CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – CAPITOLUL 23

CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ

Capitolul 23

După ce Han Yang își termină examenele, nu se mai întoarse acasă. Asta pentru că trebuia să meargă la Doctorul Chen Qingqing pentru tratamentul său, care nu fusese încă terminat.

În mod normal, când se întorcea în orașul natal, Han Yang lua trenul, deoarece biletul era accesibil, iar studenții plăteau doar jumătate din preț. În plus, deși călătoria era mult mai lungă, avea posibilitatea de a dormi într-un pat. Dar de data aceasta, HeLian Qing îi cumpărase un bilet de avion și, când sosise ziua plecării, acest bărbat îl conduse la aeroport.

HeLian Qing intenționase inițial să meargă cu el, dar la sfârșitul anului compania sa devenise considerabil mai ocupată și, în acel moment, nu putea să plece. Așa că tot ce putu face acum era să-și arate o expresie acră pe față în timp ce-l conducea pe celălalt.

– Arăți întotdeauna atât de chipeș, nu mai fi atât de acru acum, bine? spuse Han Yang ciupindu-l pe bărbat de obraz și tachinându-l.

HeLian Qing, la rândul său, îl privi fără expresie, arătându-și în tăcere iritarea.

Folosindu-se de umerii bărbatului ca sprijin, Han Yang – ridicându-se ușor pe vârfuri – îl sărută pe celălalt pe buze, zicându-i:

– Mă voi întoarce la începutul noului semestru școlar. Vei fi bine acasă cu mătușa Su și ceilalți.

După sărutul băiatului, tenul lui HeLian Qing se îmbunătăți puțin, dar după ce auzi tot ce spuse el, se simți pur și simplu nefericit și întrebă pe un ton rigid:

– Începutul semestrului școlar?

Din acest moment și până la începerea noului semestru era aproape o lună.

– Vreau să petrec mai mult timp acasă cu bunicul.

Han Yang strânse mâinile bărbatului în ale sale și spuse:

– Știi că el e singurul rămas din familie și se simte foarte singur acolo.

HeLian Qing mormăi, schimbând subiectul:

– Te-ai gândit la nuntă?

Han Yang îl ascultă când îi puse din nou această întrebare, tușind ușor, înainte de a răspunde:

– Mai întâi mă voi întoarce să vorbesc cu bunicul.

Ultima dată când îi pusese această întrebare fusese la conferința de presă. Apoi, în aceeași seară, se întorsese și îl lipise pe Han Yang de perete pentru a-i pune din nou aceeași întrebare. În ceea ce privește nunta lor, Han Yang nu avea de fapt nicio obiecție – de fapt, se putea spune că o aștepta cu nerăbdare. La urma urmei, și el voia să aibă o ceremonie oficială, la care să participe cei dragi, dar voia să discute mai întâi despre asta și cu bunicul său. Pentru că își dorea cu adevărat să facă acest lucru, spera ca bunicul său să fie prezent și să primească binecuvântările bătrânului.

HeLian Qing înțelegea, desigur, modul de gândire al băiatului, precum și cât de importantă era singura lui rudă pentru el. Dacă nu ar fi fost așa, l-ar fi răpit pe Micul Pește Sărat și l-ar fi dus la biserică cu mult timp în urmă!

Văzând buzele bărbatului strânse și tăcerea sa, Han Yang îi ciupi colțurile gurii cu degetele, zâmbi și spuse:

– Îți promit că mă întorc curând. Bunicul este o persoană foarte bună, cu siguranță nu-ți va întoarce spatele.

– Ha ha, râse rece HeLian Qing.

– Cine întoarce spatele cui?

– Nu-mi va întoarce spatele.

Han Yang își modifică imediat ultima afirmație spunând:

– Ești mulțumit acum?

HeLian Qing era oarecum mulțumit în acel moment, întinzând din nou mâna pentru a cuprinde eșarfa pe care Han Yang o purta în jurul gâtului, spunând:

– Îmbracă-te mai gros când te întorci și așteaptă-mă să vin să te întâlnesc.

– Ce întâlnire…

Privirea ascuțită pe care bărbatul o aruncă către Han Yang îl făcu să schimbe subiectul.

– Bine, o să te aștept să vii să ne întâlnim.

Era deja ora controlului de securitate, așa că Han Yang își luă valiza și spuse:

– Trebuie să plec acum. Tu ar trebui să te grăbești să te întorci acasă, o să te sun când ajung acolo.

