Anemone în iarnă-Capitolul12 vol 2

Noapte de Crăciun

Vernon se ridică de lângă Dan după un timp și cu cadoul în mână se îndreptă spre ușă. Abia puse mâna pe clanță că Dan sări ca o felină și se interpuse între Vernon și ușă. Își ținea mâinile la spate, lipite de ușă și fruntea îi era ridicată ca să-l privească direct în față pe bărbatul Alpha.

-Unde pleci?

Vernon era confuz, oare Dan mai avea vreun cadou?

-Credeam că după schimbul de cadouri trebuie să plec.

Dan își încrucișă brațele la piept și îi zâmbi luminos.

– Cine a inventat regula asta?

– Nu știu.

– Exact. Nimeni.

Vernon începu să râdă.

– Atunci care sunt regulile?

– Regulile sunt că logodnicul meu rămâne aici și se ocupă de donșoara.

Vernon simți cum îi înroșesc urechile.

Îi trebuiră câteva secunde să realizeze că Dan folosise pentru prima dată acel cuvânt.

Logodnicul

Dan observă imediat efectul și zâmbetul lui deveni și mai larg.

– Uite, vezi? Funcționează.

– Dan…

– Nu. Niciun Dan. Stai aici.

Vernon ridică mâinile într-un gest de predare.

– Bine. Stau aici.

– Perfect.

Dan făcu un pas înainte, Vernon făcu unul înapoi.

– De ce dai înapoi?

– Nu dau înapoi.

– Ba dai înapoi, iar ți-e frică de mine?

– Dan, dacă stau, nu cred că mai pot fi un gentleman, am și eu limitele mele…Și s-ar putea să scutur toate florile de salcâm.

– Vernon…

Bărbatul Omega începu să râdă.

În următoarea clipă simți cum Dan îi desface nasturele hainei.

– Ce faci?

– Te dezbrac, nu se vede?

-Mă dezbraci?

– Da.

– De ce?

– Pentru că ai prea multe haine, spuse Dan cu voce joasă și nerăbdare în priviri.

– Este iarnă.

– Nu în cameră.

Și înainte ca Vernon să găsească un argument mai bun, haina de costum îi fu deja confiscată.

Dan o împături cu o seriozitate demnă de un majordom regal și o așeză pe spătarul unui scaun.

– Gata.

– Dan…

– Mai ai.

– Mai am?

– Vesta.

– Vesta este o haină respectabilă.

– Nu și în dormitor.

Cinci minute mai târziu, vesta dispăruse.

Apoi dispăru și cravata, apoi cămașa, apoi maieul.

La fiecare obiect îndepărtat, Vernon devenea tot mai confuz.

La fiecare obiect îndepărtat, Dan devenea tot mai mulțumit de sine.

– Nu pot să cred că faci asta.

– Nici eu nu pot să cred că mă lași.

– Sunt în stare de șoc.

– Bun.

– Bun?

– Da. Înseamnă că strategia funcționează.

Când Vernon se trezi rămas doar în pantalonii de costum, se uită lung la Dan.

– Acum ești fericit?

– Încă nu.

– Dan…

– Pantalonii.

– Dan!

– Ce?

– Eu sunt Alpha în relația asta.

– Și care e problema?

– Eu ar trebui să fac lucrurile astea.

– Ei bine, ai fost prea lent. Feromonii tăi mă înnebunesc…mm…mosc alb…Am să rămân fără cap…

Vernon izbucni în râs.

Câteva clipe mai târziu, pantalonii se alăturaseră și ei grămezii de haine.

Vernon rămase în picioare, doar în chiloți, privind scena cu o expresie care oscila între indignare și amuzament.

Dan făcu doi pași înapoi și îl examină cu atenție.

– Perfect.

– Perfect?

– Da.

– Am fost dezbrăcat de propriul meu logodnic.

– Exact.

-Și asta te face fericit?

– Foarte.

Vernon clătină din cap.

– Nu te mai recunosc.

– Nici eu.

– Ce s-a întâmplat cu Dan cel timid?

– A cerut concediu de Crăciun.

Pentru câteva secunde se priviră, apoi amândoi izbucniră în râs atât de tare încât se auziră până pe coridor.

Vernon îl trase spre el lipindu-l de corpul lui gol și care devenea fierbinte. Dacă Dan făcuse acest lucru curajos, însemna că noaptea va fi lungă. Își vor da unul altuia încă un cadou de Crăciun. Pentru că așa era iubirea lor…generoasă.