BODYGUARD- Capitolul 32

Mașina aluneca pe șoseaua umedă cu un gârâit fin al amortizoarelor, un sunet care părea să mărșăluiască ritmul inimilor celor dinăuntru. Farurile își tăiau calea prin ceața dimineții; aerul era rece, încărcat de petrol și de o tensiune pe care niciunul nu mai îndrăznea s-o rostogolească în vorbă. În habitaclu, lumina tabloului de bord scălda fețele în nuanțe reci. Liniștea nu era goală: vibrațiile motoului, tichetul ceasului, respirațiile lor construiau un fel de ritm militar.

Ice rămăsese la sediu ca paznic al căminului fragil, Armis și Luca, iar drumul lor era unul de noapte: preluare, întâlnire, sincronizare. Sin stătea la volan, mâinile drepte pe volan, privirea fixă la linia desenată a drumului. Red în dreapta lui și Gost în spate; Red sorbea tăcerea cu o privire primită tot timpul dreptății, un amestec de teamă și onoare. Gost cu degetele pe telefon, scana feeduri nesfârșite de date, dar acum și el tăcea, eliberând locul gândurilor.

Red rupse tăcerea ca pe o scoică, vocea lui scurtă dar clară.

– Crezi că este cea mai buna variantă?

Sin rămase în tăcere câteva secunde; ochii îi urmăriră linia drumului, apoi se întoarse spre Red cu o privire rece, dar pe aceeași lungime de undă cu răspunsul pe care-l dorea Red.

– Asta își dorește Armis, spuse el.

Red oftă scurt, fundindu-și palma în coapsă. Știa prea bine cum se ciopliseră sentimentele lui Armis în ultima vreme: ură, iubire, promisiune. Vocea lui reveni, mai aspră, cu o nevoie care nu putea fi înlocuită de ordine.

– Șefu, eu te întreb pe tine. Armis își vrea familia înapoi, indiferent că Emil l-a trădat , Armis nu va da viața amicului la schimb cu nimic. Te întreb dacă tu crezi că asta este varianta cea mai bună.

Sin îl privi, nu cu blândețe, ci cu o sinceritate tăioasă. Îi era clar că în lupta asta nu doar strategia conta; contau și convingerile, sufletul celor care își puneau mâinile între prieteni și moarte.

– Tu ce crezi? Care ar fi varianta ta? întreabă Sin.

Red rămase o fracțiune de clipă în urmă; gândul i se împrăștia pe trasee posibile, schimb, capcană, salvare dublă. Apoi răspunse, cu vorbă ce parcă venea dintr-un film rece și lucid:

– Americanul este o piesă importantă… Vor să-l folosească pentru a pune planul final împotriva lui Volkov. Ei nu vor rezolva nimic dacă îl ucid pe Emil sau chiar pe american. Cred că l-au amețit atât de tare pe Volkov încât el îl va ucide și ei se vor folosi de asta. Așa regatul lui Volkov se va duce la fund. Parcă văd și titlurile: “Marele om de afaceri Volkov acuzat de ucidere”, este planul perfect.

Rândurile acestea se rostogoliră în habitaclu ca o revelație amară; din aer se desprinse nu doar ipoteza, ci un scenariu construit cu precizie. Gost, fără să își ridice privirea, apăsă pe ecran și afișă pe telefon câteva note rapide, nume, interogări, conexiuni. Fiecare literă era un fir de pânză în meandrele complotului.

Sin trase aer adânc. Vorbele lui Red confirmau ceea ce bănuiseră toți: nu era o simplă răpire pentru schimb; era o arhitectură a căderii, un plan menită să zdrobească un imperiu printr-o crimă croită să pară justificată. Și în mijlocul acestui plan stătea viața unui prieten, o monedă pe care cei din umbră o puteau arunca în aer când le era lor mai convenabil.

– Atunci nu-l oferim, spuse Sin în șoaptă, dar cu greutatea unei sentințe care pleacară din cuvinte ca o promisiune.

Gost îl privi o secundă, apoi își arcuise degetele pe tastatură; la el, logica era progresie, date, verificări, pistă. Red înclină capul, părând să accepte decizia, dar cu o umbră de teamă în ochi. Planul lor, acum, trebuia să fie bifurcat: un braț urma să găsească și să smulgă captorii; altul să contracareze designul informațional ce-l viza pe Emil.

– Dacă nu-l dăm, atunci trebuie să-i luăm pe amândoi, murmură Red, ca pe o concluzie.

– Avem 24 de ore. Fiecare secundă contează.

Sin își strânse din nou mâinile pe volan; în ochii lui se aprinse acel fel de lumină care nu cerea voie. Înțelesese deja: nu există soluții curate. Există doar alegerea între compromis și risc calculat. Iar el, ca întotdeauna, prefera riscul care proteja oamenii, nu schema care mângâia inamicul.

– Suntem aici să recupereăm, spuse el.

-Plecăm pe varianta B.

Mașina accelera ușor; drumul se desfăcea ca o bandă de film spre punctul de preluare. În jurul lor, orașul părea neatins, dar sub asfalt mocneau fire de conspirație. Liniștea din habitaclu se umplu din nou: nu cu întrebări, ci cu misiunea ce se apropia, cu pașii lui Stone și Blade care urmau să se alăture, cu Ice la baza ce trebuia apărată, cu Armis și Luca în siguranță, sperau ei, și cu un plan care se năștea la fiecare kilometru.

Mașina tăcea, dar tăcerea era de fapt un fel de pregătire. Farurile își tăiau linia în ceața de dimineață; lemnul bordului lucia sub degetele lui Sin. Când Stone și Blade urcară în habitaclu, aerul păru să se umple brusc de o energie concentrată, pașii lor, respirațiile lor, privirile care nu-și mai pierdeau ținta.

Stone îi întinse lui Gost un stick. Gost îl luă fără grabă, îl introduse în portul laptopului și, cu aceeași artă a omului care descâlcește prize invizibile, îl puse imediat în funcțiune. Ecranul se aprinse, linii de cod șerpuiau, apoi se așezară în coloane coerente: nume, conexiuni, hărți.

– Perfect, murmură încet Sin și-și aranjă privirea în oglinda retrovizoare, ca și cum ar fi vrut să rețină toate fețele din interiorul mașinii.

Stone îl privi cu un zâmbet complice, mândru și calm.

– Ce e? întrebă Sin.

– Am reușit să extragem date, răspunse Stone, vocea lui scăpă un ușor tremur de satisfacție.

-Date importante. Întâlniri, conexiuni și…

Gost întrerupse, ochii lui fixându-se pe ecranul laptopului ca pe o hartă de front.

– …și planul locației, termină el, apăsând o comandă.

-Am reușit să pătrund în sistemul lor, a fost greu, au un sistem de securitate destul de avansat, dar am găsit o portiță.

Există o mândrie sobră în felul în care îl spuse: el era Gost, instrumentul lor, cel care smulgea informația din întuneric. Degetele i se mișcară repede pe touchpad, iar pe hartă se contură un punct roșu: o clădire modestă, pierdută la marginea orașului, marcată cu coordonate, ore și rutine de schimb de pază.

Sin îi privi pe toți, încercând să extragă din fețele lor o certitudine. În ochii lui Stone se citea hotărârea unui om care nu lăsa prietenii în voia sorții; în cei ai Blade, calmul brutal al celui care știe să intre și să iasă din haos.

-Asta înseamnă că…? șopti Sin, ca întrebare și ca rugăminte.

– Că știm unde îl ține pe Emil, continuă Blade fără să-și ridice vocea.

-Și îl scoatem de acolo în seara asta. Avem o portiță de aproximativ patruzeci de minute; după aceea, rotația de pază se înnoiește și am pierdut fereastra. Trebuie să profităm, adăugă el, și fiecare cuvânt se lipi de aerul din mașină cu greutatea unui ordin.

Motorul păru să-și strângă turațiile într-un crescendo nescris; farurile tăiau mai hotărât ceața. Gost închise laptopul cu o mișcare scurtă, precisă.

-Am toate traseele. Am identificat intrările secundare, punctele de observație și timpul de schimb al patrulelor. Dacă plecăm acum, ajungem înainte de reîntregire. E riscant, dar nu imposibil.

Red își încleștă maxilarul; privirea lui trecu de la hartă la colegi.

– Fără erori, spuse el.

-Fără improvizații inutile. Dacă opțiunea noastră e să intrăm și să extragem,  o facem ca niște profesioniști. Trecem, luăm, ieșim.

Sin inspiră adânc. Înăuntrul lui, incendiul hotărârii ardea mai alb decât frica. Roțile mărșăluiară pe asfalt; mașina porni într-o linie limpede, direcționată.

– Ice rămâne la bază, pentru Armis și Luca, amintí el cu voce tăioasă.

– Dacă ceva merge prost, trebuie să avem un loc sigur unde să-i aducem imediat.

Stone își trase centura, ochii îi străluceau. Blade își verifică arma, iar Gost dădu ultimele comenzi pe fereastra de comunicare criptată. Totul era sincronizat, planul se așternea ca o hartă de operațiune , clar, rece, mortal de eficient.

– Timpul e al nostru, spuse Sin.

-Acționăm  acum.

Mașina ieși din luminile orașului ca o umbră bine definită; în urma lor rămâneau luminile care se sting, iar înainte, o oră de noapte, o fereastră îngustă și o promisiune: să-i aducă înapoi pe cei pe care îi protejeau.