armă izbucni din toate direcțiile.

✤✤✤✤✤✤

– …Argh!
– Ah! Josh, omule! Argh!

Strigătele răsunau din toate direcțiile, fără oprire.

– Șofer nebun… ce… ești…?

Chase își încleștă maxilarul, dar vocea lui părea pierdută, ca și cum încă nu-și revenise complet.

Fără să țină cont de reacțiile celor din jur, Josh manevră mașina violent, în zig-zag. Sub ploaia de gloanțe, nu mai putea continua să evite la nesfârșit atacurile. Din fericire, Henry și Isaac începuseră să ofere foc de acoperire, iar pentru o clipă, Josh reuși să-și recapete controlul.

Dar imediat ce încercă să reducă viteza, o umbră masivă se năpusti din spate.

– Josh! strigă Mark, înspăimântat.

Era un camion uriaș, oprit pe marginea drumului, care se apropia rapid de ei. În clipa în care intră în câmpul vizual, Josh frână brusc și trase de volan la maximum.

– …!

Un scârțâit ascuțit de cauciucuri sfâșie aerul, urmat de un zgomot violent. Mașina intră într-un derapaj haotic, rotindu-se necontrolat și lăsând urme neregulate pe asfalt. Deși toți purtau centurile, impactul mișcărilor brutale le zdruncina corpurile fără milă. Era haos total.

Totuși, Josh strânse din dinți și jonglă între accelerație și frână, încercând să stabilizeze vehiculul. După câteva clipe de instabilitate extremă, mașina se redresă brusc și porni din nou cu viteză.

– Ticălosul ăla a înnebunit! strigă Henry când văzu manevra.

Dar era prea târziu să se retragă. În secunda următoare, Henry frână brusc, blocându-se în spate, în timp ce un alt camion uriaș apărea din nou în fața lor. Schimbă rapid viteza și porni iar.

Isaac, reîncărcând arma în grabă, strigă:

– Mergi drept înainte!

Apoi apăsă repetat pe trăgaci. Unul dintre atacatori căzu urlând, urmat de încă doi, iar alții se retrăseră rapid. Totuși, Henry, cu dinții încleștați, continua să accelereze fără să cedeze.

– Îi termin pe toți, nenorociților! Îl răzbun pe Seth!

– Seth nu e mort încă! răspunse Isaac, fără să-și ia ochii de la ținte.

– Dacă mai atingi pe cineva, te omor, idiotule!

Henry își strânse maxilarul, iar Isaac aruncă o privire rapidă spre el, apoi reveni la luptă. Seth rămăsese lipit de lateralul mașinii, evitând gloanțele în ultimul moment. În haosul de mai devreme, reușise să scoată din joc doi adversari, dar erau încă prea mulți.

Trebuia să se termine repede.

Dar înainte să mai apuce să gândească, un claxon puternic sfâșie aerul.

Camionul din spate claxona insistent.

– La naiba! înjură Henry, apăsând accelerația.

Laura țipă și își acoperi urechile, ghemuindu-se pe scaun.

Mașina încetini brusc, iar Isaac alunecă înapoi în scaun. Nu era sfârșitul. Privirea lui Henry deveni brusc lipsită de viață, ca și cum ar fi fost complet deconectat de realitate.

– Henry? îl strigă Isaac, alarmat.

Dar Henry nu răspunse. Ținea încă volanul, însă fără nicio reacție conștientă. Surprins de haosul mișcărilor mașinii, Isaac încercă să se mute rapid spre scaunul din față.

În acel moment, Henry își întoarse brusc capul și îl apucă de gât pe Isaac.

Laura țipă disperată când văzu scena.

✤✤✤✤✤✤

– …!

Situația devenea și mai periculoasă pentru mașina condusă de Josh. Un zgomot asurzitor din spate îi făcu pe toți să simtă cum li se clatină mințile. Mark își acoperi urechile, șocat, și își ținu respirația.

Josh, nevoit să țină volanul, nu-și putu proteja urechile și aproape apăsă frâna instinctiv. Din fericire, continuă să accelereze, însă Henry părea deja afectat de haosul din jur.

Într-o clipă, o coliziune era cât pe ce să se producă: în față, o mașină frâna brusc. Josh reacționă la limită, virând violent și evitând impactul, dar bara de protecție fu zgâriată ușor.

– …La naiba… murmură Mark, vocea lui pierzându-se în zgomotul de fond. Claxonul răsuna din nou, fără oprire.

În față le apăru din nou vehiculul folosit ca momeală. Dacă rămâneau pe traiectoria lui, aveau să fie blocați. Însă, când Josh încercă să schimbe banda, mașina lui Henry le tăie brusc calea.

