CĂSĂTORIE CONTRACTUALĂ – Capitolul 25 (Final)

Capitolul 25 (Final)

Când auzise că Mo Suya și ceilalți vor veni să sărbătorească împreună Anul Nou, inima lui Han Yang era atât de agitată încât parcă voia să-i sară din piept! Era chiar mai nervos decât atunci când vizitase familia HeLian pentru prima dată. Singura diferență între aceste două ocazii era că, de data aceasta, simțea entuziasmul mai mult decât orice altceva.

– Serios?

Han Yang, neîndrăznind să creadă această veste, întrebă fără încetare:

– Mătușa Su și ceilalți chiar vor veni aici? Nu râzi de mine, nu-i așa? Dar Lao Yezi? Vine și el cu ei?

– Bineînțeles că vine cu ei, spuse HeLian Qing, întinzând mâna să-l ciupească pe bărbatul vorbăreț de obraz, înainte de a adăuga:

 – Nu ți-am spus deja? Nu voiai să sărbătorești Anul Nou împreună cu toată lumea? Nu ești mulțumit?

– Da, dar… bolborosi Han Yang incoerent, apucându-l strâns pe risipitorul pe nume HeLian Qing.

– Dar aici e atât de departe și e și atât de frig. Cum sunt ei, cum vor…

– Cum-cum-cum-cum, îl întrerupse HeLian Qing, spunând rece:

– Vezi, am bâlbâit acest cuvânt pentru tine, așa că, pentru numele lui Dumnezeu, te rog să nu-l mai repeți.

În acel moment, Han Yang ignoră limba lui ascuțită, simțind doar cum creierul său devenise un haos confuz în timp ce îl privea pe HeLian Qing cu ochi plini de dorință. Astfel, acel bărbat, care nu putea suporta o privire atât de dornică îndreptată spre el, cedă.

– Le-am spus că bunicul tău a aflat deja despre noi și, din moment ce ambele familii doreau să se reunească la masă, au considerat că nu putea exista o zi mai potrivită pentru a se întâlni decât cea a sărbătorii Anului Nou Lunar. Ambele familii se vor uni. E totul clar acum?

Han Yang dădu apoi imediat aprobator din cap. Evident, înțelesese ce i se spusese, dar totuși se simțea șocat! Însă, fără îndoială, ceea ce simțea cel mai mult era emoția, precum și entuziasmul. Lao Yezi, împreună cu ceilalți, mergând într-un loc atât de îndepărtat pentru a sărbători împreună cu ei Festivalul Primăverii era pur și simplu ceva la care nici nu îndrăznea să se gândească!

Văzând expresia uimită care încă se citea pe chipul băiatului, HeLian Qing îi mângâie ușor părul și îi spuse:

– Nu mai plânge, plângăciosule.

– Nu o să plâng, îl mustră Han Yang, deși tonul vocii sale era ușor diferit față de cel obișnuit.

Întinzându-se pentru a-l îmbrățișa pe bărbatul mai mic, HeLian Qing continuă:

– Lao Yezi a spus că era îngrijorat să-l lase pe bunicul să meargă singur acolo, era îngrijorat că bunicul tău nu era obișnuit cu drumurile. În plus, din moment ce el însuși călătorise peste tot încă din tinerețe, călătoria până aici nu ar fi fost, în niciun caz, dificilă pentru el.

– Dar asta va fi prea obositor pentru Lao Yezi și părinții tăi, și în plus, suntem în plină iarnă.

Han Yang era încă foarte îngrijorat pentru inconvenientele cu care se vor confrunta.

– Iarna trecută, Lao Yezi a urcat pe muntele Beiqi cu niște băieți să vadă zăpada, așa că, dacă ar urca pe munții de aici, tu ai fi cel care probabil nu l-ai putea ajunge din urmă.

– …

Han Yang alese să rămână tăcut. Sincer acum, el chiar nu putea să urce.

La ceea ce băiatul nu se aștepta, însă, era că bunicul știa și el de sosirea lui Lao Yezi și a celorlalți. De la început, HeLian Qing îl informase pe bunicul cu câteva zile înainte, iar cei doi pur și simplu îi ascunseseră lui Han Yang. Deși tânărul fusese surprins de faptul că îl ținuseră în necunoștință de cauză, simțea că, în afară de Qing Gége, nu mai exista cineva care să fi avut un comportament atât de ascuns.