Cu brațele întinse, HeLian Qing îl îmbrățișă pe celălalt bărbat, strângându-l cu putere, apoi îl lăsă să plece, alungându-l:

– Haide, grăbește-te!

Han Yang găsi gestul acestuia de alungare destul de amuzant. Trăgându-și valiza după el, se îndreptă spre punctul de control al securității.

După ce trecu de control, Han Yang se uită înapoi și văzu că HeLian Qing stătea încă în același loc, cu privirea îndreptată spre el. ÎI făcu cu mâna bărbatului, care îi răspunse cu un semn din cap, apoi făcut și un gest cu mâna care însemna „te sun eu”, înainte să se întoarcă și să plece.

Odată ajuns în Y-City, Han Yang îl sună pe HeLian Qing imediat ce ieși din aeroport. Îi spuse că coborâse deja din avion și că intenționează să se îndrepte direct spre stația de transfer, apoi să se întoarcă în satul său. HeLian Qing era în mijlocul unei ședințe, așa că, după ce îl îndemnă să fie atent pe drum, încheie convorbirea telefonică.

Când Han Yang ajunse în gară, trenul tocmai sosise când bunicul îl sunase, întrebându-l când urma să se întoarcă acasă.

Han Yang nu îi spusese bunicului că în acea zi urma să se întoarcă acasă, pentru că de fiecare dată când se întorcea, bătrânul îl aștepta mereu la intrarea în sat. Han Yang se îngrijora atunci că bunicul ar putea aștepta mult timp, așa că, din acest motiv, pur și simplu nu îi spusese.

– Mă întorc astăzi și sunt deja pe drum.

Deoarece ajunsese deja la jumătatea drumului, Han Yang nu îi ascunse acest lucru.

– Serios? De ce nu mi-ai spus? Ar trebui să mă grăbesc să cumpăr niște alimente ca să-ți pregătesc o masă gustoasă! spuse bunicul vocea lui părând foarte entuziasmată.

– Nu e nevoie să te grăbești, o să merg cu tine când ajung acolo, spuse Han Yang râzând.

– Bine, în regulă, răspunse bunicul cu entuziasm.

– Oh, apropo, e foarte bine că te întorci astăzi, pentru că am nevoie să vii să-mi confirmi ceva.

– Ce anume? întrebă Han Yang.

– O să aștept să ajungi aici ca să-ți spun, așa că hai să nu vorbim despre asta acum, bine? Apelurile telefonice sunt scumpe. Ai grijă pe drum, ai înțeles, da?

Bunicul îl ținu în suspans, dar din felul în care o spusese, ar trebui să fie un lucru bun.

– Da. Să nu ieși să mă aștepți, bine? adăugă Han Yang înainte de a închide telefonul.

După ce încheie convorbirea, intenționa să tragă un pui de somn, dar chiar atunci văzu că Qing Gége îi trimisese un mesaj pe WeChat. Han Yang îl deschise și văzu că era imaginea unui pește sărat, care purta o geantă în spate și mergea sub soare.

Oare asta îl descria pe el? râse Han Yang.

Pește sărat: [Ți s-a terminat ședința?]

Qing Gége: [Da. Unde ești?]

Pește sărat: [Sunt cam la jumătatea drumului. De unde ai atâția pești sărați, huh?]

Qing Gége: [Sunt crescuți[1] acasă.]

Din cauza glumelor lui, Han Yang rămase cu telefonul în mână și continuă să discute cu el pe WeChat. Contul folosit de HeLian Qing era cel creat de Han Yang data trecută, unde numele acestuia era Qing Gége, iar poza de profil era chipul unei prințese cu coroană pe cap din desene animate. Contul lui, însă, se numea Salted Fish, iar poza de profil era imaginea unui pește sărat din desene animate.

Ca semnătură, Han Yang avea: My Qing Gége; în timp ce HeLian Qing avea: My Saltfish. Odată, când era la cursuri, Han Yang fu văzut de She Zhang în timp ce discuta cu HeLian Qing, făcându-l să strige „Îmi ard ochii”, înainte de a spune: „Nu ne lasă deloc să supraviețuim, noi, cei singuri!”

După ce avură un schimb de câteva mesaje, HeLian Qing se apucă din nou de treabă, așa că Han Yang își puse telefonul înapoi în geantă și se odihni puțin.

Erau necesare două ore ca să ajungă în micul sat de la periferia orașului, iar după sosirea lui acolo, Han Yang căută un taxi-motocicletă care să-l ducă până în satul său.

Când vehiculul ajunse la intrarea în sat, Han Yang coborî, apoi împărți câteva gustări pe care le adusese cu el copiilor din câteva familii, care locuiau la marginea satului. Casa lui Han Yang nu era departe de intrarea în sat, la doar trei-cinci minute distanță. În plus, drumul spre sat era asfaltat, așa că nu îi fu greu să tragă valiza după el.

Ajuns în sfârșit în curtea din față a casei sale, Han Yang împinse poarta, strigând:

– Bunicule!

Apoi intră. Imediat ce termină de strigat, bătrânul scund, îmbrăcat într-o haină verde militară căptușită cu bumbac și o șapcă asortată, ieși din casă.

– Doamne, băiețelul meu s-a întors în sfârșit!

Bunicul se repezi să-l întâmpine, încercând să ia valiza pe care băiatul o trăgea după el. Han Yang, însă, îi ocoli mâinile, spunând zâmbind:

– Pot să o car și singur. Hai să intrăm repede, e prea frig afară.

– Da, ai dreptate. Intră repede în casă și încălzește-te lângă foc. A fost frig drumul până aici? întrebă bunicul, trăgându-l în casă.

– Nu, nu mi-a fost frig. M-am îmbrăcat suficient de gros.

Han Yang zâmbi în timp ce intra împreună cu el, adăugând în timp ce mergea alături:

– Dar acasă este frumos și călduros, iar să mă încălzesc alături de tine, lângă foc, este cel mai plăcut lucru din lume.

– Așa este. Bunicul îți va aduce un cartof dulce copt. Ai luat deja prânzul? întrebă bunicul.

– Da. Nu trebuie să te deranjezi, dacă pot să te ajut cu ceva…

Cuvintele lui Han Yang se opriră brusc. Cu un picior încă în prag, privi la cele două persoane din casă pentru o vreme, fără să reacționeze deloc.

Văzând că era destul de neliniștit, cealaltă persoană nu îndrăzni să se uite la el, în timp ce cealaltă stătea lângă șemineu.

Han Yang își trase valiza înăuntru, încruntându-se ușor, uitându-se la ei:

– Ce căutați voi doi aici?

În acea cameră se aflau cei doi care îl folosiseră pentru a-și plăti datoria față de HeLian Qing – părinții lui. Han Yang crezuse că nu-i va mai vedea niciodată, cu atât mai puțin în casa bunicului.

Observându-i nemulțumirea lui, acei oameni deveniră și mai neliniștiți, evitându-i privirea și îndreptându-și atenția către bunicul acestuia.

Bunicul îl trase pe Han Yang deoparte și îi explică:

– Xiao Yang, acești doi oaspeți au venit astăzi la noi, spunând că vor să-și găsească fiul pe care l-au pierdut cu mulți ani în urmă, iar descrierea pe care au dat-o copilului lor era remarcabil de asemănătoare cu tine la vârsta aceea. Se întâmplase să fie la intrarea în sat când dăduseră peste soția lui A’Gui, care tocmai i-a adus aici. Le-am pus chiar și câteva întrebări despre tine, și totul se potrivea foarte tare! Poți să te uiți repede la ei să vezi dacă sunt mama și tatăl tău?

– Xiao Yang…, îl strigă femeia de vârstă mijlocie.

Han Yang îi aruncă o privire, fără să răspundă, și se întoarse în schimb către bunicul său pentru a-i spune:

– Bunicule, nu ți-am spus să nu aduci pe oricine acasă? Ești singur aici, dacă ți se întâmplă ceva?

– Nu… nu suntem… încercă să explice bărbatul de vârstă mijlocie, dar Han Yang îl întrerupse imediat, spunând:

– Nu vorbeam cu tine.

Bărbatul de vârstă mijlocie rămase mut, cu gura căscată, neștiind ce să spună. Bunicul, ignorând asta, adăugă:

– Ce puteam să fac? Soția lui A’Gui a fost aici cu mine de la început și a plecat abia acum câteva clipe.

– Xiao Yang, nu trebuie să ne înțelegi greșit, nu avem alte intenții. Doar sărbătoream Anul Nou și ne-am gândit să venim să te vedem, explică femeia de vârstă mijlocie, cu ochii plini de îngrijorare.

Han Yang nu se uită la ea, alegând să-l ajute pe bunicul să se așeze, înainte de a spune:

– Acum că m-ați văzut, puteți pleca amândoi.

– Xiao Yang…, femeia de vârstă mijlocie voia să mai spună ceva, dar Han Yang o întrerupse:

– Plecați.

