CORSARUL- Capitolul 11

Taverna era plină de bărbați în diferite stadii de beție. Unii dintre ei țineau pe genunchi câte o doamnă de companie care abia aștepta să urce sus în vreuna din camere.  Ea pentru a-l ușura de bani, iar el pentru a se simți cinci minute stăpân pe ,,situație”.
Pe lângă nava lor mai erau în port încă alte patru, așa că mușteriii dornici de interacțiune se găseau din plin.
La o masă de la geam erau Blak, Philip, și încă alți patru marinari. Erau băuți, dar nu beți. Din când în când câte o damă venea la masa lor pentru a-i ademeni într-o acțiune contra cost. Văzând niciuna că nu are succes, renunțară în favoarea altor companioni mai amabili.
Philip se întrebă în gând, de ce niciunul din marinari care îi însoțeau nu acceptase nici o ofertă, neștiind că Blak, îi avertizase să fie cu ochii pe el.
La un moment dat îl văzu privind în sus spre etaj, unde în dreptul balustradei apăruse o femeie. Ca la un semn acesta se ridică și porni spre scări. Femeia îl urmări cu privirea până ajunse în dreptul ei, după care se îndreptară amândoi spre o cameră din capătul holului.
Philip îi urmări cu privirea, iar pentru un minut întreg rămase holbându-se la ușa ce se închise în urma celor doi.
Nu mai vedea și nu mai auzea nimic din zarva ce-l înconjura. Pur și simplu nu îi venea să creadă ce tocmai văzuse. Dădu peste cap tot vinul pe care îl avea în pahar după care îl trânti pe masă apoi se ridică în picioare, fapt observat și de bărbații care îl însoțeau.

– Unde te duci? întrebă unul dintre ei privindu-l suspicios.

– Merg să mă piș. Vrei să mergi cu mine să mi-o ții? îl apostrofă nervos după care își făcu loc spre ieșire.
Îi venea să înjure propria prostie de a crede, că ce începuse să înflorească în sufletul lui era reciproc. Nervii îl făcură să pornească pe prima stradă ce îi ieși în cale, lăsând în urmă zumzetul tavernei. La un moment dat pe lângă el trecu în grabă un călăreț, care îl înjură că mergea pe mijlocul drumului. Abia atunci se opri dezorientat privind în jur. Strada nu era prea lată, iar de o parte și de alta erau șiruri de case. Habar nu avea în ce zonă a insulei se găsea. De când acostase cu două zile în urmă acum era prima dată când părăsise nava. Când coborâse mai devreme de pe navă, era însoțit de…nici măcar în gând nu voia să îi rostească numele, și ceilalți patru marinari. Acum era singur pe o stradă abia luminată de o lampă de la câte o fereastră, și habar nu avea încotro să o apuce pentru a ajunge în port.
Ciuli urechile pentru a prinde un sunet de valuri. I se păru că aude ceva așa că merse până ajunse la capătul străzii, după care făcu la dreapta încercând să se țină după zgomotul mării. Concentrat la țelul său, abia își dădu seama că pe lângă propriii pași se mai auzeau și alții.
Încetini concentrat acum doar pe sunetul din spatele lui, care se apropia cu repeziciune. Puse mâna dreaptă pe sabie iar stânga pe pumnal, alcătuindu-și un fel de strategie în minte pentru felul în care putea ataca, astfel să fie în avantaj.  Când celălat se apropie suficient se întoarse rapid și atacă scoțând sabia din teaca prinsă la brâu.

– Hei…hei, sunt eu, rosti Blak, atrăgându-i atenția, în același timp dându-se doi pași în spate.

– De ce ai plecat? Dar mai ales de ce ai plecat singur? întrebă furios.

– Ce ai fi vrut să fac, să stau să te aștept până îți terminai numărul? rosti la fel de furios. Aproape că țipau unul la altul.

– Xian…nu din cauza asta am urcat la etaj, încercă să îi explice.

– Nu îmi mai spune Xian, mă cheamă Philip și nu mă interesează explicația ta.
După ce termină de vorbit se întoarse și porni cu pași mari pe stradă în direcția pe care o credea bună.

