CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – Capitolul 15

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

CAPITOLUL 15

Han Yang nu avea cursuri a doua zi, așa că, atunci când se trezise în dimineața aceea – la semnalul ceasului său biologic – observase că HeLian Qing încă dormea, deși, de obicei, la ora aceea bărbatul pleca deja la serviciu.

– HeLian Qing, îl scutură ușor Han Yang.

– Trezește-te repede, altfel o să întârzii la serviciu.

– Azi nu mă duc, nu mai face atâta gălăgie, spuse HeLian Qing și se mișcă pentru a-l îmbrățișa și mai strâns pe băiat.

– Chiar e în regulă să lipsești așa de la serviciu? îl întrebă Han Yang.

Iritat de insistențele lui, HeLian Qing își sprijini capul cu un braț și îl privi nemulțumit pe tânăr:

– Aseară mi-ai mărturisit ce simți, iar azi mă împingi să plec la serviciu? Ce vrei să faci de fapt?

– Cine ți-a mărturisit, huh!

Han Yang își puse mâna pe frunte.

Era doar o sugestie, nu-i așa?

– Pește sărat uscat, râse HeLian Qing disprețuitor.

– Dar nu tu ești cel care s-a îndrăgostit de un pește sărat? replică Han Yang.

– Oh, acum ai și replici, nu-i așa? își ridică HeLian Qing bărbia înainte de a întreba:

– Atunci, știi ce fac oamenii care se curtează, nu-i așa?

– Ce fac? întrebă Han Yang, fără rușine și din toată inima.

– Ies la întâlniri, spuse HeLian Qing, înainte de a se întinde din nou și de a-l îmbrățișa încă o dată pe băiat:

– Hai să mai dormim puțin, de ce trebuie să fii atât de dificil dimineața la prima oră?

De ce îmi dă asta un fel de sentiment de genul „Cu soarele răsărind și înălțându-se sus pe cer, scurtând cu amărăciune Nopțile de Primăvară,  Majestatea Sa nu a mai participat la curtea de dimineață”[1]… se gândi Han Yang. Apoi își alungă gândurile, își puse capul pe pernă și se culcă la rândul său.

Mai târziu în acea zi, când cei doi se treziră din nou, era deja ora zece dimineața. HeLian Qing se duse întâi să se spele, în timp ce Han Yang se duse direct să se schimbe de pijamale. După ce HeLian Qing termină, intră și el la baie.

După ce se spălă, se întoarse în dormitor și descoperi că HeLian Qing lipsea. Alertat de un sunet din afara dormitorului, ieși să vadă ce se întâmplă și îl găsi pe HeLian Qing în bucătărie, încă îmbrăcat în pijamale.

– Pregătești micul dejun? Pot să fac eu asta.

De fapt, Han Yang se temea că bărbatul va arde oala, așa că se duse imediat să-l ajute.

HeLian Qing, fără să-i acorde atenție celuilalt bărbat, opri aragazul înainte de a turna conținutul oalei într-o cană mare din apropiere.

Era lapte.

Bărbatul puse apoi oala folosită în chiuvetă, cu spatele încă întors spre Han Yang, în timp ce spunea:

– Bea laptele, vom ieși să mâncăm ceva în scurt timp.

Han Yang luă ceașca cu lapte și începu să bea.

Laptele avea puțin zahăr adăugat, ceea ce îi conferea un gust ușor îndulcit, exact așa cum îi plăcea lui. Lichidul cald îi alunecă pe gât, ajungând în stomac, încălzindu-l și oferindu-i o senzație foarte plăcută, reconfortantă.

– Nu bei și tu? îl întrebă Han Yang, ținând cana în mâini.

HeLian Qing puse oala spălată deoparte, apoi se întoarse spre băiat.

Se apropie de el, apoi își coborî capul pentru a linge urmele de lapte, care îi rămăseseră pe buze, spunând:

– Am băut acum puțin. Are gust bun.

Cum poate fi considerat asta băut, hm?

Fața lui Han Yang se înroși. Cu capul plecat, își termină laptele și se prefăcu că nu se întâmplase nimic. Cu toate acestea, inima îi bătea cu putere, fără încetare.

Când cei doi terminară pregătirile, plecară.

– Unde mergem? întrebă Han Yang.

– Să mâncăm, răspunse HeLian Qing.

– Și după ce mâncăm? întrebă Han Yang.

– Unde vrei să mergi? întrebă HeLian Qing înapoi.

– Ăă? Nu ai decis deja? se întoarse Han Yang să-l privească.

Judecând după cuvintele bărbatului din dimineața aceea, el credea că celălalt făcuse deja unele planuri.

– Singurul lucru pe care l-am decis a fost să chiulesc de la serviciu, spuse HeLian Qing și îi aruncă o privire.

Prințesă Qing, decizia ta a fost într-adevăr foarte capricioasă!

Neavând niciodată o relație, Han Yang nu era sigur ce fac oamenii la întâlniri. După ce se gândi o clipă, propuse:

– Vrei să mergem la un film?

– Tu decizi, răspunse HeLian Qing.

– Atunci, mergem la cumpărături? sugeră Han Yang.

– Nu contează, spuse HeLian Qing.

– Poate am putea merge să ne jucăm…, zise Han Yang, oprindu-se în mijlocul propoziției, cu privirea fixată pe peisajul de dincolo de geamul mașinii, când observă că frunzele copacilor Ginkgo se îngălbeniseră[2]. Marginea drumului era acum acoperită de un strat subțire de frunze și era foarte frumoasă. În tot acest timp, fusese atât de preocupat de situația sa cu HeLian Qing, încât uitase că era deja noiembrie și că sosise sezonul în care se admirau arborii Ginkgo în schimbare.

– Hai să mergem să admirăm copacii Ginkgo, declară brusc HeLian Qing.

Han Yang se întoarse să-l privească și văzu că bărbatul era concentrat pe drum, în timp ce conducea mașina. Văzând asta, profită de ocazie pentru a zâmbi ușor:

– Bine, poți să mă scoți la o plimbare.

HeLian Qing mormăi în semn de aprobare, viră mașina la primul colț, apoi se îndreptă în direcția opusă.

Când terminară de luat prânzul, HeLian Qing îl duse în districtul Yao. În acel district, exista un loc pitoresc pentru admirarea frunzelor îngălbenite ale arborilor Ginkgo, iar călătoria cu mașina durase aproximativ o jumătate de oră.

Pe măsură ce se apropiau de locul atracției, se putea vedea o întindere mare de arbori, ceea ce îl impresionase pe Han Yang, făcându-l să se lipească de geamul mașinii.

– De ce ești atât de nerăbdător? Vei putea vedea mult mai mulți mai târziu, comentă HeLian Qing.

– Dar și aici este frumos! răspunse Han Yang, scoțând telefonul pentru a face câteva fotografii.

În afara zonei de observare, HeLian Qing găsi un loc unde să parcheze mașina. Cei doi bărbați își cumpărară bilete și intrară.

Ambele părți ale cărării erau mărginite de arbori Ginkgo. În acel moment, o adiere de vânt suflă, făcând câteva frunze să cadă în timp ce treceau, acoperind solul cu un strat auriu și umplând aerul cu un parfum cald.

De când Han Yang începuse universitatea, fusese preocupat doar de studii și de activitatea sa de meditator, așa că nu avusese cum să renunțe la aceste responsabilități pentru alte activități. Mai târziu, începuse să lucreze la proiecte de programare cu mentorul său, ceea ce îl lăsase din nou fără timp liber. Astfel, după ce petrecuse în L-City timp de doi ani întregi, aceasta era prima dată când ieșea să admire frunzele de Ginkgo Biloba căzând.

