DOCTORUL- Capitolul 15

     -Darius…Darius, trezește-te, îi rosti numele atingându-i umărul ușor.

Acesta se foi după care întredeschise  pleoapele.

– Este dimineață iar furtuna s-a oprit, îl înștiință privindu-i ochii somnoroși. Era în genunchi la marginea patului, iar chipurile le erau la același nivel.

Fără voie privirea îi coborâ până la buzele ușor uscate când celălalt închise iar ochii mormăind și foindu-se. Evident nefiind obișnuit să se trezească în zori.

Zăbovi câteva clipe pe ele, mirat de gustul și molociunea lor apetisantă.  Dacă i-ar fi spus cineva că buzele unui bărbat se puteau simți așa, ar fi râs ca de o glumă bună. Până acum acrezuse că, doar femeile aveau acest  gust. Dulce și apetisant.

  -Te holbezi la buzele mele…sau eu visez? îl auzi pe celălalt întrebând, cu răgușeală în glas, fapt ce îl făcu să sară în picioare, în ce-a mai mare viteză.

       -Nu mai visa și trezește-te, îl apostrofă simțindu-se ca un infractor.

     -Te-ai îmbrăcat deja? întrebă urmărindu-l cu privirea.

      -Ți-am lăsat și ție hainele pe pat. Uscate, îl înștiință, scormonind cu un băț în cenușa vetrei pentru a se convinge că nu mai rămase nici un tăciune aprins.

Să fie sigur mai aruncă și câțiva stropi de apă din ceainicul ce îl spălase și aduse apă în el tocmai pentru acest scop.

După fiecare vizită încerca să lase totul în ordine.

      -Ce este cu grabă asta? Abia au mijit zori, întrebă celălalt nedumerit apucându-se de îmbrăcat.

-Până în sat, mai avem o bucată bună de drum, așa că este bine să pornim cât mai repede, spuse dar nu se întoarse.

O făcu doar când îl auzi trăgându-și cizmele.

După ce se întâmplase între ei, era convins că un lord îmbrăcat era mai sigur de privit.

     -Alegi să ignori ce s-a întâmplat între noi? îl auzi întrebând.

Nu răspunse făcându-și de lucru cu desaga de pe masă. O luă în mână și porni spre ușă.

Înainte de a ieși, se simți prins de cealaltă mână, fapt ce îl făcu să se oprească.

      -Mathias!

    -Da. Asta aleg să fac, rosti furios.

      -Dacă asta vrei, de ce îmi priveai buzele de parcă ai fi vrut să le atingi din nou?

-Trebuie să merg să pregătesc caii pentru drum, iar chestia cu privitul…doar ți  s-a părut.

Se simțea un pic zăpăcit știind că celălalt îi ghicise gândurile.

Lordul se postă rapid în fața lui privindu-l suspicios.

     -Nu fi laș și vorbește cu mine, rosti  privindu-l în irișii întunecați.

       -Vrei să vorbesc? Foarte bine, rosti privindu-l la fel.

– Acela a fost un sărut alimentat de alcoolul pe care l-am turnat în ceai și de coșmarul pe care l-ai avut. S-a vrut a fi un mod de a te scoate din acea stare. Atât și nimic mai mult, îi răspunse printre buzele încleștate.

–Așa îți tratezi pacienți panicați? spuse lordul ridicând o sprânceană întrebător.

–  Sau am avut doar eu acest privilegiu?

      -Știi bine că…începu să spună furios, dar nu mai continuă, pentru că el fusese singurul tratat în acest fel.

      -Știu, și îți mulțumesc pentru acest tratament. Spuse Lordul,  fără nici un fel de ironie.

– Ce încerc să subliniez se rezumă la un singur cuvânt. Asumare.

Doctorul închise pentru o secundă ochii, iar când îi deschise din nou, pupilele îi semănau cu flăcările iadului. Sau măcar așa își imagina Lordul în acel moment că semăna iadul. Întunecat și fierbinte.

      -Tu ai fost cel care a început, iar eu am aprofundat această nebunie pentru că mi-a plăcut. Niciodată nu mi-am imaginat că buzele unui bărbat pot fi atât de plăcute la atingere.  Spuse aproape strigând.

– Da, mi-a plăcut, dar totul va rămâne singura experiență de acest fel, din această viață.

După ce rosti ultimul cuvânt se întoarse și ieși pe ușă trântind-o atât de tare, încât aceasta zbârnâi doar o minune lipsind să nu zboare din balamale.

Lordul rămase în același loc privind după el. Îi înțelegea atitudinea care izvora din frica și neștiința acestui tărâm necunoscut.

***

Mergeau tăcuți prin zori ce le încălzeau spatele, învăluindu-i în lumina ce o aruncau începutului de zi, atenți fiecare la frâiele propriului cal, din cauza drumului plin de noroaie și a gropilor pline cu apă.

Fiecare analiza discuția avută, dar mai ales motivul ce o iscase.

Doctorul încercând să alunge totul în cel mai adânc colț de suflet, iar Lordul lăsând trăirile ce îi răscoleu sufletul să il inunde cu un strop de speranță.

De când asistase la asasinarea prietenului său, acum era prima oară când percepea acest firav sentiment. Nu îl percepea ca pe o trădare, ci mai mult ca un fel de revenire la viață.

Doctorul în schimb, se simțea furios pentru faptul că tot ce se întâmplase între ei, îi făcuse trupul să vibreze. Fapt ce nu se mai întâmplase de trei ani. Nici o femeie nu reușise această performanță, și existaseră câteva care încercaseră apropierea, dar nu le dădu voie. Își impuse să îi rămână fidel doar ei, și reușise…până seara trecută. Iar asta se datora nici mai mult mici mai puțin unui bărbat.

Ridică mâna, masându-și cu două degete fruntea, unde simțea o ușoară durere.

    -Te doare capul?

Îl auzi pe celălalt întrebând. Îl privi cu coada ochiului.

Poate ai răcit, din cauza  furtuni.

Vorbele rostite cu îngrijorare, făcu să îi treacă prin fața ochilor, imaginea lor din patul îngust. Adormind amândoi înlănțuiți, ca în ce-a mai firească îmbrățișare. Tot în același fel trezindu-se.  Fapt știut doar de el, care o făcuse primul.

Nu răspunse, dar smuci un pic hățurile, făcând ca animalul de sub el, să pornească într-un trap ușor.

   -Matias. Este periculos.  Strigă Lordul în urma lui.

Într-o oarecare măsură era conștient de acest lucru, dar…prin această răzvrătire, încerca să lase în urmă, toate gândurile ce îi dădeau durea de cap.