Fantoma
Perspectiva lui Jay-Jay
Nu m-am bucurat de weekend. Melodia lui Charlie Puth e de vină. Încă am o pasiune pentru cântărețul ăla. De aceea m-a făcut să plâng melodia lui.
Eram pe punctul de a merge la masă când i-am auzit pe Tita Gema și pe unchiul Angelo vorbind. M-am oprit pentru că despre mine vorbeau.
– Ai dus-o la psihiatru? întrebă unchiul.
— Nu încă… Nu vreau să deschid subiectul ăsta cu ea, răspunse mătușa.
— Mamă… Jay-jay are nevoie de asta.
— Nu e mai bine dacă n-o forțăm să-și amintească trecutul?
— Cum îi putem da în judecată pe oamenii ăia dacă Jay nu poate da o declarație?
— Da… dar uită-te la ea acum. Ar fi nefericită dacă și-ar aminti ce i s-a întâmplat.
— Știu că a fost o traumă pentru ea. Poate ăsta e motivul pentru care nu-și mai amintește. Dar trebuie… are nevoie.
Iar încep. Mă forțează să-mi amintesc lucruri pe care chiar nu mi le pot aminti. Orice aș face, nimic nu funcționează cu adevărat.
E ciudat, mi-i amintesc pe toți, precum și ce făceam. Doar lucrurile de acasă nu. Au spus că mama a avut mulți soți și majoritatea m-au abuzat.
Dar de ce nu mi-i pot aminti? Nu-mi amintesc pe nimeni să mă fi rănit.
M-am trezit pur și simplu la spital și ei tot îmi puneau întrebări. Nu le pot răspunde pentru că nu există răspunsuri. Ei încă credeau că e amnezie, dar când i-am întâlnit pe toți, au început să se sperie.
După aceea, bunica m-a luat și a avut grijă de mine.
Poate mă voi gândi la asta data viitoare. N-am putut lua micul dejun din cauza discuției lor. Mi-am luat bicicleta și am pedalat repede.
Merg la școală, o să-mi cumpăr mâncare de la școală. Vânzătoarea e din gașca mea. Mergeam liniștită când am observat o mașină.
Decapotabilă. Mamă!
M-am uitat la bărbatul care stătea lângă stâlp. Arăta ca un șofer. Purta încă ochelari de soare și fuma.
Am mers drept înainte și am trecut pe lângă el și mașina aia șmecheră.
— Hei, domnișoară! mă strigă cineva.
Am frânat și m-am uitat la bărbatul sprijinit de stâlp. S-a apropiat de mine zâmbind.
— Aveți nevoie de ceva? am întrebat.
— Da… De fapt, m-am rătăcit. Îmi puteți spune direcția corectă către cel mai apropiat mall? spuse bărbatul.
Vorbește engleză! Tipul pare bogat. Așa e.
— Da, desigur. Vedeți magazinul acela?
Am arătat spre magazinul de la colț.
A dat din cap.
— Puteți să-i întrebați pe ei direcțiile. Nu pe mine. Sunt doar nouă pe aici, am spus și am plecat repede.
Hahaha… Îmi pare rău! Nu știu încă nimic despre zonă. Am fost la mall o singură dată.
Eram în fața școlii când, deodată, o mașină opri în fața mea. Aproape am intrat în ea, noroc că am putut frâna imediat.
— Hei! Ce… M-am oprit când am văzut mașina.
Iată mașina șmecheră. M-am uitat la șofer. Tipul ăla arătos și bogat care îmi ceruse indicații. E vreo problemă?
Își scoase ochelarii de soare și… și… și… Ochii lui erau albastri. Tipul ăsta enervant e chipeș! Nasul la fel. Părul e cam des. Are nevoie de o tunsoare.
— Am uitat să te întreb care este numele tău, spuse el.
Uau! M-a urmărit doar pentru nume? Tipul ăsta e obsedat.
— Eu sunt…
— Hei! strigă cineva.
M-am uitat în direcția din care s-a auzit. Era doar Yuri. Deodată, mașina demară în trombă. Aproape m-am înecat din cauza fumului.
— Ce-i asta?!
— Cu cine vorbeai? întrebă Yuri, care era lângă mine.
Se uită la mașina care plecase.
— Nu știu. Doar a întrebat de direcții, am răspuns.
Yuri nu răspunse. Încă se uita în direcția în care plecase mașina. Eram pe punctul de a pedala ca să pornesc cu bicicleta spre școală, dar deodată Yuri apucă ghidonul.
— Dă-te jos! ordonă el.
— Huh? De ce?
— Gata! Dă-te jos!
Deși nu eram sigură de ce, am coborât oricum. Deodată, se urcă el și a porni bicicleta.
Am crezut că o să urmărească mașina, dar se duse direct la poarta școlii. Uită-te la omul ăsta!
— Hei! Uau!
Ce figură!
N-am dat atenție. Dusese bicicleta direct în curtea școlii.
Ce altceva să fac? Așa că l-am urmat. Alergând, mergând. Gâfâind.
A parcat bicicleta în fața clasei. Yuri e chiar drăguț! Am intrat și l-am căutat pe ticălos.
Tocmai se întorsese cu spatele, așa că l-am lovit imediat.
— Au! strigă și se uită la mine cu răutate.
— Asta e pentru că mi-ai luat bicicleta? am spus și m-am așezat la locul meu.
