DOCTORUL- Romanul – Capitolul 17

-Bună dimineața Doctore.

  -Bună dimineața. Lordul?

  -Este în camera dânsului.

Până să termine majordomul răspunsul, el urca deja scările cu un pic de îndoială și un pic de furie, stârnite de chemarea urgentă, referitor la o criză acută a proprietarului casei.

Se mai întâlniseră prin sat sau când dădeau o mână de ajutor la construirea școli, preferând o oarecare distanță între ei.

Intră în cameră îndreptându-se spre pat, acolo unde zăcea lordul. Era ghemuit pe o parte strângându-și trupul cu brațele.

Când se aplecă asupra lui se convinse că durerea nu era închipuită, după cum suspectase. Broboanele de sudoare ce îi udau părul și fruntea, împreună cu respirația întretăiată ce îi ieșea printre buzele încleștate, îl făcu să realizeze că acesta chiar suferea.

    -Darius.

Îi rosti numele atingàndu-i umărul.

    – Darius.

Mai rosti încă o dată scuturându-l ușor. l văzu ridicând pleoapele, privindu-l îndurerat.

     -Mathias.

Își auzi  numele rostit încet. Dacă nu ar fi fost atât de aproape, nici nu l-ar fi auzit.

– Mă doare îngrozitor, se lamentă printre suspine.

     -Am să te ajut, dar mai întâi spune-mi ce simți, să îmi pot face o părere.

     -Stomacul…Stomacul mă doare foarte tare.

    -Poți sta cu fața în sus, să te pot consulta?

Acesta aprobă și încercă să se așeze cum îi ceruse. Se aplecă asupra lui încercând să îl ajute. Îl văzu crispàndu-se și mai tare, așa că îi prinse cu mâna stângă degetele, dându-i voie să i le strângă, pentru a-și concentra gândurile asupra  degetelor împreunate.

    -Aici doare? întrebă așezându-și palma celeilalte mâini pe abdomenul lui.

-Mai sus.

Plimbă palma un pic mai sus, palpând cu degetele locul din capul pieptului.

-Ce ai mâncat  dimineață?.

     -Nimic.

     -Dar aseară? întrebă gândindu-se că mâncase poate ceva mai condimentat.

      -Nimic. Durerea a început în timpul nopții, sau spre dimineață? M-am trezit în zori din cauza ei.

       -Darius…cât alcool ai băut a seară?

     -O sticlă.

Rosti răsucindu-se iarăși să stea așezat pe o parte, simțind că aceasta era poziția care îl ajuta  cât de cât.

Mathias strânse din dinți, abținându-se să nu îl zgâlțâie. Știa că sticlă însemna coniac nu vin.

      -Durerea  este…din cauză că bei fără să mănânci. Stomacul tău a devenit foarte sensibil, și este posibil să fi făcut și o rană, iar sucul acidulat care ajută la digestie pur și simplu arde acel loc, îl înștiință la o primă constatare, rugându-se să nu fie cumva ceva mai grav.

Își descleștă degetele din ale lui și se îndreptă spre ușă.

-Mathias…nu mă părăsi, îl auzi șoptind, ridicând privirea asupra lui.

      -Merg doar să vorbesc cu majordomul, spuse liniștindu-l.

– Adu-mi niște miere de albine, îi spuse bărbatului ce aștepta pe coridor în dreptul ușii.

Acesta aprobă și merse să îi îndeplinească cerința.

-Deocamdată o să iei niște miere de albine, care ar trebui să acționeze că un balsam asupra răni și a stomacului iritat. Dar tot va trebui să te părăsesc pentru a merge acasă să aduc niște plante.

-Ai să vii repede înapoi?

  -Da. Promit că am să vin cât pot de repede.

Nici nu termină de vorbit că se auzi o bătaie în ușă. Merse și luă tava cu recipientul de miere și o linguriță, lăsând ușă deschisă, pentru ca majordomul să poată întra. Rămase lângă ușă, gata oricând să aducă orice ar fi fost necesar.

     -Am să te ajut să te ridici.

Reuși să îl facă să stea rezemat între două perne, după  care se așeză pe marginea patului. Cu vasul în mână, luă puțin și întinse lingurița spre buzele lui strânse.

   -Te rog Darius, încearcă, spuse când îl văzu privind suspicios spre lingurița de lângă buzele lui.

Reuși să îl facă să ia trei lingurițe, fiecare la interval de câteva minute.

Simți vreo ameliorare? întrebă cu speranță.

Răspunsul de negare îl făcu și pe el să strângă maxilarul de frustrare.

-Trebuie să merg neapărat să iau de acasă niște plante, pentru a face o infuzie.

Celălalt aprobă din cap închizând ochii.

Nu mai așteptă, și după ce îi strânse o secundă degetele încurajator, se grăbi spre ușă.

      -Rămâi cu el, i se adresă bărbatului de lângă ușă.

Nu mai așteptă încuviințarea acestuia și porni în fugă pe scări, deja  făcând o listă mentală cu cele necesare.

Peste aproape douăzeci de minute intră din nou în cameră cu o cană aburindă în mână, cu privirea ațintită asupra patului, unde pacientul lui  era tot ghemuit, doar că se întorsese în partea cealaltă.

–Darius, va trebui să te ridici pentru a putea bea.

Lăsă cana pe noptieră de lângă pat, și se aplecă  spre el pentru a-l ajuta.

Îi duse cana la buzele, ce i se păru că sunt și mai uscate, forțându-l să ia o înghițitură.

-Doamne, are un gust oribil, spuse strâmbându-se reușind totuși să înghită.

     -Este un medicament, nu doar un ceai simplu, așa că va trebui să te forțezi.

Amestecul trebuia băut încet cu înghițituri mici. De-asemenea nu trebuia să fie fierbinte dar nici rece.

Reuși să îl facă să bea o jumătate de cană.

-Este scârbos, dar cred că nu mă mai doare atât de tare, spuse privindu-l.

Se întinse spre el și îi atinse fruntea și gâtul să vadă dacă mai transpiră. Pielea îi era caldă, dar uscată.

-Simt că mă lasă durerea, dar simt și un fel de…somnolență.

     -Am pus și un pic de mac, pentru liniște și pentru a te ajuta să dormi.

      -M-ai drogat? întrebă mirat, privindu-l printre pleoapele întredeschise.

-Mai bine drogat și liniștit decât să te văd zvârcolindu-te de durere.

     -Vrei să profiți de mine? îl auzi încercând un început de zâmbet.

      -Dacă spui asemenea prostii, sigur te simți mai bine, îl apostrofă lăsând cana pe noptieră.

Întinde-te să poți sta confortabil și nu te împotrivi somnului, astfel organismul tău se va liniști mai repede.

Îl ajută să se întindă, după care îi așeză  pătura în jurul lui.

   -Pleci?

   -Da. Am niște vizite de făcut, dar am să trec, iar după ce mă eliberez, îl asigură.

Înainte de a pleca întinse mâna și îi aranjă cu două degete părul pe frunte. Când realiză ce face, își retrase rapid mâna, și plecă de lângă pat, simțind privirea Lordului urmărindu-l.

  -Rămâi în continuare cu el, iar dacă se trezește, să îi mai aduci niște medicament, dar să fii atent să fie la temperatura camerei.

Bărbatul încuviință mulțumindu-i.

Ieși din cameră fără ai mai arunca pacientului vreo privire.