Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Anii de colegiu – Volumul 2 – Capitolul 51

Trecut vs Prezent

Trecut vs Prezent

 

Tar, nu ne vom mai vedea pe viitor.

Dar…

Dacă mă iubești cu adevărat, te implor, nu mai vreau neînțelegeri cu iubitul meu.

Tharn se gândește din nou la conversația avută cu fostul său iubit acum vreo zece minute, oftează adânc în timp ce în minte îi apare privirea rănită a lui Tar; era melancolică și aproape demnă de milă, de aceea l-a și mișcat.

Nu știa de ce Tar îl privise așa, dar în cele din urmă îi spusese:
Noroc bun iubitului tău, sper să n-o sfârșiți ca noi.

Credea că Tar era pe punctul de a spune ceva, dar până la urmă n-o făcuse și nici el nu voise să fugă după el, pentru că-și jurase demult în sinea lui că nu-l va mai revedea niciodată.

E nouă și jumătate.
Tharn se uită la ceas, fără să-și dea seama că vorbise atât de mult cu Tar, și se întreabă dacă Type mâncase deja singur.

Gândindu-se la iubitul lui, Tharn simte din nou o greutate în piept.

Nu te mai gândi, s-a terminat, de ce te mai frămânți? Treci peste! își spune în sinea lui, în timp ce ia cheia și deschide ușa.

Dormi?

Camera e în beznă și trebuie să bâjbâie cu mâna pe perete ca să găsească întrerupătorul. De obicei, Type nu doarme la ora asta!

Deci știi și tu când să te întorci acasă?

Vocea lui Type, venind de la masă, îl ia prin surprindere pe Tharn, deși ceea ce îl uluiește cel mai tare e expresia de pe chipul băiatului din sud.

Chipul lui Type e plin de frustrare, durere și, cel mai important, acum pare că stă să-l ucidă pe Tharn.

Ce-i cu tine? De ce nu sunt luminile aprinse?
Tharn se chinuie să schițeze un zâmbet când îl întreabă pe Type, dar celălalt nu răspunde, îl fixează cu o expresie glacială.

Unde ai fost?

În barul lui P’Jeed.
Tharn răspunde, prefăcându-se calm, deși simte toată presiunea în interior. Se uită la expresia lui Type și are senzația că știe ce urmează să se întâmple.

Cu cine te-ai întâlnit?

M-am întâlnit cu Song!
Nici Tharn nu vrea să mintă, dar îi spusese mai devreme că se va întâlni cu Song și acum se simte obligat să fie consecvent cu ce spusese. Răspunsul lui întărește furia lui Type, care, fixându-l pe Tharn, repetă aceeași întrebare.

Îți mai dau o șansă, cu cine te-ai întâlnit?

Type ridică brusc vocea, iar Tharn rămâne fără cuvinte. Își imaginase deja că Type știa cu cine se întâlnise, așa că oftează în timp ce încearcă să relateze sincer.

Am fost să vorbesc cu Tar, e fratele lui Tum, un prieten vechi de-al meu.

Type se ridică încet, se apropie de el zâmbindu-i, apoi îl apucă de guler cu mâna și rage tare:
De ce n-ai spus că e fostul tău iubit?!

Tharn lasă imediat capul în jos, nu atât ca să scape de furia lui Type, cât ca să înțeleagă de unde știe Type. Deși nu făcuse nimic rău, Tharn se simte totuși vinovat. Se simte ca un soț prins în flagrant de soție.

Nici să nu încerci să te întrebi de unde știu! Nu sunt prost și nu sunt ca o vacă tâmpită care stă cu capul plecat toată ziua! Cum aș fi putut să nu știu că minți? Știu, mă port ca un câine turbat acum, simt că înnebunesc de inimă rea, dar fac asta doar cu tine, care ești nenorocitul meu de iubit! Crezi că n-am observat nimic neobișnuit la tine? Cum merge, eh? Băiețașul tău te face să te simți la fel ca înainte? Încă mai e pe gustul tău?

Ai’Type!
Tonul sarcastic al lui Type îl exasperează pe Tharn, care îi rostește numele tăios, dar asta nu-l oprește pe băiatul din sud, care râde și mai tare ca înainte.

De ce? Ce ai de gând să spui? Unde am greșit? Nu ți-a înmuiat inima?

Nu e ceea ce crezi, nu se întâmplă nimic între noi doi.

Cum pot să am încredere în tine dacă m-ai mințit de la bun început?
Type țipă, nu mai zâmbește, ci îl fixează pe Tharn cu o privire dezamăgită, o privire pe care bateristul o evită. Nu are cum să combată cuvintele iubitului său.