– Xian, opreștete și lasă-mă să îți explic, se apropie de el și îl apucă de braț încercând să îl oprească.

– Ce naiba vrei să îmi explici ?! Acum două zile mi-o frecai ca un apucat iar acum te-ai dus să ți-o frece cucoana cu care ai urcat la etaj, strigă nervos la el.

– Nu este așa, încercă să se apere.

– Dar exact așa pare, se răsti la el, abținându-se cu greu să nu îi dea un pumn.

– Hei porumbeilor, auziră o voce în spatele lor.

– Ce ar fi să vă opriți un pic din ceartă să ne dați tot ce aveți prin buzunare, după care puteți continua iubirea cu năbădăi.

Amândoi întoarseră capul în același timp privind încruntați spre bărbatul care vorbise. Problema era că acesta nu era singur fiind flancat de încă alți trei.

– Tu ce mă-ta vrei? îl apostrofă Blak neînțelegând prea bine de ce fusese întrerupt.

– Mama mea este bine mersi, iar noi vrem doar banii voștri, și celelalte lucruri de valoare, îi mai atenționă încă o dată.

Înainte ca bărbatul să termine de vorbit, întoarse privirea spre Xian, care înțelese că ceilalți erau hoți, ia ei tocmai erau jefuiți.
În situația de față neînțelegerea lor trebuia amânată pentru a se concentra împreună asupra problemei apărute.

– Doi și doi, rosti privindu-l pe Blak. Acesta dădu din cap, după care în același timp se năpustiră spre atacatori luându-i prin surprindere.

Într-o oarecare măsură Xian, era bucuros pentru distragerea apărută putând astfel să își verse toată furia asupra bărbatilor cu care lupta. Chiar dacă era unul singur la doi, nu i se părea un dezavantaj fiindcă mânuia sabia foarte bine, iar cu pumnalul era as.
Fandă o lovitură și dintr-o mișcare rapidă înfipse vârful spadei în umărul atacatorului dezarmându-l. Aruncă o privire fugitivă spre Blak, care ataca cu furie reușind și el să dezarmeze pe unul din atacatori. Aceștea se retraseră iar acum lupta era egală.  În timpul luptei își simți brațul stâng împuns, fapt ce îl făcu să atace cu și mai multă forță făcându-l pe celalat să dea înapoi, realizând că avea de-a face cu un expert în mânuirea spadei.

– Lasă-l, îl auzi pe cel care îl rănise.

La fel îl auzi și bărbatul din fața lui și cântărindu-și opțiunile îi întoarse spatele și fugi spre ceilalți doi, care acum erau la o distanță bună față de ei.
Scoase cu viteză pumnalul și îl aruncă spre bărbatul ce abandonase lupta. Încă mai fierbea de furie, iar cum celălat o luase la sănătoasa abandonând lupta, aruncând pumnalul frustrat. Atacatorii își dădură seama că integritatea corporală era mai importantă decât jefuirea unor bărbați care știau să lupte.
Numai că pumnalul aruncat îl nimeri în piciorul drept făcându-l să se prăvălească  urlând.

Blak la rându-l lui își scoase și el adversarul din luptă făcându-l să plece șchiopătând după ceilalți.

– Ești bine? întrebă Blak,  rezemându-se de gardul unei case.

Xian, nu îi aruncă nici o privire și merse spre bărbatul căzut la pământ care se ținea de piciorul rănit încercând să se târască după acoliții lui.

 – Acesta este pumnalul meu, spuse și aplecându-se spre el, smulse cu putere din piciorul celui căzut.

Îl șterse de sânge de celălat crac al pantalonului  acestuia, după care plecă, iar când ajunse în dreptul lui Blak, îi aruncă o privire rapidă continuând să meargă. Numai că, ceva din postura celuilalt îl făcu să se oprească. Întoarse capul spre el și observă că era încă rezemat cu spatele de gard. În mâna dreaptă avea încă spada, iar cu stânga se ținea de coapsă. O scânteie de lumină îl făcu să realizeze că printre degetele încleștate se scurgea sânge.

– De ce nu spui că ești rănit ?! îl apostrofă apropiindu-se în grabă de el, mijindu-și privirea pentru avedea mai bine care era situația.