– Ce naiba fac ăia? strigă Mark, observând mișcările haotice ale vehiculului din față. În timp ce încerca să înțeleagă situația, telefonul Laurei sună brusc.

– Mark, avem probleme! Henry e ciudat, Isaac și… ah!

Un țipăt brusc îi întrerupse mesajul, urmat de un zgomot surd, apoi apelul se întrerupse. Mark înjură frustrat, dar nu avea timp de reacții. Un camion se apropia rapid din spate.

Josh strânse din dinți și viră brusc, intrând într-un spațiu îngust. Evită la limită un vehicul parcat, dar nu apucă să se relaxeze.

– La naiba… mai spuse Mark.

Din sens opus venea un camion uriaș. Dacă nu reacționau imediat, urmau să fie striviți între cele două vehicule.

Mark încercă să explice rapid situația, dar Josh nu auzea clar din cauza țiuitului din urechi. Mark îi făcu semne disperate.

În momentul în care obstacolul din față deveni clar, Josh strigă:

– Țineți-vă bine!

Roti volanul la maximum dintr-o singură mișcare.

Mașina sări pentru o clipă, pierzând contactul cu solul. Mark se aplecă instinctiv peste Chase. Josh ținu strâns volanul și apăsă accelerația la maximum.

Roțile se învârteau haotic în aer, iar caroseria grea vibra violent. Câteva secunde  părură interminabile, până când vehiculul lovi din nou solul cu un impact puternic, ridicând nori de praf în toate direcțiile.

Fără să piardă momentul, Josh continuă să accelereze pe terenul accidentat, în timp ce un camion îi urmărea îndeaproape.

Zgomotul motorului și vibrațiile caroseriei deveniseră aproape irelevante. Trebuiau să iasă de pe acel drum. Dar cum?

În acel moment, ușa camionului din spate se deschise și un bărbat scoase o armă automată.

Când Josh observă mitraliera, era deja prea târziu. Bărbatul deschise focul.

Vehiculul se zgudui violent sub rafalele de gloanțe. Josh viră brusc, dar pe terenul denivelat era aproape imposibil să controleze direcția.

„Concentrează-te… concentrează-te…” își repetă el printre dinți.

Nu aveau mult timp. Dacă mai continuau așa, îi ajungeau din urmă.

– Josh, C e în stare critică! strigă cineva din spate.

Pentru o clipă, Josh se opri din gândit, apoi își reveni brusc.

– Aplecați-vă!

Scoase arma și trase fără ezitare în luneta din spate. Geamul se sparse instantaneu, împrăștiind cioburi peste cei aplecați pe banchetă. Apoi viră din nou, schimbând direcția în ultimul moment.

Focul de armă se opri pentru o clipă.

– Mark! strigă Josh.

– Am înțeles.

Mark se ridică și ținti cu pistolul. Profitând de apropierea vehiculului urmăritor, trase spre roțile camionului.

Nu era clar care dintre gloanțe lovise, dar una dintre anvelope explodă violent. Camionul pierdu controlul, iar șoferul încercă disperat să-l redreseze, fără succes.

În urma lor, vehiculul se prăbuși în haos, răsturnându-se.

– La naiba… la naiba! înjură Josh, lovind volanul, convins că scăpaseră.

Mark îl privi, surprins de reacția lui neobișnuită.

– Pierde uleiul… nu mai ține mult, spuse Josh.

Nici sistemul de navigație nu mai funcționa. Mașina încă se mișca, dar era clar că nu mai avea mult.

Câteva secunde mai târziu, porni un semnal de avertizare, indicând lipsa combustibilului.

Iar apoi… motorul se opri.

✤✤✤✤✤✤

În jur nu se vedea decât o întindere pustie, cu iarbă rară și câțiva copaci răzleți care abia dacă puteau fi numiți pădure. Seceta prelungită făcuse ca incendiile de vegetație să fie frecvente în zonă, iar în alte vremuri cerul ar fi fost brăzdat de elicoptere de intervenție. Astăzi însă, totul era mort și liniștit.

– La naiba! izbucni Josh, lovind cu piciorul o anvelopă, fără să schimbe cu nimic situația. Se uită în jur, dar nu zări niciun semn de viață.

– Taci din gură… mormăi el.

– Hei, calmează-te, interveni Mark, încercând să-l liniștească.

Chase coborî șovăielnic din mașină și se sprijini de portieră. Fața lui era palidă, iar o greață bruscă îl făcu să se încline înainte.

– Ugh… bleah…

Gemetele lui de disconfort se succedau fără oprire, până când nu mai reuși decât să elimine lichid gastric. Josh îl privi cu o urmă de milă, fără să spună nimic.

