Jurnal de călătorii și vise
Brazilia poezie vorbită, culoare trăită
Brazilia nu se vizitează cu ochii minții.
Se simte cu sufletul.
Se ia pe piele ca un tatuaj de soare, se aude în suflet ca un refren uitat din copilărie și te prinde de mână fără să întrebe.
Aici, culorile nu sunt decor.
Sunt limbaj.
Rozul e un zâmbet de dimineață.
Verdele e tropicul dansând printre frunze.
Galbenul strigă bucuria.
Și roșul? Roșul este dorință, e pasiune, e samba care îți fură pasul.
Femeile?
Par pictate de zei latini, cu șolduri ca versurile, cu ochi în care arde curiozitatea lumii.
Îți zâmbesc ca și cum te cunosc de-o viață.
Iar bărbații?
Plini de o frumusețe sălbatică, cu pielea strânsă de soare și pași care n-au nevoie de scenă să danseze.
Totul e spectacol.
Dar nu unul regizat.
Ci unul trăit.
Și limba… limba portugheză vorbită aici e o poezie.
Chiar și când cer o cafea, o fac ca și cum recită un poem.
Șoaptele lor au muzicalitate, chiar și când întreabă:
„Tudo bem?”
Și parcă răspunsul e întotdeauna „da”, chiar și când nu e.
Apoi ajungi în capitală , Brasília.
Un oraș construit din vise și din linii.
Nu freamătă ca Rio, dar e vie.
Atât de vie că te încarcă.
Fiecare clădire parcă vrea să-ți spună o poveste, fiecare piață are o inimă care bate.
Reflecție personală:
Am plecat din Brazilia cu o parte din ea în mine.
Un vers neterminat, o culoare pe care n-am mai întâlnit-o nicăieri, un parfum pe care încă îl caut.
Brazilia nu e țară.
E o poezie scrisă cu trup, sunet și suflet.
File de magie ,culoare, arome și dans
Cu stima Darci Sameul ❤️
