Virtual Alpha și eu- Capitolul 39 (Extra-5)

Capitolul extra dedicat Zilei Îndrăgostiților din povestea Yuugo-Sou

– Sou, vrei să ieșim la o întâlnire mâine?

– Ce? O întâlnire?

– Da. Este un loc în care aș vrea să merg împreună cu tine.

Era vineri seara. Discutam prin telefon cu Yuugo, ca de obicei, după munca sa, când îmi spusese brusc asta.

Spusese despre o întâlnire… Nu era un lucru neobișnuit ca Yuugo să se abată de la lucrurile sale și să spună așa ceva? Nu era vorba că nu ieșeam împreună. Ieșeam de multe ori să mâncăm sau să mergem la o plimbare cu mașina lui.

Dar puteam număra pe degete de câte ori o numise în mod special „întâlnire”, ca de această dată. Mă simțeam nejustificat de agitat când îl auzisem spunând așa.

– Unde vrei să mergem?

– Este o surpriză pentru mâine, dacă ești de acord?

– … Este în regulă să port îmbrăcămintea mea obișnuită? Sau trebuie să pregătesc ceva special?

– Este în regulă. Dacă ai nevoie de ceva, putem cumpăra.

Așa gândea Yuugo. Ei bine, era perfect pentru mine așa. Nu e ca și cum aș fi putut să pregătesc ceva dacă mi-ar fi spus „Să te îmbraci pentru un astfel de restaurant.”

Dar, tot nu mă puteam obișnui să fiu dus de fiecare dată în ​​magazine scumpe. Trebuia să fiu măsurat în zeci de locuri doar pentru a face un singur articol de îmbrăcăminte. Oricum, în primul rând ideea de a croi haine era atât de diferită de a mea.

În plus, chiar dacă am fi mers la un magazin obișnuit, constatam uneori că personalul se schimba imediat cu o persoană de rang superior atunci când intram cu Yuugo. Ar fi oferit cărțile lor de vizită imediat. Era destul de înfricoșător.

Yuugo părea să fie obișnuit cu așa ceva și nu îl deranja deloc această situație… Dar pe mine mă deranja și mă făcea nervos. Știu că, probabil, trebuia să mă obișnuiesc cu astfel de lucruri dacă voiam să fiu cineva demn să stea alături de Yuugo, dar încă îmi era dificil până la urmă.

– Atunci, te iau de acasă mâine, la ora zece.

– …Ah, mhm.

– Nu ești prea entuziasmat de asta?

– Nu, nu e nimic de genul asta… Dar nu îți este greu să ieși cu mine dimineața, în ziua ta liberă?

– Voi fi energizat văzându-te.

– Nu ești întreg la minte.

Totuși, și eu eram la fel ca el, pentru că doar auzind acele cuvinte spuse de el acest fapt mă înveseli.

Ei bine, dacă Yuugo avea un loc în care voia să meargă, atunci voiam și eu să merg cu el. Îmi spusese că voia să meargă împreună cu mine, așa că nu-mi va displăcea.

Doar că eram încă un pic emoționat să fiu împreună cu Yuugo afară. Asta era tot.

– Atunci ne vedem mâine la zece dimineața. Nu lucra până târziu!

– Da, știu. Nici tu nu ar trebui să stai treaz prea târziu. Noapte bună.

– Noapte bună.

Era aproape de miezul nopții. În fiecare zi era ocupat până atât de târziu, că ar fi trebuit să fie totul mai ușor în ziua lui liberă. Speram doar să nu se îmbolnăvească.

Mă întinsesem pe pat și luasem cartea de referință care zăcea lângă perna mea. Nu pierdeam timpul jucându-mă. Mă străduiam să învăț limba engleză, astfel încât să-i pot fi de ajutor lui Yuugo chiar și pentru puțin.

…Dar, deja mi se făcuse somn.

Ochii mei continuară să alunece peste cartea de referință, însă se pare că nu puteam să bag nimic în cap.

Renunțând, pusesem cartea de referință pe birou și mă băgasem sub pătură. Închisesem ochii, așteptând cu nerăbdare să-l văd pe Yuugo a doua zi, pentru prima dată după o săptămână.

*

– Ce-i asta, uau…

– Chiar e ceva lume, nu glumă. Sunt atât de mulți oameni aici.

Yuugo părea și el luat puțin prin surprindere, deși el fusese cel care mă invitase aici. Mă dusese la un târg de Ziua Îndrăgostiților, organizat într-un centru comercial. Pe scurt – totul era ca pe un câmp de luptă.

