Ploaia lovea asfaltul cu viteza unor gloanțe mărunțite când mașina neagră se opri în parcarea abandonată. Clădirea unde îl țineau pe Emil se ridica în față lor ca un colos întunecat, ferestre sparte, lumini pâlpâitoare, umbre care păreau că respiră.
Gost rămase înăuntru, cu laptopul deschis, cabluri prinse de bord, vocea lui calmă complet opusă adrenalinei din aer.
– Legătura e stabilită. Vă văd, vă aud, vă ghidez. Dar aveți doar treizeci și opt de minute până când schimbă turele. După, intrăm în iad, spuse el.
Sin își puse casca, își verifică arma și privi scurt spre ceilalți.
Red își încărcă pistolul silențios, Blade își ascuți cuțitul preferat, iar Stone, masiv și nesurâzător ca o stâncă, își puse vesta și verifică grenada sonică.
– Două echipe, ordonă Sin.
Tonul lui nu ridica vocea; nu avea nevoie. Puterea stătea în calmul lui feroce.
– Red cu mine. Intrăm prin nord. Blade, Stone prin est. Gost vă ghidează. Nimeni nu acționează fără semnalul meu.
Toți dădu din cap în același timp. Era ceva ritualic în mișcările lor. Automat.
– Să-l luăm acasă pe Emil, murmură Sin, iar în privirea lui era mai mult decât hotărâre. Era promisiunea că va distruge pe oricine îi va sta în cale.
Echipele se despărțiră.
Sin și Red înaintau pe lângă zidurile clădirii, umbrele lor contopindu-se cu întunericul. Ploaia le îngreuna respirația, dar pașii rămâneau siguri.
– Două camere mai în față, șopti Gost în căști.
– Un gardian înarmat. Staționar.
Sin se opri, ridică doar două degete. Red se lipi de perete.
Într-o mișcare fără zgomot, Sin coborî, alunecă pe lângă colț și…pumnul lui se înfinse în gâtul paznicului înainte ca acesta să poată inspira.
Un braț îl prinse de cap, o răsucire scurtă.
Crac.
Corpul se prăbuși fără sunet.
Red îl trase într-o încăpere goală, închise ușa cu genunchiul, iar Sin nu se opri nicio secundă.
– Continuăm, ordonă.
La est, Blade se mișca precum o lamă aruncată în aer.
Stone, fix opusul lui, era o forță brută, fără grabă, dar de neoprit.
–Doi în față, murmură Gost.
Blade ridică cuțitul, iar Stone îl împinse pe primul bărbat direct în perete.
Impactul îi tăie aerul.
Blade trecu prin spatele celuilalt și îi tăie tendoanele gâtului într-o mișcare eleganta, chirurgicală.
– Zona est curată, confirmă Blade.
– Mergeți spre nivelul doi, direcția C, interveni Gost.
Sin și Red pășiră pe un hol lung, luminat cu neoane pâlpâitoare.
Alarma stătea ascunsă în respirația clădirii, gata să explodeze.
– Patru pe hol, murmură Gost.
– Avem timp de o abordare silențioasă? întreabă Red, deja știind răspunsul.Sin își ridică arma cu amortizor.
Nu zâmbi.
Nu clipi.
– Nu.
Apoi rupseră liniștea, patru focuri. Patru corpuri care căzură aproape sincron.
Red îl urmărea cu o expresie greu de citit. Nu era admirație. Era ceva mai puternic. Încredere absolută.
– Continuăm, spuse Sin.
Vorbea ca și cum sufletul lui ar fi fost deja în camera în care era Emil.
În centrul etajului doi, Sin și Red se întâlniră cu Blade și Stone.
Respirau greu, umezi de ploaie și tensiune, dar vii.
– Emil e cu două niveluri mai jos, confirmă Gost.
– Cameră cu securitate sporită. Două uși blindate. Cinci gardieni în imediata apropiere.
-Ne descurcăm, murmură Sin.
– Mai e ceva, completă Gost.
Vocea lui se schimbă, devine serioasă.
– Este slăbit. Foarte slăbit. Ritm cardiac scăzut. Cred că este lovit.
Un val rece trecu prin sângele lui Sin.
– Atunci ne grăbim.
Coborâră în spirală pe o scară metalică. Pașii lor loveau metalul într-un ritm constant, ca o toacă de război.
Apoi…
Un țipăt scurt veni în cască:
– ATENȚIE! Trei vin de sus!
Sin ridică arma în aceeași clipă.
Red se întoarse și se lipi de balustradă, iar Blade aruncă o lamă.
Trei gloanțe. O lamă. Un corp care cade peste altul.
Scara se cutremură de greutatea corpurilor căzute.
Stone preluă ultimul atacator direct în piept și îl împinse peste margine.
Lovitura se auzi jos în întuneric.
– Continuăm! strigă Sin.
Se apropiau de camera unde era Emil. Lumina era roșie, ca într-un film de groază.Pași grei se auzeau din interior.
– Cinci înăuntru, confirmă Gost.
– Deschidem ușa, declară Sin, ridicând arma.
Dar Stone îl opri și puse mâna pe metal.
– E MINATĂ.
Tăcere.
O tăcere care tăia pielea.
– O fac eu, spuse Blade.
Și începu să lucreze la sistem, mișcările lui rapide ca un chirurg în operație.
După câteva secunde care păreau ore, zâmbi.
– Gata.
Sin nu așteptă alt semnal.
Împinse ușa și cei cinci atacatori nici nu apucară să reacționeze.
Loviturile se amestecau cu focurile de armă.
Red se rostogoli pe podea, trăgând două gloanțe în același timp.
Blade înfigea lama în coaste ca în pâine caldă.
Stone ridicase un bărbat și îl aruncă în perete, lăsând o urmă de sânge.
Sin…
Sin era o fantomă.
O umbră.
O forță.
Când ultimul corp căzu, încăperea rămase complet tăcut. Pe pământ, pete negre de sânge. Liniște. Prea multă liniște.
Sin ridică trei degete. Numărătoare.
Trei.
Două.
Unu.
Blade forță balamalele cu o bară scurtă. Ușa cedă cu un scrâșnet prelung.
Înăuntru, camera era rece și slab luminată. Pe mijloc, un scaun metalic. În el, Emil.
Capul îi atârna într-o parte, gâtul plin de vânătăi, buzele crăpate. Era legat în cătușe industriale, grele, fixate de podea. Tricoul îi era sfâșiat, iar respirația, abia perceptibilă.
– Emil… murmură Red, în timp ce Sin păși încet spre el.
Sin îngenunche lângă scaun și îi ridică ușor capul, cu o grijă pe care n-o arăta nimănui altcuiva. Ochii lui Emil se deschiseră abia, dar recunoscu silueta din fața lui.
– Si….Sin? șopti.
În interiorul lui Sin, un val de furie rece se declanșă, dar mâinile îi rămâneau ferme, precise.
– Ești în siguranță acum. Te scot de aici, promit.
Sin scoase din buzunar un dispozitiv special, un decodor tactil, și se apucă să taie cătușele una câte una. Metalul trosni sub tehnologia avansată.
Stone se apropie imediat ce le văzu deschise.
– Îl iau eu, șefu.
Cu brațele lui masive, îl ridică pe Emil ca pe un copil, cu o grijă profundă, lipsită de brutalitatea sa naturală.
Emil gemu încet, dar nu opuse rezistență.
– Sin, aveți companie! spuse Gost brusc.
– Unul vine pe coridorul principal, direct spre voi.
Sin se răsuci rapid cu mâna pe armă.
În următoarea secundă, un atacator sări în prag, cu un cuțit strălucind în lumină.
Însă Red fusese deja în mișcare.
Un foc de armă.
Direct în frunte.
Atacatorul căzu înainte ca trupul său să realizeze că e mort.
Red suflă ușor în țeava pistolului.
– Nimeni nu se atinge de ai noștri, spuse el, fără urmă de remușcare.
-Ieșiți acum! strigă Gost.
– Două echipe se apropie din sud. Nu aveți mai mult de 30 de secunde până vă prind în clește.
– Ne mișcăm! spuse Sin
– Blade, deschide drum. Red, pe spate. Stone, nu-l scăpa.
Ieșiră din cameră cu pași rapizi, aproape fugind. Coridoarele păreau mai întunecate ca la intrare, iar fiecare colț respira pericol.
Gost continua să le vorbească în cască:
– Virați la dreapta! Apoi scări în jos… nu, așteptați… echipă în coborâre! Luați stânga! Dați-i.
Blade trase două focuri spre o umbră care se apropia, doar pentru a o opri definitiv.
Stone simțea greutatea lui Emil, dar nu slăbea ritmul. Red îi acoperea spatele impecabil.
Ieșirea laterală se deschise în fața lor. Aer rece de noapte îi lovea.
–Gost! Suntem afară! strigă Sin.
– Vă văd pe cameră. Alergați! Mașina e la zece metri.
În depărtare, farurile se aprinseră scurt , semnalul lui Gost.
Ultimii pași se făcură printre gloanțe trase din spate, fiecare lovind asfaltul la câțiva centimetri de ei.
Blade se întoarse și răspunse cu focuri precise, acoperindu-i.
Stone îl așeză pe Emil pe bancheta din spate, ținându-i capul cu grijă.
Sin intră imediat, atingând fruntea lui Emil cu palma.
– Ține-te, rămâi în viață. Nu mori aici, ai înțeles?
Apoi se întoarse către Red:
– Sună la sediu. Acum!
Red luă telefonul securizat.
– Ice, aici Red. Îl avem pe Emil. Repet: îl avem. E rănit rău, îl ducem la Doc, locația specială. Pregătește accesul.
Ice răspunse scurt:
– Înțeles. Vă aștept. Și… spune-i lui Sin… bine făcut.
Red închise și îl privi scurt pe Sin.
Sin, privind spre Emil, cu o furie rece sub pleoape:
– Plecăm.
Gost acceleră, iar mașina se pierdu în noaptea neagră, purtându-l pe Emil spre viață… și spre o nouă furtună care abia începea.
