DOCTORUL- Capitolul16

     -Bună ziua, doctore.

      -Bună ziua, părinte.

      -Duminică nu te-am văzut la slujbă.

      -Am să fost să vizitez cătunele.

Acestea erau satele mai mici care țineau tot de moșia lordului.

Se întâlniră pe ulița ce ducea spre pădure.

   -Aveți treabă de nu sunteți îmbrăcat în sutană? întrebă privind pantalonii și cămașa de lucru ale acestuia.

În astfel de ocazii purta doar gulerul clerical.

   -Mă îndrept spre locul unde se construiește noua noastră școală. Închipuiți mirare generală, când la slujba de duminică a apărut nimeni altul de cât lordul. Abia am reușit să țin enoriașii atenți la slujba ce o predicam, findcă toți își dădeau coate și se holbau pur și simplu la el, îl înștiință cu bucurie.

Din timp în timp erau salutați de oamenii ce treceau pe uliță.

-Am auzit de la săteni că ați vorbit despre necesitatea construirii unei școli, și a hotărât să  ajute financiar.

–Da. L-am invitat după slujbă la masă și atunci am vorbit despre această nevoie. M-a asigurat că atâta timp cât o să rămână aici, o să ne ajute  cu tot ce poate. Nu mai spun că oamenii de la gater deja îi sunt loiali întru totul, pentru ajutor cu lanțul. Mă bucur că l-am cunoscut. Dar dumneavoastră unde mergeți?

–Voiam să urc pe dealul dinspre est, pentru a căuta o plantă medicinală care ajută în a suporta mai ușor durerile de oase. Crește doar în zonele deschise, scăldate de soare.

-Dacă crește în zona noastră, sigur acolo este cel mai bun loc pentru a o căuta.

  -Mi-a trimis un prieten niște scrieri cu denumirea și zona unde crește, așa că sunt încrezător.

-Atunci eu vă urez succes, spuse părintele oprindu-se la o bifurcație a drumului.

– Dacă trupul este sănătos atunci și sufletul vă fi la fel, cită făcând referire la meseriile amândurora.

–Aveți nevoie de două mâni în plus la muncă? întrebă.

    -Oricând sunt bine venite, spuse celălalt aprobând.

     -Atunci am să vă însoțesc. Am să merg în altă zi să caut planta.

     -Vă mulțumesc în numele tuturor, spuse preotul entuziast strângându-i mâna puternic.

 – Ne dorim să terminăm totul până la iarnă, astfel copii să poată fi împărțiți în două grupe. Soția mea face ce poate dar este foarte greu când ai copii de ani diferiți, fiecare având nevoie de o altfel de învățătură. Ieri a trimis vorbă unei prietene cu care a fost colegă la școală, rugând-o să vină aici pentru a preda. Satul s-a mărit mult, iar copii vin și cresc, concluzionă și el.

Ultima bucată de drum mai vorbiră de una de alta până ajunseră la șantierul unde oamenii lucrau de zor ridicând pereții construcției. Pe lângă meseriașii care erau angajați permanent, toată lumea din sat era binevenită să dea o mână de ajutor când putea și cu tot ce putea.

După ce ajunseră, părintele întrebă cu ce puteau ajuta, așa că fiecare primi îndrumarea necesară.

Doctorul se alătură oamenilor ce amestecau cu lopata materialul necesar zidăriei. Era o muncă grea, la aceasta participând bărbații mai robuști, ceilalți cărând materiale sau ajutând la tăierea și pregătirea lemnului pentru ușii și ferestre.

La un moment dat trecu pe lângă ei doi oameni ce cărau o grindă. Cu coada ochiului observă că unul dintre ei era chiar lordul. Îl văzu și acesta, iar pentru câteva secunde li se intersectară privirile susținându-se una pe alta. Secunde ce îi făcu pe fiecare în parte să își amintească de ultima lor interacțiune. De atunci trecuseră zece zile de când nu se mai văzuseră.

Când întoarse din nou privirea asupra amestecului ce îl întorcea cu lopata, își spuse pentru a mia oară, că nu îl evitase. Pur și simplu avusese de făcut vizite în cătune, iar acest lucru durase mai multe zile.

De când era în școală auzise prin internat că existau băieți care se întâlneau cu alți băieți, dar el nu întâlnise personal pe nimeni de așa natură. Nu că ar fi avut vreo problemă cu astfel de dorințe ce apropiau persoane de același sex, dar realizase că în acea noapte împărtășise el însuși o astfel de experiență.

Zguduitoare, neașteptată și foarte  puternic simțită cu întreg trupul.

***

     -Domnule doctor, veniți aici lângă noi, îl strigă preotul.

Majoritatea erau așezați sub un umbrar, soarele fiind destul de puternic, ținând cont că era miezul zilei. Făcură pauză pentru a se așeza la masă. Mai multe femei din sat pregătiseră mâncare pentru toată lumea. Dimineață și seara mânca fiecare acasă, dar masa de prânz era dăruită din partea tuturor celor ce vroiau și puteau să contribuie, astfel femeile găteau în funcție de ce se dona în fiecare seară. Doar muncitorii angajați permanent primeau și dimineața ceva de ale guri o dată cu o cană de lapte sau ceai.

Nu putea refuza invitația preotului de a se alătura grupului său unde era și lordul. Cu farfuria în mână merse spre ei, așezându-se lângă el, fiind singurul loc liber.

Masa se desfășură într-o armonie veselă cu discuții despre construcție.

Când se așezase  lângă el pe aceeași bucată de lemn ce le servea drept scaun, se atinseră, simțind un fior ușor străbătându-i trupul. Îl ignoră și începu să mănânce în liniște, fără a participa la discuție, decât în cazul când cineva îl îndemna să o facă.

Lordul îi percepu reținerea și el simțindu-i din plin apropierea.

Știa că pentru celălalt, ce se petrecuse între ei era bulversant și de neânțeles, cum era și pentru el. Doar persoana din sufletul lui îl făcuse să simtă sentimentele ce îl atrăgeau spre el. Dacă atunci se lăsase în voia sentimentelor cu ușurință, totul fiind asumat și dorit de ambele părți, acum pentru ca,  prietenia dintre ei să poată dura,  trebuia să își înăbușe orice pornire de apropiere. Rațiunea știa calea de urmat, dar sufletul…își avea propria cale și trăire.

  -Scuze, spuse când întinseră amândoi odată mâna spre recipientul cu apă. O retrase așteptând ca celălalt să își umple mai întâi cana.

După ce umplu cana lui, o făcu și pentru lord. La urma urmei nu trebuia să dea nimănui de bănuit că între ei exista un fel de animozitate,- altfel oameni iar fi privit curioși.