Cadoul tigrului
În cea mai importantă zi a lui Saithan, este evident că ar trebui să fiu în amintirile lui….
Dar, din moment ce el își dedică toată atenția la altceva, am devenit mai puțin important pentru o vreme. Ziua importantă la care mă refer este ziua absolvirii lui. Saithan arată ca un copil care visează să poarte o togă și să dețină diploma pentru care a studiat din greu. Săptămâna aceasta a fost foarte ocupat. A avut repetiții, ședințe foto, întâlniri cu fanclubul său. Îmi fac griji ca nimeni să nu-i facă probleme. I-am spus să posteze pe IG pentru a-și invita fanclubul pentru a petrece timp cu ei și voi trimite pe cineva să îi urmărească.
Vreau să îl văd zâmbind fericit. Inițial, nu am vrut să își aducă fanii să facă poze cu el, pentru că mă temeam că va obosi. Mi-era teamă că cineva va fi prea ciudat cu el, dar ei doar au stat de vorbă. Brusc mi-am dat seama că este un idol, un actor. Mulți oameni îl cunoșteau înainte de a veni să locuiască la mine. Dacă l-aș fi împiedicat, s-ar fi pierdut pentru mine, așa că l-am acomodat. Orice își dorește, trebuie doar să-mi spună și eu îi voi oferi totul.
Saithan încearcă să refuze orice ajutor din partea mea pentru că se teme să nu fie o povară. În urmă cu aproape zece ani, părinții mei au murit unul după altul, înainte și după călătoria mea în America pentru absolvire. Eu însumi am suferit pierderi într-un moment atât de important pentru mine. Nu am avut pe nimeni alături de mine în acea zi. Acel străin nu avea nimic și pe nimeni care să-l însoțească pe drumul spre universitate. Acolo a fost ușor să se termine totul. Odată ce ceremonia se încheia, fie te duceai acasă să sărbătorești, fie îți continuai viața. Eu nu aveam nimic din toate astea, dar nu mă simțeam prost că nu aveam pe nimeni cu mine.
Eram pregătit și știam că într-o zi părinții mei mă vor părăsi din cauza unei boli care le va lua viața. Tatăl meu avea cancer la plămâni, iar mama avea o boală care îi făcea inima să se umfle anormal. Singurul lucru care m-a luat prin surprindere a fost timpul apropiat în care s-a întâmplat. În cele câteva zile în care am fost plecat, amândoi m-au părăsit. În acel moment trebuia să mă întorc să fac poze cu tatăl meu, dar nu am ajuns la timp.
Îmi amintesc că atunci am început să nu mai am niciun scop, deși mai aveam un frate mai mare, prieteni, un loc de muncă. Nu puteam, însă, să mă complac în suferință. Ceea ce se întâmplase nu putea deveni o povară pe inima mea, pentru că nu sufeream atât de mult. Faptul că am vrut să-l ajut în ziua absolvirii nu era o povară pentru mine. I-am spus că nu trebuie să-și facă griji pentru mine. Eu nu sunt ca Saithan, care nu mai are pe nimeni. Așa că vreau ca oamenii care îl iubesc să vină să îl vadă în ziua lui importantă.
Mai degrabă ar trebui să mă îngrijorez că sunt mai puțin important pentru el, nu?
– Khun Suea, încerc să mă odihnesc în seara asta. Mâine trebuie să mă trezesc devreme și să merg la repetiții și mă tem că nu voi avea putere.
Săptămâna aceasta a avut o scuză pentru fiecare seară. Odată a spus că este prea ocupat cu deschiderea noii companii, pentru care trebuie să încheie contracte cu mulți oameni pe care îi cunoaște de mult timp. El mă ajută cu contractele de afaceri, este o muncă solicitantă și obositoare. În fiecare zi lucrăm din greu împreună. Eu trebuie să-mi împart timpul între munca mea obișnuită și deschiderea unei noi companii, pentru care trebuie să depun o ofertă pentru o rețea de televiziune. Nu este deloc ușor și este vorba de mult capital. Saithan mă ajută în acest sens și este, de asemenea, ocupat în vederea zilei în care își va primi diploma.
Apreciez faptul că este serios în ceea ce privește munca sa. A întocmit un plan și a gândit toți pașii. În nu foarte mult timp, a reușit să alcătuiască un program săptămânal care include mai multe seriale. A pregătit deja totul, lipsește doar lucrarea mea, dar nu este încă gata și s-ar putea să mai am nevoie de puțin timp. La naiba, dacă voi continua să fiu mereu atât de ocupat, risc să mă ofilesc și să mor. De fiecare dată când vin acasă, Saithan se plânge de oboseală și dorește să se odihnească.