Minciuna. Mulți oameni cred că există multe motive pentru a minți și de aceea o fac, gândindu-se că e spre bine. Uneori spun minciuni pentru a-i face pe cei la care țin să se simtă mai bine și de dragul altora. Dar, în orice caz, minciuna e minciună, și e un fapt incontestabil că a fost necinstit cu Type.

De ce nu mă contrazici? Neagă! Răspunde-mi!
Type urlă spre Tharn, sperând să obțină un răspuns de la el, dar Tharn îl fixează cu o privire absentă. După mult timp, vorbește încet.

Îmi pare rău!

Cuvintele îl fac pe Type să-i dea drumul la guler lui Tharn.

Dar chiar nu e nimic între mine și Tar.
Tharn se străduiește să-și dovedească nevinovăția, dar chipul lui Type pare să vrea să-l evite. E prima dată când Tharn vede chipul lui Type atât de rănit.

Nah, sunt sigur că nu e nimic între voi, iar dacă ar fi să vă împerecheați din nou ca să v-o trageți, ar dura mai mult timp.
Tharn e fericit că Type îl crede, dar…

Trupul tău nu te trădează, dar inima ta?

Întreabă apoi Type pe un ton greu, fixându-l pe Tharn în ochi cu o anume perplexitate.

Ești afectat de el?

Nici la această întrebare Tharn nu răspunde. Tharn clarificase lucrurile cu Tar, spunând că l-a ales pe Type și că nu se vor mai întâlni, dar acum, când i se cere de către Type să spună asta cu voce tare, nu reușește să scoată un cuvânt. Ceva foarte simplu de spus devine complicat din cauza acestei tăceri care face ca speranța să dispară încet din ochii lui Type.

Ai’Tharn, răspunde-mi! Ești afectat de el?

Răspunde-mi! Spune-mi că nu ești afectat de el și voi crede fiecare cuvânt pe care-l spui, spune-o! Haide! Spune-o!
Type sâsâie, apucându-l din nou pe Tharn de rever și scuturându-l puternic, vrea să audă acele cuvinte din gura lui. Dar Tharn continuă să nu spună nimic pentru că nu știe ce să răspundă sincer, tot ce poate spune este doar:
Te iubesc doar pe tine.

Și Tharn ar vrea să mintă, dar odată ce vede ochii lui Type, înțelege că nu poate. Recunoaște în sinea lui că încă mai are sentimente pentru Tar, dar nu l-ar trăda niciodată pe Type.

Nu e răspunsul pe care Type vrea să-l audă, așa că îl împinge pe Tharn departe de el cu putere, zâmbind amar.

Crezi că o să am încredere în cineva care nici măcar nu poate găsi un răspuns la întrebarea mea?

Dar Ai’Type, n-am pe nimeni altcineva! Jur că nu-l voi mai vedea niciodată pe Tar.

Nu vreau să aud numele ăla în camera asta!

Pentru că această cameră le este dedicată lor doi.

Vocea furioasă a lui Type răsună în toată camera, în timp ce se uită în jur disperat.

Nenorocitule!

Acestea fiind spuse, Type se îndreaptă spre ușă, încercând să plece.

Unde te duci? întreabă Tharn cu o anxietate puternică, apucându-l de mână și încercând să-l oprească.

Într-un loc unde să nu te mai văd niciodată!
După ce spune asta, Type își smulge mâna și trântește ușa, lăsându-l pe Tharn singur, încremenit pe loc, strângându-și capul între mâini cu disperare.

Ce-am făcut? Ce naiba fac greșit?

Tharn simte cum puterile îl părăsesc în timp ce se așază pe podea.

Ding-dong, ding-dong, ding-dong, ding-dong.

Au, te aud și dacă suni o dată! Nu trebuie să apeși din nou.

Ieșind din apartament, Type fusese într-o stare de confuzie, neștiind unde să meargă pentru a-și descărca emoțiile; hotărâse să meargă să bea. Alcoolul îi mai ridicase moralul, dar neavând nicio intenție să se întoarcă acasă – se temea să nu-l certe și să se certe din nou cu Tharn – luase un taxi până la casa lui Techno, prietenul său cel mai bun.

Fusese de ajuns să spună la telefon că are probleme și Techno îi spusese imediat să vină la el.

E un lucru bun că părinții mei sunt plecați la Hua Hin, la bunicul, altfel te-ar fi certat mama pentru cum ai sunat la ușă.

Techno mormăie în timp ce ține ușa deschisă. Type nu are chef să-i răspundă și spune doar:
Lasă-mă să dorm la tine la noapte.