– M-ai fi ascultat? răspunse acesta încercând să se dezlipească de gard. O făcu, dar se clătină și se sprijini în spadă.

– Blak, discuția dintre noi o să continue, dar nu acum.

Se apropie de el și luându-i spada o băgă în teacă, după care ridică mâinile și începu să își descheie nasturii de la cămașă.

– Ce faci? întrebă Blak nedumerit.

– Cum nu avem la îndemână nici un fel de compresă să pui pe rană, am să îți dau cămașa mea.
Nu apucă să descheie toți nasturii că își simți degetele oprite.

– Și tu ești rănit! îl atenționă privind spre brațul stâng.

– Este doar o zgârietură, spuse privindu-și brațul, unde cămașa era crestată și mînjită de sânge. În timp ce vorbea începu să își descheie nasturii.

– Lasă cămașa pe tine, îl opri Blak privindu-l încruntat.

– Omule, ești imposibil, îl apostrofă realizând din privirea acestuia care era problema.

 – Mai bine sângerez până la vapor de cât să te vadă cineva dezbrăcat, rosti printre dinții încleștați.

Xian clătină din cap dar îl ajută să își dea cămașa jos după ce îl dezbrăcă mai întâi de vesta din piele. Împături cămașa să fie cât mai groasă și îl ajută să o preseze pe rana care sângera. Nu foarte tare dar suficient ca sângele să i se prelingă printre degete.

 – Lasă-mă să te ajut, spuse după care îi luă brațul petrecându-l peste proprii umeri.

– Iar tu concentrează-te să ții mâna apăsată pe rană, îl averiză începând să  meargă încet.

– Mânuiești foarte bine spada, rosti Blak apreciativ.

– Da, dar nu am să mă compar niciodată cu fratele meu. Eu sunt mai bun la lupta cu pumnalul.

– Am observat cu câtă precizie l-ai aruncat.

– Dacă se înfigea cu două palme mai sus, nenoricitul nu ar fi mai mers niciodată.
Mergeau cu pași mici, fiecare rugându-se să ajungă mai repede la navă, fără a mai avea parte de alte incidente.

– M-aș fi așteptat să iasă lumea din case din cauza gălăgiei pe care am făcut-o, spuse mirat concentrat să îl susțină cât mai bine pe Blak.

– Mai ales că cel căzut în mijlocul străzi zbiera ca un apucat.

– Aici pe nimeni nu interesează de nimeni. Dacă dimineață găsești pe pe cineva mort în stradă și nu este nimeni să îl recunoască, pur și simplu este aruncat în mare, iar mai departe peștii și pescărușii termină treaba, îl lămuri privind prora navei ce se zărea printre celelalte acostate, scoțând un suspin ușurat.

– Dar…poate acel om are rude care îl așteaptă undeva.

– Când te hotărăști să trăiești aici pe insulă înseamnă că ori nu ai familie, ori familiei nu îi pasă de tine.

– Mmm…nu aș vrea să ajung în situația asta niciodată, rosti înfiorându-se.

Mergeau încet, Blak numărând în gând pașii pe care îi mai aveau de parcurs până la pasarelă. Din cauza sângelui pierdut începea să se simtă un pic amețit și nu voia să îl îngreuneze prea mult pe Xian, și nici să îl alarmeze dacă îi spunea. Chiar dacă îl înțelesese greșit și era supărat pe el, îi păsa. Atitudinea lui și faptul că țipase la el, îl făcu să tragă această concluzie.

– Hei băieți, strigă Xian când se apropiară de navă.

– Veniți să ne ajutați fiindcă căpitanul este rănit, avertiză bărbații care erau de cart.
Doi se repeziră spre ei și îi ajutară să urce pe navă.

– Doc este la bord? întrebă Xian, mergând spre cabina căpitanului, el ajutându-l dintr-o parte iar un alt marinar din partea cealaltă.

– Nu este, îi răspunse marinarul.

– Aduceți-l urgent de oriunde ar fi. Iar tu Jon, fierbe o oală cu apă și când este gata, adu-o în cabina căpitanului cu 3-4 prosoape curate, îl instrui pe băiatul ce îl zărise privindu-i speriat, din cauza faptului că își vedea căpitanul rănit.

Intrară în cabină și îl ajutară să se așeze pe marginea patului.

– Merg să trimit pe cineva după Doc, spuse marinarul.

– Vă descurcați mai departe!

– Da. Mergi și încercați să îl găsiți cât mai repede, îl zori Xian.

– Vezi că în dulapul de sus este o sticlă de coniac, îl atenționă Blak, arătându-i respectivul dulap.

Pentru o clipă Xian îl privi încruntat dar realiză că acesta putea fi un fel de anestezic bun, atât pentru minte cât și pentru trup.  Îi aduse sticla și după ce o desfăcu i-o întinse. Acesta o luă și trase câteva înghițituri zdravene. Nu apucă să lase mâna în jos că i-o luă și trase și el o dușcă.

– Te ajut să te întinzi, spuse, după ce puse sticla pe masă.

– Ridică-te mai sus să îți scot cizmele.
 Blak îl ascultă încercând în tot acest timp să țină cămașa apăsată pe tăietură. După ce se întinse, Xian rămase privindu-l nedumerit, neștiind ce ar putea face în continuare.

– Încearcă să ridici  cămașa să vezi dacă mai sângerează, rosti Blak privindu-l.

 – Până vine Doc, ar fi mai bine dacă m-ai ajuta să îmi dau pantalonii jos. Astfel să poată lucra mai bine, continuă. Dacă nu ar fi fost atât de amețit l-ar fi pufnit râsul de grimasa făcută de Xian.

– Păi…așa ar trebui să facem. Nu ?…rosti privind spre catarama curelei ce îi ținea pantalonii prinși.
Se apropie de pat și aplecându-se asupra lui, începu să îi desfacă catarama. După ce reuși rămase privind șireturile care îi erau împletite peste zona ce trebuia să o atingă . Chiar atunci îi veni în gând atingerea celuilalt  pe acea parte a anatomiei lui, care pe el îl înspăimânta acum.

– Trebuie să văd dacă mai sângerezi, iar după aceea…ridică mâna încet iar eu am să o pun pe a mea deasupra, astfel mi-e mai ușor.

Reușiră să facă astfel iar după câteva clipe, Xian încercă să privească dedesubt. Respiră ușurat când realiză că nu mai sângera, dar rana arăta destul de urât, atât cât își putea da seama prin cracul pantalonului sfâșiat. Nu avea ce face așa că trebuia să îi dea pantalonii jos. Problema era că rana era pe coapsă, foarte aproape de bărbăția pe care o simțise pe încheieturile degetelor când îi desfăcuse șnururile.

– Trebuie să îmi tragi pantaloni cu tot cu chiloți, rosti privindu-l amuzat, dar încercând să mascheze acest lucru.

La naiba. Nu era prima oară când vedea penisul altui bărbat. Problema era că acel penis era al lui Blak.
Respiră hotărât și băgă degetele pe sub betelia pantalonilor având grijă să prindă și marginea lenjeriei intime. Trase cât de grijuliu putu partea care trecu peste rană și continuă până îi scoase de tot.

– Ce naiba s-a întâmplat de a trebuit să mă despart în grabă de văduva mea apetisantă ?! vociferă Doc, intrând în cameră.

Rămase pentru o secundă tăcut privind spre cei doi. Aceștia îl priviră la rândul lor, ca doi copii speriați, prinși de părinți mâncând dulciurile interzise.

– N-ai nici o jenă să stai cu partea aia descoperită, care ne face pe noi să ne înverzim de invidie! rosti acesta privind spre Xian, care avea chipul de un roșu intens.

– Băiete, trage un cearceaf peste el, îl atenționă Doc, scoțându-l din stare.

Făcu cum îi ceruse, atent să nu îi acopere și rana, dar tot observă că celălalt avea dreptate referitor la invidie. Dar, dacă raporta totul la înălțime și greutate, până la umă nu era o așa mare diferență, își spuse în gând, depărtându-se de pat pentru a-l lăsa pe Doc să își facă treaba.
+