După o vreme, Chase se liniști, dar rămase nemișcat, cu ochii închiși, sprijinit de mașină, complet epuizat. Josh simți o stranie combinație de compasiune și neputință.

În loc să-l consoleze, deschise ușa compartimentului frigorific și scoase o sticlă de apă. O deschise brusc. La sunet, Chase își ridică ușor privirea, privindu-l obosit și palid.

Fără cuvinte, Josh îi întinse apa. Chase o luă fără să protesteze și începu să bea încet, cu dificultate, dar cu sete evidentă. După ce termină întreaga sticlă, i-o întinse înapoi. Josh o aruncă deoparte, fără să comenteze.

Abia atunci Chase păru puțin mai prezent.

– Nu putem continua așa, spuse Mark, întrerupând tăcerea.

– Știu și eu, idiotule, răspunse Josh imediat.

Chase revenise la atitudinea lui tăioasă, iar tensiunea dintre ei se reinstală instantaneu.

Mark continuă calm:

– Avem două opțiuni. Așteptăm aici ajutorul sau pornim pe jos să găsim drumul.

Toate privirile se îndreptară spre Josh.

– Avem apă pentru una-două zile, spuse el, evaluând situația.

– Putem rămâne peste noapte și să plecăm dimineață. Sau cineva merge acum să caute ajutor.

– Adică să mergem orbește, fără să știm direcția corectă? Ești nebun? izbucni Chase.

Mark și Josh tăcură simultan.

După un moment, Chase își aprinse o țigară, ignorându-i. Cei doi se întoarseră ușor, lăsându-i spațiu.

Mark suspină.

– Și acum ce facem?

Josh ridică din umeri.

– N-avem de ales.

Discuția scurtă se încheie rapid. Mark luă câteva provizii din mașină și își luă rămas-bun.

– Ai grijă, spuse Josh.

– Și voi la fel.

Mark porni singur în depărtare, până când silueta lui dispăru în peisajul pustiu.

Josh rămase în urmă, singur cu Chase.

Se urcă la volan și începu să verifice comenzile, apăsând butoane la întâmplare. Ecranul clipi slab, dar răspunse.

– Merge… cât de cât, mormăi el.

– Am trimis un semnal de urgență. Dacă îl prinde cineva, o să vină ajutor.

– Ce? făcu Chase.

Josh încercă să explice, dar renunță rapid.

– Pe scurt… cineva o să vină.

Chase rămase tăcut o clipă, apoi izbucni într-un șir de înjurături și lovi mașina frustrat. Josh nu reacționă. Era prea obosit.

Se lăsă pe spate, privind în gol.

– Mi-e dor de Pete azi…mormăi el încet.

✤✤✤✤✤✤

Când se lăsă noaptea complet, un vânt rece, aproape tăios, începu să bată peste întinderea pustie, iar temperatura scăzu rapid.

Josh găsi o pătură în portbagaj. În rest, nu erau decât câteva unelte aruncate la întâmplare. Din fericire, exista pătura. Își strânse instinctiv umerii și o scoase, apoi o desfăcu și se îndreptă spre Chase.

Când deschise portiera, Chase ridică privirea spre el. Josh îi întinse pătura.

– Acoperă-te. O să fie frig.

În jur nu era decât iarbă rară și câțiva copaci răzleți, iar după apus vântul devenise tot mai rece. Era clar că, fără protecție, temperatura corpului lor avea să scadă periculos. Singura opțiune era să rămână în mașină, dar geamul spart lăsa frigul să intre fără oprire.

Chase se uită la pătură o clipă, apoi își întoarse privirea fără să spună nimic.

Josh rămase nemișcat câteva secunde, apoi desfăcu brusc pătură și și-o puse pe umeri, fără să mai insiste. Simțea privirea lui Chase asupra lui, dar nu reacționă.

– Hah… scoase Chase, cu un sunet slab, din spate.

Josh îl ignoră și se înveli mai bine, lăsând căldura să-i cuprindă corpul. Respirația i se transforma în aburi albi care se pierdeau imediat în aerul rece.

Deodată, un sunet slab îl făcu să se întoarcă ușor. Chase stătea încă în mașină, doar cu o jachetă subțire peste corp. Își freca brațele, înjurând în șoaptă.

– La naiba…

Își dădu părul la o parte, dar degetele îi tremurau vizibil. Buzele îi erau strânse, iar pielea palidă începea să capete o nuanță roșiatică din cauza frigului.

Pentru o clipă, privirile lor se întâlniră.

– …

– …

Niciunul nu spuse nimic.

Josh îl privea doar, observând cum frigul îi colorează treptat fața lui Chase. Acesta își acoperi gura cu mâna, dar roșeața îi urcă până în obraji. Vântul îl lovea fără milă, dezordonându-i părul blond și accentuând contrastul dintre pielea palidă și ochii lui întunecați.

