Cei patru- Capitolul 38

Dimineață cu gust de haos 

Soarele urca leneș peste acoperișurile campusului, trimițând raze timide peste mesele din curtea exterioară. Aerul era răcoros, încă proaspăt, cu miros de iarbă tăiată recent și cafea ieftină. La una dintre mesele din colț, Eli și Noah stăteau în tăcere, fiecare cu câte o cană în față, sorbind rar din lichidul fierbinte.

Eli avea coatele sprijinite pe masă, iar privirea lui părea pierdută printre frunzele copacului din apropiere. Gândurile îi fugeau departe, dincolo de liniștea aparentă a dimineții.

Noah, în schimb, clătina ușor din cap, părând că-și analizează un vis ciudat. Cu tricoul pe dos și părul încă în dezordine, părea mai degrabă un student rătăcit din alt film.

Liniștea lor fu spartă de doi pași apăsați și un chicotit discret.

Damon și Aven se apropiau ținându-se de mână, cu un zâmbet care părea că topea tot ce atinge. Damon arăta relaxat, mai viu decât oricând, Aven, în schimb, avea un aer de seninătate pe chip, ca și cum în sfârșit învățase să respire.

— Ne permitem să ne alăturăm, domnilor gânditori? întrebă Damon, deja trăgând un scaun.

Fără să aștepte un răspuns, se așeză lângă Noah și, fără nicio urmă de rușine, îi luă cana din față și sorbi o gură lungă.

Noah îl fixă instantaneu cu o privire indignată.

— Băăă… serios?! Era CAFEAUA MEA!

Damon ridică o sprânceană, savurând demonstrativ aroma.

— Ce-s cu fețele astea lungi la voi? Parcă v-a murit hamsterul în vis.

Eli nu zise nimic, dar îi aruncă un zâmbet pe sub sprânceană. Noah, în schimb, oftă teatral și rosti calm:

— Eu am visat fluturi cu colți care-mi mâncau cerealele…

Damon scuipă instant cafeaua pe care tocmai o avea în gură, cu un zgomot dezordonat.

— CE?! zise printre râsete, încercând să nu se sufoce.

Noah înlemni o secundă, simțind cum lichidul fierbinte i se prelinge pe obraz și pe gulerul tricoului.

— Serios? SERIOS?! Ce dracu’, Damon?! se răsti, scuturându-se frenetic și dând din mâini de parcă era atacat de o albină invizibilă.

Aven izbucni în râs, iar Eli își duse mâna la gură, încercând să pară sobru, dar ochii i se micșorară de amuzament.

În acel moment, dinspre cărarea principală apăru Kai, cu Vall lângă el. Mersul lor era lejer, aproape sincron, iar Vall își ținea brațul pe umerii lui Kai, strângându-l aproape, protector, dar și afectuos. Cei doi păreau… bine, mai bine decât oricând.

— Ce-i cu teatrul de comedie aici? întrebă Vall, în timp ce se apropiau de masă.

Aruncă o privire spre Noah, care tocmai se scutura energic de cafea, bombănind în barbă și dându-și jos tricoul ud pe jumătate.

— Aaa… începem ziua cu dușuri calde și traume, se pare. spuse Vall zâmbind și trăgându-l ușor pe Kai să se așeze lângă el.

Noah își ridică privirea spre ei, ud și plin de nervi.

— Dacă mai râde unul, arunc cana pe care nu o mai am!

Kai ridică palmele în semn de pace, iar Aven îi făcu cu ochiul.

— Dacă fluturii ăia cu colți revin, promitem să-i chemăm și la micul dejun.

Băieții făcuseră un adevărat picnic la acea masă, fiecare comandând băuturi și pregătind sufletele pentru următoarele povești.

(…)

Vall își trage ușor gulerul, privit de toți cei patru frați.

— Vreți să știți cum am auzit eu prima dată despre voi?

— Dacă e o poveste în care apărem goi și cu glugi, NU. spuse Noah.

— Nu, dar e cu magie, eclipsă și puțin haos. Vă place?

Toți aprobară.

— Ce înseamnă De’Kn? întrebă Kai.

— „Soare și Întuneric”. Așa v-au numit prima dată.

— Asta explică multe! râse Noah.

– Deci tu erai ăla care ne țipa să nu facem explozie în bucătărie?

— Nu doar țipam, am și luat foc de două ori! zise Vall.

Kai râdea, Damon se prefăcea serios.

— Pfff, și eu care credeam că tu erai cel mai responsabil, îi spuse lui Eli rânjind.

— Damon, tu ai vrut să creezi un tunel prin munte pentru cireșe. Ai detonat jumătate de deal.

Toți izbucniră în râs.

Kai îl întreabă, timid:

— Vall… pot să te întreb ceva?

— Poți oricând, știi asta.

— Când ai dispărut… unde ai fost? Și cum putem deschide magia asta blocată?

Vall îl privește lung, apoi îi atinge vârful nasului.

— În afara lumii voastre sunt locuri unde magia e memorie, identitate, voce. Acolo mi-am găsit puterea și curajul.

Apoi îl sărută scurt.

— Awww… NU, NU, NU! urlă Noah.

— Vă rog frumos, luați-vă o cameră!

— Noah!!… oftează Eli.

— NU, serios! Eu n-am mai sărutat o fată de… nici nu mai știu și ăștia doi îmi dau poftă!

— Poftă de sărut sau poftă de dramă? întreabă Damon.

— De viață, frate!

Vall râde.

— Promit să te anunț înainte să ne pupăm.

— Da, și trimite notificare pe grup! bombăni Noah.

— Gata, încep orele. spuse Eli.

Noah izbucnește:

— Nu! Refuz! Vreau să fiu o plantă! O ferigă fără responsabilități!

— Cu mintea ta, și ca ficus ai uita unde te-ai plantat, îi replică Eli.

— Asta nu e viață, e tortură! Vreau altă reîncarnare!

Noah rămase în urmă, apoi încercă să-i ajungă.

— Bine! Dacă mor la curs, puneți fluturi pe mormânt!

Apoi se împiedică, trage un rucsac — și cade peste un băiat blond cu ochi verzi.

— Frate… ce dracu faci?! întreabă băiatul.

Noah îngaimă:

— Eu nu intru în vorbă… eu aterizez în viața oamenilor!

Și viața lui chiar tocmai se schimbase.