Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Eutanasie – Capitolul 15

Stiloul pierdut

 

 

– Wasan, nu intra încă.

Detectivul inspector Aim ridică mâna spre Wasan ca să-l oprească pe acesta să intre în camera de interogatoriu unde erau Guntaphat și inspectorul adjunct Bert. Wasan făcu câțiva pași înapoi cu o expresie stânjenită. Aim îl privi pe Wasan înțelegător.

– Mai bine te-ai întoarce și ai aștepta la birou. Te anunț eu cum a fost când se termină.

Guntaphat stătea pe un scaun, față în față cu Inspectorul adjunct, între ei fiind o masă. Camera era mohorâtă și era o atmosferă încordată. Aerul era greu și sufocant. Guntaphat stătea drept pe scaun cu o expresie calmă, fără să trădeze emoție sau vină.

– Am auzit că ați întrebat de farmacistul Chanchai cu o zi înainte de a muri și în ziua în care a murit. Este adevărat? întrebă Bert pe un ton tăios.

– Este adevărat, răspunse el fără să ezite.

– Îmi puteți spune de ce ați încercat să-l găsiți?

– Eu și el nu ne cunoșteam prea bine, așa cum v-am spus și înainte, răspunse el.

În ziua aceea, am vrut să-l consult pe farmacistul Boze referitor la dozajul de antihipertensive pentru un pacient în grijă la domiciliu. M-am întors să revizuiesc medicația prescrisă de la spital și m-am gândit că s-ar putea să nu fie aceeași ca cea pe care o dădusem pacientului. Eram îngrijorat de efectele secundare. Farmacistul Boze venea la vizite cu mine, așa că era singura persoană care-și putea aminti medicația celor aflați în grija mea.

Guntaphat făcu o pauză pentru o clipă și apoi continuă.

– Nu aveam numărul lui sau contul pe LINE ca să-l contactez personal așa că m-am dus la farmacie să-l întreb. În prima zi, farmacista mi-a spus că Boze era bolnav. A doua zi mi-a spus că dispăruse și nu-l putea contacta. Când nu l-am găsit, nu m-am gândit prea mult la asta. Am plănuit să găsesc singur informațiile despre medicament sau să consult un alt farmacist.

Inspectorul adjunct Bert se uită la el cu o privire care parcă încerca să vadă prin el.

– Știați că farmacistul Chanchai era homosexual?

Guntaphat ridică din sprâncene.

– Homosexualii nu trebuie să fie întotdeauna conștienți de orientarea sexuală a celorlalți. Nu știam de asta.

– Știați dacă decedatul era în vreo relație cu cineva?

El scutură din cap.

– Farmacistul Boze nu mi-a spus niciodată nimic despre treburile sale private.

– Insistați că nu erați într-o relație cu Chanchai?

– Nu, nu eram. Îmi place să mă întâlnesc doar cu o singură persoană.

Guntaphat zâmbi.

Iubesc o singură persoană. Lucrează aici. Ar trebui să știe toți asta.

Inspectorul adjunct nu trădă nici o emoție, dar Guntaphat știa că acest răspuns va crea o mică senzație de dezgust pentru cei care nu erau homosexuali.

– Acesta este un alt lucru pe care vreau să-l întreb. Dumneavostră și inspectorul chiar sunteți împreună?

Guntaphat păstră tăcerea pentru o clipă, încercând să găsească răspunsul potrivit.

– Nu suntem chiar împreună. Dar avem momentele noastre intime și suntem mai mult decât simple cunoștințe. Wasan nu mă va accepta până când nu voi putea dovedi că sunt nevinovat. Pentru Wasan dreptatea este pe primul loc. Mi-a spus că dacă aș fi criminalul, el ar fi primul care mi-ar pune cătușele .

În timp ce rostea asta, ochii lui erau plini de admirație.

– Vă rog să nu-l acuzați că-mi ține partea sau că mă protejează. Face tot ce poate. Inspectorul Wasan … este un polițist foarte bun.

După ce trecuse vreo oră, inspectorul Aim merse la Wasan care stătea la birou încruntat.

 Inspectorul adjunct Bert l-a lăsat pe doctorul Guntaphat să plece..

Se uită la fața lui Wasan.

– Ești bine?

– Nu sunt bine, Aim, oftă Wasan. De ce fiecare chestiune duce către Gunn?  

– Până acum, doctorul Gunn nu a spus nimic care să contrazică alte dovezi. S-ar putea să fie nevinovat.

– Eu cred că Gunn are un amestec în asta, într-un fel sau altul, spuse Wasan privind spre Aim.

Ofițerul din fața lui era acela cu care simțea că poate vorbi la secția de poliție.

– Chiar dacă sunt … tipul lui special, ascunde totuși ceva de mine. Vreau să știu ce este, dar îmi este și frică de adevăr. Mi-e teamă că această trădare mă va răni într-un fel în care nu mi-am imaginat.

– Ce ți-a spus doctorul Gunn despre asta?

– A insistat că este nevinovat și că-și va dovedi nevinovăția.

Wasan își privi mâinile pe care și le ținea pe birou.

– Nu știu ce să aleg între instinct și Guntaphat.

– Îți sugerez să nu faci nimic. Așteaptă.

Aim îi strânse mâna ușor ca să-l încurajeze.

– Ar trebui să faci un pas înapoi. Nu te implica prea mult. Concentrează-te pe ce ai de făcut până se descoperă adevărul, apoi poți decide ce vei face. În felul acesta, vei suferi mai puțin.

– Mulțumesc.

Aim dădu din cap înainte de a se ridica în picioare și a se duce la treburile sale.

Wasan își petrecu timpul privind la mesajele de pe LINE pe care Guntaphat i le tot trimisese, dar de data asta avea mintea tulbure. Ultimul mesaj pe care Guntaphat îl trimisese suna așa.

Am fost interogat de poliție a doua oară. Ai idee de ce?

Își dorea să-l ajute pe Gunn cât mai mult, dar pur și simplu nu putea. Paranoia din mintea lui apărea ca o barieră de sticlă între ei.

Era ca și cum se vedeau unul pe celălalt printr-un perete de sticlă. Se zăreau dar nu se puteau atinge cu adevărat.

 

………………………………………………………………………….

– Jon! Nu alerga prea departe! Striga Eid pentru a-l avertiza pe băiatul care ținea un avion de jucărie și care ieși din casă alergând.

– Grăbește-te și intră în casă. O să plouă!

– Vreau să mă joc cu Mez. O clipă! răspunse fiul lui Eid în vârstă de șapte ani.

Scutură din cap obosită. Înmormântarea soacrei ei deja o făcea să se simtă stoarsă de energie dar mai avea doi băieți neastâmpărați de care să aibă grijă. Eid împături hainele si le puse în coș, apoi ieși afară să-i privească pe cei băieți jucându-se pe peluza din fața casei. Râsetele lor pline de veselie ușurau atmosfera melancolică din ultima săptămână. Eid era mulțumită că Urai își găsise pacea în cele din urmă.

Își mângâie burta umflată. Păcat că Urai se stinsese înainte de a-și vedea nepoata cea mică venind pe lume.

– Ce este? se auzi pălăvrăgeala lui Jon.

– Nu știu. Vrei să-l dai mamei? spuse Mez.

Eid se întoarse să se uite la Jon care alerga spre ea cu un obiect în mână. Obiectul era auriu și strălucea deși era mai tot acoperit de un strat de noroi. Eid aruncă o priivire și luă o bucată de cârpă să șteargă noroiul.

– Este … se uită la el curioasă.

Era un stilou. Îi scoase capacul, și văzu penița unui stilou scump. Băieții strigară încântați.

– Jon, unde l-ai găsit?

– Lângă casă, sub fereastra de la dormitorul bunicii, arătă Jon în spate.

– Este un stilou, mami?

– Cine ar fi putut lăsa stiloul aici… Eid căzu pe gânduri.

– Putem să-l păstrăm, mami? întrebă Mez.

– Nu, pentru că pare scump. Trebuie să-l returnăm proprietarului.

Răspunsul mamei îi făcu pe cei doi băieți să fie dezamăgiți. Eid se uită spre cer unde începeau să se adune nori negri care acopereau soarele.

– Mergeți în casă, dragilor. O să plouă curând.

 

………………………………………………………………………

Wasan merse în fugă prin ploaie către magazinul de bijuterii unde avuseseră loc furtul și împușcăturile. O persoană fusese grav rănită. Din ce se vedea pe camera de securitate, hoțul folosise arma pentru a-l amenința pe proprietarul magazinului. Un bun samaritean încercase să-l atace pe hoț din spate, vrând să-i ia arma. Totuși nu reușise și vânzătorul fusese împușcat în piept și rănit grav.

Wasan interogă martorul până când se termină programul și se întoarse la secția de poliție să-și ia documentele și dosarele pe care să le ducă acasă. Era ora 6 p.m. când Wasan ieși din secția de poliție. Stomacul îi chiorăia, ceea ce îl făcu să-și dea seama că nu mâncase de la prânz.

Ploaia se oprise când ajunse acasă cu un cârnăcior pe grătar, imens, învelit în frunză de banană și orez lipicios. Era suficient de flămând să devoreze încă o cutie de budincă de cocos. În plus, cumnata lui gătise curry de pui și salată de muguri de bambus cu pastă picantă de crab pentru Wasan.

Când stomacul lui fu umplut abia pe jumătate, Thongkum își băgă capul în bucătărie.

– Wasan, te-ai săturat?

– Nici pe departe, răspunse el cu gura plină de orez. Întinse mâna să ia niște muguri de bambus.

– E ceva în neregulă?

– Eid vrea să te vadă. A spus că a găsit un obiect valoros.

Thongkum arătă către fața casei.

– Du-te să o vezi când termini.

– Nu mai vreau de lucru după program! bombăni Wasan.

– Spune-i, te rog, să se ducă la secția de poliție.

– I-am spus deja dar insistă să se consulte cu tine. Când ești gata, vino afară.

După ce transmise mesajul, Thongkum plecă.

– Hei! Chiar trebuie să-mi strici cheful, nu?

Wasan puse lingura jos frustrat, înghiți restul mâncării și se ridică să termine odată treburile.

Wasan o știa pe Eid de când erau foarte tineri. Ea fusese născută și crescută aici și rămăsese în orașul natal până se căsătorise iar acum era mamă a doi copii.

Eid se apropie repede de Wasan când îl văzu ieșind din casă.

– Wasan, am nevoie de sfatul tău.

– Ce este?

– M-ai întrebat dacă am ceva ciudat acasă. Ei bine, fiul meu a găsit ăsta afară.Nu știu cum a ajuns acolo, căută ea prin traistă.

– Al treilea copil? arătă Wasan spre burta proeminentă care era mai mare decât o văzuse ultima dată.

– Da, păcat că bunica Urai nu a apucat să-și vadă nepoata… am găsit.

Îi dădu ceva lui Wasan.

La început, nu era sigur ce era acel lucru dar, când îl atinse și-l privi cu atenție, îngheță de parcă o furtună de zăpadă ar fi trecut pest el. Se uită la Eid panicat, ceea ce o făcu și pe ea să se mire.

– Eid, unde ai găsit ăsta?

– Fiul meu, Jon, a găsit stiloul ăsta în noroi, sub fereastra dormitorului bunicii Urai. Nu știu cine l-a scăpat acolo accidental. Pare scump. Trebuie să fie cineva care-l caută. Te rog, ajută-mă să găsesc proprietarul acestui lucru, inspectore.

– Înainte de deceda bunica, a fost vreun doctor în vizită la voi acasă?

– Doctorul a sunat să stabilească o zi de vizită, dar bunica a murit cu două zile înainte.

– În ce zi a murit bunica?

– Miercurea trecută.

Miercurea trecută fusese a doua zi după ce Wasan se culcase cu Gunn.

Wasan simți cum îi fuge pământul de sub picioare. Urechile-i țiuiau. Mâna care ținea stiloul auriu îi tremura.

Se holba la Eid care îl privea suspicioasă și încercă să se calmeze înainte de a vorbi pe tonul său obișnuit.

– Lasă-l la mine.

– Hmm. Mulțam.

Eid se întoarse și se îndreptă spre motocicleta parcată în fața casei.

Când se îndepărtă, genunchii lui Wasan se înmuiară. Făcu un pas înapoi, înainte de a se prăbuși pe o bancă din lemn. Se uită la obiectul din mâna lui și simți nevoia să țipe pentru a se elibera.

Wasan știa ce era obiectul acela și cui îi aprținea. Încercă să gândească pozitiv că ar putea aparține oricui, dar numai câțiva oameni din această regiune ar putea folosi un stilou luxos ca acesta.

Era același stilou frumos care de obicei stătea în buzunarul de la pieptul unui halat de laborator al unui bărbat care întotdeauna spunea că-l iubește pe Wasan. Îi aparținea bărbatului căruia voia să-i dea trupul și inima.

Creierul lui Wasan era amorțit. Nu știa ce să facă în continuare.

 

…………………………………………………………………………

Tah sări de pe scaun și se retrase într-un colt al camerei când văzu un bărbat în uniforma de poliție care intră într-un magazin de băuturi. Era ofițerul de poliție care-l încătușase fără milă când fusese acuzat că furase bani și aur la funeralii.  Datorită fiicei decedatului, nu fuseseră emise acuzații pentru că primise înapoi aproape toate obiectele de valoare. Din fericire, mai existase un martor care din întâmplare văzuse pe cineva care-i dăduse lui Tah bani în magazinul de băuturi. Altfel, ar fi înfundat pușcăria.

– In..inspectore, spuse bărbatul slăbănog, ridicând mâinile să-l salute pe Wasan.

– Vreau să te întreb ceva, spuse Wasan intrând și trăgându-și un scaun să se așeze.

Tah încercă să se retragă mai mult chiar dacă stătea deja într-un colt.

– Nu-ți fac nimic. Vino mai aproape.

Tah veni neîncrezător mai aproape.

Wasan luă telefonul și alese fotografiile de pe Facebook de la profilul lui Gunn. I le arătă lui Tah.

– Acesta este bărbatul care ți-a dat bani în ziua aia?

Tah se încruntă.

– Nu i-am văzut fața. Purta mască și șapcă. Și era întuneric.

-După forma corpului și înălțime, crezi că este el?

– Tipul ăla era destul de înalt, diferit de alte personae. Dacă mă întrebi pe mine, da, seamănă cu el, dar chiar nu i-am văzut fața inspectore.

Crezând că răspunsul asta îl va enerva pe Wasan, Tah reformulă.

– Pot spune că este același tip, dar nu sunt sigur.

Wasan oftă și își puse telefonul în buuzunar. Nu avea cum să obțină mai multe informații.

– Data viitoare să nu mai accepți bani de la străini.

– Nu, nu voi mai face asta. Îmi pare rău, își împreună mâinile Tah.

Wasan se ridică și ieși din magazin.

De ce trebuia să fure bani și să-i dea lui Tah? De ce trebuia să intre în casă după ce murise pacientul? De ce făcuse asta? Sau poate că persoana care intrase în casă și-i dăduse bani lui Tah era diferită de persoana care omorâse pacienții în stadiu terminal. Sau intrusul furase obiecte de valoare ca să-l calomnieze pe Tah și să facă să semene a furt pentru a-și acoperi adevăratele intenții.

Wasan își duse mâna la piept. Acum, stiloul auriu pe care-l adusese Eid era în buzunarul său din stânga. Era ca o otravă ce-i devora inima încontinuu. Wasan știa că cea mai bună metodă era să-l confrunte și să-l întrebe pe Gunn dacă era stiloul lui. Dar se va abține deocamdată. Wasan va încerca să găsească dovezi fără să știe Gunn că acum era suspectul numărul unu în ochii lui.

 

 

 

 

 

Care este reacția ta?
+1
0
+1
0
+1
0
+1
1
+1
0
+1
0
+1
0
Eutanasie- Romanul

Eutanasie- Romanul

Euthanasia
Rating 0.0
Status: Completed Tip: Autor: Traducător: Lansat: 2022 Limba nativă: Thai
    Ai dreptul să-ți pui capăt vieții? Numărul mare de morți pline de suspiciune printre pacienții cu boli terminale, lăsă o urmă de îndoială în mintea căpitanului de poliție Wasan. Mama sa, care tocmai trecuse în neființă cu doar câteva zile înainte ca el să se întoarcă în orașul natal, ar putea fi una dintre victime. Guntaphat, un doctor specializat în medicina paliativă și cel care a îngrijit-o pe mama lui Wasan în ultimele zile, devine cel care are grijă de inima fiului său în zilele acelea triste. Pe măsură ce relația celor doi devine mai profundă, misterul este dezvăluit treptat și  fiecare indiciu din acest caz va duce pre Guntaphat. Cum va rezolva Wasan dilema și cum va mai avea încredere în iubitul său?   Romanul este scris de Dr. Sammon,  conține 30 de capitole, plus două capitole speciale și un epilog. Traducerea by Silvia❤️

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset