Ploaie, Ploaie
Perspectiva lui Jay-jay
— „…o, ploaie, hai, nu te opri. Aduci o furtună, aceasta e ruga inimii mele aprinse. Dragostea mea dă pe dinafară, sentimentele mele țipă de bucurie. De fiecare dată când plouă și sunt cu tine…”
Secțiunea E chiar e anormală. Ploaia e atât de puternică, iar ei o cântă. Cred că versurile lor sunt greșite.
Nu știu…
De ce plouă? Mai devreme era soare. Încă e foarte însorit. O fi vreun șarpe în vreme? E ca și Keifer, care de fiecare dată când mă uit la el și zâmbesc, el plânge.
Șerpii sunt puternici!
De ce mă uit la el? Nu știu!
— Anunț!
Ne-am uitat la Kit care era la ușă.
— Secțiunile superioare au fost trimise acasă acum ceva vreme. Au spus că nu se mai fac ore.
Nouă nu ne-a spus nimeni nimic. În timp ce noi așteptaserăm de ceva vreme.
— O, Doamne! Iar am aflat cu întârziere știrile.
— Ce altceva?
— Nu suntem o prioritate, de aceea.
Așa ceva? Parcă n-am aparține acestei școli. Dacă ei au fost trimiși acasă mai devreme, înseamnă că Aries ar fi plecat acasă. Nu ai cu ce să te duci. Ce ghinion! Aș fi vrut să-mi fi trimis un mesaj. I-am trimis eu un mesaj mai devreme. Oricum, poate chiar nu m-ar fi luat cu el. Nu ne prea băgăm în seamă. E și el un bou, la fel ca Keifer. La urma urmei, am menționat asta, dacă stau să mă gândesc. Keifer, Yuri și Aries au comportamente similare, deci cei trei nu pot fi rude. Dar tu, Jay? A da, apropo. Eu sunt rudă cu Aries, nu cu ăia doi.
— Ești acolo?
M-am trezit din gândurile mele. Yuri stătea la ușă. Era pe punctul de a o închide, așa că m-am ridicat repede și am alergat spre ușă.
— Scuză-mă, am spus zâmbind.
— Tsk!
Chiar e Keifer, oh! Până și „Tss”-ul l-a luat. Simt că sunt diferiți. N-am plecat deocamdată. Am așteptat să termine de închis ușa. Doar l-am intervievat o clipă. După ce a terminat ce făcea la ușă, adică doar o încuia, s-a întors spre mine.
— HUU! CE?! a strigat el.
Nu părea să fie conștient că eram chiar în spatele lui. A fost atât de șocat. N-am putut să nu râd din cauza privirii lui.
— Hahahahaha… Scuze.
— Du-te acasă!
A început să meargă și eu doar l-am urmat.
— Yuri! Tu și Keifer sunteți rude?
S-a oprit și s-a uitat la mine.
— Nu. De ce?
— Pentru că vă comportați la fel. Amândoi aveți un penis.
Sprâncenele i s-au încruntat imediat. Părea enervat de ce am spus. Și-a aranjat ochelarii înainte de a-și încrucișa brațele.
— Penis? Chiar penis?! a întrebat iritat.
Am forțat un zâmbet și am făcut semnul păcii. Nu mi-am putut controla gura. Îmi pare rău.
— Penis, ah, a spus el și a fugit brusc.
Când a ajuns la capătul holului clădirii noastre, a îndepărtat placajul de pe drum. Asta e problema cu clădirea noastră. Pentru că este la capăt, zona din jur este plină de pământ, așa că atunci când plouă este noroios. După ce treci de camera goală de lângă toaleta la care merg mereu, drumul e de pământ. Spre deosebire de drumul care duce la toaletă, care este deja pavat, deci nu este o bătaie de cap pentru elevi. Secțiunea E e deșteaptă. Au pus placaj sau blocuri de lemn pe drumul care duce la toaletă, ca să nu se murdărească de noroi. De aceea Yuri îndepărtează fără rușine lemnul și placajul. Chiar prost! Anormal?