Stau pe balcon, cu capul în mâini. Stau pe uscat de șapte zile și încă ne așteaptă multă muncă. Trebuie să mai am puțină răbdare încă puțin…. Răbdare doar puțin…
02.45
Trebuie să suport o fantomă! Stau în pat cu ochii larg deschiși toată noaptea pentru că pisoiul își afundă fața în gâtul meu și își scutură picioarele lungi mult mai mult decât de obicei. Îi inspir mirosul în timp ce își întinde un braț cu pielea fină pentru a mă îmbrățișa și apoi își strecoară mâna obraznică între picioarele mele. Nu știu dacă o face în mod conștient, deoarece căldura mâinii lui traversează bariera hainelor mele, trezindu-mi o anumită parte a corpului. Când încerc să-i mișc mâna, el geme supărat și o apucă din nou pentru a mă strânge cu putere.
Nu știu dacă o face din posesivitate, dar nici măcar când doarme nu-mi dă drumul.
La naiba, nu cred că pot rezista….
Îmi tot derulez în minte imaginile cu noi făcând sex, ritmul, expresiile, sunetele. Când mă gândesc la asta, inima mea începe să bată mai repede. Schimb o privire plină de regret către cel care doarme, dar nu mai pot face nimic pentru că el doarme deja de mult. Respirația lui caldă îmi mângâie pieptul într-un ritm regulat, dar asta este suficient. Totul în acest moment mă face să mă agit.
De îndată ce îmi dau seama că ar trebui să mă eliberez dacă vreau să pot dormi la noapte, mă ridic din pat și intru în baie, după ce aranjez păturile pentru ca Saithan să doarmă confortabil. Intru în baie cu telefonul mobil în mână pentru a remedia o problemă ignorată de mult timp.
Îmi caut un colț pentru mine și, în cele din urmă, stau în fața oglinzii, dar prefer să mă întorc cu spatele și să mă sprijin de chiuvetă. Îmi dau jos pantalonii de pijama și cu o mână mă apuc între picioare în timp ce caut un videoclip online, evident din categoria hard core. Când apar numeroasele videoclipuri din care pot alege, deschid unul la întâmplare. Pe ecran apare un cuplu, bărbat și femeie, care fac sex în timp ce femeia are ochii legați la ochi, mâinile legate și poartă pantofi cu toc înalt. Ea este ținută de șolduri, întinsă pe marginea biroului. Energia loviturilor bărbatului din spatele ei o face să tremure.
Există un motiv pentru care încă mai urmăresc videoclipuri între un bărbat și o femeie, dar nu pentru că aș vrea să o fac cu o femeie. Îmi dau seama că nu mă pot întoarce niciodată la plăcerea de care aveam parte, așa că le urmăresc pentru a mă liniști. Pentru mine, excitarea nu are nimic de-a face cu sexul între un bărbat și o femeie sau între doi bărbați. Doar că atunci când mă uit la videoclipuri cu doi bărbați mă simt vinovat, ca și cum m-aș excita uitându-mă la un bărbat care nu este Saithan. Când mă uit la un bărbat și o femeie, însă, știu că femeia nu are nimic de-a face cu noi și, chiar dacă mă excită privindu-l, nu mă simt vinovat.
„Ngh… Aah…”
Când excitația aproape își atinge limita, îmi sprijin telefonul pe marginea chiuvetei, închid ochii și mi-l imaginez pe Saithan. Deși la început am nevoie de un videoclip, în cele din urmă în capul meu nu există decât el.
Închid ochii cu imaginea lui Saithan întins pe burtă, ridicându-și șoldurile pentru a mă lăsa să intru. Gemetele lui sunt înăbușite de pernă. Încheieturile îi sunt legate la spate, așa că îi este imposibil să se atingă. Pare dureros, dar sunt fericit, îmi place. Mâinile mele se mișcă mai repede urmând instinctul și imaginația mea.
Lichidul alb îmi umple mâinile în timp ce ating punctul culminant. După ce mă curăț mă simt amețit și corpul meu mult mai relaxat. Mă întind pe spate pe pat și îl atrag pe Saithan în brațele mele. Când mă pregătesc să iau pătura pentru a ne înveli, pisoiul își ridică capul pentru a mă privi.
– Ai făcut-o fără să închizi ușa. Te-am văzut.
La naiba! M-a văzut? Părea că doarme, așa că nu am bănuit nimic. Înainte de a o face, am tras cu ochiul și am văzut că dormea, dar tot aveam chef. Și oricum, de ce nu a spus nimic când m-a văzut?
– Păi…
– Voiam să vin să te ajut, dar ai terminat mai devreme. Așa că hai să dormim, haide. Dacă trecem de perioada asta aglomerată, te voi răsplăti cum se cuvine.
Bine. De acum înainte, mă voi ruga doar ca această perioadă să treacă repede, pentru că fiecare treabă pe care o facem noi doi este deja suficientă. Banii nu pot rezolva toate problemele, ai nevoie și de timp și de cunoștințe. Cred că am un motiv foarte bun pentru a termina lucrarea. Cu cât mai repede, cu atât voi avea mai mult timp să mă ocup de Saithan.
XXX
Ziua absolvirii iubitului meu…
Mă uit cu un zâmbet la programul evenimentului de pe telefonul mobil. Astăzi este ziua absolvirii lui Saithan. Programul începe dis-de-dimineață cu machiajul și coafura. De aceea m-am bazat pe Khun Jaa, care va avea grijă de Saithan în locul meu, pentru că nu mă pricep la asta. Așa că am plătit doar profesionistul pe care l-a ales Saithan și voi privi de la distanță, pentru că trebuie să închei o afacere târziu astăzi. Mi-a luat mai mult timp decât am crezut și am putut ajunge la Saithan la universitate abia după ora 13:00.
