Ploaia continua să cadă peste Version Lane într-un ritm monoton, rece și apăsător, transformând strada într-o întindere întunecată de asfalt ud și reflexii tremurătoare de lumină albastră. Girofarele ambulanțelor și ale mașinilor criminalistice colorau pereții caselor în nuanțe reci, aproape ireale, în timp ce întreaga zonă fusese împânzită de agenți, tehnicieni și oameni ai morgii care se mișcau printre benzi de delimitare și saci negri mortuari.
Aerul devenise aproape imposibil de respirat în apropierea subsolului.
Mirosul de carne intrată în putrefacție continua să plutească greu în atmosferă, iar chiar și afară câțiva dintre ofițerii mai tineri încă păreau palizi după ceea ce văzuseră acolo jos.
Cei de la morga diviziei sosiseră în sfârșit.
Îmbrăcați în combinezoane albe impermeabile, se mișcau într-o liniște apăsătoare, ridicând fiecare cadavru cu grijă și așezându-l în sacii negri care se aliniau acum lângă dubele medicale.
Fermoarele metalice se închideau unul câte unul.
Sunetul acela rece îi făcea pe unii dintre agenți să întoarcă instinctiv privirea.
Marcus Hale stătea lângă una dintre mașini, urmărind scena cu brațele încrucișate peste vestă. Oboseala îi apăsa chipul, iar ploaia îi udase complet părul închis la culoare. Privirea îi rămăsese fixată asupra intrării subsolului, de parcă încă încerca să proceseze ce găsiseră acolo.
Atunci observă duba medicală care tocmai oprise la marginea perimetrului.
Portiera se deschise lent.
Victor Hale coborî calm, cu halatul lung alb acoperit parțial de un impermeabil negru și cu aceeași expresie obosită pe chipul unui om care văzuse prea multe cadavre într-o singură viață.
Marcus îl observă primul și se apropie imediat de el.
–Tată, îl salută el scurt
Victor își ridică privirea spre fiul lui, iar pentru o clipă expresia aceea rece și profesională se mai înmuie puțin.
– Fiule , mereu ne întâlnim în situația de genul. Când va veni ziua când mă vei chema la o cafea? Nu sa ridic cadavre? Glumi el iar Marcus pufni ironic.
– Alegi prost momentele pentru glume.
Victor ridică ușor din umeri.
– Dacă nu glumim din când în când în meseria asta, ajungem toți nebuni.
Marcus îl privi câteva secunde fără să răspundă. Adevărul era că tatăl lui avea dreptate.
În jurul lor, oamenii încercau să funcționeze normal într-un loc unde zeci de cadavre fuseseră așezate ca niște trofee într-un subsol putred.
Normalitatea devenea relativă foarte repede în criminalistică.
– Hale.
Vocea lui Cassian Ward se auzi rece din apropiere, tăind imediat liniștea dintre ei.
Atât Victor, cât și Marcus își întoarseră privirea în același timp spre comandant.
Cassian cobora încet treptele pridvorului casei, cu ploaia curgând pe umerii vestei antiglonț. Expresia lui rămânea perfect controlată, însă Marcus îl cunoștea suficient încât să observe tensiunea din maxilarul lui.
Comandantul era furios..nu exterior.
Dar recele din vocea lui devenea mai tăios decât de obicei.
Marcus se îndreptă instinctiv.
– Marcus, se corectă imediat Cassian când îl observă și pe Victor.
Marcus zâmbi foarte vag și se apropie mai mult de el.
Victor își scoase mănușile medicale din buzunar și privi spre dubele mortuare.
– Presupun că dimineața voastră a fost interesantă.
Cassian nu reacționă la ironie.
Privirea lui se mută direct spre Marcus.
– Vreau să prelevați amprentele, vreau să cercetați împrejurimile și interiorul casei. Ceru Ward și plecă imediat spre duba iar Marcus îl privi încruntat.
Tonul lui nu lăsa loc pentru întrebări, nici pentru comentarii.
Victor observă imediat asta, la fel și Marcus.
Cassian mergea repede acum, aproape absent de ploaia care continua să cadă peste el.
Mintea lui era deja în altă parte.
În spatele acelui subsol, în jocul pe care criminalul îl începuse.
Și mai ales în faptul că omul acela îi manipulase încă de la primul pas.
Marcus îl urmări câteva secunde înainte să vorbească:
– Unde pleci șefu? ,întrebă el dar Ward nu se opri și nici nu răspunse.
Doar deschise portiera dubei și urcă înăuntru fără să privească înapoi.
Ofițerul de la volan porni imediat motorul, iar vehiculul plecă de pe stradă fără sirene, dispărând lent printre perdelele de ploaie.
Marcus rămase privind în urma lui cu sprâncenele încruntate.
Victor își mută privirea de la fiul său spre strada pe care dispăruse duba.
Apoi întrebă calm:
– Ce s-a întâmplat acolo jos?
Marcus expiră lent și își trecu mâna peste față.
Pentru câteva secunde nu răspunse nimic. Nici măcar acum nu știa exact cum să descrie ceea ce văzuseră.
În cele din urmă murmură:
– Cred că tocmai am intrat într-un joc foarte urât.
O parte dintre trupuri fuseseră deja ridicate și transportate spre dubele morgii, însă multe încă rămăseseră aliniate în acea ordine grotescă în care fuseseră găsite.
Subsolul părea mai degrabă altarul unui om bolnav decât locul unei crime.
Victor Hale coborî încet treptele de beton, ținându-se instinctiv de balustrada rece în timp ce privea încăperea.
Chiar și după zeci de ani petrecuți printre cadavre, scena aceasta îi apăsa stomacul într-un mod neplăcut.
Nu pentru că nu mai văzuse violență.
Ci pentru că aici exista metodă.
Control și timp.
Un monstru care nu doar ucidea, ci își construia propriul spectacol din moarte.
Privirea lui îl găsi aproape imediat pe Elian. Tânărul medic legist se afla puțin mai departe de ceilalți, lângă unul dintre cadavrele încă neridicate. Stătea ușor aplecat asupra trupului, cu mănușile pătate de sânge și expresia aceea rece și concentrată care apărea mereu când mintea lui începea să lege fire.
Pentru o clipă, Victor îl privi fără să spună nimic. Elian părea complet rupt de haosul din jur, de agenții care încă fotografiau scena, de oamenii care evitau să privească prea mult.
De mirosul care devenea aproape insuportabil.
Tot ce exista pentru el în acel moment era cadavrul din fața lui și răspunsurile ascunse în carne.
Victor înaintă lent printre mesele improvizate și foliile întinse pe podea, apoi se opri lângă el.
Își mută privirea spre restul cadavrelor rămase, iar pentru câteva secunde nici măcar el nu găsi ceva potrivit de spus.
În cele din urmă murmură sec:
– Te distrezi?
Elian își ridică lent privirea spre el.
Ochii lui aurii păreau mai întunecați acum în lumina murdară a subsolului.
– Ciudat mod de a vedea distracția, spuse sec Elian.
Victor expiră încet pe nas și își băgă mâinile în buzunarele halatului.
– Ok, am înțeles, nimeni nu pare deschis spre glume azi, mormăi Victor și privi spre cadavrul pe care Elian îl analiza.
Trupul era desfăcut exact ca celelalte. Tăietura cobora precis de sub stern până aproape de bazin, fără ezitări, fără greșeli, fără urme de panică în execuție.
Asta era partea care îl neliniștea cel mai tare și pe Victor.
Cineva făcuse toate acestea cu o liniște aproape chirurgicală.
Elian își scoase lent mănușa dreaptă și își frecă absent degetele obosite înainte să vorbească:
– Sunt 18 cadavre, spuse Elian ….
Victor oftă adânc.
Numărul căzu greu între pereții subsolului.
Optsprezece.
Nu unul.
Nu două victime pierdute într-o izbucnire de violență.
Optsprezece oameni uciși lent și păstrați acolo ca niște obiecte.
Victor își trecu mâna peste maxilar.
– Persoana care a făcut asta este sadică… O face cu plăcere, toate cadavrele au același semn, aceeași tăietură, fără grabă, doar precizie, spuse Elian și se ridică în picioare.
Vocea lui rămânea calmă.
Prea calmă.
Dar Victor îl cunoștea suficient încât să observe tensiunea ascunsă sub controlul acela rece.
Elian nu era speriat.
Era tulburat pentru că începuse să înțeleagă mintea criminalului.
Și asta îl neliniștea.
Tânărul își mută apoi privirea spre unul dintre trupurile aflate mai în spate, parțial acoperit de o folie albă.
– Cel de aici este cel pe care îl credeam inițial criminalul, spuse el iar Victor îl privi încruntat.
Victor se apropie imediat și privi chipul cadavrului.
Vlad Korr.
Acum câteva ore îl consideraseră suspectul principal.
Iar acum zăcea printre celelalte victime.
Moartea îi ștersese complet expresia violentă pe care o avea în fotografia din dosar.
Victor rămase câteva secunde tăcut.
Apoi murmură grav:
– Asta schimbă cu mult traiectoria.
– Exact, spuse Elian.
Liniștea căzu din nou peste ei.
Undeva în apropiere, un criminalist strigă după încă un aparat foto. Mai sus, la intrarea subsolului, se auzeau pașii grei ai oamenilor morgii care continuau să coboare saci negri.
Dar Elian nu mai auzea aproape nimic.
Privea cadavrele acelea și simțea cum, încet, cazul începea să capete altă formă în mintea lui.
Nu mai vânau un criminal violent obișnuit.
Vânau pe cineva care construia mesaje din moarte.
Iar partea cea mai periculoasă era că omul acela părea să știe exact cum să îi conducă unde voia el.
mulțumesc ?☘️
❤️❤️❤️Mulțumesc frumos pentru postare. ❤️❤️❤️