În acea după-amiază, Han Yang și HeLian Qing se îndreptară spre gară pentru a-i aștepta pe cei trei membri ai familiei. Când băiatul îl văzu pe cel mai în vârstă dintre ei, nu se putu abține să nu se grăbească să-l îmbrățișeze.

Șocat de îmbrățișarea tânărului, Lao Yezi se uită la HeLian Qing, care întâi ridică din umeri în semn de răspuns, apoi își șterse o lacrimă căzută pe obraz.

Într-o clipă, Lao Yezi înțelese. Acum, bătându-l pe Han Yang pe spate, râse:

– De ce te comporți atât de copilăros în momentul ăsta?

Copilul îi dădu drumul bătrânului, apoi îi strigă pe Mo Suya și HeLian Cheng, care se aflau alături:

– Mătușă Su, unchiule Cheng.

-Bună, răspunse Mo Suya râzând, iar HeLian Cheng răspunse și el cu un semn din cap.

_______

Han Yang și bunicul locuiau într-o casă cu două dormitoare și un singur living, așa că nu putea găzdui atâția oameni. În plus, Han Yang era jenat să-i găzduiască într-o casă atât de modestă, așa că le căutase un hotel confortabil și curat în oraș, care să fie și aproape, pentru a le rezerva o cameră.

Cei doi îi însoțiră apoi pe Lao Yezi și familia la masă, iar după aceea îi conduseră pe bătrâni la hotel, deoarece, după călătoria lungă și grea, erau cu toții puțin cam obosiți.

– Mătușă Su, ție și celorlalți, vă mulțumesc că v-ați obosit să veniți, sincer, mărturisi Han Yang cu ochii roșii, înainte de a se despărți de Mo Suya.

– Aici suntem cu toții o familie, așa că nu e nevoie să spui astfel de lucruri. Tot ce sper este să nu vă cauzăm probleme ție și bunicului tău, zise Mo Suya zâmbindu-i cu afecțiune.

– Nu ne faceți nicio problemă. Bunicul este foarte încântat. A spus că acum casa este foarte plină de viață, așa că vă rog să nu vă faceți griji, dădu Han Yang din cap în timp ce vorbea.

– Atunci, e bine. Se face târziu, așa că grăbiți-vă e și duceți-vă acasă, bine? spuse Mo Suya și îi dădu ușor cu palma pe umăr.

– Bine. Voi veni mâine să vă iau pe toți, declară Han Yang.

________

În acea noapte, când veni rândul lui Han Yang să adoarmă, nu reuși. Cu brațele înfășurate intim în jurul gâtului lui HeLian Qing, el declară entuziasmat:

– Știai că în familia mea nu au fost niciodată atât de mulți oameni cu care să sărbătorim Anul Nou? Doar gândul că Lao Yezi și părinții tăi vor lua cina de Revelion împreună mă face extrem de entuziasmat.

– Un cadou atât de mic te face atât de fericit? întrebă HeLian Qing ridicând o sprânceană, în timp ce degetele îi băteau ușor pe talia băiatului.

Han Yang se gândi o clipă asupra acestui lucru, simțind nevoia să-l răsplătească cum se cuvine pe acest Qing Gége. Așadar, profită de ocazie pentru a-i mușca urechea bărbatului, apoi îi șopti câteva cuvinte.

Bărbatul încetă să mai bată cu degetele, apucând în schimb ferm fesele băiatului, iar vocea lui era joasă când spuse:

– Tu ai spus asta, așa că nu poți să te răzgândești sau să ceri milă mai târziu.

De fiecare dată când HeLian Qing vorbea cu acel ton grav și joasă, plin de senzualitate, îi provoca tot felul de senzații în inimă, făcându-l să roșească pentru o clipă, înainte de a răspunde supus:

– Cum spui tu.

Acele cuvinte făcură ca zona de sub abdomenul lui HeLian Qing să se încălzească. Mâna lui deveni puternică, apăsând-o cu putere pe talia lui, apoi trase pantalonii incomozi ai băiatului înainte de a-și strecura degetele înăuntru.

Gâtul lui Han Yang se contractă. Căldura întregului său corp creștea datorită acțiunilor acelui bărbat, în timp ce chestia dintre picioarele sale se întări. Temându-se că bunicul îi va auzi vocea, nu-i rămase decât să strângă din dinți pentru a nu scoate niciun sunet.

HeLian Qing le apucă pe amândouă împreună, folosind frecarea dintre ele pentru a obține o eliberare reciprocă, rezultând o palmă acoperită complet cu un strat lăptos.

