Eutanasie – Capitolul 16

Tum ținea o hârtie în care doctorul scrisese o recomandare pentru îngrijirea paliativă pentru pacientul cu cancer la rinichi în fază terminală din patul numărul 6 de către doctorul Guntaphat. Asistenta mignonă aștepta în fața cabinetului doctorului Guntaphat simțindu-se ciudat. Acest document ar fi trebuit să fie pus într-un coș cu eticheta  Formulare pentru consultații. Totuși, el trebuia să facă mai mult decât atât. Misiunea lui era să intre și să caute prin cabinetul doctorului Guntaphat pentru a găsi indicii interesante, să facă poze și să le trimită dușmanului său.

Turn întinse mâna să deschidă ușa.

Rahat. E încuiată.

Dacă locotenentul Kong ar veni azi să scoată informații de la el, Tum iar n-ar fi capabil să-i dea nimic. Nu putea face mare lucru în afară de faptul că spera ca locotenentul Kong nu va face nimic din ce-l amenințase că face.

Tumm era un asistent care ajuta oamenii dar sora lui era o victimă a narcoticelor. Chiar folosise droguri dar nu fusese niciodată implicată în traficul de droguri. Locotenentul Kong o ajutase pe sora lui Tum să scape de închisoare cu dovezile pe care le adusese. Totuși, libertatea ei venise la pachet cu o datorie imensă pe cate Tum trebuia să o plătească.

– Hei, Tum, îl strigă Nong.

Tum tresări cu o față ușor panicată. Își ridică repede mâinile să-și salute seniorul.

– Bună ziua, Nong.

– Ce faci aici? spuse Nong luând cheia să deschidă ușa.

Ochii lui Tum erau fixați pe cheia care era atârnată împreună cu o păpușă în formă de pisică maron cu o coadă lungă.

– Aaa… ăă! Am venit aici să las formularul de consultație.

Tum puse repede hârtia în coș.

– Doctorul de salon vrea să grăbească procesul de consultații pentru că pacientul nu arată bine. Eu tocmai ieșeam din tura de noapte, așa că m-am oferit să aduc formularul.

– Înțeleg, spuse Nong împingând ușa de sticlă a cabinetului.

– Grăbește-te și du-te la somn, copile. Când mai ești de serviciu?

– În tura de noapte, ca de obicei,  și… Khun Nong? o strigă el ușor înainte de a închide ușa.

Este vreo toaletă aici?

Nong îi zâmbi larg.

– De aceea te-am văzut încercând să deschizi ușa. Bineînțeles, copile. Este o toaletă pe dreapta. Du-te.

– Mulțumesc, spuse Tum urmând-o pe Nong.

Văzu un cabinet spațios, cu doar două birouri și trei dulapuri pentru dosare. Erau cutii împrăștiate peste tot de parcă erau în plină mutare. Se uită către unul dintre birouri care avea pe el sigla – Guntaphat Akaramaytee, MD. Biroul era plin cu cărți și documente care erau puse în ordine. Tum nu putea să controbăie pe acolo în fața lui Nong, dar avea un plan.

După ce și-a terminat treburile, Tum și-a luat telefonul, l-a pus pe marginea chiuvetei și l-a lăsat acolo. Când ieși o văzu pe Nong scărpinându-se în cap în fața dulapurilor.

– Cine mi-a mutat iar dosarul pacientului? Sau l-am mutat eu și nu-mi mai amintesc? Sunt atât de uitucă în ultima vreme încât lucrurile îmi scapă de sub control.

Tum zâmbi sec.

– Pot să vă ajut cu ceva?

– E în regulă, copile. Mă descurc singură. Îl găsesc eu până la urmă.

– Ok. Mulțumesc pentru că m-ați lăsat să folosesc toaleta. O să plec acum.

Tum o salută și ieși grăbit din cabinet.

Alese să sară peste timpul pentru dormit ca să-și poată duce la  îndeplinire misiunea. Așa că se întoarse în camera sa de la spital înainte de a merge, o oră mai târziu, la spital îmbrăcat în haine de stradă. Se duse înapoi la locul său de muncă din salon și-i întrebă pe colegii săi.

– Hei, Joy. Profesorul Gunn a venit să se uite la pacient?

