Vești Bune sau Rele
Perspectiva lui Jay-jay
— Deschide-o!
Și asta i-am ordonat lui Calix.
— Am emoții! Mi-a răspuns el.
M-am uitat la el cu răutate. Asta e șansa lui să afle decizia Micăi și el nu vrea să o vadă. Anormal! După ce Mica a vorbit cu mine mai devreme, mi-a înmânat scrisoarea cu un zâmbet larg. Mi-a spus să i-o dau lui Calix și că acolo se află decizia ei. I-am dat-o imediat lui Calix și l-am tras la etajul al doilea al clădirii Secțiunii E. De aceea suntem aici acum. Cu fața aia de prost care se încăpățânează.
— O deschid eu! Am spus și am încercat să-i smulg scrisoarea.
Calix a îndepărtat imediat scrisoarea de mine.
— Nu vreau! Eu trebuie!
— Grăbește-te pentru că… I-am spus.
— Acuși! A răspuns el.
A deschis încet plicul. A scos scrisoarea și a desfăcut-o.
– Hai, zi odată! Am așteptat să văd ce avea de spus. Încă se uita fix la scrisoare când, deodată, au început să-i curgă lacrimile.
La naiba! Nu știu ce să-i spun. A continuat să citească și lacrimile lui au continuat să curgă. Vreau să-mi cer scuze, dar pentru ce? A terminat de citit scrisoarea și a lăsat-o jos încet. Era uluit și încă plângea.
— Calix... l-am strigat.
M-am uitat la el și deodată a zâmbit. Nu știu dacă înnebunește sau doar încearcă să-și facă singur pe plac.
— Hahaha… M-mulțumesc, Jay! A spus el.
Mă îngrijorează Calix. Simt că a înnebunit de-a binelea…
— Jay! Mi-a dat o șansă!
Când a spus asta, am sărit în sus și am aplaudat. Știu că e o reacție exagerată, dar mă așteptam la un eșec. Calix și-a șters lacrimile și a râs. Momentul trist trecuse. Totul părea să fie din nou în regulă.
— Să n-o mai rănești pe Mica! O să se ascundă de mine! L-am amenințat.
El doar a râs și a râs. Sunt fericită pentru ei. Calix nu va mai plânge, iar Mica nu va mai trebui să îndure totul. Chiar trebuie să vorbesc cu Aries. El trebuie să oprească acuzațiile împotriva Micăi și să-i pedepsească pe cei care merită. Ne-am întors în clasă cu mare bucurie. Chiar și colegii noștri au observat zâmbetul lui Calix. El le-a dat vestea cea bună.
Abia aștept să dau ochii cu Aries.
Ora s-a terminat. Nerăbdarea mea a continuat și în dormitor. Am și mers repede, și am alergat ca să ajung imediat acasă. Așa e, Aries nu ajunsese încă. L-am așteptat la ușă, ca să fiu sigură că nu ne ratăm. Cred că stătusem acolo de o oră, dar încă nimic. Până când am auzit claxonul unei mașini afară. Am așteptat cu nerăbdare ca mașina să ajungă în garaj. Asta e! El e! Aries a coborât și s-a uitat la mine cu răutate. Dădea să intre în casă, dar l-am blocat.
— Tsk! Iar tu? Ce mai vrei? M-a întrebat el furios.
I-am ținut telefonul în față și am lăsat videoclipul să ruleze. S-a uitat și el lung, apoi, deodată, sprâncenele i s-au încruntat.
— La ce bun? De ce trebuie să-mi arăți asta? A spus el.
Oh! Nu e furios?
— Dovada! Că nu Mica i-a spus Ellei cuvântul cu „P”. Și, în plus, aici se vede că ea doar l-a repetat!
Și-a încrucișat brațele și m-a confruntat.
— Și ce vrei să fac?
— Să n-o rănești pe Mica… Am răspuns.
Nu la asta mă așteptam. Ar fi trebuit să fie furios pe Freya.
— Fie. A răspuns el și a intrat în casă.
L-am fugărit imediat și l-am blocat din nou.
— Asta-i tot?!
— Nu te cerți cu Freya pentru asta?! Ea merită să fie pedepsită…
Aries a chicotit.
— Asta e! Vrei să te răzbuni pe Freya, nu-i așa?
Ce?!
— Vrei să mă folosești ca să te răzbuni pe ea! Îmi arăți acel videoclip ca dovadă, dar îl folosești și ca să mă încurajezi să fiu furios pe Freya!
— N-nu…
— Pentru că asta vrei! Nu o voi pedepsi pe Freya! Tonul lui era furios.
— Să nu mai încerci niciodată să mă folosești! A spus și a plecat de tot.
