Anemone în iarnă -Capitolul 19

Bucurie 

Laboratorul lui Aenon părea desprins dintr-o lume în care timpul curgea altfel.

Ferestrele mari erau aburite ușor din cauza diferenței de temperatură dintre aerul răcoros al dimineții și căldura aparatelor care funcționaseră aproape fără oprire în ultimele zile. Pe mesele lungi din lemn închis se aflau zeci de sticluțe, fiole transparente, pipete fine, vase din sticlă groasă și foi întregi acoperite cu notițe scrise ordonat cu cerneală neagră.

Aenon aproape că nu ieșise din laborator în ultima săptămână.

Dormise puțin, mâncase și mai puțin, dar ochii lui aveau acea lumină vie pe care o căpăta doar atunci când crea.

În jurul lui plutea parfumul delicat al anemonelor marine, amestecat cu note verzi de ceai proaspăt și cu aroma discret dulce a cameliei încălzite ușor în alcool vegetal.

Problema principală a parfumului fusese stabilitatea.

Mirosul era superb în primele ore, aproape hipnotic, însă după o vreme notele marine deveneau prea puternice și acopereau delicatețea florilor. Formula părea să lupte împotriva ei însăși, ca și cum ingredientele refuzau să trăiască împreună.

Aenon descoperise însă ceva neașteptat.

Nu ingredientele erau problema ci temperatura.

Pe una dintre paginile caietului său, printre formule și observații, se puteau citi notițe rapide:

„Extractul de anemonă reacționează instabil peste 27°C.”

„Camelia stabilizează aroma doar în contact lent.”

„Macerare la rece — minim 72 ore.”

„Fixator vegetal pe bază de rădăcină albă și rășină de ceai afumat, în locul bergamotei.”

Aenon realizase că florile marine aveau nevoie de un proces complet diferit de maturare. În loc să accelereze extracția prin încălzire, cum făceau majoritatea parfumierilor, el răcise compoziția și lăsase ingredientele să se lege lent unele de altele.

Aroma devenise astfel mai profundă, mai moale, mai vie, ca și cum parfumul respirase pentru prima dată.

Pe ultima pagină scrisese doar atât:

„Formula finală, stabilizare completă după 96 ore.”

Sub acea propoziție exista o urmă fină de cerneală întinsă, semn că mâna îi tremurase când notase rezultatul.

Aenon închise încet caietul și își scoase ochelarii. Oboseala îi apăsa umerii, însă zâmbetul care îi apăru pe chip era unul autentic.

Reușise.

În sfârșit reușise.

În acel moment se auzi zgomotul unei mașini oprind în fața laboratorului.

Aenon ridică privirea spre ferestre și inima îi bătu imediat mai repede.

Kaelion revenise.

Ieși aproape instinctiv afară, iar vântul dimineții îi ridică ușor părul blond. Mașina neagră era încă acoperită de praful drumului lung de la companie. Portiera se deschise, iar Kaelion coborî primul.

Privirea lui îl găsi imediat și, pentru câteva secunde, restul lumii dispăru.

Alpha zâmbi ușor, obosit după drum, apoi se întoarse spre cealaltă portieră.

Din mașină coborî o femeie elegantă, cu părul prins impecabil și cu o prezență calmă, aristocratică. Purta mănuși crem și o rochie lungă de culoarea fildeșului. Deasupra, un cardigan lung îi dădea o alură de împărăteasă.

–Mama Agatha!

Privirea ei se opri asupra lui Aenon cu o blândețe care îl surprinse.

Kaelion se apropie de el și îi atinse discret talia.

– Mama a insistat să vină.

Agatha îl privi câteva clipe în liniște, apoi zâmbi.

– Încep să înțeleg de ce fiul meu vorbește despre tine ca despre o obsesie.

Aenon se înroși discret.

Kaelion oftă teatral.

– Mamă…

Femeia râse încet și își scoase mănușile.

– Măcar acum îl văd fericit.

Aenon îi invită în laborator, iar Agata rămase impresionată imediat de liniștea acelui loc. Totul mirosea a plante, a hârtie, a flori și a mare.

Era un spațiu viu, unul care îl reflecta perfect pe Aenon.

Mai târziu, după ce îi arătă noile formule și câteva mostre de parfum, Aenon pregăti ceaiul.

Mișcările lui aveau o eleganță calmă.

Încălzi apa exact cât trebuia, fără să o lase să fiarbă agresiv. Frunzele de Camellia sinensis fură așezate într-un vas mic din ceramică albă, apoi adăugă câteva flori uscate de salcâm.