Joy îl privi uimită.

– Nu încă, dar ar trebui să vină curând. Ce s-a întâmplat?

– Mi-am uitat telefonul în toaleta de la cabinetul Pali.

Tum făcu un semn că s-a săturat.

– Vreau să împrumut cheia de la Nong să-mi iau telefonul.

– Rahat, cum poți uita un lucru atât de important? Pun pariu că ai stat treaz până târziu până ai obosit.

Joy întoarse capul spre ușa de la salon.

– O să vină curând. Du-te și stai jos și așteaptă înăuntru.

– Ok, spuse Tum și-și trase un scaun să se așeze lângă Joy care se ocupa de indicațiile medicale.

După ce vorbea cu mulți oameni, doctorul Guntaphat de obicei își începea vizitele la ora 9 dimineața și se ducea întâi la salonul pentru femei. Apoi, se ducea la salonul pentru bărbați. Acum era ora 10 fix. Curând, doctorul Guntaphat și Ornanong vor sosi aici.

Ușa salonului era deschisă și un grup de oameni intră. În față era un bărbat înalt îmbrăcat în halat scurt de laborator peste o cămașă bleumarin, urmat de  Ornanong și de o femeie doctor internist.

Dacă era să compari toți doctorii din acest spital și să-l cauți pe cel mai chipeș, toți ar fi votat pentru doctorul Guntaphat. Chiar și Tum era șocat de aerul de seriozitate când pășea cu picioarele alea lungi în pantalonii gri închis. Tum își mută repede privirea de la doctorul Guntaphat către Ornanong. Se ridică și se duse repede spre ea.

– Bună ziua, profesor, pot vorbi puțin cu Khun Nong?

Tum făcu vreo câteva plecăciuni pentru a se scuza de întrerupere.

Gunn încuviință și zâmbi. Nu-l deranja și se uită la fișa pacientului înainte de a se întoarce să discute cu medicul internist.

– Khun Nong, mi-am uitat telefonul la toaletă azi dimineață.

– Doamne! Nu m-am dus acolo după ce ai plecat, așa că nu am văzut. Altfel, ți-l luam eu.

– E în regulă, Khun Nong. Îl pot lua eu. Pot împrumuta cheia? O aduc mai târziu.

Nong scoase cheia din buzunar fără să ezite.

– Ia-o copile. Vom mai fi pe aici o vreme. Dacă nu mă găsești, poți să o lași la camera asistentelor de la secția Îngrijiri la domiciliu.

– Ok. Îmi pare rău pentru deranj.

Tum se îndepărtă repede de grup. Ușurat, aruncă o privire spre Gunn, căruia nu i se părea nimic suspect.

Bărbatul mărunțel ieși din salon și se îndreptă către cabinetul doctorului Gunn. Descuie ușa cu ușurință. Când intră în cabinet, Tum respiră adânc pentru a se concentra mai bine înainte de a-și lua telefonul din toaletă și de a se duce spre biroul doctorului Gunn.

Începu să-i caute pe birou, prin documente și cărți. Dar totul părea normal. Trebuia să fie ceva ce dorea locotenentul Kong.

Tum deschise sertarul. Văzu o cutie pentru stilou, o invitație pentru a ține o prelegere, un certificat medical pentru narcotice în scop medical, două cărți despre îngrijirea paliativă și o poză a lui Guntaphat în vârstă de vreo 10 ani cu o femeie care trebuie să fie mama lui. Tum continuă să caute în ultimul sertar unde zăceau manualul de Toxicologie Medico-legală și Autopsia.

– Toxicologie?

Tum răsfoi manualul și văzu semnătura lui Bunnakit pe prima pagină. În afară de asta, nu mai văzu nimic altceva pe pagină. Tum făcu poze cu telefonul la tot ce vedea, rearanjând totul ca înainte. Deja trecuseră mai mult de 15 minute, așa că trebuia să se grăbească să returneze cheia înainte de a fi suspectat.

………………………………………………………………………………………………….

– Te-ai descurcat bine, Tum, spuse Kong întânzând mâna. Dă-mi, te rog, telefonul.

Tum făcu ochii mari.

– De ce?

– Șterge toate mesajele noastre pentru că, după aceea nu te voi mai contacta. De acum înainte nu ne mai cunoaștem.

Îl impulsionă pe Tum.

– Dă-mi-l, repede!

Tum îi dădu telefonul reticent și se sprijini de spătarul scaunului privind în jur prin restaurantul gol.

– Dacă vrei, pot rămâne prin preajma ta.

– Nu! răspunse Tum fără să ezite.

Kong se hlizi în timp ce ștergea numărul și contactul de pe LINE de pe telefonul lui Tum și i-l returnă când termină.

– Presupun că trebuie să ne luăm rămas bun acum. Fac eu cinste. Păstrează restul.

Kong puse pe masă o bancnotă de 100 de baht și se ridică în picioare. Își băgă mâinile în buzunare și ieși din restaurant.

Tum se uită absent la farfuriile goale și oftă ușurat.

În sfârșit plecase dușmanul său Kong. Te rog, fie să nu-l mai întâlnesc vreodată pe acest bărbat nici în viața asta, nici în celelalte.

………………………………………………………………………………………………….

– Te rog să-i spui asistentei de la Spitalul Regional să vorbească cu mine după amiază despre pacientul pe care o să-l trimitem înapoi cu pompă automată de injecție cu siringă. Și pentru pacientul cu cancer la rinichi, te rog să-mi confirmi întâlnirea cu familia ca să-mi pot elibera programul.

Gunn îi spuse rezumatul programului lui Nong în timp ce descuia ușa cabinetului Pali neterminat.

Astăzi avusese multe consultații până acum și era deja ora 12.30, apoi trebuia să se ocupe de pacienții de la ora 1 p.m. Gunn se grăbi către birou ca să caute invitația la prelegere să o poată trece în agenda din telefon. Apoi va avea puțin timp să înfulece ceva.

– Azi dimineață mi-a luat 10 minute să găsesc dosarul lui Khun Mann. De fapt, dosarul era aici, doar că nu fusese pus în ordine alfabetică, spuse Nong, întorcându-se spre Gunn.

– Ai muncit foarte mult. Este normal ca uneori să devii confuză și uitucă.

Gunn deschise sertarul și scoase scrisoarea. Era pe punctul de a împinge sertarul la loc, dar ceva ciudat îi atrase atenția cu coada ochiului.

Fotografia cu el și mama lui nu era niciodată pusă sub documente.

Orice punea în sertar, Gunn întotdeauna punea fotografia deasupra.

Fața ascuțită a lui Gunn se făcu palidă. Își ridică privirea spre Nong care introducea niște date în calculator.

– Nong, ai umblat prin sertarul meu?

– Am încercat să găsesc niște dosare pe birou, dar nu m-am atins niciodată de sertare. Nu cred că aș lăsa ceva în sertar.

Nong se uită la Gunn.

– Ai pierdut din nou ceva?

– Nu lipsește nimic, oftă ușor Gunn uitându-se la sertar puțin confuz.

– Asistentul care a cerut cheia, cine este?

– Îl cheamă Tum. Lucrează la secția de Medicină Internă 2, unitatea pentru bărbați unde am fost să vedem pacientul cu cancer la rinichi. A adus azi dimineață un formular de consultații și a vrut să meargă la toaletă, dar și-a uitat telefonul acolo. Tocmai ieșise din tura de noapte. Băiatul trebuie să fi fost amețit.

– Înțeleg.

Gunn puse poza deasupra documentelor, ca de obicei și închise sertarul. Deschise și celelalte sertare dar totul era la locul lui. Nu lipsea nimic.

……………………………………………………………………………………………….

Programul de lucru se terminase deja când Gunn ieși din cabinetul de îngrijiri paliative. De abia avusese timp să se gândească la ce se întâmpla în viața lui.

În primul rând, se părea că Wasan și Gunn erau despărțiți temporar, ceea ce era acceptabil. Gunn nu se gândea pre mult la asta.

În al doilea rând, poliția se concentra pe el ca principal suspect. Gunn avea senzația că îi era urmărit fiecare pas. Ce putea face era să-și trăiască viața ca de obicei și să nu tragă semnale de alarmă.

În al treilea rând, în biroul lui s-a întâmplat un lucru neobișnuit.

