Virtual Alpha și eu -Capitolul 38- Extra 4

Fiecare dintre noi

După aceea, directorul devenise foarte supărat și abătut.

Fusese cu adevărat ceva neobișnuit. Nu mă așteptam ca directorul să fie atât de impresionat de situația lui Sou.

Se pare că directorul făcuse niște remarci nepotrivite în discuția cu Sou că ajunsese să se panicheze pentru că îl jignise. Devenise chiar sarcina mea de după-amiază să-l consolez pe director atunci când nu primea niciun răspuns din partea Sou.

Chiar dacă directorul știa că totul era doar virtual, nu mă așteptam să fie atât de absorbit de asta. Fusesem oarecum fericit să-l văd comportându-se ca și cum ar fi încă un tânăr de vârsta acestuia.

– Hmm. Deci, această persoană are și o latură umană în ea.

Vorbind despre fericire, chiar și eu eram fericit din acest motiv. Pentru prima dată după ceva timp, Masago stătea din nou cu mine la masă.

Astăzi, Masago venise acasă mai devreme decât mine și chiar pregătise cina. De obicei, mâncam separat unul de celălalt. Devenise o regulă tacită în această casă ca noi să ne pregătim singuri mesele.

De aceea nu-mi venea să cred că puteam mânca împreună la masă două zile la rând…În plus, felurile de mâncare pe care el le pregătise erau toate mâncărurile mele preferate.

Încă de când era la liceu, Masago obișnuia să gătească pentru mine. Acesta fusese felul lui de a-mi arăta sprijinul pentru că începusem să lucrez mai devreme decât el.

Masago încetase să gătească pentru mine în momentul în care devenise ocupat după ce intrase la universitate, dar se pare că încă își mai amintea de felurile mele preferate de mâncare.

Eram atât de fericit încât nu m-am putut abține să nu beau dintr-o înghițitură o întreagă cutie din berea mea preferată. Nu eram atât de rezistent la alcool, dar simțeam că pot termina o cutie întreagă de bere în cel mai scurt timp.

Băutura mă ajutase să fiu mai vorbăreț decât înainte. Sfârșisem prin a continua să vorbesc în timp ce îi zâmbeam lui Masago, care stătea vizavi de mine. Masago zâmbea și el tot timpul ca răspuns la entuziasmul meu.

– A trecut ceva vreme de când nu te-am mai văzut așa de fericit.

– … Trebuie să fie pentru că a trecut ceva vreme de când nu ai ajuns acasă la ora asta.

Nu apucam să ne vedem prea des. Era și firesc. De aceea începusem să vorbesc la un moment dat pe un ton îmbufnat. Alcoolul îmi făcea starea de spirit să urce și să coboare. Sfârșisem prin a-mi exprima frustrările ascunse de obicei.

– … Glumesc.

Știam că era ocupat cu munca sa. Nu se putea altfel. Îmi dădusem seama imediat și îi aruncasem un zâmbet ca să ascund asta. Când mi-am pus dosul mâinii pe obrajii înfierbântați pentru a-i răcori, mâinile lui Masago coborâră peste ale mele.

– …Ce e?

– Am vrut doar să te ating.

Mă uitam la Masago, dar nu îl puteam privi prea mult timp. Asta pentru că ochii lui, care de obicei păreau somnoroși, mă priveau direct. Pe deasupra… simțeam în ochii lui o căldură diferită de cea obișnuită.

– Apropo de asta, de ce ai venit acasă neobișnuit de devreme zilele astea? Nu se poate să fii… brusc liber de la treburile tale aglomerate.

Echipa de cercetare și dezvoltare era desigur mereu ocupată. Nu auzisem nimic despre o relaxare a activității. Până și directorul era mereu ocupat cu alergatul dintr-un loc într-altul.

– Sunt la fel de ocupat ca întotdeauna. Dar… și eu mă simțeam singur.

– Huh…?

– Nu știam că și tu simți la fel, Miya.

Pentru o clipă, nu puteam înțelege despre ce vorbea.

Întrucât eram confuz, mâinile lui, care erau deasupra mâinilor mele, mă apucară cu putere. Credeam că voi fi tras spre el, dar de fapt buzele lui Masago începuseră să-mi sărute vârful degetelor.

– M-am bucurat când mi-ai trimis un mesaj spunându-mi că vrei să vin acasă devreme. Pentru că tu nu ai fi spus niciodată lucruri atât de egoiste.

Nu puteam înțelege imediat sensul cuvintelor sale. Nu-mi aminteam să-i fi spus lui Masago că vreau să vină acasă mai devreme. Dar, simțeam că văzusem scrise undeva acele cuvinte.

– Mă simt singur fără tine, vreau să vii acasă mai devreme din când în când.