Aroma se ridică imediat în aer, fină, catifelată, cu o dulceață florală care amintea de începutul verii.

Agata îl privea fascinată.

Aenon turnă lichidul auriu în ceștile subțiri care fusesră deja încălzite cu apă caldă curată și le așeză în fața lor.

Kaelion îl privea în tăcere cu acea iubire profundă care îi schimba complet expresia feței.

Agata sorbi încet din ceai și închise pentru o clipă ochii.

– Extraordinar…

Zâmbi ușor.

– Ceaiul acesta are gust de iubire.

Aenon coborî modest privirea.

Kaelion îi prinse mâna pe sub masă și îi mângâie discret degetele.

Afară, plantația Velaryn Thae se legăna încet sub vântul cald al după-amiezii, iar pentru prima dată după foarte mult timp, viitorul părea luminos.

…………………..

Trecuseră aproape trei luni de când Kaelion îi oferise marca.

Trei luni în care viața lor prinsese rădăcini adânci și liniștite în inima plantației Velaryn Thae. Diminețile începuseră să miroasă a ceai și a pielea celuilalt, serile se terminau cu mâini căutate instinctiv prin întuneric, iar laboratorul lui Aenon devenise locul unde Kaelion venea de fiecare dată când voia să respire.

Și totuși, în ultimele săptămâni, ceva se schimbase.

Aenon slăbise mult.

Obrajii îi deveniseră mai palizi, iar diminețile îl găseau aproape mereu aplecat deasupra chiuvetei, tremurând după încă o stare de vomă. Amețelile îl loveau din senin. Uneori doar mirosul unor plante îi întorcea stomacul pe dos.

Kaelion devenise din ce în ce mai îngrijorat.

Îl urmărea cu privirea peste tot. îi atingea fruntea din oră în oră, îl obliga să se odihnească, dar Aenon zâmbea mereu și îi spunea că este bine, deși trupul lui devenea tot mai obosit.

Într-o dimineață, după ce Omega aproape că se prăbușise în laborator din cauza amețelii, Kaelion își pierdu complet calmul.

Doctorul plantației veni în mai puțin de o oră.

Bărbatul în vârstă, cu părul complet alb și mâini calme, îl consultă atent pe Aenon, îi verifică pulsul și îl privi lung peste ochelari.

Kaelion stătea în apropierea ferestrei, încordat până la limită.

Doctorul își scoase mănușile și întrebă liniștit:

– Ai vreo idee de unde provin stările acestea?

Aenon își coborî privirea spre propriile mâini.

Un zâmbet slab îi tremură pe buze.

– Am…

Vocea îi deveni aproape șoptită.

– Dar îmi este frică să mă gândesc mai departe. Mai bine așteptăm analiza sângelui, nu?

Doctorul îl privi câteva secunde în tăcere, apoi zâmbi discret, ca și cum înțelesese deja.

Îi recoltă sânge și plecă fără să spună prea multe.

Zilele care urmară deveniră aproape imposibile pentru Aenon.

Așteptarea îi făcea inima să bată dureros și nu îndrăznea să spere prea mult.

Nu voia să transforme un vis într-o suferință.

În schimb, Kaelion devenea tot mai atent cu el. Îl purta aproape literalmente în brațe prin casă, îi aducea ceaiuri, îi masa spatele când durerile deveneau prea puternice și îl privea mereu cu acea teamă tăcută a unui Alpha care simțea că ceva important îi scapă printre degete.

Rezultatul veni într-o după-amiază liniștită.

Aenon era singur în laborator când administratorul îi aduse plicul.

Pentru câteva clipe nu avu curaj să îl deschidă.

Mâinile îi tremurau și respirația îi devenise scurtă.

Într-un final desfăcu hârtia și începu să citească.

Ochii îi coborâră rapid peste termenii medicali, peste cifre și observații, apoi se opriră în josul paginii:

„Sarcină confirmată.”

Lumea întreagă păru să se oprească.

Aenon își duse imediat mâna la gură și închise ochii.

Un râs mic și tremurat îi scăpă printre lacrimi: era însărcinat.

În interiorul lui exista acum o viață, copilul lor.

Își aplecă fruntea peste hârtie și plânse în liniște, cu umerii tremurând ușor de o fericire atât de mare încât aproape îl durea.

În acea seară pregăti totul singur.