Era prima dată când veneam aici, dar mai văzusem asta de câteva ori la știri, așa că știam cum arată zona comercială de Ziua Îndrăgostiților. Mă întrebam dacă Yuugo nu știa treaba asta.

Stătea la o oarecare distanță de intrare și se uita la mulțime cu o privire uluită pe față.

– Nu intri?

– … Voi intra.

– Pfft… Chipul tău e încordat.

Fața lui Yuugo era complet tensionată atunci când el îmi răspunse cu o voce liniștită.

Crezusem că știam multe dintre expresiile feței lui Yuugo, dar aceasta ar putea fi prima dată când vedeam o privire atât de inconfortabilă pe fața lui. Fusese oarecum îmbucurător pentru mine.

– …Sou, te distrezi?

– Da. Mă distrez când văd această expresie pe fața ta.

Eu eram cel cu tensiunea mai scăzută când vorbeam la telefon, dar acum era complet invers. La urma urmei, acest lucru era pur și simplu prea distractiv.

Abia așteptam să văd cum va reacționa Yuugo atunci când va intra în mulțime.

– Hai, hai să mergem.

– Stai… Sou.

Întrucât Yuugo părea încă puțin dezorientat, îl prinsesem cu forță de braț și îl trăgeam după mine. Pășisem în zona de cumpărături, care era în mare parte plină de femei.

*

– Ah, asta are gust bun… Acesta este ceai cu… aromă de yuzu?

– Acesta are aromă de floare de cireș. Miroase frumos.

Yuugo se adaptase locului destul de repede. Mă așteptam să observ mai mult timp latura lui panicată… Eram puțin dezamăgit.

Gustasem apoi diverse feluri de ciocolată.

Eram conștient de asta de ceva vreme, dar toți erau amabili cu oamenii arătoși. În compania lui Yuugo, existau mai multe șanse să mi se ofere o porție pentru degustare.

În plus, simțeam că primea mai mult decât ceilalți. Îi favorizau mai mult pe băieții chipeși. Eram în situația că-mi venea să vărs din cauza asta.

Mă întrebam cum se uita personalul la noi. Nu semănam deloc unul cu celălalt, așa că nu credeam că ne vedeau ca pe niște frați. Poate ca rude?

– Sou, încearcă asta.

– Mm… Uau, ce este asta? E atât de bun.

Ceea ce îmi pusese Yuugo în gură era o ciocolată naturală topită și moale. Se topea în mod surprinzător atât de frumos încât dispărea în momentul în care îmi atingea limba. Chiar și așa, gustul și aroma îmi rămâneau în gură. Era o ciocolată care te făcea fericit pentru o vreme.

– Hu-huh… Ce a fost asta de adineauri? E o nebunie.

– Bun. Hai să o cumpărăm și pe aceasta.

– Stai, Yuugo. Câte dintre acestea ai cumpărat?

– Nu ar trebui să-ți faci griji pentru astfel de lucruri. Am de gând să cumpăr tot ce-ți place.

– …Serios?

Mai multe pungi cu ciocolată atârnau deja în mâinile lui Yuugo.

Personalul de la ultimele magazine fusese grijuliu, punând toate pungile într-una singură, dar apoi observasem că noi pungi mici atârnau iar de brațele lui Yuugo.

Serios acum, câte pungi avea deja?

– Nu pot să mănânc atât de multă ciocolată deodată, auzi…?

– Nu-ți face griji. Am avut grijă să verific datele de expirare.

Vorbea serios? Se pare că urma să trăiesc cu ciocolată în fiecare zi pentru o vreme.

Ei bine, sigur aveau gust bun… dar aș fi vrut să mănânc și ceva sărat între ele, dacă nu l-ar deranja. Nu, nu voiam să fiu nepoliticos și să spun așa ceva, pentru că astfel el avea să cumpere și mai multe lucruri.

– Sigur nu vrei să cumperi nimic?

– …Ah, da, așa e.

Oftam când îl priveam pe Yuugo cum își continua cumpărăturile în ritmul lui și când personalul mă striga din spate. Și uite așa realizasem ceva.

Asta este. Pentru că Yuugo îmi cumpăra mereu totul, uitasem că trebuia să îi pregătesc și eu niște ciocolată. Bine, nu trebuia să mă forțez să le cumpăr… Dar până la urmă pentru asta venisem până în acest loc.

– Uf, sunt atât de scumpe.