Știu că are dreptate. N-ar fi trebuit să-l folosesc ca să mă răzbun pe Freya. Dar singura problemă e că a pedepsit persoana greșită. N-am mai avut putere să intru în cameră. M-am lăsat să cad pe podea și am privit tavanul. De ce e nedrept? Încerc doar s-o ajut pe Mica și, în același timp, s-o pedepsesc pe Freya. Dar Aries nu vrea să facă asta pentru că asta vreau eu. De ce? De ce ești așa, Aries? Ești prea supărat pe mine? Am încercat să negociez, dar ești prea încăpățânat. Nu putem fi ca înainte?
Când ne jucam la mătușa acasă. Mă luai de acasă și vorbeai cu Mama să mă lase să ies la joacă. Mă invitai să ne scăldăm în râu și te lăudai cu școala ta de aici.
Știu că sunt copilării, dar legătura dintre noi, zâmbetele și râsetele noastre. Nu se pot întoarce?
A doua zi…
M-am trezit la prânz. Nu era școală. Vremea era mohorâtă și părea că o să plouă.
Am mers spre bucătărie. Voiam să mănânc. Când nu te trezești devreme, ți se face foame. Când am coborât, m-am oprit. De ce sunt ei aici?
— Salut, Jay! M-a salutat Kiko și mi-a făcut cu mâna.
Am schițat un zâmbet și i-am făcut și eu cu mâna. Secțiunea A e aici. Ca de obicei, Freya vrăjitoarea, Ella, Kiko, Mykel care mă crede rea și alții pe care nu-i cunosc.
M-am dus direct în bucătărie, unde mătușa pregătea un sandviș.
— Mătușă… De ce sunt colegii lui Aries aici? Am întrebat.
— Au spus că fac un referat. Îi așteaptă doar pe Aries și pe ceilalți. A spus mătușa.
Mi-a dat un sandviș și un pahar cu suc.
— Mănâncă…
Am mâncat, pentru că îmi era foame.
Nu vreau să stau aici, acasă. Pentru că mă simt ciudat când sunt ei în casă. E din cauza Freyei ăleia, îmi fierbe sângele în vine.
La urma urmei, vremea e întunecată. O să merg cu bicicleta, o să mă și plimb. Încă n-am explorat tot locul ăsta.
După ce am mâncat, m-am întors în cameră și m-am aranjat. Mi-am pregătit și telefonul și căștile.
Kiko a fost primul care a observat că am coborât.
— Pleci?
— Da… Și puțină mișcare.
Fața lui părea tristă.
— Bine… Ai grijă! O să ne simțim lipsa unul altuia.
Ahihihi… Simpatia mea!
— Și mie... Am răspuns inconștient.
A zâmbit deodată. Ce am răspuns?
— Ș-Și mie o să-mi fie dor de mine… Am adăugat și el a izbucnit în râs.
— Hahahaha… Ești atât de drăguță, Jay.
Drăguță?! Spun că sunt drăguță?! SUNT DRĂGUȚĂ!!! AHAHAHAHAHA
Inima mi-a sărit o bătaie. Așa că, înainte să-mi iasă inima din piept, am plecat de acasă.
Am luat bicicleta și am pedalat.
Kiko e grozav! Inima mea o ia razna din cauza lui.
Flirtezi, Jay!
În timp ce mergeam cu bicicleta, m-au însoțit niște copii care învățau și ei să meargă pe bicicletă.
Hei… Aries a fost cel care m-a învățat să merg pe bicicletă.
M-am întristat brusc. N-ar trebui să mă gândesc la asta. Pentru că ăștia sunt copii!
Apoi, deodată, muzica de pe telefonul meu s-a schimbat. Amândoi suntem foarte fericiți.
Rulează melodia: We don’t talk anymore – Charlie Puth ft. Selena Gomez?
— Jay! Hai să mergem! Am o jucărie nouă.
— Uite-o!
— Uită-te la mine! O să zbor!
— S-ar putea să cazi! Coboară de acolo, Jay!
— Mama m-a bătut!
— Nu-i nimic, Jay… Când o să crești mare, bate-o și tu.
— Mă întorc în vacanță. Mai întâi o să învăț.
— Promiți?
— Hai să ne jucăm, Aries!
— Nu mai, Jay!
— De ce? Nu mai vrei să te joci cu mine?
— Nu mai suntem copii să ne jucăm!
— Aries… Ce s-a întâmplat cu tatăl tău?
— Nu știu…
— Ești bine?
— Nu știu…
— Aries…
— Cred că e mai bine să nu-mi mai vorbești. Doar… Stai departe de mine.
M-am oprit. Nici nu observasem că plângeam. Plâng pentru amintirile pe care doar eu le mai am.
Vremuri când Aries încă se juca și vorbea cu mine. A fost o vreme când lumea credea că suntem frați. E ciudat. Acestea sunt singurele amintiri pe care le am din copilărie. Asta e tot ce am de atunci.