Camera lor fu luminată doar de câteva lămpi și lumânări discrete. Așternuturile fuseseră schimbate, iar aerul mirosea a mare și a lemn cald. Dăduse ordine bucătăresei și cina preferată a lui Kaelion fusese adusă în cameră, chiar dacă el abia putea să mănânce câteva înghițituri.

Când soțul lui intră în cameră și îl văzu, se opri imediat.

Aenon purta o cămașă largă, albă, iar părul îi cădea moale peste umeri. Ochii îi străluceau într-un mod diferit, mai blând, mai profund.

Kaelion zâmbi imediat și se apropie de el.

– În sfârșit te regăsesc.

Îi cuprinse talia și își ascunse fața în gâtul lui.

– Au trecut luni întregi de când te simt atât de departe de mine.

Aenon râse încet și își frecă obrazul de al lui asemenea unei pisici care își caută liniștea.

Îl mângâie pe păr, pe umeri, pe ceafă.

Kaelion îl trase imediat mai aproape și îl sărută lent, cu o foame tandră acumulată în toate acele luni de grijă și reținere. Buzele lor se regăsiră cu aceeași ușurință cu care două valuri se ating pe mare.

Mângâierile deveniră tot mai lente, mai adânci.

Aenon îi desfăcu încet cămașa, iar Kaelion îi sărută clavicula, apoi marca de pe ceafă, lung și tremurat.

În cameră, feromonii lor se deschiseră complet , dar părea că anemonele îi aspirau pe amândoi și parcă o nouă aromă se izbea de pereții nărilor lui Kaelion.

– Folosești un parfum nou? E atât de floral, ce e? Aș spune flori de lămâi? Sau nu…bergamotă? Sau nu…

Kaelion îl ridică ușor în brațe și îl așeză pe pat, privind fiecare expresie de pe chipul lui ca pe ceva sacru.

–Nu știu de unde ai cumpărat parfumul ăsta , dar îmi vine să te mănânc, înțelegi?

Când trupurile lor se apropiară complet unul de celălalt, iar iubirea dintre ei deveni aproape dureros de intensă, Aenon îi prinse fața între palme și îl privi direct în ochi.

Ochii lui albaștri străluceau umezi.

Un zâmbet mic îi tremură pe buze.

– Lion…

Alpha îi sărută palma.

-Da, iubito…

Aenon își lipi fruntea de a lui și șopti:

– O să fii tată.

Kaelion încremeni.

Pentru o clipă, chiar și respirația îi dispăru.

Ochii i se măriră ușor, apoi o emoție uriașă îi traversă întreg chipul. Își apăsă imediat fruntea de a lui Aenon și scoase un râs scurt, tremurat, aproape neajutorat.

– Aenon…

Vocea îi cedă complet.

Îl sărută cu disperare și iubire pură, iar mâinile lui începură să îi mângâie trupul ca și cum atingea cel mai prețios lucru din lume.

Lacrimi îi apărură în colțul ochilor.

–O să avem un copil…

Aenon zâmbi și îi atinse obrazul.

– Da.

Kaelion îi ridică picioarele pe umerii lui. Falusul lui era teribil de excitat din cauza noului parfum de pe corpul lui Aenon. Acesta era îmbietor și surâzător, și atât de…atât de dornic …

–Lion…vino…

-Nu ești încă pregătit, nu pot să…

-Sunt chiar mai mult decât crezi. Iubitule, te doresc atât de mult…

Kaelion împinse fără nici un preludiu și bătu lin în canalul secret, făcându-l pe Aenon să geamă erotic. Bătu o vreme când mai repede când mai încet, apoi se lăsă pe coate și aspiră gura bărbatului Omega . Era înnebunit de noul parfum, înnebunit și de fericirea că va fi tată. Se simți puternic și începu iar să invadeze canalul secret până când , frecarea în interiorul acela fierbinte atinse punctul P al bărbatului Omega și ejaculară amândoi amestecându-și strigătele. Nu fu un singur orgasm Ei se iubeau, nimeni nu mai putea contesta, se iubeau până când moartea îi va despărți. Așa spunea jurământul căsătoriei lor. În noaptea aceea, Kaelion îl iubì cu tandrețe, cu devoțiune,cu ardoare și cu o mare mare iubire pe care nu le mai oferise nimănui niciodată.

Ca și cum fiecare atingere devenise o legătură eternă.

Ca și cum întreaga lui viață își găsise, în sfârșit, sensul în omul care îi ținea inima între palme.