În timp ce privea întinderea continuă și neîntreruptă de aur din fața lui, vântul suflă din nou câteva frunze în aer, învârtindu-le de câteva ori, înainte de a le lăsa să cadă pe umerii lui. Acest gest îi provocă brusc un sentiment de pace.

Această experiență îl determină să prindă una dintre acele frunze și să o ridice pe cea îngălbenită căzută din cer. Lumina soarelui străluci prin frunza ridicată, razele reflectându-se apoi pe fața lui, făcându-l să-și mijească ochii, iar colțurile buzelor să-i dezvăluie un zâmbet ușor.

CLICK

La auzul brusc al sunetului declanșatorului unui aparat foto lângă el, Han Yang întoarse capul și îl văzu pe HeLian Qing ținând un aparat foto și făcând o poză, cu obiectivul îndreptat spre el.

Neobișnuit să fie fotografiat, Han Yang întinse mâna pentru a bloca obiectivul:

– Nu-mi face poze.

La care HeLian Qing îi făcu semn să se dea într-o parte, apoi spuse:

– Nu bloca imaginea copacului.

– …

Aruncând frunza, Han Yang merse mai departe singur, folosindu-și telefonul pentru a face câteva poze împrejurimilor pe măsură ce înainta. Deși HeLian Qing adusese un aparat foto profesionist, nu prea era priceput în a-l folosi, așa că el alesese să-și folosească telefonul, care era mai puțin complicat.

HeLian Qing, care venea din urma sa, îl strigă imediat înainte de a face o altă poză.

Sub arborele Ginkgo, întreaga ființă a lui Han Yang se simțea extraordinar de caldă, cu atât mai mult cu cât colțurile buzelor îi erau ușor ridicate într-un zâmbet absolut frumos.

Al meu.

HeLian Qing murmură, cu ochii fixați pe fotografia tocmai făcută.

Un turn recent construit de opt etaje domina vârful locației. Aleea sa în trepte era împodobită cu mai mulți astfel de copaci pe măsură ce urca, creând o priveliște cu adevărat superbă. Destul de mulți oameni ieșiseră să se recreeze și să admire peisajul. Han Yang nu era diferit de ei, iar HeLian Qing îl însoți.

Aerul de munte era foarte revigorant și, în afară de câțiva localnici, care ieșiseră la plimbare, pe poteca pe care o urcau nu treceau prea mulți oameni. Han Yang mergea, se oprea, mergea din nou, se oprea, făcând fotografii peste tot. În scurt timp, telefonul lui se umplu cu imagini ale arborilor, reușind să-i facă chiar și lui HeLian Oing câteva poze pe furiș.

– Ai mai fost vreodată pe aici? se opri Han Yang la jumătatea drumului pentru a-l întreba pe HeLian Qing.

– Am fost aici acum câțiva ani. Atunci, turnul nu era încă construit.

HeLian Qing își agăță camera foto de braț, apoi scoase un termos din geantă și i-l dădu lui Han Yang.

În acea dimineață, înainte de a pleca, HeLian Qing își pregătise rucsacul. Han Yang nu se aștepta ca HeLian Qing să aducă chiar și un termos, iar să bea apă caldă pe o astfel de vreme era foarte plăcut. Bău două înghițituri, apoi se uită la HeLian Qing, care deschidea o sticlă de apă minerală, îl trase de mână și îi spuse:

– Bea niște apă caldă, bine?

Apoi întinse mâna pentru a-i înmâna termosul.

HeLian Qing se uită la sticlă, dar în cele din urmă bău totuși apa minerală. După aceea, puse ambele sticle înapoi în geantă și îl prinse de mână pe Han Yang:

– Să mergem.

Degetele lui Han Yang tresăriseră, dar nu se opuse, ci îl urmă pur și simplu.

În cele din urmă, ajunseră în vârf. Acolo erau mult mai mulți oameni, și tocmai când HeLian Qing se afla pe trepte, un copil năvăli peste el din senin. Întinse repede mâinile pentru a-l prinde pe copil, ca să nu cadă.