Încă stau cu brațele încrucișate și încruntată. E atât de enervant! Am crezut că o să-i dau o lecție.
— Ce bot ai făcut... mi-a comentat Ci-N.
M-am uitat urât la el. Domnul Alvin sosi și ora începu. Nici el nu uitase de examenul care se apropia.
— Clasă… Repetați, repetați. Examenul se apropie.
Asta ne-a spus și următorul profesor.
— Copii! Puneți burta pe carte! și următorul profesor.
— Lecțiile voastre! Repetați-le! următorul profesor.
Putem uita asta! Iar și iar! Sunt ca niște plăci stricate în creierul meu.
Repetă… Repetă… Repetă…
Se pare că sunt singura căreia îi e frică de examen. Pentru că nu mi-e frică de nimic, nici măcar de șerpi.
Unii chiar dorm.
E ora prânzului. Nu am niciun ban în buzunar. N-am primit, săracii de noi trei.
Poate o să cumpăr de la Lilia. De aceea s-ar putea să lucreze. Nu pot să mă duc la ea când e multă lume.
Fir-ar!
— Mi-e foame… se plânse Ci-N.
— Și mie... am spus.
Suntem acum la locul nostru obișnuit. Nu avem nimic de mâncare, așa că stăm aici ca proștii.
Hei… Sper că aerul e sățios. Ca să-l pot mânca și eu.
— Arătați stupid, spuse cineva.
M-am uitat în capul scărilor. Calix, cu Mica. Aveau caserole cu ei.
— Ești rău cu noi! am spus și Mica a râs.
Incredibil!
— Haideți! Mergem la locul nostru! spuse Mica.
Ea trecu prin fața noastră. Ea și Calix se duseră direct în a doua cameră de la capăt. Locul unde se întâmplase faza cu scrisoarea lor.
Noi trei i-am urmat pur și simplu. Calix a aranjat cele patru mese și a format o masă mai mare. A adus și bănci.
— Haideți! De ce stați acolo? ne-a strigat Mica.
Eu, Ci-N și David ne-am uitat unii la alții. Mica părea să observe lipsa noastră de reacție.
— Calix… Le-ai spus? întrebă Mica.
Să ne spună ce?
Calix și-a pus mâna în cap.
— Am uitat să spun.
— Să spui ce anume? întrebă Ci-N.
— I-am spus lui Calix să vă invite aici, la locul nostru. Voi găti pentru voi, ca mulțumire, explică Mica.
După ce a spus Mica asta, parcă am fi câștigat la loterie și am fi luat premiul cel mare. Pentru că eram foarte flămânzi.
Mor de foame!
Mica era complet echipată. Farfurii de hârtie, tacâmuri de plastic, suc și pahare de plastic. Calix trebuia să facă curat.
Mica ne tot mulțumea. Nici n-am întrebat-o ce mai fac Mykel și Ella. Ea ezită dacă o întreb asta.
După mica noastră petrecere, l-am ajutat pe Calix să strângă. Jenant pentru cei doi leneși ai noștri, David și Ci-N.
Doar au stat de vorbă cu Mica și l-au lăsat singur pe Calix. Tipic!
I-am lăsat pe cei doi la locul lor. Ca să poată fi singuri o vreme. Pentru că am aflat că încă nu se pot mișca liber din cauza grupului lui Aries.
— Sunt atât de adorabili... am spus și cei doi s-au uitat la mine.
— …Pentru că sunt atât de fericiți.
David și Ci-N doar mi-au zâmbit. Știau deja la ce mă refeream. Că problema se terminase și trecuseră peste ea. Au îndurat multe pentru mult timp.
Ne-am întors împreună în clasă. Am vorbit și ne-am amuzat pe seama a ce făcusem eu și Ci-N înainte să vină profesorul.
— O să repeți? spuse el.
Ce… Și tu?
Apropo, acum avem Educație Fizică cu doamna Asunta. Am fugit la toaletă să mă schimb. Calea era liberă. Ca de obicei, n-am vrut să petrec prea mult timp în baie, așa că m-am mișcat repede.
Înapoi în clasă.
Doamne ferește! Iar începem.
Keifer și Yuri sunt iar aproape goi. Poartă boxeri. Dar sper să se îmbrace repede. Încă vorbeau în timp ce se îmbrăcau.
M-am uitat din nou la corpul lui Yuri. Are atât de multe cicatrici, parcă ar fi fost biciuit. Sunt de diferite mărimi.
— Jay! Hai! mă strigă Ci-N.
— H-huh? Acum! am răspuns și l-am urmat imediat.
Suntem din nou în sala de sport. Și Secțiunea A e aici. Nu știu dacă au și ei Educație Fizică, pentru că nu au uniformă de sport. Au un profesor cu ei.
— Secțiunea E… alergăm mai întâi 500m. La locurile voastre acum! ne spuse doamna Asunta.
La semnalul ei, am început imediat să alergăm. De aceea, șerpii ăștia sunt ca niște molâi. Alergau încet.
— Nu puteți alerga mai repede?! strigă doamna.
Nimeni nu răspunse și nimeni nu acceleră. E vreo problemă?
Abia acum am observat și eu. Se joacă Pokemon Go. Poate încetinesc pentru oul ăla de Pokemon pe care vor să-l eclozeze.
La naiba! Pokemon Go e mai important decât Educația Fizică.