Acestea fuseseră cuvintele pe care eu le tastasem în aplicația Virtual Alpha. Era singura dată în viața mea când folosisem cuvântul „singur”.

– Huh… stai, nu-mi spune, că acel Alfa Virtual este de fapt…?

– Nu aș putea să dau altcuiva poziția de a fi partenerul tău, nu-i așa? Tu ești perechea mea, Miya.

Deci, cel care îmi răspunsese tot timpul fusese Masago…?

Trebuia să-mi fi dat seama când îmi spusese că Virtual Alpha nu era complet o AI. Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu era o AI acel Alfa căruia îi trimisesem acele mesaje.

Fața mi se înroși într-o clipă. În timp ce îmi frecam degetele tremurânde, Masago se uită la mine cu o ușoară frustrare.

– Nu ai știut?

– …Cum puteam să știu? Am crezut că era doar o AI.

Chiar dacă eram încă în timpul mesei, fierbințeala din corpul meu începuse să crească în locul în care Masago mă atinsese. Mirosul perechii mele, amestecat cu mirosul de alcool, îmi făceau rațiunea să se topească.

– Ngh…

– Te simți bine? Vocea ta este atât de drăguță.

Vocea lui Masago suna și ea oarecum fierbinte. Culoarea senzualității începuse să se împletească cu degetele lui care alunecau pe sub mâinile mele.

– Aah… așteaptă. Încă n-am terminat de mâncat…

– Îmi pare rău. Nu mai pot să aștept.

– Dar te-ai chinuit să pregătești mâncarea asta pentru mine.

– Și asta mi se pare nostalgic. Aș putea oricând să-ți pregătesc ceva de mâncare pentru tine, așa că lasă-mă acum să fac dragoste cu tine.

Când îmi șoptise acele cuvinte la ureche, nu am mai putut spune nu.

Simțind miezul fierbinte al lui Masago în mine, mă lipisem strâns de trupul său. Avea un corp musculos, care se potrivea foarte bine unui Alfa.

Pentru că în trecut era foarte mic, ajunsesem să mă gândesc la el ca și cum aș fi fost unul din părinții lui. La urma urmei, îl cunoșteam pe Masago de când era încă un puști.

Când Masago intrase la liceu, mă întrecuse deja la înălțime. Masago fusese mereu îngrijorat de statura lui mică, dar, în cel mai scurt timp, ajunsese în rând cu mine și, la fel de repede, crescuse atât de mult încât a trebuit să mă uit în sus la el.

Chipul și fizicul lui erau incomparabile față de cum îl știam eu atunci. Totuși erau multe părți din el care rămăseseră la fel ca în trecut, ca de exemplu această față încruntată a lui.

Își încrețise sprâncenele, privindu-mă fix în ochi. Când m-am uitat la fața lui, părea că se abținea să nu plângă, iar asta mă făcea să vreau să-l mângâi pe cap.

– …Masago.

Îi atinsesem părul în timp ce-i rosteam numele. Părul lui Masago avea o ușoară tentă maronie, deși nu își vopsise niciodată părul. Părea și mai evidentă atunci când stătea lângă părul meu negru ca smoala.

Părul lui avea volum, dar era moale, așa că nu părea atât de greoi. În timp ce îi îndreptam și îi mângâiam bretonul său lung, ridurile dintre sprâncene se relaxară.

– Îmi place atingerea ta, Miya.

– Ngh, ah…

Chiar dacă spusese acele cuvinte pe un ton drăguț, mișcarea lui fusese necruțătoare. Când își împinse miezul adânc înăuntru, corpul mi se arcuise la spate de la sine. Nu mi-am putut reține vocea.

– Vocea ta este, de asemenea, drăguță. Îmi place s-o aud gemând.

– Nu, ah… nu mai împinge atât de adânc…

– De ce? Miya, îți place aici, nu-i așa? Când erai în călduri, îmi spuneai mereu să ți-o trag în acest loc.

– Nu spune asta. Aah…

Nu voiam ca el să aducă în discuție despre perioada când eram în călduri. Cantitatea mică de alcool pe care o băusem își terminase deja efectul, iar acum eram destul de treaz.

De fapt nu, acum eram sub influența feromonului lui Masago, dar era totuși diferit față de călduri, care îmi făceau rațiunea să se topească. Era atât de jenant. Muream de rușine.

Îmi înfășurasem brațele în jurul corpului lui Masago, strângându-l și mai tare. Aproape că îl sugrumasem ca să nu se mai poată mișca mai mult de atât și mi-am îngropat fața în gâtul lui. Simțeam parfumul lui Masago și mai puternic.

– …Eek, ah.