Josh ezită.

Apoi, fără să mai spună nimic, își scoase pătura de pe umeri și i-o întinse.

Chase nu se mișcă la început. Dar nici nu o refuză. În cele din urmă, Josh îi puse pătura pe umeri, ajustând-o ușor, fără să insiste mai mult decât era necesar.

Pentru o clipă, își aminti de Pete.

Înfășură pătura mai bine în jurul lui Chase, exact cum făcuse odinioară. Abia atunci corpul lui Chase încetă să mai tremure atât de tare. Se lăsă pe spătar, cu ochii pe jumătate închiși, lăsând căldura să-l cuprindă.

– Închide ușa, idiotule inutil.

– …

Josh nu răspunse.

Doar se conformă în tăcere.

În spatele lui, vântul rece continua să bată, dar în mașină, liniștea devenea puțin mai suportabilă.

✤✤✤✤✤✤

La aproximativ o oră după aceea, frigul îi pătrunse brusc în tot corpul și Josh se trezi. Clipind somnoros, aruncă o privire spre ceasul de la mână.

Mai târziu, își întoarse privirea spre monitorul mașinii: semnalul de urgență pâlpâia tot mai slab, ca o licărire care se stinge. După câteva clipe, dispăru complet pentru o perioadă lungă. Josh expiră încet și privi în spate.

Chase dormea adânc, lăsat pe spătarul scaunului, cu ochii închiși.

„Doarme… e mai bine așa,” își spuse Josh.

Pentru o clipă, fu tentat să-i aranjeze părul căzut pe fruntea palidă, dar se opri la timp. Privirea îi coborî spre buzele ușor întredeschise și rămase câteva secunde privind în tăcere, înainte să iasă din mașină.

– …!

Un vânt rece îl izbi imediat, tăios și neiertător. Interiorul mașinii era rece, dar afară era cu totul alt nivel. Îl aduse instantaneu cu picioarele pe pământ.

Nu era momentul să se lase distras de fața lui Chase.

Josh își strânse umerii, apoi se lăsă rapid în jos și începu să facă flotări, încercând să-și ridice temperatura corpului.

– …99, 100.

Se ridică brusc, respirând greu, cu spatele în flăcări și corpul încălzit de efort. Părul îi era ciufulit, dar se simțea din nou funcțional. Se întoarse și reveni spre mașină, continuând să se miște pentru a nu îngheța din nou.

Când ridică privirea, se opri brusc.

Chase era treaz.

– …

Pentru o clipă, niciunul nu spuse nimic. Vântul trecu printre ei, tăios.

Privirea lui Chase părea ușor ironică, iar Josh se simți instantaneu stânjenit. Își scărpină capul și zâmbi forțat. Chase își încruntă imediat sprâncenele.

Josh își întoarse privirea prea târziu.

– Ce e amuzant, nenorocitule? spuse Chase.

Josh, prea obosit ca să mai răspundă, tăcu și își reluă mișcările.

– Ce faci? întrebă Chase după câteva secunde.

– Nu vezi? Încerc să nu îngheț, răspunse Josh sec.

Pentru o clipă, Chase păru că vrea să spună ceva, dar se opri. Ezitarea aceea scurtă nu-i scăpă lui Josh, deși nu comentă.

– Hei, reluă Chase.

– …

– Hei, nu mă ignora.

În cele din urmă, Chase deschise portiera și aruncă o sticlă goală pe jos, obligându-l pe Josh să se oprească.

– Ce vrei? întrebă Josh, vizibil iritat.

Chase deschise gura, dar nu scoase niciun cuvânt. Tăcerea lui intenționată îl enervă și mai mult pe Josh.

– Ai ceva de spus sau nu?

În loc să răspundă la ironie, Josh întrebă brusc:

– Cum îți amintești de mine?

– Ce?

Chase se încruntă.

Josh își dădu seama imediat cât de direct fusese, dar nu se retrase. Privirea lui rămase fixă, așteptând un răspuns.

Chase îl privi în tăcere. Ezitarea lui era evidentă.

În mintea lui Chase, amintirile erau încă neclare, fragmentate. Nu era sigur de nimic. Și tocmai asta îl enerva cel mai mult.

Înainte să poată răspunde, din depărtare se auziră urlete.

Amândoi încremeniră.

Josh se întoarse brusc, alert, scanând întunericul.

Prezența aceea era reală. Vie.

Din întuneric, ochi strălucitori începură să apară unul câte unul.

După câteva clipe, forma lor deveni clară: în jur de zece animale, tensionate, cu priviri strălucitoare.

O haită de coioți.