– Au! țipă de durere băiețelul lovindu-se la nas.

– M-am lovit la nas!

Han Yang se aplecă și îl mângâie pe micuț, întrebându-l:

– Unde te-ai lovit, lasă-l pe unchiul să se uite.

Băiețelul își dădu jos mâinile de pe față. Acum, pe fața lui mică și palidă, nasul său avea o nuanță roșie aprinsă.

Probabil se lovise de piciorul lui HeLian Qing.

– Te doare? întrebă Han Yang, atingând ușor nasul copilului.

Părând să aibă unde la patru ani, copilul se uită la Han Yang, clipind din ochi, înainte de izbucni într-un plâns jalnic:

– Uaa! Vreau ca fratele mai mare[3] să mă sărute pe rană.

După ce spuse asta, se strâmbă și se aplecă mai aproape de Han Yang. Însă mâna mare a lui HeLian Qing îl blocă și îi acoperi fața.

Observând că nu îl putea săruta pe fratele mai mare, băiețelul ridică capul, uitându-se spre HeLian Qing, care îi aruncă un zâmbet sumbru și îi spuse:

– Nu săruta așa, fără să te gândești. Crezi sau nu, dar dacă îți miști gura, nu riști să te lovești accidental?

Han Yang:

– …

Copilul:

– …

– Îmi pare rău, îmi pare foarte rău ! Copiii pur și simplu nu știu cum să se poarte, spuse o tânără, alergând și îmbrățișându-l pe micuț. Se pare că se întorsese doar pentru o secundă ca să cumpere un suc și băiețelul o luă la fugă.

– Nicio problemă.

Han Yang zâmbi, apoi ridică mâna pentru a mângâia creștetul micuțului.

– E foarte drăguț.

Văzând că Han Yang îl laudă, copilul chicoti de câteva ori, apoi întinse brusc mâinile mici pentru a-l apuca pe Han Yang de față și a-l săruta.

Fața lui HeLian Qing se întunecă imediat. Văzând asta, tânăra femeie își ceru imediat scuze, apoi îl luă pe băiat în brațe și plecă.

Han Yang își întoarse capul să se uite în direcția micuțului, care acum îi făcea cu mâna, apoi puse degetele pe locul unde micuțul îl sărutase, neputându-se abține să nu zâmbească.

Un râs batjocoritor se auzi lângă el, făcându-l pe Han Yang să se uite înapoi și să-l vadă pe HeLian Qing holbându-se inexpresiv la el.

Han Yang își lăsă mâna să cadă, tuși și spuse:

– Să mergem, am rămas în urmă cu vizitarea obiectivelor turistice.

HeLian Qing nu spuse niciun cuvânt. Pur și simplu îi întoarse spatele băiatului, înainte de a se îndrepta din nou spre poteca de munte. Han Yang se strâmbă la el scoțându-și limba în spatele lui, apoi se grăbi să-l ajungă din urmă.

Arborii Ginkgo de pe cealaltă parte a muntelui își pierduseră deja mai mult de jumătate din frunze, așa că nu mai era aproape nimeni acolo. Cu cât înaintau mai mult, cu atât zona devenea mai liniștită. Pe măsură ce continuau să avanseze, singurii care mai rămăseseră erau Han Yang și HeLian Qing.

După ce merseră o vreme, HeLian Qing se opri brusc. Han Yang se opri și el, ridicând capul să-l privească:

– Ce s-a întâmplat?

HeLian Qing își încruntă sprâncenele, ridică mâna și o așeză pe fața lui Han Yang, frecând obrazul, exact în locul în care copilul îl sărutase.

La început, Han Yang rămase uimit, dar când se gândi la comportamentul tăcut al bărbatului pe tot parcursul drumului, reacția lui imediată fu să întrebe uimit:

– Tu… nu ești gelos, nu-i așa?

Mâna lui HeLian Qing se opri instantaneu. Apoi râse disprețuitor, se întoarse și plecă.