– Să plece? Ce se întâmplă aici? întrebă bunicul, neînțelegând situația.

Se întoarse să se uite la cele trei persoane, înainte de a-l întreba pe Han Yang:

– Xiao Yang, îi cunoști? Nu sunt părinții tăi?

– Ba da, da! Noi suntem! declară femeia de vârstă mijlocie, emoționată, temându-se că Han Yang îi va contrazice.

– Noi suntem părinții lui Xiao Yang…

– Nu mai sunteți! interveni Han Yang cu un ton ușor ridicat, întorcându-se să se uite la femeie după ce termină de vorbit, apoi repetă:

– Acum, nu mai sunteți.

Femeia de vârstă mijlocie părea să fie în contemplare, rămânând tăcută câteva secunde înainte de a-și pleca capul în jos și a-și acoperi gura. Părea acum să fie în lacrimi. Lângă ea, bărbatul de vârstă mijlocie avea și el o expresie rigidă, stând acolo stânjenit.

– Deci sunt sau nu sunt, huh?

Bunicul era pur și simplu confuz de ei.

Hang Yang își strânse buzele, fără să spună un cuvânt. Dar bărbatul de vârstă mijlocie, după o perioadă de ezitare, spuse:

– Xiao Yang, știm că nu te merităm, dar nu vrem să facem altceva decât să petrecem Anul Nou cu tine.

– Anul Nou? repetă Han Yang, apoi îi întrebă:

– Atunci de ce, în toți acești ani care au trecut, nu ați venit să mă căutați pentru a sărbători Anul Nou? Dacă ați putut să mă găsiți aici acum, de ce nu ați putut să o faceți și înainte?

Fața bărbatului se întunecă din cauza privirii tânărului, iar rușinea din inima lui era și mai mare, așa că se grăbi să explice:

– Știu că încă ne învinovățești că te-am folosit pentru a ne achita datoriile, dar trebuie să înțelegi că eram la capătul puterilor! În plus, în ciuda faptului că domnul HeLian este bărbat, căsătoria ta cu el nu este lipsită de avantaje. Vezi tu, poate că acum nu o duci prea bine, dar…

– Taci! strigă Han Yang furios, întrerupându-l, uitându-se înapoi la bunicul său care nu înțelegea ce se întâmplă, apoi strigă către acei oameni ca să-i alunge:

– V-am spus să plecați din casa mea, acum!

– Ce datorie? Ce bărbat?

Bunicul încerca să se agațe de acele câteva cuvinte cheie.

– E în regulă, bunicule. Nu trebuie să-ți faci griji, spuse Han Yang bătându-l pe umăr pe bătrân.

Ca om care trăise cea mai mare parte a vieții, bunicul văzuse o mulțime de oameni și întâmplări, așa că, imediat, doar din atitudinea lui Han Yang, își dădu seama că se cunoșteau deja. În plus, înțelesese că cei doi îi făcuseră ceva rău lui Han Yang. Altfel, Han Yang, ținând cont de temperamentul său, nu i-ar fi tratat atât de rece. Deși încă nu cunoștea detaliile concrete ale problemei, își amintea totuși că prețiosul său nepot ar fi putut fi nedreptățit, așa că scutul din jurul inimii sale explodă.

Căutând pe lângă el, bunicul apucă o mătură și îi alungă pe acei oameni.

– Plecați naibii de aici! Plecați, ieșiți, dispăreți! Nu ne mai deranjați în casa noastră!

Literalmente alungându-i pe acei oameni, puse capăt problemei.

– Sunt atât de supărat, spuse bunicul în timp ce se așeza pe un scaun, gâfâind, cu mătura încă în mână.

– I-am invitat pe acei lupi în casă!

Han Yang luă mătura din mâna bătrânului, o puse deoparte, apoi îi mângâie spatele. După ce și-a recăpătă respirația normală, bunicul se întoarse către băiat și îl întrebă:

– Ce se întâmplă? Xiao Yang, aceia doi sunt într-adevăr părinții tăi?

Han Yang dădu aprobator din cap. Deși nu voia să recunoască, ei erau totuși părinții lui biologici.

– Atunci ce însemnau lucrurile pe care le-au spus? I-ai mai întâlnit și înainte? continuă bunicul să întrebe.

– Ne-am întâlnit.

Han Yang se așeză lângă el, apoi îi povesti despre situația legată de achitarea datoriei părinților săi.

– Absolut lipsiți de inimă!!