Ciocolatele din magazinul doamnei care vorbea cu mine erau foarte scumpe. Dar erau produse superioare de înaltă clasă. În fine, acesta nu era singurul loc care avea ciocolată scumpă.

Yuugo cumpărase ciocolată una după alta, iar ciocolatele vândute la acest târg de Ziua Îndrăgostiților erau în general scumpe. Pentru mine, care depuneam eforturi să mă descurc cu alocația lunară, toate erau foarte scumpe.

– … Umm, … oare există și ceva ciocolată ieftină și care să arate prezentabil?

Așteptându-mă să aud un „ nu ”, încercasem totuși să o întreb. Probabil că nu ar fi trebuit să întreb așa ceva personalul dintr-un magazin de înaltă clasă.

– Ah, dacă asta cauți… ai putea încerca să mergi la magazinul de după colț. Acolo sunt destul de ieftine, drăguțe și arată voluminos, spuse vânzătoarea.

Doamna fusese foarte amabilă. Presupun că era conștientă de bugetul meu, așa că făcuse tot posibilul să-mi arate și ciocolata dintr-un alt magazin. Mă întrebam dacă era în regulă.

– Umm, îmi cer scuze. Mulțumesc.

– Nicio problemă. Ah… Voi încerca să-ți rețin iubitul pentru câteva momente, așa că te rog du-te să cumperi cât mai poți.

Ea spusese „iubit”?

Așa arătam noi în ochii altora. Credeam că nu vor observa. Adică, cum puteau să știe asta?

În timp ce doamna verifica cutia cu ciocolată a lui Yuugo, părăsisem pe furiș acel loc. Mă dusesem în magazinul recomandat de aceasta și alesesem imediat niște ciocolată pentru Yuugo. Pusesem ciocolata împachetată în geanta mea și mă întorsesem fără să mă vadă în magazinul anterior.

– Ah, Sou. Te-am pierdut din vedere pentru o secundă, am fost surprins.

– Mm, vina mea. Am văzut niște ciocolată foarte frumoasă, așa că am rămas în urmă s-o admir.

– Care dintre ele? Vrei să cumperi și tu câteva?

– Mi-ajung acestea.

Încercam rapid să-l opresc pe Yuugo, care îmi crezuse minciuna și era pregătit să meargă să cumpere altă ciocolată. Am putut-o vedea pe doamna de mai devreme privindu-ne și zâmbind fericită.

*

După ce luasem prânzul târziu, mersesem acasă la Yuugo. Privind cutiile îngrămădite pe masa din sufragerie, acestea mă făcuseră să mă simt puțin deprimat.

Sigur, îmi plăcea ciocolata. Aș fi putut mânca multe dulciuri, dar această cantitate era un pic… știți…peste măsură.

– Sou, vrei niște cafea, nu?

– Da!

– Haha, te-ai săturat de toate chestiile astea dulci?

– Nu e vorba de asta. Dar tu? Nu ești obosit din cauza aglomerației?

– Ai dreptate. Cred că am fost puțin surprins pentru că era prima dată când merg într-un loc cu atât de mulți oameni.

În timp ce spusese asta, se așezase lângă mine și îmi oferi cafeaua pe care o adusese. Yuugo luase și el o înghițitură din cafea.

– Prima dată? Nu te referi la a merge la târgul de Ziua Îndrăgostiților, nu?

– Da, am vrut să spun că nu am fost niciodată în locuri ca acestea. Mereu am evitat locurile aglomerate.

Își atinsese apoi încheietura stângă în timp ce spusese asta. Era locul unde purta inelul de suprimare a ruturilor sub formă de brățară.

Chiar acum, nu mai purta inelul acolo. Pentru că nu mai era necesar după ce își schimbase dinții canini cu unii falși. Se pare totuși că luase supresorul cu el pentru că încă mai reacționa la feromoni, dar chiar și așa un lucru se schimbase semnificativ.

Doar pentru că nu mai avea inelul acum nu însemna că putea uita cu ușurință ce se întâmplase în trecut. Se pare că Yuugo încă mai avea un sentiment de aversiune față de alți Omega, în afară de mine.

Ei bine… pentru mine, asta era un lucru destul de bun. La urma urmei, eram sigur că Yuugo ar fi fost un tip popular dacă ar fi fost mai prietenos.

– Atunci, de ce ai vrut să merg împreună cu tine astăzi?

– Am vrut să alegem ciocolata împreună. M-am gândit, de asemenea, că aș putea să mă distrez bine alături de tine. Dar, recunosc, că nu credeam că vor fi atât de mulți oameni acolo.