Mi-am trimis oamenii să supravegheze pregătirea. Am auzit că fan-clubul a mers să-l caute la universitate și la mijlocul dimineții erau deja o sută de oameni acolo. Acum încă mai sunt oameni care se opresc să vorbească cu el și să facă fotografii. Sunt în jur de șaizeci de persoane care stau de vorbă cu el și care încă nu au plecat. Am trimis mâncare împreună cu apă plată, suc de fructe și dulciuri de la brutăria hotelului pentru toată lumea. Cel puțin la prânz Saithan a avut companie, în timp ce eu am întârziat să mă întâlnesc cu el.
Rrrrrrr
…pisoiașul…
– Alo? Ești liber?
[Khun Suea, unde ești, vii să faci poze cu mine sau să vin eu la tine?]
– Sunt pe drum, dar e mult trafic. S-ar putea să mai dureze o oră.
[Atunci mă duc să fac niște poze în jurul universității. Sună-mă când ajungi acolo. Oh, fanii mei au spus că mâncarea a fost grozavă și m-au rugat să-ți mulțumesc.]
– Bine. Spune-mi dacă lipsește ceva. Ne vedem în curând, puștiule.
Când închid comunicarea, zâmbesc la gândul la ceea ce i-am pregătit. Așa cum am spus, astăzi este o zi foarte importantă pentru Saithan. Vreau să fie foarte importantă pentru ca el să nu uite niciodată. Orice ar primi și ceilalți absolvenți de la familia lor, eu îi voi oferi. Acum sunt fratele lui, iubitul lui, aproape singura persoană pe care Saithan se poate baza. Dacă eu nu am grijă de el, cine ar trebui să aibă grijă de el?
Când ajung, este într-adevăr la o oră după apel, așa cum am prevăzut. Trotuarul este plin de oameni, așa că sunt nevoit să parchez în altă parte și trebuie să merg pe jos pentru a mă întâlni cu Saithan. Oamenii mei îmi spun că el face poze în parc cu câteva persoane din fanclub și văd că se întorc unul câte unul.
Eu și cele trei gărzi de corp ne deplasăm ca de obicei, dar atragem atenția oamenilor din jur, care se uită la noi cu fiecare pas pe care îl facem. Deși nu sunt obișnuită cu privirile atâtor oameni, le ignor. Ceea ce mă interesează este micul actor care stă lângă copaci pentru a fi fotografiat de către fotograf, care-i surprinde frumusețea. Saithan se pricepe să se facă remarcat și când suntem departe, ca acum, îl găsesc cu ușurință.
– Khun Suea, bună dimineața.
Khun Jaa mă salută cu un wai politicos, pentru că sunt cu trei ani mai mare decât ea. Îmi scot jacheta și i-o înmânez bărbatului din spatele meu înainte de a-mi suflec mânecile cămășii, pentru că căldura începe să mă facă să transpir.
– A fost vreo problemă astăzi?
– Niciuna, Khun Suea. Totul a decurs bine. Nam* a zâmbit toată ziua. A trecut mult timp de când nu l-am mai văzut atât de fericit.
[N/T *Nam înseamnă „apă”, Saithan înseamnă „pârâu, râu”].
– Dacă nu mai e nimic altceva, poți pleca. O să am eu grijă de el acum.
-Bine. În plus, am un angajament în seara asta. Atunci las totul în seama ta. Mă duc să-mi iau rămas bun de la Nam.
Khun Jaa se duce la Saithan, care mă vede imediat. O îmbrățișează pe Khun Jaa și, când termină de salutat, aleargă să mă îmbrățișeze pe mine în fața a cinci sau șase dintre fanii săi care, nu departe de noi, au o expresie uimită. Rămân cu mâinile în buzunare pentru ca el să mă îmbrățișeze cât de mult vrea.
– Khun Suea, hai să facem o poză împreună. Am așteptat acest moment toată ziua. Apropo, e totul în regulă cu munca?
În timp ce Saithan mă trage într-un colț pentru a ne face o poză, fanii lui își ridică telefoanele mobile pentru a mă imortaliza și pe mine, înainte ca unul dintre ei să își adune curajul să întrebe: P’Saithan, acesta este iubitul tău?
Aștept cu nerăbdare răspunsul. Saithan îmi aruncă o privire rapidă și răspunde cu o voce clară: Da, este iubitul meu. E frumos, nu-i așa?
Zâmbesc printre treizeci și doi de dinți la răspunsul său sincer.
– Bineînțeles, da. Hihihihi. Vom pleca atunci. P’Saithan, ai grijă de tine, bine? Vom aștepta următoarea ta lucrare.
– În regulă. Vă mulțumesc tuturor, serios. Sperăm că vor mai fi și alte ocazii de a ne întâlni din nou. Dar vă spun în șoaptă că o nouă lucrare ar putea fi difuzată anul acesta, poate spre final. Urmăriți-mă, bine?
După ce saluturile s-au terminat, sunt târât pentru a face mai multe fotografii. Între copaci și clădiri, fotografiem aproape toată universitatea. Saithan mă târăște peste tot. Trece mult timp până terminăm și încep să mă impacientez, pentru că mă tem că în seara asta planul meu nu va reuși.
Îl conving pe Saithan să nu mai facem poze aici, pentru că plănuiesc să angajez un fotograf pentru atunci când vom face o excursie cu o priveliște naturală minunată. Înainte de a se decide să se oprească, Saithan deja transpiră. Îi place să facă poze, pentru că întotdeauna arată bine în fotografii. Fotograful s-ar putea să îi fie greu să se oprească, pentru că toată lumea vrea să aibă fotografii bune pe care să le păstreze ca suveniruri.
– De ce această față? Ți-e foame?
– Da. Sunt epuizat astăzi și vreau să mă duc acasă și să dorm.
– Trebuie să mergem să o vedem pe Nuea mai întâi.
– Nu am uitat. Am rugat-o pe P’Jaa să mă însoțească în această dimineață. Ne-am dus foarte devreme. Am purtat halatul pentru ca P’Nuea să mă poată vedea prima. Nu știu dacă m-a văzut cum trebuie, pentru că era foarte întuneric. Am adunat și câteva lucruri, acei oameni nu au vrut să-mi dea ceea ce era al meu. Am văzut că familiile altor oameni le dădeau cadouri copiilor și nepoților lor, așa că am vrut și eu ceva.
– Ce vrei? Ce dădeau ceilalți?
Acesta era momentul pe care îl așteptam. Știam că va dori să se plângă puțin. A primit numeroase buchete de la fanii săi și nu cred că mai vrea de la mine, cu siguranță va dori ceva mai mare. Îmi bag mâinile în buzunare și mă întorc cu el spre mașină, în timp ce îi ascult răspunsul cu un zâmbet.
– Ceea ce ți-am spus întotdeauna. Alți părinți dau bani…
– Ah, asta.
Saithan se oprește brusc în timp ce eu scot o cutie de catifea roșie din buzunarul pantalonilor. Nu este o cutie mare, nu mai mare decât o cutie de inele, dar înăuntru se află un lingou de aur de zece baht. I-o dădusem unuia dintre oamenii mei să o păstreze și am pus-o în buzunar chiar acum, înainte de a porni la drum. Știu că trebuie să vorbim despre asta.
Uită-te la pisoi, a rămas fără cuvinte.
[N/T Baht-ul este atât moneda, cât și unitatea de măsură a aurului thailandez. Lingoul de 10 baht de aur thailandez valorează aproximativ 4.500 de euro].
– Pentru mine? Serios?
– De ce ți l-aș da în glumă? Ia-l. L-am cumpărat pentru tine.
Saithan zâmbește, dar ia cutia și o deschide cu mâini tremurânde. Pare să se teamă că mi-a făcut probleme, dar când vede lingoul deschide ochii mari. Închide cutiuța și mă îmbrățișează strâns. Sare de colo-colo ca un copil fericit când primește o jucărie. Îl văd și nu mă pot abține să nu zâmbesc. Este atât de drăguț în acest moment. În ochii mei este încă un copil.
– Nu știu ce să spun.
Saithan mă ia sub braț și murmură un cântec în timp ce ne îndreptăm spre mașină. Oamenii mei ne ajută să încărcăm în mașină buchete de flori și cadouri de la fanclubul lui. Cu un gest imperceptibil, le dau de înțeles oamenilor mei ce vreau. Ei se înclină ușor și îmi dau seama că totul este gata. Au examinat cadourile și nu există nicio problemă, nicio piesă nu este periculoasă.
– De ce sunt bani la gâtul altora, dar la tine nu sunt bani?
Arăt spre absolvenții din jurul nostru, care au coliere de bani, asemănătoare unor ghirlande, iar unii au atât de mulți unul peste altul încât le ajung la bărbie. Bancnota de o sută de dolari de culoare roșie și strălucitoare atrage privirile trecătorilor, care se opresc să se uite. Știu că oamenii și-o dau unii altora, oare Saithan credea că nu eram pregătit să-i dau?
– E prea cald , nu-mi place deloc.
– Ești sigur că nu-ți place? Atunci banii mei nu pot face nimic.
– Ah… E vina ta!
Saithan face din nou ochii mari când le fac semn oamenilor mei să ridice toga făcută din bancnote din spatele mașinii. Aproape că arată ca o altă togă, cu mii de bancnote. Îi lipsesc două fâșii în jurul gâtului pentru a face o ghirlandă. Această togă este incredibil de valoroasă. Am ordonat să i se taie decolteul și brațele pentru ca Saithan să o poată purta confortabil. Simpla scoatere a acesteia atrage priviri și voci de admirație din toate părțile.
– Tot nu-ți place?