Han Yang se sprijini de el, gâfâind ușor, în timp ce HeLian Qing folosi un șervețel de hârtie pentru a-l ajuta pe tânăr să se ștergă, apoi se duse să se spele pe mâini. Se întoarse să se întindă pe pat, apoi îl luă pe celălalt bărbat și îl ținu strâns în brațe.

– Consideră asta ca pe o dobândă plătită în avans. Când ne întoarcem, o să te aranjez cum trebuie.

HeLian Qing îl sărută apoi pe creștetul capului.

– Hai să dormim.

– Noapte bună, Qing Gége.

Han Yang se cuibări lângă bărbat, adormind perfect satisfăcut.

– …

HeLian Qing rămase tăcut câteva secunde înainte de a răspunde:

– Noapte bună.

A doua zi, bunicul împrumută o mașină de la familia doamnei A’Gui, astfel încât HeLian Qing și Han Yang să poată merge să-i ia pe Lao Yezi și pe ceilalți doi și să-i aducă pe toți înapoi acasă.

Când ajunseră cu toții în curtea din față, bunicul lăsă deoparte treaba și ieși să-i întâmpine. Mergând spre el, Lao Yezi se întoarse spre celălalt bătrân, salutându-l cu bucurie în voce:

– Salut, prietene vechi!

– Salut! Salut!.

Bunicul se apropie și el, cei doi bătrâni își strânseră mâinile, apoi se bătură ușor pe spate.

HeLian Cheng și Mo Suya, care stăteau lângă ei, salutară și ei, iar bunicul dădu din cap fericit, salutându-i pe toți și invitându-i să intre și să ia un loc. Han Yang și HeLian Qing îi urmară, apoi se duseră să le pregătească un ceai.

În timp ce așteptau ca ceaiul să se prepare, cei doi bătrâni stătură de vorbă, iar bunicul se duse la dulap să ia tabla de șah, intenționând să facă un schimb de puncte în timpul a două sau mai multe partide. Lao Yezi crezuse încă de la început că cei doi se vor înțelege bine, iar acum începuseră o partidă de șah.

Mo Suya și HeLian Cheng porniră și ei o discuție, încălzindu-se lângă foc.

După ce îi servise pe fiecare cu ceai, Han Yang se așeză lângă Mo Suya, simțindu-se puțin stânjenit:

– Mătușă Su, casa asta e simplă și modestă, așa că te rog să nu te superi.

– Ce tot spui? E în regulă, spuse Mo Suya fericită, aruncând o privire la cei doi bătrâni care jucau șah, înainte de a adăuga:

– Lao Yezi spunea întruna că vrea să joace câteva partide cu bunicul tău. Acum e cât se poate de fericit.

Han Yang îi zâmbi, ținându-i companie ei și lui HeLian Cheng, în timp ce conversa.

La prânz, toată lumea mâncase o masă simplă. După ce Han Yang termină prânzul, începu să pregătească cina de Anul Nou pentru familie. Înainte, el și bunicul o pregăteau împreună, dar astăzi acel bătrân era însărcinat să-l însoțească pe Lao Yezi la o partidă de șah, așa că Han Yang îl luă pe HeLian drept secundul său în ceea ce privește ajutorul lui.

– A’Yang, unde te duci? Vin și eu să te ajut.

Mo Suya își suflecă mânecile.

– Oh… nu, nu trebuie să faci asta, tu și unchiul Cheng ar trebui să stați jos și să vă relaxați, spuse Han Yang, fluturând mâna în grabă.

– HeLian Qing este destul de grozav, poate aprinde focul.

– Eu unul pot doar să stau și să mă relaxez, deoarece aș fi mai degrabă un obstacol decât un ajutor. Dar, având în vedere asta, las-o pe Mo Suya să te ajute, bine? Gătește foarte bine, spuse HeLian Cheng cu bucurie.

– A’Qing știe să aprindă focul? Și nu a dat foc la sobă? îl tachină Mo Suya.

– Atunci îmi pare rău că va trebui să te deranjez, mătușă Su, spuse Han Yang, înăbușindu-și râsul, dând din cap și acceptând invitația.

HeLian Qing nu era chiar atât de util, și, gândindu-se la asta, își îndreptă privirea spre HeLian Qing, scuturând din cap dezamăgit.

Luând o ridiche pe care să o curețe, HeLian Qing, după ce înțelese aluzia băiatului, se gândi la un alt tip de ridiche pe care era nerăbdător să o apuce de rădăcină.