Acest incident îl determina să afle ce se întâmplase de fapt. Fie că era vorba de stiloul pierdut ori de lipsa dosarului pacientului pe care Nong îl completase și pe care nu-l puteau găsi de câteva zile, inclusiv sertarul lui Gunn despre care era sigur că fusese răscolit. Nu știa dacă această suspiciune era de ajuns să ceară înregistrările de pe camerele de supraveghere din apropierea cabinetului.

………………………………………………………………………………………………….

– Cele mai apropiate camere de supraveghere sunt către fața clădirii unde sunt mai toți pacienții, doctore. Dacă vine cineva din spate, nu-l putem vedea. Și mai tot personalul folosește ușa din spate.

Agentul de securitate arătă spre imaginea de pe ecran.

– Am dat înapoi imaginile așa cum mi-ați cerut, dar nu am găsit nimic neobișnuit.

– Asta pentru că nu sunt îndreptate spre cabinetul meu.

Gunn își masă sprâncenele. Nici măcar el nu se vedea intrând și ieșind pe camera asta.

– Bugetul spitalului este limitat. Trebuie să înțelegeți, doctore.

Yongyuth, tânărul agent de securitate care stătea pe un scaun se întoarse și-l privi pe Gunn.

– Dacă am timp, o să verific camerele din zona aceasta. Vă anunț dacă găsesc ceva în neregulă.

– Mulțumesc, spuse Gunn și ieși din camera agentului de securitate.

Cântări indiciile pe care le avea. Trebuia să afle cine îi răscolise prin sertarul biroului și de ce. Gunn se simți nesigur deoarece incidentul se întâmplase fără ca el să-și dea seama. Alese să înceapă cu singurul indiciu pe care-l știa, Tum, asistentul.

………………………………………………………………………………………………….

– Sunt sigur că în biroul meu s-a umblat.

Wasan citi ultimul mesaj de pe LINE pe care i-l trimisese Gunn. Se blestemă de un milion de ori pentru că nu fusese în stare să-l blocheze și să-i șteargă permanent contactul acestui om. Legătura dintre el și Gunn ar putea explica comportamentul ciudat al lui Wasan, dar nu a vrut să accepte asta.

– Nu lipsea nimic în afară de un stilou. Dar multe dintre lucruri nu par să fie la locul lor.

Wasan se îndreptă imediat, făcându-l să tresară pe un ofițer care stătea lângă el.

– Stiloul auriu?

– Da, cel pe care l-ai văzut și tu probabil.

– Când a dispărut?

– Săptămâna trecută.

Wasan își ridică mâna, atingându-și buzunarul din impuls. Obiectul pe care Gunn îl declarase dispărut era aici. Wasan era pe punctul de a-l suna pe Gunn dar cineva intră să-i spună ceva. Așa că nu putea decât să trimită un mesaj în care să spună.

– Trebuie să mă duc la lucru acum. Te sun eu înapoi.

– Ok.

– Wasan. Mi-e dor cel mai tare de tine din toată lumea.

Wasan își pune telefonul pe masă cu fața în jos pentru a nu vedea ecranul. Ridică privirea și zâmbi spre pârâtul care stătea în fața lui pentru a-și ascunde expresia feței pe care o avea și pielea ca de găină. De obicei nu zâmbea așa. Dar e în regulă, de vreme ce persoana din fața lui nu-l mai văzuse până atunci.

– Cu ce vă pot ajuta?

…………………………………………………………………………………………………..

Timp de 40 de minute se auzi constant sunetul pantofilor care călcau pe trotuar. Wasan schimbă ritmul, de la alergat la mers în timp ce-și ridica marginea tricoului ca să-și șteargă transpirația de pe frunte.

Pentru Wasan alergarea nu era doar un mod de a se menține în formă, ci și un mod de a scăpa de stres. Își canaliza stresul pentru a se concentra asupra pașilor, respirației, bătăilor inimii și schimbarea atmosferei cu fiecare pas.

– Oamenii vor trage cu ochiul dacă-ți ridici așa cămașa, se auzi o voce familiară din spate. Wasan aruncă o privire înainte de a se întoarce să-și întindă mușchii gambei.

– Numai tu ai avea asemenea gânduri murdare?