— Hei! Ce! Cum o să trec?! am strigat, fiind la capătul holului clădirii noastre.
— Înoată! a răspuns Yuri, care era deja pe partea cimentată a drumului.
Asta e rău! Nu am umbrelă, drumul e noroios. Ploaia se întețește din nou și nu e nimeni în școală. Yuri și-a scos ochelarii și i-a pus în buzunarul cămășii polo pe care o avea pe pieptul stâng. Și-a scos și umbrela din geantă. Ploaia chiar se întețea. Yuri mi-a făcut cu mâna înainte de a pleca. Era enervant! Mai bine aș fi fost lăsată singură aici. Nicio alegere! Îmi voi spăla singură uniforma, ca să nu fie jenant.
Perspectiva lui Yuri
Bou? Termenul pe care l-a folosit ea era chiar jignitor, era evident ce însemna. Mă compara, de fapt, cu Keifer. E în regulă așa ceva? Devine plictisitor! Sunt mereu comparat cu el. Am propria mea viață și personalitate, așa că nu-mi place să fiu comparat cu el.
— Aaaahhhh!!!….a strigat cineva.
M-am întors să văd de unde venea. Se pare că era Jay-jay și era în ploaie. Ce naiba…. Părea și că se chinuie să iasă din noroi. Am îndepărtat lemnul și placajul cu care făcuserăm un pod ca să nu ne noroim. Mă așteptam, de fapt, ca ea să-și ceară scuze și să ceară ajutor. I-am întors spatele. Nu aveam nicio intenție să o ajut acum. Era deja în noroi și nu aveam de gând să-mi murdăresc uniforma albă.
— Doamne! Noroi! Noroi! a strigat ea din nou.
Nu-i da atenție.
— Pantofii mei!
Nu-i da atenție!
— Ah! Mănânc noroi!
Continuă să mergi!
— Narda’ng Putik! Narda Noroiului!
Cine e Narda? E Nardo!
— Noroiule! Tu, noroiule!
Ah! Prefă-te că nu auzi nimic!
— La naiba!
Haaaai….. Kusogaki, puștoaică nesuferită. M-am confruntat din nou imediat cu ea. Merg cât pot de repede să mă apropii de ea. Arăta atât de….. scârbos? Picioarele îi erau acoperite de noroi și uniforma îi era deja pătată. Și pantofii ei? Serios, nu-i mai recunosc.
— De ce te-ai întors?!
— Pentru că arăți ca o proastă.
— Doar te simți vinovat.
M-am uitat doar la ea cu răutate.
— Urusai! Taci!
— Huh?!
Oh, am uitat! Ea nu înțelege japoneză. M-am apropiat de ea și eram pe punctul de a o ajuta pentru că aveam o umbrelă în mână. Era deja blocată în noroi și evident nu putea ieși. Trebuia să o trag afară.
— Bine… Uhmm, ține umbrela asta mai întâi,
I-am întins umbrela. A luat-o și a ținut-o pentru mine. Nu mai avea rost să o țină ea, tot corpul îi era ud. Doar că nu știu ce să fac cu geanta ei. Asta e alta. Dacă ea e deja udă, cum o să o țin eu? Oh, la naiba! Depinde de ea. Am ales să o ajut, așa că ar trebui să fiu răbdător. Doar de data asta! Doar de data asta! Urma să-mi pun ambele brațe sub ambele ei subsuori când ea reacționează brusc.
— Wuy! Ce ai de gând să faci?
— Tsk. O să te fac să mă cari.
— Ok.
— Vacă.
S-a uitat brusc în jur.
— Unde-i vaca?
Pfftt. Habar n-are că o insult.
— Nimic.
Mi-am pus ambele brațe sub subsuorile ei.
— La numărătoarea de trei.
Ea a dat din cap.
— Unu. Doi. Trei!
Încă o trăgeam în sus când brusc am alunecat și am căzut amândoi. Ne-am speriat amândoi și ea a strigat brusc.
— Hala! O să ajungem cu toții!
….în noroi. ÎN NOROI! LA NAIBA!