Având un coechipier divin în persoana lui Mo Suya, care îi oferea ajutor important, HeLian Qing – coechipierul porc[1] – fu astfel exilat în curte pentru a spăla legumele. Și chiar înainte de plecarea sa, cei doi îl tratară cu indiferență.

În timp ce spăla grămada uriașă de legume din fața lui, Qing Gége își umpluse deja inima de ură, mărind nota de plată, așteptând momentul potrivit până când se vor întoarce după Anul Nou, pentru ca Peștele Sărat să poată achita această datorie.

Când Han Yang ieși să ia legumele verzi, îl văzu pe acest bărbat așezat pe un scaun mic, cu spatele înalt ușor aplecat la talie, cu picioarele depărtate, în timp ce spăla ridichi, țelină, ceapă verde și varză chinezească.

Se apropie, frecându-i spatele lui HeLian Qing, aplecându-se aproape înainte de a se uita și a-l întreba:

– Ai terminat de spălat?

HeLian Qing nu avea chef să-i acorde atenție, punând pur și simplu o căpățână de varză chinezească în apă, rămânând indiferent.

Gândindu-se că Qing Gége bosumflat era extrem de drăguț, Han Yang, profitând de curtea goală, își înfășură un braț în jurul gâtului lui HeLian Qing, apoi întinse mâna în ligheanul de spălat legume, apucând mâna taciturnului bărbat și întrebându-l:

– E apa prea rece? Vrei să-ți aduc niște apă caldă să adaugi?

Temându-se că HeLian Qing nu va putea suporta să spele legumele în apă rece, Han Yang amestecă puțină apă pentru a o încălzi în locul lui.

HeLian Qing râse disprețuitor, spunând:

– Ce inimă rece.

– Pfft!

Han Yang, neputând să-și stăpânească râsul, se apropie să-l îmbrățișeze și îl întrebă:

– De ce ești supărat acum?

– Hmph.

HeLian Qing aruncă varza chinezească în apă spunând:

– Crezi că nu te voi pedepsi chiar acum?

– Te cred, te cred!

Han Yang îi sărută gâtul pentru a-i câștiga favoarea, spunând:

– Chiar dacă tehnica ta de aprindere a focului în sobă mai are nevoie de îmbunătățiri, supele pe care le faci sunt preferatele mele.

– E prea târziu pentru asta, mormăi HeLian Qing, înclinând capul într-o parte.

Deoarece locurile pe care Han Yang le sărutase deveniseră gâdilitoare, spuse:

– Mă mănâncă gâtul.

– Atunci o să te scarpin eu, spuse Han Yang, întinzându-se să-l ajute să se scarpine, în timp ce bărbatul adăugă:

– Folosește-ți gura.

– …

Han Yang îl împinse:

– Exagerezi!

– Mă mănâncă gâtul, repetă HeLian Qing.

Han Yang știa că va face din nou scandal pentru a fi alintat, așa că, după ce aruncă o privire înapoi spre casă și observă că nimeni nu acorda atenție locului în care se aflau, se apropie de HeLian Qing pentru a-i săruta gâtul. Spre surprinderea lui, înainte de a ajunge să atingă acel loc, bărbatul își întoarse brusc capul, făcând ca buzele lui Han Yang să aterizeze în cele din urmă pe ale sale.

– …

Han Yang se îndepărtă brusc de el, privindu-l cu ochii mari:

– Cum ai putut![2]

Apoi luă legumele și se întoarse în bucătărie.

Privind silueta care se îndepărta, cu buzele arcuite, HeLian Qing zâmbi și spuse:

– Am scăpat basma curată.

În timpul acesta adăugă vesel:

– Vrei să te pui cu mine, de parcă ai putea.

Han Yang și Mo Suya umpluseră masa mare cu diferite feluri de mâncare. Erau cel puțin două feluri din mâncarea preferată a fiecăruia, feluri de mâncare pe bază de carne, feluri de mâncare pe bază de legume, feluri principale, gustări, deserturi și orice altceva se putea imagina. Întreaga masă circulară uriașă era plină.

– A trecut mult timp de când această casă a fost atât de plină de viață, suspină bunicul.

– De-a lungul anilor, Xiao Yang și cu mine am fost singurii care am sărbătorit Anul Nou, iar în ultimii ani acest bătrân a trebuit să suporte singur acest ritual.