Observând comportamentul neobișnuit al lui Type, Techno întoarce capul să-l privească în față și îl lasă să intre.

Tu și Ai’Tharn ați avut probleme?
De fapt, nu era greu de ghicit, pentru că există multe motive pentru a nu te întoarce acasă să dormi, unul dintre ele fiind că avusese probleme cu bateristul și de aceea nu voia să se întoarcă. Type nu răspunde, dar Techno știe deja că s-au certat.

Vrei ceva de mâncare? Mama nu e acasă și mi-au rămas doar tăiței instant.
Type nu spune nimic și doar clatină din cap. Pare să aibă multe în minte și poate e prea dureros să le spună cu voce tare.

Bine, dacă nu ți-e foame, atunci hai la culcare, spune Techno, iar Type se ridică și îl urmează până la baie, la etaj. Înainte de a intra, vede luminile încă aprinse în cealaltă cameră; o serie de zgomote se aud dinăuntru.

E Technic, explică Techno.

Technic e fratele mai mic al lui Techno; l-a văzut ultima dată când a venit.

Pot să dorm pe jos, dă-mi doar o pernă, spune Type intrând în cameră. Techno îi aruncă o pernă, iar băiatul din sud se întinde imediat, închizând ochii. Mintea lui însă continuă să se gândească la ce tocmai s-a întâmplat.

Inima lui Type parcă îi ieșise din piept. Adesea, oamenii în care avem atâta încredere ne trădează încrederea și ne frâng inima.

Acum Type știe ce înseamnă să simți durere; continuă să se zvârcolească în pat fără să doarmă, în mintea sa, imaginile cu Tharn și Tar stând împreună la bar, cu Tar privindu-l cu ochi iubitori, îl copleșesc.

„Nu știu dacă Tharn și Tar s-au împăcat… Poate că își lămureau lucrurile… Oricum, acum Techno și Tar au redevenit frați și colegi de clasă.”

(N.T.: Presupunem că Lhong vorbește, dar e o frântură de amintire aruncată fără subiect clar, deci nu garantăm! Nota originală menționează „Techno și Tar”, ceea ce pare ciudat contextual, posibil o eroare în textul sursă unde ar trebui să fie „Tum și Tar”.)

Ultima dată fusese enervantul P’San, doar că Type înțelesese că se prefacea și că între el și Tharn nu era nimic. Cu acest nou Nong însă e diferit și situația nu e atât de simplă.

Lhong spusese că Tar fusese iubitul cel mai de durată al lui Tharn. Type însuși văzuse câtă influență avea asupra lui Tharn și, mai rău, faptul că Tharn nu răspunsese la întrebarea dacă încă era afectat de Tar îl îngrijorase.

Dacă nu-ți bate inima și nu simți nimic pentru el, ar trebui să-l respingi! În loc să-l lași să te țină de braț minute în șir.

Cu cât se gândește mai mult, cu atât pumnii lui Type se strâng; are senzația că cineva îi înfige o suliță în piept.

Type nu se mai simțise așa niciodată. De fapt, când se despărțise de prima lui prietenă, nu se simțise atât de zdrobit. Senzația pe care o încearcă nu e nici angoasă, nici dezamăgire, nici apăsare, dar e mai rea decât tristețea. O senzație puternică și pătrunzătoare care nu poate fi descrisă, de aceea a și fugit.

Nu! Nu plâng! Ai’Type, ce faci?

Deodată îi vine o idee.

N-ar fi mai bine să ne despărțim?

Type strânge pumnii și mai tare, în timp ce creierul îi spune că e în regulă, că astfel poate fi liber să-și găsească o fată de însurat și cu care să aibă copii, ca părinții lui să poată sta liniștiți.

La naiba! Spunând asta, Type își dă seama că e încă în camera lui Techno și coboară vocea.

Nu-mi pasă! Nu vreau să mă despart de Tharn. El e cel care m-a transformat în gay și acum ar trebui să revin la normalitate și să înfrunt singur această schimbare? Nici vorbă!

Type se luptă să găsească tot felul de motive pentru a se convinge să nu-l părăsească. Tharn l-a adus pe drumul ăsta, și acum că s-a îndrăgostit de altcineva, ar trebui să-l lase? Nu ar permite niciodată asta, nu și-ar permite niciodată să ajungă acolo.

Type ezită să admită că nu vrea să-i dea drumul, dar nu se poate abține.

Tharn e al meu și numai al meu!

Type închide încet ochii și se ghemuiește, părând atât de nefericit.