– Îmi place! Îmi place foarte mult! Cât valorează?, întreabă Saithan în timp ce se apleacă pentru a-mi permite să îi strecor acest costum scump. În ceea ce privește valoarea lui.
– Un milion. Pentru tine.
– La naiba, chiar ești un soț minunat. Mi se oprește inima.
Iau asta ca pe un compliment și râd. Saithan mă roagă să îi fac o poză, pentru că fotograful pe care îl angajasem a plecat deja. După câteva fotografii, fugim la Nuea înainte să se facă prea târziu. În mașină, Saithan își ține banii strâns la piept. Rămâne sprijinit de mine tot drumul, cu cea mai drăguță expresie pe care i-am văzut-o vreodată. Îmi mulțumește de atâtea ori încât am pierdut numărul.
Și eu sunt fericit cu el. Când își apropie fața cerându-mi un sărut, cedez fără să mă împotrivesc. Stai puțin, poate ar trebui să ajungem mai întâi acasă, pentru că el cu siguranță nu se va opri la un sărut!
Ajungem la templu. În fața mormântului lui Nuea ne așteaptă P’Sing, P’So, Pleng și Thana. Astăzi, mormântul lui Nuea a fost decorat cu flori proaspete frumoase, creând un arc în jurul mormântului, împodobit cu lumini. Eu am fost cel care a comandat-o. Am vrut ca ziua importantă a fratelui său să fie o zi specială și pentru el. Nuea îl iubea foarte mult pe Saithan și astăzi i-am îndeplinit ordinele. L-am dus pe fratele său să îl vadă în ziua cea mai importantă pentru el și am pus ca mormântul să fie decorat special. Știu că Nuea s-a îmbrăcat acum ca să aștepte să-l întâlnească.
– Oh, cum de ești aici?
-Ca să-ți urez succes la absolvire. Vrem să facem poze și cu unchiul Nuea, propune Pleng ca răspuns înainte ca prietenii să întindă un buchet de flori pentru Saithan.
– Nu știam ce-ți place. Unchiul Thanaa a vrut asta, așa că am cumpărat-o.
Îmi îndrept privirea spre Thanaa, care pare să se uite în altă parte, dar apoi își aduce privirea înapoi la noi. Saithan și cu mine ne dăm seama că e ceva între ei doi, dar P’Sing și P’So s-ar putea să nu-și fi dat seama, pentru că Thanaa nu dă semne de suspiciune așa cum fac eu.
– Îți mulțumesc foarte mult, Pleng. Vă mulțumesc tuturor că ați venit. Haideți să facem niște poze înainte să se întunece și să nu o putem vedea bine pe P’Nuea. Oh, asta e poza cu părinții mei!
– Hmm. Am adus-o de la tine de acasă ca să putem face o poză împreună.
– Întotdeauna ești atent la toate detaliile despre mine. Te iubesc atât de mult.
– Acum spui asta atât de des fără să-ți fie rușine?
– Nu e nimic de care să te simți jenat. Vreau să spun că te iubesc cu adevărat. Știu că, dacă părinții mei și P’Nuea ar mai fi în viață, te-ar iubi. Toată lumea ne-ar da voie să fim împreună. Ești atât de bun cu mine. Ești genul de iubit pe care îmi imaginam că îl voi avea, ești chiar dincolo de ceea ce mi-aș fi imaginat.
Inima mea începe să danseze în pieptul meu cu complimentele lui. În spatele lui, trei persoane dau din cap, făcându-mă atât de emoționat încât transpir. Trebuie să mă controlez, totuși, pentru ca Saithan să nu devină suspicios.
– D-dar mă iubești atât de mult? Mă iubești cu adevărat?
Oricât de mult m-aș reține, într-un asemenea moment mă trezesc că mă bâlbâi. A spus că mă iubește în fața altora și în fața fratelui său. Sunt pe cale să mor, sunt prea emoționat!
-Te iubesc. Te iubesc cu adevărat, Khun Suea.
Pare stânjenit în timp ce o spune și își coboară ochii pentru a vorbi încet și a ascunde un zâmbet. Inspir adânc înainte de a îngenunchea. Mâinile îmi tremură în timp ce scot o cutie cu inele din buzunarul pantalonilor și o deschid.
– Atunci căsătorește-te cu mine, Saithan. Sunt sigur că te iubesc cu adevărat. Ești ultima persoană pe care o voi iubi. Știu că nu suntem împreună de mult timp, dar țin la tine de atât de mult timp. Te-am iubit de la distanță timp de atâția ani…
„…”
Uit cuvintele pe care le pregătisem. Mi le-am repetat toată ziua, iar acum că sunt aici, ce ar fi trebuit să spun?
Tu tum tu tum tu tum
Inima îmi bate cu putere în piept, iar când ridic capul să mă uit la Saithan văd că e cu ochii în lacrimi și că e pe cale să plângă. Așa este, este atât de emoționat. Nu pot absolut deloc să îi stric momentul.
– Astăzi aș vrea să spun în fața tatălui și a mamei tale că sunt un tigru prosper și de un prestigiu enorm. Îl voi iubi și voi avea grijă de micuțul lor Nam cât pot de bine. Cu dragoste și înțelegere voi susține dragostea noastră pentru totdeauna.
– Ngh… Khun Suea…
– Nuea, sunt îndrăgostit de fratele tău. Lucrurile nu se nasc din întâmplare. Dacă ești supărat, fii supărat pe Mei, care a început totul și a lăsat să se ajungă în acest punct. Totul s-a întâmplat prin voința mea. Îți promit că voi avea grijă de fratele tău, doar numele relației noastre se va schimba. Ar trebui să mă cunoști bine, dacă iubesc pe cineva, îmi dedic viața lui. Saithan este acea persoană. Îl iubesc pe fratele tău din toată inima mea. Îți mulțumesc că ai încredere în mine și că mi-ai încredințat ceva atât de prețios.
– Ugh… I… Ugghh…
Saithan nu este singurul care plânge. Acum plâng și eu. Gâtul îmi este strâns de emoția de a putea spune toate astea. Eram emoționat că trebuie să vorbesc cu acești trei oameni, care deja au plecat. Trebuia să le prezint cele mai bune omagii, pentru că sunt familia persoanei pe care o iubesc. Tot ceea ce am spus a venit din inimă. Sper că sinceritatea mea îl va determina pe Saithan să accepte propunerea mea.
Cei patru oameni din spatele lui Saithan rămân în așteptare. Pleng și P’So sunt fără reținere, strigând la Saithan să accepte. Prietenul meu, pe de altă parte, cade jos, așezat pe jos, în timp ce plânge abundent.
– Hai să ne căsătorim, Nam. Îți promit că eu, P’Suea, te voi iubi pentru totdeauna.
– Da, mă voi căsători cu tine… Ugh.
Iau inelul cu diamant de platină și îl strecor pe degetul meu de la mâna stângă. Ne uităm unul la altul, amândoi stânjeniți, înainte ca el să sară să mă îmbrățișeze.
– Te rog, spune-mi când vrei să ne căsătorim?
De când vorbesc eu atât de politicos? Nici eu nu înțeleg. Știu doar că trebuie să o fac și că trebuie să fac totul cât mai bine. Chiar dacă sunt puțini, martorii noștri sunt sacri pentru mine.
După ce ne ștergem lacrimile, facem o fotografie împreună cu defunctul. I-am spus lui Saithan că aici este familia mea: P’Sing, P’So, Pleng, Thanaa. Chiar dacă sunt prieteni, ei sunt cei mai buni prieteni ai mei și îi iubesc ca pe membrii familiei. Ca și în cazul lui Nuea, suntem cu toții o familie și de acum înainte familia mea este și familia lui Saithan, de care va avea grijă și pe care o va iubi așa cum mă iubește pe mine.
Nu sunt foarte apropiat de celelalte rude ale mele. Părinții mei au construit totul singuri, cu mâinile lor, iar eu și P’Sing le-am luat locul. Până în ziua de azi, celelalte rude s-au mutat fiecare în alt loc. În trecut, au existat neînțelegeri care ne-au îndepărtat, dar nu mai este o problemă. Cred că oamenii de lângă mine, la bine și la rău, sunt familia mea, ca și cei patru oameni de aici. Bineînțeles, dacă Nuea ar mai fi în viață, am fi cinci. Chiar dacă nu mai este aici, îl consider parte din familia care, acum că i s-a alăturat Saithan, a devenit un pic mai mare.
– Mi-e foame, hai să mergem acasă, spune P’Sing.
Toată lumea dă din cap și pornim să ne întoarcem. E seară și e întuneric, nici eu nu vreau să rămân în templu. Saithan, însă, cere mai mult timp, așa că îl aștept în timp ce vorbește cu mormântul și le spun tuturor să ne aștepte acasă și că ne vom alătura lor în scurt timp.
– Tată, mamă, P’Nuea, aș vrea binecuvântarea voastră pentru a fi fericit de acum încolo. Nu vă faceți griji pentru mine, voi fi bine. Îl am pe Khun Suea care are grijă de mine și nu mi-e frică de nimic. Este bun cu mine, îl iubesc…
Zâmbesc când îi aud cuvintele rostite simplu, în timp ce repetă că mă iubește. Astăzi a fost o zi foarte importantă pentru el: a absolvit, a primit cadouri, a purtat halatul pentru a se fotografia cu părinții și fratele său și a fost ziua în care l-am cerut în căsătorie. Am vrut să fac din această zi o zi foarte specială. Va fi o zi pe care el nu o va putea uita, iar pentru mine este la fel.
– P’Suea! Să mergem acasă, lui Nam îi este foame.
– Ce-ai spus?
Tu tum tu tum tu tum
Inima a început să-mi bată cu putere în piept. Saithan e drăguț ca naiba!
– Ei bine, mai devreme mi-ai spus „Nam” și te-ai numit „P’Suea”. Asta a fost drăguț, îmi place când îmi spui ‚Nam’, așa cum făceau părinții mei și P’Nuea.
E adevărat. Eram emoționat și prea nervos, așa că acele cuvinte mi-au scăpat. Dar cu siguranță nu sunt obișnuit cu ele. Sincer, este ceva care mă jenează.