– Pentru a te asigura că va fi mereu la fel de animat, spune-mi când vei trece să joci șah cu mine, vechi prieten? întrebă Lao Yezi.

– Când voi avea ocazia, voi veni, râse bunicul, ridicând o cupă pentru a toasta și spunând:

– Haideți, haideți, haideți să ciocnim paharele. Vă mulțumesc tuturor că ați călătorit de departe pentru a ne vizita aici, acesta este norocul lui Xiao Yang al nostru.

– Suntem familie, nu e nevoie de atâta politețe între noi. Faptul că A’Qing poate fi împreună cu Xiao Yang este norocul lui, spuse Lao Yezi de lângă el, în timp ce ciocnea paharul.

– Sunt binecuvântat, spuse HeLian Qing, strângându-i mâna lui Han Yang pe sub masă.

Han Yang se uită spre el și îi strânse și el mâna în tăcere.

După aceea, marea familie petrecu timpul împreună, discutând și urmărind transmisiunea Galei Festivalului de Primăvară. Când trecu de ora zece, HeLian Qing îi duse pe Lao Yezi și pe părinții lui înapoi la hotel.

Înainte de a părăsi hotelul, Mo Suya îi dădu lui Han Yang trei plicuri roșii, explicând:

– Aveți câte unul pentru fiecare dintre voi, plus unul pentru bunicul vostru.

– … Nu, nu pot să accept, răspunse Han Yang cu insistență, dar în același timp HeLian Qing se întinse și le luă.

– Mulțumesc, mamă.

Han Yang îl privi în tăcere. Neavând altă opțiune, îi spuse lui Mo Suya:

– Mulțumesc, mătușă Su.

Mo Suya râse:

– De ce îmi spui încă mătușă Su?

Han Yang se înroși la față, apoi șopti:

– Mulțumesc, mamă.

– Așa da!

Mo Suya dădu din cap satisfăcută:

– Ce copil bun.

La întoarcerea lor acasă, bunicul se culcase deja, iar toate luminile din casă și televizorul erau încă aprinse. Conform obiceiului satului, de la Revelion și până în a doua sau a treia zi a anului, lăsarea luminilor și a televizorului aprinse permitea zeului bogăției să intre în gospodărie.

Han Yang se duse în camera bunicului și puse plicul roșu lângă patul lui. În total erau trei plicuri: unul pentru el, unul pentru HeLian Qing și unul pentru bătrân.

Când ieși din cameră, îl văzu pe HeLian Qing stând lângă foc, jucându-se cu ceva. Se apropie să vadă ce face și observă că celălalt întoarse două cartofi dulci, care fuseseră puși la copt în foc, scuturând cenușa de pe ei, apoi îi așeză pe jos lângă el.

Han Yang se așeză lângă el, luă un cartof dulce și începu să-l curețe, amintindu-și de evenimentele din zilele precedente.

HeLian Qing stătea liniștit, ascultând, așteptând ca el să termine de vorbit înainte de a-și apropia capul pentru a-l atinge pe cel al băiatului, spunând:

– Mai târziu, te voi însoți să intrăm în noul an.

– Bine.

Ochii lui Han Yang se curbară în timp ce zâmbea:

– Ești foarte amabil.

– Mmm, răspunse HeLian Qing cu o expresie de genul „știi bine la ce mă refer”.

Pe măsură ce se apropia miezul nopții, petardele și artificiile începuseră să fie lansate în tot satul. Han Yang și HeLian Qing duseră artificiile pe care le pregătiseră pe acoperiș și le aprinseră.

Artificiile scoaseră un sunet ascuțit, țâșniră sus pe cer, apoi cu un „BOOM”, explodară. După prima explozie, urmă o a doua, colorând pentru scurt timp cerul nopții în toate culorile soarelui, transformându-l într-un spectacol cu adevărat splendid.

Han Yang își înfășură brațele în jurul lui HeLian Qing, ridicându-se ușor pe vârfuri pentru a-i șopti la ureche:

– Te iubesc.

Îmbrățișându-l la rândul său, HeLian Qing se aplecă și îl sărută pe obraz:

– Și eu te iubesc.

…………………………….

[1] 神队友 și 猪队友: coechipier divin și coechipier porc. Coechipierii divini sunt extrem de utili și foarte convenabili; în timp ce coechipierii porci sunt extrem de inutili și foarte incomozi. (Han Yang schimbă prințesa cu o regină)

[2] 耍赖: a acționa fără rușine.