Han Yang îl urmă:

– Era doar un copil, nu poți fi atât de meschin încât chiar și asta…

HeLian Qing se opri din mers, se întoarse și îl împinse pe băiat în direcția unui copac Ginkgo din apropiere, sprijinindu-și un braț de trunchiul copacului, deasupra capului bărbatului mai mic, apoi își coborî capul și spuse:

– Mai spune o dată.

Han Yang tăcu și nu spuse nimic. Spatele lui rămase lipit de trunchiul copacului, în timp ce ochii lui erau ațintiți asupra lui HeLian Qing, care se apropie tot mai mult.

– Chiar acum, nu ai putut să o spui, zise HeLian Qing.

– Vrei să te învăț eu?

Bineînțeles că nu.

Când buzele lui HeLian Qing la doar câțiva centimetri distanță de ale lui, Han Yang spuse:

– Copiii din ziua de azi sunt prea obraznici! Cum pot să sărute pe cineva așa, fără să le pese?

– Tsk, ce promițător.

Auzind ceea ce spuse, HeLian Qing râse, după care se apropie ușor pentru a-l săruta.

Îi ținea buzele lui Han Yang cu blândețe între ale sale, urmărind conturul acestora, pur și simplu zăbovind în spațiul dintre ele, fără a pătrunde. Mâna lui, care inițial se sprijinea deasupra capului bărbatului mai mic, coborî acum. Degetele lui se împletiră între cele ale bărbatului mai scund, strângându-le cu fermitate.

Înconjurate de un fundal glorios îngălbenit, siluetele celor doi îmbrățișați în sărutul lor devenise similară picturii dintr-un tablou în ulei.

Când amândoi coborâseră de pe munte, fața lui Han Yang încă mai avea o nuanță roșiatică. Mâna lui strângea ferm mâna lui HeLian Qing, în timp ce celălalt îl conducea până jos.

Căldura din palma bărbatului se infiltra prin mâna sa, răspândindu-se în tot corpul, făcându-l să se simtă de parcă miezul său era asemănător frunzelor de ginkgo, întinse complet până la limita lor, emanând o căldură plăcută.

Oamenii din jurul lor aruncau, mai mult sau mai puțin, priviri curioase, însă în acel moment Han Yang nu le acorda nici cea mai mică atenție.

E bine să o fac pe prințesa Qing un pic mai fericită, se gândi Han Yang.

Deoarece era o întâlnire, era puțin probabil să se încheie în mijlocul zilei, așa că cei doi se îndreptară înapoi spre oraș pentru a merge la film.

Han Yang intenționa inițial să cumpere niște floricele de porumb, dar HeLian Qing i-a interzis, invocând motivul că stomacul său nu era complet recuperat. În cele din urmă, îi cumpără băiatului o cană de lapte cald cu ghimbir.

– Deja mă simt mult mai bine, spuse Han Yang în timp ce lua laptele.

– Dar când te uiți la un film, trebuie să mănânci popcorn, altfel ar fi plictisitor.

– Poți să mănânci când te vei recupera complet, spuse HeLian Qing, impasibil, și îl conduse în sala de cinema.

– Bine, răspunse Han Yang, dând din cap în semn de acceptare.

După film, cei doi merseră să ia cina, apoi se întoarseră acasă.

Acasă, Han Yang profită de timpul petrecut de HeLian Qing la duș pentru a-și suna bunicul. El îi reaminti bătrânului să aibă grijă și să se încălzească, având în vedere vremea rece.

La rândul său, bunicul îi răspunse îndemnându-l, în repetate rânduri, pe Han Yang să facă același lucru. Apoi, îi puse aceeași întrebare pe care i-o punea întotdeauna în timpul convorbirilor telefonice:

– Xiao Yang, te întâlnești și tu cu cineva acolo?

Când bunicul spunea „te întâlnești cu cineva”, se referea la o prietenă.