– De asemenea, pot să-ți spun la fel ca întotdeauna. Asta nu înseamnă că te iubesc mai puțin.
– Dar vreau să-mi spui „Nam”.” Te rog, P’Suea…
„…”
– P’Sueaaa! Spune-mi „Nam”, te rogeee! P’Suea! Haideți! Știu că ești jenată, îmi dau seama după felul în care zâmbești. Ahahah!
– N-nu, deloc. Nu sunt jenată!
Îmi lungesc pasul și mă urc în mașină înaintea lui. Saithan se urcă și mă ține în brațe tot drumul spre casă. A zâmbit toată ziua de azi. Mă uit la el și îmi dau seama că se distrează, trebuie să fie foarte fericit. Sunt fericit să iau parte la fericirea lui, vreau să-l văd zâmbind așa în fiecare zi. Când o face, arată frumos și fericit.
În realitate, este doar un copil care se bucură de cadouri și care nu lasă aurul și banii să scape de el. Când mașina face un viraj, se agață de ei ca și cum i-ar fi teamă că vor cădea. Ce drăguț! Din fericire, i-am dăruit lucruri mici. Dacă i-aș fi dat o casă, cred că s-ar fi îmbrățișat zi și noapte cu un stâlp.
Puțin mai târziu ajungem acasă. Am terminat toată treaba de azi pentru a-i invita pe ceilalți patru să îl sărbătorim pe noul absolvent care va face parte din familia noastră. Comand mâncare de la hotel ca să putem mânca toți împreună. Micuțul flămând, imediat ce ajunge acasă, cară banii și cutia cu aurul înăuntru și nu vede că este ceva diferit, așa că îl iau din zbor. Pentru fiecare surpriză în parte trebuie să aștept momentul perfect pentru a i-o putea da.
– Este vreo problemă, P’Suea?
– Chiar trebuie să ne numim așa, N-Nam?
– Da, e atât de drăguț! Îmi place. Hai să mergem să mâncăm, da? Și trebuie să-mi spui așa în seara asta.
– Uită-te în jurul tău. Nu observi nimic ciudat?
Se uită o dată în jur și dă din cap, așa că îi spun să se uite din nou și dă din nou din cap: Ce e diferit? Eu nu văd nimic.
– Acolo. Mașina aia sport albă.
– Nu văd nimic ieșit din comun. Voi sunteți bogați, puteți schimba mașinile așa cum vă schimbați hainele. Am auzit că recent Khun So a cumpărat mașina asta.
– Nu. Eu am cumpărat-o pentru tine.
Saithan este surprins, deschide ochii și gura larg înainte de a-și reveni și de a alerga cu mâinile pline de celelalte cadouri pentru a vedea noua mașină. Așeză totul pe capotă și o mângâie pe toate părțile. Eu bag mâna în buzunar și îi înmânez o cheie.
– Chiar am să mor. Nu știu cum să-ți mulțumesc pentru toate astea. Mașina asta e minunată!
– Doar lasă-mă să te iubesc, Sai-…. Nam.
Se apropie de mine cu ochii plini de lacrimi. Mă îmbrățișează în timp ce buzele lui se apasă pe ale mele fără ca eu să mă aștept. Îl ridic în brațe, îl așez pe capota mașinii noi și îl sărut viguros într-o poziție mai confortabilă. Limbile noastre se ating și se tachinează familiar, aprinzând emoțiile reprimate.
Buzele lui se despart de ale mele: Promit să tratez cu grijă tot ce mi-ai dat. Voi pune deoparte banii, aurul. Voi folosi mașina și o voi trata bine. Îți mulțumesc, Khun… Nu, eu îți mulțumesc, P’Suea. Îți mulțumesc din adâncul inimii mele. Nu mă lași să-mi lipsească nimic, mi-ai dat atât de mult. Niciodată nu aș putea înceta să te iubesc…. Mh…
Eu, care sunt obișnuită să-mi controlez dorințele, abia dacă mai pot asculta.
– Vreau ca tu să mă iubești atât de mult. Nu e vorba doar de lucruri materiale. Dacă Nam vrea viața mea, pot să ți-o ofer.
– Cât de dulce poți fi!
– Îți place?
– Îmi place atât de mult gura ta când spui asta.
Buzele noastre se ating din nou. Dulceața acestei guri este cea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest contact. Îi sug ușor buzele, apoi încep să folosesc mai multă forță în sărutul care devine din ce în ce mai excitant. Când focul pasiunii este aprins, este greu să îl stingi. Îmi revin când încep să mă simt inconfortabil, pentru că ceva s-a întărit între picioarele mele și nu se poate lărgi, închis cum este de hainele mele. Cu toate acestea, nici nu mă pot desprinde de acest sărut, vreau să înghit fiecare picătură din dulceața lui.
– Hei, ce faci? Te așteptăm să mănânci! Mor de foame!
La naiba! Vocea lui P’Sing ne face să ne despărțim imediat. Mă întorc spre el și rămân fără cuvinte. Nu numai că P’Sing se uită la noi, dar și vreo zece dintre oamenii noștri se holbează la noi. Simt că îmi ard obrajii și Saithan trebuie să simtă același lucru, pentru că își coboară capul fără să întâlnească privirea nimănui. Băieții ăștia aproape că au asistat la un spectacol live! Aproape că speram să sărbătoresc în interiorul noii mașini și să las dorința mea să mă facă să uit că sunt oameni care ne așteaptă să mâncăm.
Îmi recuperez controlul și îi ordon acelei părți dintre picioare să se calmeze, înainte de a-l lua pe Saithan de mână și de a intra în casă, depășindu-mi rapid oamenii. Odată intrat înăuntru, îl văd pe P’Sing stând confortabil în scaunul său, în timp ce Pleng se întoarce să ne privească și ne face semn cu mâna. În acel moment îmi mut privirea de la mâncarea de pe masă la Saithan, întrebându-mă ce aș vrea să mănânc mai întâi. Răspunsul vine repede.
– Începeți să mâncați, Saithan și cu mine trebuie să discutăm o problemă.
Acestea fiind spuse, îl conduc în dormitor. Nu doar noi doi știm ce se va întâmpla, ci și ceilalți patru știu bine ce se va întâmpla. Încep să țipe și să ne tachineze, iar vocea lui P’Sing este cea mai ușor de recunoscut. Tachinările lor continuă, dar mie nu-mi pasă. Mă interesează doar cum îl devorez pe acest pisoi pentru a-l face fericit să fie cu mine.
Imediat ce ușa dormitorului se închide, eu și Saithan reluăm sărutul. Știu că ar trebui să ne dezbrăcăm repede, dar mă opresc.
– De ce, P’Suea? Poate vrei ca Nam să te dezbrace?
El își spune Nam și eu Phi….. La naiba, și mie îmi place de el. E prea drăguț când își folosește propriul nume.
– Nu. Vreau să fac sex în timp ce porți toga. Vrei și tu?
Aproape că nu așteaptă un răspuns. Pisoiul zâmbește dulce și mă sărută și mai dulce în loc să răspundă.
Îl iubesc la nebunie și știu că și el mă iubește. În trecut am avut o rană în inima mea care mă durea, dar acest băiețel a fost medicamentul care m-a vindecat. Rana nu s-a vindecat complet, dar am încetat să mai sufăr. El mi-a oferit un zâmbet și fericire într-un moment în care aveam nevoie de cineva. Nu doar eu i-am umplut viața. Saithan a umplut-o pe a mea. Aveam de toate, mai puțin fericire. El pierduse totul și a primit iubire de la mine pentru a-și umple partea lipsă. Suntem perfecți împreună, dincolo de orice imaginație.
Nu știu cui trebuie să mulțumesc pentru faptul că ne-am întâlnit, că am găsit adevărata fericire. Eu sunt cel care l-am iubit de la distanță, în tăcere, timp de atâția ani, fără să îmi dau seama. Când a venit să locuiască cu mine, a fost ca un vis. Saithan este ca un dar prețios pe care Nuea mi l-a încredințat. Este un dar pe care nu l-aș fi putut găsi în toată viața mea.
Nu aveam nicio idee despre forma pe care o ia dragostea pentru o altă persoană, dar eu compar dragostea cu un pahar. Dacă apucăm sticla cu prea multă forță, s-ar putea să se spargă și acea sticlă nu va mai reveni niciodată la ceea ce a fost. Dacă îl strângem prea ușor, s-ar putea să ne scape din mână. Totul trebuie să fie făcut bine, chiar și turnarea apei în pahar. Dacă Saithan vrea să bea doar jumătate de pahar, atunci îl voi umple doar până la jumătate, fără să-l forțez, pentru că nu este frumos când cineva încearcă să facă ceva pentru celălalt.
Din nou, suntem ca soarele și luna. Menținem o distanță și un spațiu constant, așa că, dacă luna nu ar avea lumină solară, nici ea nu ar putea exista. Dragostea noastră le va umple pe amândouă. Vom juca un rol în viața celuilalt și nu ne vom lipsi niciodată unul de celălalt, pentru că fără soare nu poate exista lună, iar fără lună nu există soare.
Dragostea mea este compusă mai presus de toate din înțelegere. Vom păstra distanța potrivită unul față de celălalt și voi avea grijă de el pentru totdeauna, dragostea mea pentru el nu se va diminua niciodată. Acesta este tipul perfect de iubire pentru mine. Saithan, în ceea ce-l privește, nu trebuie să facă nimic pentru mine, poate să mă lase să mă adaptez la el, pentru că îl voi iubi indiferent de situație.
Îl iubesc nu doar pentru cine este, ci și pentru cine sunt eu când sunt cu el.
Îți mulțumesc că ai fost întotdeauna curcubeul meu după furtună.
Îți mulțumesc că ești mereu curcubeul meu după furtună.
SFÂRȘIT
Mulțumesc tuturor pentru răbdare și pentru că ați citit până la sfârșit!
Multumesc ,mi-a placut