Bunicul se înfurie, atunci când află că părinții lui Han Yang îl folosiseră pe băiatul lor pentru a-și achita datoria, atât de tare încât se ridică în picioare, luă mătura, intenționând să-i urmărească pe acei oameni și să-i snopească în bătaie, ceea ce îl determină pe Han Yang să-l oprească în grabă.

– Cum pot exista părinți atât de nemiloși în această lume! blestemă bunicul.

– Au mers până la a-și folosi propriul fiu ca monedă de schimb!

Dacă ar fi fost înainte, poate că Han Yang s-ar fi simțit trist, dar acum, pur și simplu nu mai simțea nimic. A nu-ți păsa de rudele de sânge nu era altceva decât a spune că nu merită să-ți faci griji pentru ele.

După ce vorbi o bună bucată de, bunicul se opri, amintindu-și de altceva, ceea ce îl determină să întrebe:

– Și ce-a fost chestia aia cu căsătoria pe care a menționat-o ticălosul ăla? Nu ți-ai plătit datoria cu muncă? Atunci de ce te-ai căsători cu el?

Han Yang se frecă ușor la nas, apoi dezvălui că el și HeLian Qing își înregistraseră deja căsătoria.

– Ce?!

Bunicul sări de pe scaun auzind ceea ce spuse băiatul.

– Tipul ăla te-a forțat? Bunicul o să-l pună la punct!

Din nou, se duse să-și ia mătura, în timp ce Han Yang se chinuia să-l oprească.

– E în regulă, sunt bine. Bunicule, trebuie să asculți mai întâi tot ce am de spus!

– Explică-mi.

Bunicul se așeză, punând mătura pe genunchi, cu o expresie care spunea „După ce termini de explicat, tot o să mă duc să-l bat”.

Han Yang îi explică în detaliu situația dintre el și HeLian Qing, punând accentul pe partea în care HeLian Qing aranjase ca un doctor să-i trateze picioarele, precum și pe eforturile bărbatului de a învăța tehnici de masaj pentru a-l ajuta să-i îmbunătățească sănătatea picioarelor.

Bunicul, încă sceptic în privința acestei chestiuni, întrebă:

– Serios? Nu încerci să-l păcălești pe bunicul, nu-i așa?

– Da, foarte serios, răspunse Han Yang cu convingere.

– Nu ți-am spus că mi-am tratat picioarele? Ei bine, el a fost cel care a aranjat totul.

– Și cum te simți acum? A funcționat? întinse bunicul mâna să-i maseze genunchiul lui Han Yang și îl întrebă cu regret:

– Te mai dor?

– Nu, nu mă mai dor. Nu trebuie să-ți faci griji, spuse Han Yang zâmbind.

După această etapă a tratamentului, genunchiul lui se simțea într-adevăr mai bine într-o oarecare măsură, iar Doctorul Chen spusese că, dacă va continua tratamentul, starea lui se va îmbunătăți și mai mult în viitor.

– Asta e bine, foarte bine, spuse bunicul, simțind recunoștință, și dădu din cap.

De la început, fusese îngrijorat pentru picioarele lui Han Yang și se învinovățea mereu că nu îl tratase mai devreme pe Han Yang.

Han Yang îl îmbrățișat pe la umeri, spunând:

– Nu-ți face griji, bine? El e foarte bun cu mine.

Bunicul dădu din cap, apoi întrebă:

– Atunci de ce nu a venit aici cu tine?

– E ocupat la serviciu. A lucrat peste program în ultimele zile, răspunse Han Yang.

– Oh… E bine să te străduiești să devii mai bun, spuse bunicul.

– Nu ai spus tu mai devreme că bunicul lui voia să joace o partidă de șah chinezesc cu mine?

– Ba da. Lao Yezi a auzit că tu m-ai învățat tot ce știu despre șah și își dorește foarte mult să joace o partidă cu tine, transmise Han Yang cuvintele lui Lao Yezi.

Auzind asta, bunicul nu se putu abține să nu-și îndrepte spatele și să declare mândru:

– Sigur că voi juca! Eu am început să joc șah când aveam doar șase ani. Când o să am timp, mă duc să-l caut pentru a juca o partidă sau două și a-i frustra spiritul la nesfârșit!

Văzând această latură nemiloasă a bărbatului mai în vârstă, Han Yang îl linguși cu toată ființa, fiind cucerit de intenția bunicului său și uitând complet de problema sa cu HeLian Qing.

Mai târziu, în acea noapte, când Han Yang era în pat, vorbi prin video-chat cu HeLian Qing, fără să-i spună că bunicul său aflase deja despre ei, deoarece voia să-i facă o surpriză la întoarcere.

După ce terminară conversația, Han Yang îmbrățișă o pernă, se rostogoli de câteva ori pe pat și descoperi că nu putea să adoarmă în niciun fel. Era abia prima zi de la plecarea lui, dar deja începuse să-i fie dor de HeLian Qing. Înainte, îi plăcea să fie singur, dar acum se obișnuise să doarmă în doi. Și, spre surprinderea lui, chiar și păturile i se păreau puțin reci.

După ce se învârti și răsuci de câteva ori în pat, Han Yang nu se putu abține să nu-i trimită lui HeLian Qing un alt mesaj prin WeChat. Trecuse destul de mult timp de la trimiterea mesajului, fără să primească niciun răspuns, așa că tot ce putu face fu să pună telefonul deoparte și să se forțeze să adoarmă.

După ceva timp, reuși într-adevăr să adoarmă, fără să știe că, după ce HeLian Qing se întoarse de la baie și văzând mesajul lui „Nu pot dormi fără tine”, acesta își petrecu restul nopții fără să poată închide un ochi.

A doua zi, Han Yang înțelesese pe deplin sensul zicalei: o zi de despărțire pare o viață întreagă[2]. În fiecare zi, fără excepție, vorbea prin video-chat cu HeLian Qing, dar simțea că nu era suficient. Pentru că nu-l putea atinge, simțea lipsa îmbrățișării lui HeLian Qing, pentru că nu-l putea simți, îi lipsea căldura trupului său.

La gândul că mai era aproape o lună întreagă până când îl va putea revedea, Han Yang simțea că era prea greu de suportat, dar când se gândea să se întoarcă mai devreme, îl nemulțumea ideea de a trebui să se despartă de bunicul său atât de curând.

Aceste sentimente continuară până în noaptea acelei zile, când primi un telefon de la HeLian Qing. Un sentiment ciudat îl cuprinse în momentul în care văzu un apel „de primire” de la cel cu care tocmai vorbise puțin mai devreme. De ce ar suna brusc?

– De ce m-ai sunat așa dintr-o dată? întrebă Han Yang în timp ce răspunse la apel.

– Trebuie să cer permisiunea să te sun? răspunse HeLian Qing la întrebarea lui cu o altă întrebare.

– Bineînțeles că nu! Pentru tine, sunt disponibil 24 de ore din 24, spuse Han Yang în glumă, întorcând cărbunii din vatră cu un vătrai.

– E bine de știut.

HeLian Qing, acum satisfăcut, nu dădu importanță comentariului său și întrebă:

– Unde ești?

– Acasă, lângă foc. Tu unde ești? Și cât de mare a devenit zvonul? întrebă Han Yang din curiozitate.

– Tch! Semnalul tău este prea slab, spuse HeLian Qing cu dispreț.

– Du-te într-un loc cu semnal mai bun, este prea dificil să vorbim acum.

– Oh, așteaptă puțin, mă duc în curte.

Han Yang se ridică și ieși afară. Când ajunse în curte, întrebă:

– Acum este mai bine? Afară bate vântul, mă auzi clar?

– Te aud clar, te și văd clar, dezvălui HeLian Qing.

– Întoarce-te cu privirea la ora nouă[3].

– Ce ora nouă, ce vrei să… cuvintele i se opriră brusc, iar degetele sale abia mai puteau ține telefonul.

În afara gardului care mărginea curtea, purtând un palton negru lung, cu eșarfa gri închisă, pe care Han Yang i-o dăruise, înfășurată în jurul gâtului, se afla HeLian Qing, care apoi spuse în telefonul pe care îl ținea în mână:

– E al naibii de frig aici.

………………………………………..

[1] 养: yăng: a crește/ a îngriji. La prima vedere, el spune că peștii sărați sunt crescuți/îngrijiți ca niște animale de companie sau ceva de genul acesta.

[2] 一日不见,如隔三秋: yī rì bù jiàn, rú gé sān qiū: lit. să nu te văd o zi, pare că am petrecut trei toamne despărțiți, este o expresie care înseamnă că îți este dor atât de tare de cineva încât un moment pare o eternitate.

[3] „Uită-te la ora 9” înseamnă pur și simplu să te uiți la stânga. Celelalte: 12-Nord (înseamnă uită-te în față), 3-Est (la dreapta), 6-Sud (în spatele tău).