În prezent, în orașul natal al lui Han Yang, se părea că tinerii de vârsta lui se căsătoreau și aveau copii. De aceea, de fiecare dată când vorbeau la telefon, bunicul îi punea această întrebare.

Han Yang aruncă o privire spre baie și se hotărî să-i dezvăluie o mică noutate, răspunzând:

– E o persoană cu care mă înțeleg bine. Când voi avea timp, o voi aduce acasă ca să o cunoști.

– Bine, bine, asta e bine, râse bunicul vesel și adăugă:

– Nu uita să fii foarte atent când ieși afară, ai înțeles, da?

– Am înțeles, nu-ți face griji.

Han Yang auzi curând că dușul se oprise, așa că mai spuse câteva cuvinte bunicului înainte de a închide telefonul.

La culcare, Han Yang se gândi întruna la cum ar trebui să-i spună bunicului despre situația lui cu HeLian Qing. Bunicul își petrecuse întreaga viață în micul lor sat, așa că nu era sigur dacă un bărbat, care se căsătorea cu un alt bărbat, era ceva ce el putea accepta. Așadar, tot ce putea spera era să nu-l sperie prea tare pe bătrân.

După ce se gândi îndelung, Han Yang ajunse la concluzia că nu exista nicio soluție pentru această problemă, ceea ce îl făcu să se zvârcolească în pat. Din cauza ezitării sale, HeLian Qing spuse:

– Ești cumva pește sărat prăjit acum?

Han Yang își amintise cum îl numise ieri pește sărat uscat și spuse:

– Nu pot să dorm.

– Oh.

HeLian Qing își dădu imediat seama motivul și răspunse:

– Întâlnirea noastră te-a emoționat prea tare?

– …

Han Yang replică:

– Îți fuge mintea prea departe.

– Serios?

HeLian Qing îl apucă pe băiat de talie cu mâna, trăgându-l în brațele sale, apoi se aplecă mai aproape de urechea lui și îi spuse:

– Dacă într-adevăr nu poți dormi, nu mă deranjează să facem altceva.

În timp ce vorbea, mâna lui, care inițial îl îmbrățișa pe Han Yang de talie, se strecură prin pijamaua lui Han Yang, apoi pe sub cămașa lui, atingându-i talia.

Han Yang putea ghici fără prea mult efort la ce se referea acel „altceva”!!!

Așa că Han Yang îi apucă mâna, o scoase și îi spuse două cuvinte:

– Noapte bună.

HeLian Qing pufni:

– Noapte bună, pește uscat și sărat.

Han Yang:

– Noapte bună, prințesă Qing.

HeLian Qing:

– Chiar vrei să nu dormi în noaptea asta?

Han Yang râse încet, apoi spuse din nou:

– Noapte bună.

HeLian Qing mormăi:

– Grăbește-te și culcă-te.

Cu ajutorul glumelor lui HeLian Qing, gândurile lui Han Yang nu mai erau încurcate în privința modului în care urma să-și etaleze toate cărțile pe masă în fața bunicului său. Treptat, ochii lui începură să se închidă și, în curând, adormi complet.

………………………………

[1] Acesta este un citat din poemul „Cântecul regretului etern” scris de Bai Juyi din 806 î.Hr. Poemul este despre împăratul dinastiei Tang, Xuanzhong, și consoarta sa imperială, Yang Guifei (una dintre cele Patru Mari Frumuseți ale Chinei Antice). Împăratul o favoriza atât de mult pe Yang Guifei încât, după ce aceasta a devenit consoarta sa, „nu a mai participat niciodată la adunările de dimineață de la curte” după întâlnirile lor târzii de noapte~

[2] Arborele Ginkgo Biloba/Păr de fată este cunoscut în timpul toamnei pentru frunzele sale în forma distinctă de evantai, care se transformă într-un galben auriu strălucitor într-un interval foarte scurt de timp înainte de a cădea (10-15 zile), creând un spectacol vizual deosebit.

[3] exprimarea apropiată a unui copil față de un tânăr mai mare ca el