– Pfft, ahaha. Fața ta arăta într-adevăr într-un anume fel înainte să intri.

Când îmi amintisem chipul lui, nu mă putusem abține să nu izbucnesc în râs. Fața lui în acel moment era teribilă.

– Dar, m-am și distrat. A trecut mult timp de când nu am fost la un astfel de târg. Cred că înainte îmi plăceau locurile aglomerate ca acestea.

– Vorbești serios?

– La fel ca la festivalurile de vară, locurile cu multă viață sunt atât de grozave, nu-i așa? Ei bine, totuși, nu am mai fost la festivaluri de când am aflat că sunt Omega.

Chiar și unui Omega cu un ciclu de călduri stabil ca al meu, tot i-ar fi fost un pic teamă să meargă în mulțime. Pentru că nu ar ști niciodată când s-ar putea întâmpla ceva.

Dar acum că devenisem perechea lui Yuugo, nu mai trebuia să-mi fac griji pentru astfel de lucruri. Ca urmare a acestui fapt, simțeam că sfera mea de activități se lărgise.

– Datorită faptului că sunt perechea ta, am putut merge în mult mai multe locuri. Dacă mă gândesc la asta, a avea o pereche este oarecum convenabil.

Nu voiam să-mi pese atât de mult de asta, dar simțeam că având călduri îmi limita acțiunile.

Încă mai aveam căldurile mele ca de obicei, doar că, acum, avându-l pe Yuugo lângă mine mă făcea să mă simt complet în siguranță. Chiar dacă s-ar întâmpla ceva, singura persoană care ar fi reacționat la feromonii mei era doar Yuugo.

– … Că tot vorbim despre asta.

– Hm?

– Nu cred că voi putea să-ți ofer atât de multă libertate.

Mă îmbrățișase strâns, apoi îmi șoptise asta la ureche cu o voce joasă. Simțisem o amorțeală dulce traversându-mi spatele. Puteam simți mirosul feromonilor lui Yuugo amestecați în aerul pe care îl inhalam.

– Asta e posesivitatea?

– Da. Chiar nu vreau să te arăt altor oameni.

Expresia de pe chipul lui Yuugo, care arăta o posesivitate specifică unui Alfa, îmi zdruncinase instinctul Omega. Să fiu dorit în acest fel nu era ceva ce îmi displăcea. Din contră, mă entuziasma.

– …Ciocolata miroase destul de bine, dar parfumul tău este preferatul meu până la urmă.

– La fel e și în cazul meu…

În timp ce deschisesem gura ca și cum aș fi cerut-o, aroma mea dulce preferată se răspândise în gura mea.

*

– Poftim.

– Ce? Mi-ai cumpărat și tu ceva?

– Este doar ceva ieftin, totuși… până la urmă este Ziua Îndrăgostiților. Am vrut să-ți dăruiesc și eu ceva.

Era cât pe ce să uit să-i cumpăr și lui ceva, dar voi păstra secretul.

După ce făcusem schimb de mai multe ori cu dorințele noastre unul față de celălalt, îi adusesem ciocolata lui Yuugo la pat.

Când l-am văzut pe Yuugo zâmbind fericit în timp ce se uita la ciocolata pe care i-am dat-o, m-am simțit un pic mai rușinat decât de obicei.

– Pot s-o mănânc?

– Tocmai ai gustat atâtea ciocolate, încă mai poți mânca?

– Cea pe care mi-ai dat-o tu este specială.

O cumpărasem doar pentru el, nu credeam că avea să fie atât de fericit. Mă întrebam dacă ar fi și mai fericit dacă ar fi fost ciocolată făcută manual. Totuși, nu cred că aș fi fost în stare să o fac atât de bună.

– Aceasta are cel mai bun gust dintre toate ciocolatele pe care le-am mâncat astăzi.

– Exagerezi.

– Nu este adevărat, încearcă și tu.

Fața lui Yuugo se apropiase încet. Puteam simți aroma dulce de ciocolată din gura lui. Amestecat cu acel miros era și parfumul feromonilor lui Yuugo. Mirosul îmi topise mintea la fel ca ciocolata.

– Mai vrei să o facem?

– … Ar trebui să stai la mine azi.

– Nu aveai nicio intenție să mă lași să plec de la bun început, nu-i așa?

Zâmbea blând și frumos, dar ochii lui străluceau ca ai unei fiare. Puteam vedea lumina feroce sclipind în adâncul ochilor căprui-pal ai lui Yuugo.