— Oh, haide! am strigat nevenindu-mi să cred.
Nu-mi pasă dacă doare, dar e noroi. În noroi, pe bune, în noroiul ăla scârbos unde s-ar putea să fie toată murdăria.
— Ești rănit? a întrebat Jay.
— Nu, dar trebuie să ne ridicăm. E scârbos.
Ea a încercat să se ridice și, ce noroc, a alunecat din nou și corpul ei a căzut…. peste partea mea inferioară.
— Uuuhhhh! am strigat. M-a lovit accidental în…. În…. În…. Exact în partea de jos! Tot corpul mi s-a cutremurat. M-am simțit de parcă eram făcut bucăți.
— S-scuze… N-n-am vrut.
Am tras adânc aer în piept.
— D-doar… D-doar nu te mișca.
Aproape că nu mi-a ieșit nicio voce. Te blestem! Te blestem din adâncul plămânilor! M-am forțat să mă ridic. Sincer să fiu, îmi era deja scârbă de mine din cauza noroiului care mă acoperea. De aceea ar fi trebuit să înțeleg ce mă afectase. Știam că nu mă pot ridica, așa că m-am așezat mai întâi. Așteptam și ca durerea să dispară.
— Chiar n-am vrut…
— Nu contează. S-a întâmplat.
M-am uitat doar în sus când ploaia torențială a început să cadă din nou. Ce se întâmpla cu vremea? Mai devreme fusese soare. Hei… Sunt deja ud, am noroi pe corp și s-ar putea să fiu rănit. Fata asta e ghinionistă! M-am uitat la ea, care stătea și ea lângă mine.
— Nu plănuiești să te ridici încă?
Ea a forțat un zâmbet și s-a scărpinat în cap.
— Poate alunec iar.
De necrezut! Am încercat să mă ridic să mă asigur că nu va durea atât de tare. Jay a urmat. Mi-am luat mai întâi umbrela. Am ieșit încet din noroi.
— De ce mergi așa? a întrebat Jay.
Tu ești cea care a fost lovită de ceva…
— N-o să înțelegi niciodată.
Mergeam clătinându-mă. Nu voiam să mă forțez, altfel m-aș fi putut răni și mai tare, copiii mei ar fi fost nefericiți dacă s-ar fi întâmplat asta. Din moment ce eram deja ud, mi-am strâns pur și simplu umbrela. Parcă făcusem baie în noroi, până și geanta mea era plină. Am ales doar să o las pe femeia aia ghinionistă. Nu-mi păsa dacă se bloca din nou în noroi. Era vina ei. Am continuat doar să merg. Nu mai era nimeni la școală în afară de personalul de serviciu și paznic.
— Pleci acasă? a vorbit cineva. Am fost surprins de ce a spus, așa că, deși era jenant, am tresărit puțin.
— Uau! Ce e?
Ea a început să râdă din nou în hohote.
— O să fii surprins? Asta e a doua oară.
Doar i-am îngreunat situația. De ce mă urmărește fata asta? Nu poate merge singură acasă? Eram deja în parcare când Jay mi-a spus să plec. Am ignorat-o pur și simplu. Nu voiam să-mi folosesc mașina. S-ar fi murdărit doar înăuntru. Dar nu am de ales. Mai degrabă aș merge pe jos decât să fiu prins în mijlocul nopții. Și e și jenant dacă mă vede lumea așa. Am condus repede mașina departe de școală. Voiam să ajung acasă să fac un duș. Nici nu mă îndepărtasem prea mult de școală când am fost oprit. INUNDAȚIE! Serios?! Trebuie să-mi schimb traseul. O să scap. Fata aia e chiar ghinionistă… Sunt pe punctul de a face cale întoarsă, dar mă opresc. Am văzut-o pe Jay-jay înaintând prin inundație. Fata asta e nebună! Am claxonat-o, dar nu m-a putut auzi din cauza ploii torențiale. La naiba, urăsc asta. Ultima oară când am ajutat-o am intrat în bucluc. Apoi iată că se întâmplă din nou. N-o ajuta!