Ăăă… nu intenționez să mă amestec între voi, dar e ceva ce trebuie să-ți spun.
Techno se ridică în tăcere din pat. Type nu se mișcă, îl ascultă în tăcere.

L-am văzut pe Tharn la mall ieri, în timp ce eram la practică. Nu știu dacă v-ați certat, dar ai plecat din apartament pentru că s-a dus să se întâlnească cu liceanul ăla cu pielea deschisă?

Ce-ai spus?!
La auzul acestor vorbe, Type sare brusc de pe podea și îl privește pe Techno în ochi; acesta rămâne uluit și încearcă să continue să vorbească fără să pară surprins.

Ăă, ieri am fost la cumpărături la mall și s-a întâmplat să-l văd pe Tharn cu un elev de liceu. La început nu știam dacă e elev sau nu, dar apoi am văzut că purta aceeași uniformă școlară ca frate-meu.

Băiatul e cam de înălțimea lui Tharn, cu tenul deschis și pare foarte demn de milă?

Exact! Mi se pare că în momentul ăla plângea.

Trebuie să se fi stors să plângă așa tare, spune Type imediat, mintea îi revine la momentul când l-a văzut plângând în bar și, cu siguranță, Tharn s-a simțit dator să adune acele lacrimi.

Dacă aflu că ai folosit o metodă atât de josnică, ca-n telenovele, ca să abuzezi de compasiunea lui Tharn!

Gândul îl face pe Type să facă o grimasă neplăcută, iar asta îl face pe Techno să nu se poată abține să vorbească despre băiat:

Eh, băiatul ăla pare chiar amărât.

Care-i problema să vorbești cu un fost iubit?

Poftim? E fostul iubit al lui Tharn?
Techno e șocat, așa că Type decide să-i spună povestea de la început până la sfârșit și se trezește dând afară toate emoțiile pe care le ținuse reprimate în inimă de atâta timp.

Deci ai ajuns la concluzia că inima lui Tharn s-a schimbat? Ah! Prefă-te că n-am spus asta, spune Techno și, când Type aude fraza ‘inima lui Tharn s-a schimbat’, Type îi aruncă o privire tăioasă, de parcă ar vrea să-l mănânce. Techno se sperie să mai spună ceva.

Ei bine, dacă băiatul ăla chiar încearcă să ți-l fure, nu te vei lăsa doborât din nou.

Vorbești de parcă n-ai cunoaște virtuțile unui bărbat. Tu ești unul, și eu la fel, dacă cineva ți-ar oferi ceva gratis, ai refuza?
Type pare convins de întrebarea lui, iar Techno nu poate decât să râdă sec, incapabil să-l contrazică.

Atunci ce ai de gând să faci?

Întrebarea îl lasă pe Type uluit; rămâne tăcut pentru o clipă, atmosfera din cameră devine imediat atât de grea, încât Techno abia poate respira.

Dacă Type are de gând să-i dea o lecție puștiului de liceu, va trebui să-l ajut, gândește Techno în tăcere.

Să-l confrunt față în față, spune Type și ia telefonul.

Ce vrei? Vrei o confruntare cu Tar? Calmează-te. Putem aștepta până mâine dimineață? Așteaptă să te calmezi mai întâi, orice încearcă Techno să spună, nu reușește să-l convingă. Prietenul său apasă unul câte unul numerele pe care le notase cu doar câteva zile înainte și duce telefonul la ureche.

[Alo.]

Fără să aștepte mult, când celălalt răspunde, Type vorbește cu un zâmbet pe față.

Salut! Mă numesc Type, sunt iubitul lui Tharn și am niște treburi de…

[Bip bip bip bip…]

Hei! Nu închide!
Type nici nu apucă să se prezinte că cealaltă parte închide. Rămâne nemișcat pentru o clipă, apoi încearcă să sune din nou, dar fără succes. Nu are altă opțiune decât să se întindă la loc.

Nu-mi spune că l-ai sunat pe…

Pf, pe fostul iubit al lui Tharn, dar mi-a închis telefonul în nas, spune Type cu mare nemulțumire. Crede că cel mai direct și rapid mod de a rezolva problema este să vorbească direct cu acest elev de liceu, față în față, pentru că nu e genul de persoană care fuge de probleme.

Problema trebuie rezolvată, dar dacă îi dă voie lui Tharn să vorbească cu fostul său iubit, e greu să nu se reaprindă vechile sentimente, așa că preferă să meargă singur.

Techno! îl strigă Type brusc, făcându-l pe celălalt băiat să tresară.

Da?

P’Type, e ceva ce pot face pentru tine? vorbește Techno folosind “P'”, de parcă Type ar fi mai mare, făcându-l pe acesta să râdă în hohote.

