Partenerul perfect- Capitolul 15

Capitolul 15

 Doi profesori

Își puse cafea în ceașcă și privi în jurul său. Locul de relaxare dintre ore era plin de alți profesori, iar gândul acesta îl făcu să zâmbească.

În niciun scenariu al vieții sale nu și-ar fi imaginat că va ajunge în postura de profesor. Dar tocmai acest gând îi lărgi zâmbetul și mai mult.

Cel puțin el avea o materie ușoară, sportul, spre deosebire de partenerul său. Acesta era un car de tensiune, mereu cu nasul în cărți, doar ca să nu-și dezvăluie adevărata identitate în fața celorlalți.

Gândul îl duse spre B…. Privirea îi alunecă prin încăpere, căutându-l… căutând acel bărbat care îi aducea bătăile rapide ale inimii.

Se opri asupra staturii lui și își duse ceașca la buze. Dar sprâncenele i se încruntară imediat, observând cum un alt bărbat râdea la ceva spus de B…. Un junghi de gelozie i se strecură în piept.

Scena din fața lui nu-i plăcea deloc.

Își forță pașii să ajungă în dreptul lor și ridică o sprânceană spre cel care îl privi întrebător.

-Bună ziua, rosti, iar B. se întoarse spre el.

– Hei, bună!  îi spuse acesta.

– Te-am căutat mai devreme, adăugă B părând bine dispus.

Tom gândi imediat dacă nu cumva bărbatul de lângă el era responsabil pentru această stare veselă a partenerului său. Gândul acesta alimentă focul acela familiar: gelozia.

-Observ… replică rece.

B își ridică o sprânceană, observând starea tensionată a lui Tom.

– Ești bine? îl întrebă, întorcându-și privirea spre cel de lângă el.

Îi zâmbi strâmb.

Celălalt bărbat îi privi pe amândoi, le făcu un gest scurt din cap și plecă.

B se întoarse spre Tom și își împreună mâinile la piept.

-Ți-ai făcut prieteni?…îl întrebă ironic.

Ar fi vrut să se plesnească singur pentru cum se simțea acum.

Dar B îl privi atent, fără să spună nimic. Făcu un pas în lateral, suficient cât să ajungă aproape de urechea lui Tom:

– Este amantul amicei tale, îi șopti.

– Nu uita că suntem într-o misiune, adăugă, făcându-l pe Tom să tresară și să-l privească șocat de informație.

Ochii i se măriseră, cerând mai multe detalii.

-Cum, Doamne iartă-mă? Cum ai aflat asta?  îi șopti în continuare, încă în stare de șoc.

B își mușcă buza, încercând să-și rețină râsul. Tom își coborî privirea spre buzele lui și înghiți în sec.

– Dacă nu era camera asta plină de oameni, îți mușcam eu buza aia… îi șopti repede.

Îl văzu pe B cum se blochează și asta îi aduse o satisfacție enormă.

– Încetează! îi spuse B nervos.

Dar Tom știa: în vocea lui nu era pic de furie. Doar dorință pură.

– Nu uita că aici toată lumea știe că îmi ești soț, îi aminti, trăgându-l în brațele sale.

B îl privi tăios.

– Așa că pot face și asta, spuse, și îi depuse un sărut scurt.

Privirea lui B deveni și mai încruntată.

Un zgomot sec de gât curățat se auzi în spatele lor. Amândoi se întoarseră spre sursa acelui sunet.

Un bărbat mărunțel le zâmbi strâmb și mai făcu un pas în fața lor.

-Bună! Eu sunt Martin, spuse și își întinse mâna spre ei.

– Profesorul de chimie, adăugă repede, văzând confuzia de pe fețele lor.

Tom îi strânse mâna cu un zâmbet politicos. Apoi fu rândul lui B care o făcu mult mai reținut.

-Mă bucur să vă cunosc. Sunteți atracția principală printre colegi,  adăugă Martin cu un aer dezinvolt.

–  Nu vezi în fiecare zi doi profesori bărbați care sunt și un cuplu.

Privirea lui B se îngustă imediat, iar vocea deveni rece.

– Nu e nimic ciudat la noi.

Martin se blocă pentru o clipă, surprins de tonul glacial.

Tom interveni calm:

-Ce vrea să spună soțul meu e că nu ne place să fim catalogați după un singur aspect. Aici suntem cu toții egali. Și da… soțul meu este un profesor excelent.

Îi prinse palma lui B simțindu-i trupul tensionat, și oferi un zâmbet mic, prietenos, către Martin.

– Sigur, sigur… Nu asta am vrut să spun!  se bâlbâi Martin.

– Nu am vrut să vă jignesc. Doar că… sunteți interesanți, în sensul bun! Restul colegilor sunt extrem de plictisitori. Mai puțin Susan și Marc  profesorul de matematică.

Apoi, privindu-l pe B adăugă cu nonșalanță:

-Dar tu deja te-ai împrietenit cu el, nu-i așa?

Tom își ridică o sprânceană spre B.

Îi eliberă mâna și se apropie de Martin cu un zâmbet pisicesc. Își întoarse privirea spre partenerul său și îi făcu cu ochiul.

– Deci… Marc e profesorul de mate?  îl întrebă, punându-și brațul după gâtul lui Martin. Simți cum acesta se agită ușor în urma gestului.

– Și tu îl cunoști? continuă cu altă întrebare.

Martin dădu din cap aprobator, parcă intimidat.

– Oh, Martin… cred că noi doi vom fi prieteni foarte buni! spuse Tom și se îndepărtă împreună cu el spre o masă liberă.

B dădu ochii peste cap și oftă adânc. Dar îi urmă până la masa lor și se așeză pe scaunul liber din fața lor.

– Nu ți se pare suspect? îl întrebă Tom pe B în momentul în care intrară în apartamentul lor.

– Când am vorbit cu el, mi s-a părut ciudat că mă tot întreba de tine, răspunse B dezbrăcându-și sacoul.

– Ce anume îl interesa?  îl întrebă Tom, apropiindu-se și cuprinzându-l de mijloc.

Îi căută privirea.

– M-a întrebat dacă ai mai lucrat cu Susan, că îi păreai cunoscut, spuse B și imediat observă o licărire în ochii lui Tom.

O sclipire care dispăru la fel de repede cum apăruse. Îi căută o reacție, dar chipul lui Tom rămăsese neschimbat.

Acesta se aplecă și îi sărută scurt buzele, apoi se îndepărtă, fără nicio explicație. B îl urmărea acum cu privirea, mai suspicios ca înainte.

– Vrei să facem un duș?  îl auzi Tom întrebând, cu un zâmbet șiret.

– Nu… dar în schimb aș vrea să-mi spui ce părere ai despre ce tocmai ți-am spus, îi replică B urmărindu-i reacția.

Observă cum maxilarul i se încorda.

– Nu-l cunosc și nu am lucrat niciodată cu Susan, răspunse sec Tom.

– Dar știu altceva: Susan nu e fosta soție a directorului. De fapt, ei nici nu au divorțat vreodată. El a trimis-o aici, acum câteva luni.

– Asta nu ți se pare mai suspect?  îl întrebă în timp ce își dezbrăca tricoul, rămânând la bustul gol.

–  Acum, dacă ești mulțumit de răspunsul meu, te anunț că merg la duș, spuse și se întoarse spre holul care ducea la baie.

– Mă comport așa pentru că, uneori, am impresia că ești evaziv în răspunsuri!  îi strigă B.

Tom se opri brusc și se întoarse spre el.

– Știi ce, B? Am obosit să-mi fie pusă la îndoială loialitatea ori de câte ori apare ceva suspect. După tot ce s-a întâmplat între noi, nu ar mai trebui să existe niciun gram de îndoială.

-Ți-am spus că te iubesc. Ți-am spus ce simt. Își puse palma în dreptul inimii.  Și m-am săturat de suspiciunile tale.-Ce vrei mai mult de atât?  întrebă cu voce slăbită.

–  Când vei avea încredere în mine?

Se așeză pe marginea canapelei, copleșit.

B îl privi tăcut și își lăsă privirea în jos. Acum se simțea absurd. Și, uneori, se blestema pentru stările astea ale lui.

– Cu ceva timp înainte de toată nenorocirea vieții mele… soția mea… ea… începu, cu glas stins.

– …îmi umblase în contractele cu angajatorii mei. A iscat un scandal, multe îndoieli. Apoi am început să verific totul înapoi… și am observat nereguli.  Cineva îmi falsificase semnătura. Scotea bani din conturi. Când am confruntat-o, s-a jurat că nu e vina ei. Și atunci… am început să suspectez pe toată lumea. Inclusiv pe ea.  Trebuie să mă înțelegi, Tom… lucram cu oameni puternici. Oameni influenți. În ziua nenorocirii… am primit un cec cu suma exactă care îl interesa pe director. Cecul era pe numele meu. Dar nu înțelegeam nimic. Am sunat și am aflat că era un fals.

Își luă o pauză, privind în jos…își aducea aminte de acea zi nefastă…

– Când am ajuns acasă… totul era răsturnat. Holul, bucătăria… dâre de sânge. Apoi am simțit ceva în ceafă. Ca o înțepătură. Și m-am trezit la spital, a doua zi. Medicii mi-au spus că am suferit un preinfarct. Dar, mai târziu, în închisoare, am aflat că nu suferisem niciodată acel preinfarct. Iartă-mă, Tom, continuă printre lacrimi.

– … pentru toate întrebările, pentru îndoieli… Dar viața mea n-a fost ușoară. Am stat 13 ani închis pentru ceva ce nu am făcut. Nu știu ce s-a întâmplat atunci. Nu știu unde îmi sunt copiii și soția. Ei mi-au spus că sângele era al lor. Că arma găsită avea amprentele mele. Acum mă înțelegi?

Lacrimile îi curgeau pe obraji.

– Acum înțelegi de ce sunt așa? își repetă cuvintele pline de durere…

Simți apoi brațele lui Tom în jurul său.

– Șșșș…este  ok, iubitule. Te înțeleg. Te înțeleg… Nu ți-aș face niciodată rău intenționat, B. Te iubesc și trebuie să mă crezi, îi șopti în păr, mângâindu-l ușor pe spate.

– Te cred, Tom… Te cred. Doar că o parte din mine… a rămas acolo. A rămas cu mii de întrebări. De ce? Cine? Îmi doresc copiii înapoi, Tom…Îmi doresc timpul înapoi… spuse printre suspine, afundându-și chipul în scobitura gâtului lui Tom.

– Vom afla tot adevărul, B. Îți promit. Vom afla tot, îi spuse și îi luă chipul în palme. Îi sărută ochii, nasul, buzele.

– Îți promit că vom afla tot adevărul.

– Și eu te iubesc, Tom… șopti B.

Tom îngheță sub cuvintele auzite…

– Dumnezeule B… rosti și îl prinse într-un sărut ce îi năucită pe amândoi….