Urechile îmi fuseseră mușcate. Dinții canini ascuțiți ai Alfa îmi străpunseră lobul urechii. Fiecare mușcătură îmi dădea un fior pe șira spinării, iar asta mă făcea să-mi încordez interiorul în jurul miezului lui Masago.

Forța brațelor mele care se agățau de trupul lui cedase și căzusem cu spatele pe cearșafurile de pe pat. Trupul lui Masago picase peste al meu. De data aceasta, mă muşcă în zona din jurul umărului meu.

– Ah, nu lăsa semne acolo unde pot fi… văzute.

– De ce nu? Toată lumea știe deja că ești al meu.

– Știu asta… Dar nu vreau ca lumea să-mi vadă semnele… aah.

– Nu vrei ca ele să fie văzute?

Continua să mă muşte iar şi iar în timp ce mă tot întreba. Tocmai îmi amintisem ceva. Lui Masago îi placea să mă muște în timp ce eram conectați așa. Se pare că îi furnică dinții când se simte excitat. Mă întrebam dacă toți Alfa erau așa.

– Cumva… pentru că nu vrei ca directorul să le vadă?

– Huh…?

Mă întrebam de ce l-a menționat brusc pe director acum. Masago părea să se poarte ciudat. Își încruntase din nou sprâncenele cu putere.

– Îți place de mine… Miya?

Masago rostise aceste cuvinte. În timp ce își freca fruntea de umărul meu, vocea lui suna oarecum tremurândă.

– …Masago?

Masago nu-și ridică privirea nici atunci când îi strigasem numele. Când încercam să arunc o privire spre fața lui, el o ascundea și mai mult. Acest gest al lui mi se păruse familiar.

– …Ce? Te-ai supărat?

Cu siguranță era bosumflat acum. Același gest obișnuia să îl facă și când era mai tânăr. Această trăsătură a lui nu se schimbase prea mult nici după ce devenise adult.

– Nu sunt supărat…

– Mincinosule. Atunci, ce altceva este?

– Respingere de sine și… gelozie.

După ce-și rosti mărturisirea cu voce tare, Masago își ridică în cele din urmă fața. Avea o expresie stânjenită pe chipul său. Probabil că era gelos pe director. Dar, ce a vrut să spună prin auto-respingere…?

– Eu… am crezut că fac tot ce pot pentru a obține aprecierea ta, Miya. Dar am ajuns să te fac să te simți singur… Îmi pare rău.

– Huh?

– Când mă gândesc că nu realizez asta până nu mi-o spui tu, înseamnă că sunt un eșec al perechii mele…

Pieptul mi se strânse când îi văzui fața privindu-mă în timp ce spunea acele cuvinte. Era …așa de drăguț.

Nu mă puteam abține să nu-l îmbrățișez strâns în jurul capului. Pentru că Masago se mișcase în semn de surprindere, partea în care eram încă conectați începuse să se încingă din nou.

– …ngh.

– Miya.

– Cu siguranță că nu ești un eșec. Ești singura mea pereche. Eu te-am capturat.

În timp ce îi șopteam intenționat aceste cuvinte lui Masago pe un ton cu care obișnuiam să vorbesc în trecut, mi-am înfășurat picioarele în jurul taliei sale.

Mi-am lipit trupul strâns de el și am absorbit miezul încins al lui Masago în cea mai adâncă parte a corpului meu.

– Tu ești perechea mea de care sunt mândru.

Nu știam că Masago lucra din greu gândindu-se la astfel de lucruri. Asta mă făcea și pe mine un eșec pentru că eram perechea lui.

Chiar dacă nu exista niciun alt Alfa la fel de minunat ca el. El muncea din greu și îmi susținea mereu spatele. Într-o zi apăruse brusc în fața mea și crezusem că eu voi ajunge să trag tare pentru el.

Dar nu fusese așa. Îmi dădusem seama că Masago mă susținea din spate mereu în același mod. Pentru asta, muncea atât de mult și de atâția ani, iar gândul la asta mă făcuse să simt un val de dragoste pentru el.

Îmi doream căldura pe care mi-o oferea, așa că mi-am încordat încă o dată interiorul. Poate din cauză că eram sensibil la adulmecarea feromonilor perechii mele, un sentiment de euforie îmi inundă corpul meu doar privindu-l în ochi pe Masago, care deveneau încet topiți de căldură.

El era perechea mea iubită.

Mă întrebam dacă directorul și Sou vor întâlni și ei într-o zi acest tip de partener. Mă întrebam dacă conexiunea lor de astăzi va însemna ceva special pentru cei doi.

În timp ce speram că așa va fi în cazul lor, am îmbrățișat cu putere trupul perechii mele iubite.

Aici se încheie „Povestea dezvoltatorilor de aplicații”.