– De unde știi că am gânduri murdare? S-ar putea să nu mă fi gândit la nimic, spuse Gunn și se așeză pe o bancă. Ochii lui erau fixați asupra trupului sculptat și tonifiat în tricou sport și pantofi de alergare.

– Nici o șansă.

– Asta înseamnă că mă cunoști bine.

Gunn ridică o sticlă de apă rece deasupra umărului.

– Wasan, prinde.

Wasan se întoarse să prindă sticla cu apă pe care celălalt bărbat o prinse cu precizie. Felul în care prinse sticla părea foarte cool în ochii lui Gunn.

– Mulțumesc.

La apus, cei doi bărbați mergeau prin parc umăr la umăr. De data asta, vremea era umedă și călduroasă de parcă aerul urma să se transforme într-o furtună în câteva momente. În jur era liniște și treceau doar câțiva oameni pe lângă ei.

– Povestește-mi mai multe despre biroul tău răscolit, spuse Wasan.

– Nu sunt dovezi evidente, dar am remarcat că multe dintre lucruri au fost mutate în acest răstimp. La început nu am fost sigur, dar azi dimineață, obiectul meu de suflet nu era unde trebuia să fie întotdeauna.

– Ce lipsește?

– Nimic altceva în afară de stilou.

Gunn îl luă de braț pe Wasan pentru a evita o groapă din trotuar.

– Nu mi-am făcut griji pentru stilou cât pentru faptul că mi-au umblat prin lucruri. Nu știu cine a făcut asta și de ce. Dacă persoana aceea chiar a venit să fure ceva, nu ar trebui să fie doar stiloul. Sunt și alte obiecte de valoare. Dar nu am putut găsi hoțul pentru că nu sunt camere în fața noului cabinet.

Wasan rămase tăcut cu o expresie gânditoare.

– Ești sigur că nu l-ai scăpat din greșeală pe undeva? Un uituc așa ca tine poate l-a uitat când s-a dus la vreo vizită.

Gunn scutură din cap.

– Sunt sigur că l-am pus pe birou. Sau poate poliția a trimis pe cineva să caute dovezi prin birou.

– Nu facem chestii de genul ăsta.

Wasan își frecă bărbia. E posibil ca Gunn să nu știe că stiloul a fost găsit într-un loc ciudat.

– Când a dispărut stiloul?

– În dimineața când am băut cu tine.

Wasan rămase pe gânduri după ce-l auzi pe Gunn. Aceea fusese noaptea în care decedase Khun Urai. Capul îi zvâcnea de la atâta gândit. Fiecare indiciu se împletea precum sprâncenele sale. Dacă ce-i spusese Gunn era adevărat, însemna că nu el scăpase stiloul.

Wasan avea două soluții: să creadă sau să nu creadă.

Trebuia să-și asume riscul. Altfel, nu va face progrese. Spera că decizia lui va fi cea bună.

Se opri din mers, luă mâna lui Gunn și-l făcu să se întoarcă spre el. Wasan scoase stiloul auriu din buzunar și i-l dădu în mână. Ochii lui se făcură mari când se uită la Wasan cu o expresie șocată.

– L-am uitat acasă la tine? Dar eram sigur că l-am folosit a doua zi dimineața.

– Stiloul a fost găsit lângă casa pacientei care a murit de cancer miercuri noaptea. Nora decedatei tocmai l-a găsit ieri. Mi l-a adus mie pentru că s-a gândit că este scump.

Wasan observă cu atenție reacția celuilalt. Văzu doar o expresie de șoc și surpriză.

– Care era numele pacientei?

– Numele ei era Urai.

Gunn închise ochii.

– Khun Urai, o pacientă cu cancer ovarian în stadiu terminal.

– Ai vizitat vreodată pacienta?

– Am făcut o programare să o vizitez, dar a murit înainte de această dată.

Ținea strâns stiloul.

– Cineva a făcut asta intenționat ca să pară că am fost acolo când a murit pacienta. Și înainte de asta, cineva mi-a pus în mod deliberat numele pe biletul de sinucigaș al farmacistului Boze.

Gunn păru enervat.

– Wasan, cred că mi se face o înscenare ca și când aș fi implicat în moartea fiecărui pacient.