Ai spus că merge la aceeași școală cu Technic, nu?

Mâine mă duc la școala aia și îl confrunt față în față.

Mă eviți, nu-i așa? Bine, nu-mi pasă. Dar dacă îl deranjezi pe Tharn, mai bine să fii pregătit să dai ochii cu mine!

P’, dacă îmi amintesc bine, ar trebui să fie elev în anul doi, ca mine, spune Technic, probabil adresându-se lui Type.

Azi, Techno va merge la școală cu Type pentru a-l depista pe acest băiat.

Type nu l-a mai sunat pe Tar noaptea trecută după ce i-a închis telefonul; dimpotrivă, s-a dus la Technic să ceară ajutor, iar băiatul a fost bucuros să i-l ofere. Tânărul a intrat pe pagina de Facebook a școlii lor pentru a căuta fotografia și nu i-a luat mult lui Type să-l localizeze pe băiatul pe care îl căuta într-o fotografie de la un curs de artă occidentală. Chiar și Technic pare să-l cunoască.

Vezi, pare destul de drăguț, spune Technic, care, după ce a ieșit de la ore, stă la cafenea cu Type de parcă ar fi prieteni.

Nu crezi că pare odios? întreabă Type.

De ce l-aș urî? răspunde Technic.

Ho! Ai’Type, ce facem când o să treacă Tar pe aici mai târziu? întreabă Techno.

Când ajunge, voi plecați primii, vorbesc eu singur cu el, răspunde Type pe un ton de voce lejer.

Trebuie să fii atent să-ți controlezi emoțiile! După privirea de pe fața ta acum, parcă ești gata să ucizi pe cineva, îl avertizează Techno. Se simte inconfortabil doar văzându-l pe Type întorcându-se să-l privească cu un zâmbet pe față.

Eh, de fapt e ceva ce voiam să spun de mult timp… Technic e așa frumos, de ce fața fratelui său pare așa urâtă? glumește Type, tachinându-l pe Techno.

Toți rămân tăcuți, în timp ce Techno rămâne fără cuvinte, iar Type începe să râdă.

Încercam să te fac să te relaxezi, Ai’Type, spune Techno, probabil după momentul de tăcere.

Atunci relaxează-te. Expresia mea e ca a unui tată serios, iar tu ești ca o mamă iubitoare. Deci de ce n-ar împărți o mamă puțină tandrețe cu consortul ei? continuă Type să glumească cu Techno.

Atunci de ce nu-i ceri puțină mamei tale? răspunde Technic imediat.

Hei! Mai ești fratele meu? Techno se uită la fratele său și observă că nu-i ține partea, ba chiar râde cu poftă.

Cine altcineva să fiu dacă nu fratele tău? Unicul și singurul. P’Type, uite-l pe Tar!

Exact când cei doi frați se ceartă, Technic îl observă pe Tar ieșind din școală, iar Type se uită în direcția indicată de Technic. În inimă are o senzație grea pe care nu o poate exprima.

În sfârșit îl întâlnește în persoană și de aceea Type este anxios. Deși distanța nu e suficient de mică pentru a-i vedea fața foarte clar, se simte deja iritat.

Technic, du-te tu, dacă ne vede acum, sigur se va ascunde în școală, îi ordonă Techno fratelui său.

 

Care este reacția ta?
+1
1
+1
2
+1
0
+1
0
+1
1
+1
0
+1
0
Anii de colegiu – Volumul 2

Anii de colegiu – Volumul 2

Status: Completed Tip: Autor: Traducător: , Limba nativă: Thai

THARN TYPE - VOLUMUL 2

  Type și-a acceptat în sfârșit sentimentele pentru Tharn, dar nu și descoperirea noii sale orientări sexuale. Din acest motiv, cei doi intră într-o relație secretă care, deși incitantă și palpitantă, prezintă multe probleme. Una dintre aceste probleme se manifestă odată cu revenirea foștilor iubiți ai lui Tharn, care, crezându-l liber, revin la atac cerând o a doua șansă. Dar ce se întâmplă dacă realitatea nu este atât de simplă? Dacă în spatele revenirii unuia dintre ei se ascunde mult mai mult decât atât? Va reuși Type să își accepte pe deplin iubirea și să îl revendice pe Tharn pentru el însuși? Povestea lui TharnType este împărțită în trei cărți. Autor: Mame A doua carte este formată din 31 de capitole + 5 speciale Traducerea - Rumburac și Sunny   PRIMUL VOLUM ÎL GĂSIȚI AICI

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset